2,936 matches
-
nu aveau un sistem de ochire, iar modelele ulterioare aveau un simplu înălțător mecanic cu distanțe prestabilite. Poziția de tragere era atipică: arma trebuia ținută ferm la subraț. Norul de praf și fum rezultat în urma arderii explozibilului propulsiv deconspira poziția trăgătorului. Acesta trebuia să se adăpostească imediat. Jetul de foc care ieșea prin spatele tubului de metal era periculos. Manualele (deseori o simplă foaie cu instrucțiuni și ilustrații) recomandau menținerea unei distanțe sigure de cel puțin 10 metri în spatele trăgătorului. Pe
Panzerfaust () [Corola-website/Science/321630_a_322959]
-
poziția trăgătorului. Acesta trebuia să se adăpostească imediat. Jetul de foc care ieșea prin spatele tubului de metal era periculos. Manualele (deseori o simplă foaie cu instrucțiuni și ilustrații) recomandau menținerea unei distanțe sigure de cel puțin 10 metri în spatele trăgătorului. Pe tubul metalic al armei era scris cu litere mari de culoare roșie un mesaj de avertizare "Achtung! Feuerstrahl!" ("Atenție!Jet de foc!!"). Aruncătoarele de grenade Panzerfaust necesitau și o mentenanță atentă. Dacă detonatorul (o simplă capsă) era umed, arma
Panzerfaust () [Corola-website/Science/321630_a_322959]
-
israelian din Ghajar, un sat situat de o parte și de alta a graniței dintre Liban și înălțimile Golan. Avanpostul fusese evacuat ca urmare a unei avertizări a serviciilor de informații și trei dintre militanții Hezbollah au fost uciși când trăgătorii de elită israelieni au provocat explozia unei grenade lansate cu un lansator de rachete antitanc portabil. O a patra persoană înarmată a fost ucisă la scurt timp după aceea. În ziua de 12 iulie 2006, în jurul orei locale 8:07
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
în rusă:бронетранспортер, adică "transportor blindat"), care la rândul său este o îmbunătățire a modelului BTR-70. În comparație cu majoritatea transportoarelor blindate ale Armatei Române, B33 Zimbru este un vehicul relativ modern, compatibil cu standardele NATO. Vehiculul transportă 10 persoane: mecanicul conductor, trăgătorul din turelă, comandantul vehiculului și cei 7 soldați echipați de luptă. La coborâre, comandantul transportorului blindat devine comandantul grupei de infanterie. Vehiculul are trei compartimente: camera de conducere și comandă (în față, ocupată de mecanicul conductor și comandant), camera desantului
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
amplasate în exterior. BMD-1 avea același armament ca BMP-1, însă blindajul era foarte ușor, vehiculul fiind asigurat doar împotriva schijelor și gloanțelor de calibrul 7,62 mm. Interiorul vehiculului extrem de înghesuit, echipajul fiind format din 2 soldați (mecanicul conductor și trăgătorul) și patru pasageri (comandantul și trei soldați). BMD-1 a fost înlocuit în producție din 1985 de o variantă îmbunătățită, BMD-2. Aceasta era dotată cu armamentul mașinii de luptă a infanteriei BMP-2. Ultimul model al seriei BMD este BMD-3, un vehicul
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
nu ești urmărit de vreun avion de vânătoare inamic." Vraciu de asemenea a invatat de la O'Hare „abordarea din zona superioară” aplicată atunci cand atacă avioane de bombardament japoneze „Betty" pentru a se proteja de tunul de 20 mm mânuit de trăgătorul aflat în coadă avionului. Escadronul de avioane de vânătoare al lui Vraciu mai tarziu s-a transferat la bordul portavionului USS "Intrepid", poreclit „Cel rău” datorită reputației sale de a aduce ghinion. Oricum, Vraciu a început să doboare mai multe
Alexander Vraciu () [Corola-website/Science/316371_a_317700]
-
plafonul turelei lui TAM ca mitralieră antiaeriană . Sistemul de tragere și ochire include un laser Nd:YAG, cu o rază de 9900 de metri și un calculator balistic FLER-HG pentru a calcula soluțiile de tragere în scopul de a ajuta trăgătorul să-și atingă obiectivul. Comandantul tancului folosește un periscop panoramic Zeiss PERI-R/TA, cu un grosisment x8 și unul x2. Cerințele motorului pentru TAM includeau greutate și volum reduse, dar cu un ritm rapid de accelerare și cu fiabilitate ridicată
TAM (tanc) () [Corola-website/Science/324983_a_326312]
-
runde de subcalibrul DM63. De asemenea, este înarmat cu o mitralieră FN MAG 60-20 de 7.62 mm pe acoperișul turelei.Infanteria poate ieși printr-o ușă pe partea din spate a corpului .Comandantul are șapte periscoape de observare, în timp ce trăgătorul are trei periscoape de observare. Variantele includ de asemenea "Vehículo de Combate de Artillería de 155 mm" (Vehicul-artilerie de luptă de 155 mm), sau VCA 155, și "Vehículo de Combate Transporte de Mortero" (vehicul de luptă transportator de mortiere), sau
TAM (tanc) () [Corola-website/Science/324983_a_326312]
-
prevăzut cu un spațiu pentru cartela SIM. Dispozitivul are design-ul de "super oval" asemănătoare cu predecesorul său, iar o importantă imbunătățire constă în cele 2 butoane de tip stick analog asigurând utilizatorului o experiență uimitoare penru jocurile de gen „trăgător la prima personă”. Forma Acestora a fost îmbunătățită renunțându-se la forma rigidă de la PSP și fiind înlocuită cu un buton de culoare neagră mat în centru si ușor lucios pe margine. Deasemenea a fost adus în folosință design-ul
PlayStation Vita () [Corola-website/Science/323651_a_324980]
-
pe care îl utilizează pentru a înjunghia și a-și tranșa victimele, el fiind un aruncător de cuțit de mare clasă. Moran, interpretat de Paul Anderson, apare în filmul "" (2011). Moran era renumit ca fiind unul dintre cei mai buni trăgători cu arma din armata britanică, dar în urma scoaterii dezonorante din armată a devenit mercenar în serviciul profesorului Moriarty, care îi ordonă să execute mai multe asasinate pe tot parcursul filmului. El rămâne în libertate după sfârșitul filmului.
Sebastian Moran () [Corola-website/Science/324142_a_325471]
-
interiorul zidului din vest. La nivelul doi, mai târziu, s-a păstrat tradiționala slănină. Nivelul al treilea avea accesul prin intermediul unei scări ce escalada înălțimea prin interiorul peretelui estic. Nivelurile al patrulea și al cincilea au metereze pentru arcași și trăgători. La ultimele caturi, al șaselea și al șaptelea care sunt deasupra nivelului bisericii se regăsesc pe toate laturile metereze. Drumul de strajă este suspendat prin intermediul consolelor din lemn și adăpostește trei clopote făcute în secolul al XX-lea. Nava și
Biserica fortificată din Iacobeni () [Corola-website/Science/326539_a_327868]
-
modelul BTR-70 sub licență sovietică pentru export în Republica Democrată Germană. Transportorul blindat are trei compartimente: camera de conducere (în partea din față), camera desantului (la mijloc) și camera energetică. Camera de conducere este ocupată de mecanicul conductor și comandant. Trăgătorul ocupă scaunul din turelă, iar restul soldaților scaunele laterale și bancheta din spate. Camera energetică este despărțită de camera desantului printr-un perete etanș. Îmbarcarea și desantul se realizează prin cele două uși laterale. Această soluție a fost implementată și
TAB-77 () [Corola-website/Science/326568_a_327897]
-
clădirii a fost înlocuită cu o cupolă de aluminiu aurit, ceea ce a dat lăcașului și muntelui aspectul strălucitor cunoscut în zilele noastre. La începutul Războiului de Șase Zile Legiunea Iordaniană a plasat pe turnul Moscheei Al Aqsa o poziție de trăgători care au tras focuri de armă către soldați israelieni. În cursul Războiului de Șase Zile, după ce Iordania a atacat Israelul în semn de solidaritate cu Egiptul și Siria, unități de parașutiști israelieni a cucerit Muntele Templului, iar comandantul lor, Mordekhay
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
11 decembrie, două la nord de centrul orașului, un al treilea la extremitatea sudică a acestuia și încă trei mai la sud, lângă confluența Rappahannockului cu Deep Run. Inginerii care construiau podul aflat direct în dreptul orașului au intrat sub tirul trăgătorilor de elită confederați, în principal al celor din brigada Mississippi condusă de gen. brig. William Barksdale, care comanda apărarea orașului. Artileria unionistă a încercat să-i disloce, dar pozițiile lor din pivnițele caselor au făcut ca focul celor 150 de
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
cele din urma, comandantul de artilerie al lui Burnside, gen. brig. Henry J. Hunt, l-a convins pe acesta să trimită grupuri de infanteriști în bărcile podului mobil pentru a-și asigura un mic cap de pod și să îndepărteze trăgătorii de elită. Col. Norman J. Hall a oferit serviciile brigăzii sale. Burnside a început să ezite, plângându-se lui Hall în fața soldaților săi că „acest efort înseamnă moartea majorității celor care vor întreprinde o asemenea acțiune”. Când oamenii săi au
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
un bombardment pregătitor și 135 de infanteriști din regimentele 7 Michigan și 19 Massachusetts s-au înghesuit în bărcile mici. Ei au reușit să treacă râul și s-au împrăștiat rapid în linii de luptă pentru a-i îndepărta pe trăgători. Deși unii dintre confederați s-au predat, luptele probabil au înaintat de la stradă la stradă prin oraș în timp ce geniștii terminau de montat podurile. Marea Divizie Dreapta a lui Sumner a început să treacă la ora 4:30 p.m., dar grosul
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
oraș de către Marea Divizie Stânga a lui Franklin au fost mai lipsite de evenimente. Ambele poduri au fost terminate la orele 11 a.m. în ziua de 11 decembrie în vreme ce cinci baterii de artilerie unioniste au suprimat mare parte din focul trăgătorilor de elită asupra geniștilor. Franklin a primit la orele 4 p.m. ordinul de a traversa cu toate forțele, dar înainte de căderea întunericului, o singură brigadă a fost trimisă peste râu. Traversările s-au reluat în zori și s-au terminat
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
luat o pauză, Longstreet și-a întărit linia ca să aibă patru rânduri de infanteriști în spatele zidului de piatră. Gen. brig. Thomas R. R. Cobb din Georgia, care comandase sectorul-cheie al liniei, a fost rănit mortal de un glonț al unui trăgător de elită și a fost înlocuit cu gen. brig. Joseph B. Kershaw. Generalul Lee și-a exprimat față de Longstreet îngrijorarea că masarea de trupe îi va rupe linia, dar Longstreet și-a asigurat comandantul: „Generale, dacă pui toți oamenii de pe
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
una. Îngrijorat și el de soarta lui Sturgis, Couch a trimis cele șase tunuri ale bateriei B a căpitanului John G. Hazard Regimentul 1 Artilerie Ușoară Rhode Island, la 140 m de liniile confederate. Ei au fost loviți puternic de trăgătorii de elită și de artileria confederată și nu au putut da niciun ajutor eficient lui Sturgis. Un soldat din divizia lui Hancock a raportat mișcări în linia confederată, care a lăsat pe unii să creadă că dușmanul se retrage. În ciuda
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Croix de guerre". Pădurea Belleau este locul unde se spune că pușcașii marini și-ar fi luat porecla de ""Teufelshunde"" ("Câinii-diavoli", în ), datorită agresivității cu care atacau. Un raport german oficial spunea despre pușcașii marini că sunt „viguroși, încrezători și trăgători remarcabili...” Generalul Pershing, comandantul Forțelor Expediționare Americane a spus că „cea mai mortală armă din lume este pușcașul marin și arma lui”, și că „bătălia din pădurea Belleau a fost pentru SUA cea mai mare bătălie de după Appomattox și cea
Bătălia din pădurea Belleau () [Corola-website/Science/322512_a_323841]
-
testate de inginerii germani, o versiune autohtonă îmbunătățită fiind introdusă rapid în dotarea armatei germane. Spre deosebire de Bazooka, Raketenpanzerbüchse 43 (prima versiune) avea calibrul 88 mm și detonare electrică. Varianta inițială a armei nu era dotată cu un scut de protecție, trăgătorul fiind nevoit să poate o mască contra gazelor, mănuși și o jachetă de piele pentru a fi protejat de jetul de gaze fierbinți rezultat în urma lansării. În lipsa scutului, Raketenpanzerbüchse 43 avea o greutate de doar 9,25 kilograme. Aruncătorul de
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
a fi protejat de jetul de gaze fierbinți rezultat în urma lansării. În lipsa scutului, Raketenpanzerbüchse 43 avea o greutate de doar 9,25 kilograme. Aruncătorul de grenade era deservit de doi soldați. Încărcătorul trebuia să stea la o distanță sigură de trăgător pentru a nu suferi arsuri grave. Varianta îmbunătățită Raketenpanzerbüchse 54 a fost fabricată din octombrie 1943 și era dotată cu un scut de protecție. Trăgătorii preferau însă de multe ori să poate totuși masca contra gazelor, în special vara, pentru
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
grenade era deservit de doi soldați. Încărcătorul trebuia să stea la o distanță sigură de trăgător pentru a nu suferi arsuri grave. Varianta îmbunătățită Raketenpanzerbüchse 54 a fost fabricată din octombrie 1943 și era dotată cu un scut de protecție. Trăgătorii preferau însă de multe ori să poate totuși masca contra gazelor, în special vara, pentru a fi protejați de căldura intensă de după lansare. Greutatea armei a crescut la 11 kilograme, însă a fost livrată trupelor abia în august 1944. Grenada
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
o putere de perforare mai mică decât în cazul celei folosite de Panzerfaust (dotat cu o grenadă supracalibru). Majoritatea tancurilor folosite de Aliați erau însă victime sigure în cazul unei lovituri. Arma necesita doi soldați pentru a fi folosită: un trăgător și un încărcător care realimenta arma și conecta firele electrice. Panzerschreck avea o bătaie eficace și o precizie mult mai bună, era reutilizabil (5 lovituri pe minut) și putea fi folosit ca armă de sprijin în cazul țintelor neblindate aflate
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
ianuarie 1942, iar formația de luptă VT-8 a primit primul avion în luna mai a aceluiași an. Pe 4 iunie 6 avioane VT-8 au fost lansate în Bătălia de la Midway, dar numai unul s-a întors - și acesta cu un trăgător la mitralieră mort și cu altul rănit. Cu toate că acest debut a fost de rău augur, producția a fost accelerată de General Motors, care a preluat producția în plus de la Grumman, producând versiunea TBM-1. Subvariantele au inclus TBF-1C, cu două tunuri
Grumman TBF Avenger () [Corola-website/Science/327129_a_328458]