4,882 matches
-
în casă, iar eu repet, mulțumesc, nu mă gândisem la asta, dar deodată mă cutremur, cum de știe că avem de urcat scări, cum de știe că nu are cine să mă ajute, iar el, ca și când mi-ar fi ghicit uimirea, spune încetișor, Noga mi-a povestit totul de dimineață, și eu îl întreb cu agresivitate, ce ți-a povestit, iar el spune, că tatăl ei a plecat de acasă, și în clipa în care aud cuvintele acelea ieșind din grumazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
salvase, până și eu aproape că mă îndrăgostisem de ea, de liniștea ei întunecată, de inteligența ei surprinzătoare, și eu aș fi preferat-o pe ea în locul meu, există o ușurare pe care ți-o dă înțelegerea lucrurilor, în ciuda unei uimiri fără margini, dar imediat după aceea alung acest gând, ce au ei în comun, ea îi este complet străină, în vreme ce noi doi am crescut împreună, nu este doar soțul meu, el este întreaga mea familie, în el sunt toate amintirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trupul meu îngenunchează cu un strigăt sfâșiat, mamă, ce faci aici? Am venit să te ajut, zice ea, scările o aduc din nou spre mine, mă prăbușesc în brațele ei într-o cădere fără sfârșit, îi îmbrățișez genunchii cu o uimire copilărească, mamă, nu pleca, rămâi cu noi, mami, de ce te îmbraci, de ce îți închei pantofii cu toc înalt, de ce te machiezi, genunchii ei se învârt dintr-o cameră în alta, iar eu, printre ei, încâlcită, încerc să o împiedic, mami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
semnul durerii care ne năpădise deodată, surprinzându-ne, în ciuda faptului că toată viața o așteptaserăm, dar care, în adâncul sufletelor noastre, credeam că nu va mai veni, crezuserăm că vom reuși să o transformăm în mii de poveri micuțe, iar uimirea aceasta ne legase atât de puternic, încât încă mai simțeam în birou răsuflarea lui stânjenită, mă apropii din nou de fereastră, în fața ochilor revăd privirea lui, dâra argintie lăsată de mașina sa în timp ce pleca de aici, iar durerea acestei oportunități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o vei vedea, vei târî totul după tine, și el spune, vei fi surprinsă, dar este posibil să te deconectezi de tot ceea ce se întâmplă. Dar de ce eu nu reușesc să mă deconectez niciodată, de nimic, întreb eu cu o uimire copilărească, și tac imediat, acoperindu-mi lamentările cu o nouă întrebare, mult mai serioasă, atunci de ce nu ați pus capăt acestei situații de la bun început, de ce nu ai dus-o să facă avort, iar el oftează, dacă ai ști cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a cărei figură nu-mi spunea nimic. Cea care stătea acum în fața mea părea plină de energie, ca un animal mic ce-a venit pe lume o dată cu primăvara. Ochii i se mișcau vioi și în ei puteam citi veselie, supărare, uimire, disperare. Nu mai văzusem ochi atât de expresivi de foarte multă vreme și îmi făcea plăcere să-mi pironesc privirile asupra lor. — Vorbești serios? întrebă ea. Am dat din cap afirmativ, umplându-mi gura cu salată. Și-a pus iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai era o fată din Kashiwa, prefectura Chiba. M-am împrietenit puțin cu ea. Era tare drăguță. M-a invitat la ea acasă, dar și-a cerut scuze că locuiește foarte departe. M-am dus și-am rămas mută de uimire când am văzut ce casă și ce curte are. Am dat ocolul curții în cincisprezece minute, atât era de mare! Grădina era și ea superbă și avea doi câini imenși care se hrăneau cu carne de vacă. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cinci-șase minute, după care și-a îmbrăcat iar halatul și [i-a încheiat toți nasturii. Apoi s-a ridicat și a pășit ușor spre dormitor, a deschis încet ușa și a dispărut înăuntru. Am rămas nemișcat în pat, mut de uimire, o bună bucată de timp. M-am ridicat și mi-am recuperat ceasul din locul unde căzuse, l-am îndreptat spre lumina lunii și am văzut că era ora trei și patruzeci de minute. M-am dus la bucătărie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
zburând în jurul lor. Jonglerii stau cu un genunchi în pământ și le aruncă peste cap, de la unul la altul, încât ai impresia că o fac la întâmplare; mulțimea își ține respirația, se trage un pas înapoi, apoi izbucnește în aplauze. Uimire absolută! E amuzant să le vezi pe toate pipițele astea, adesea cinice, educate în spiritul pragmatismului media, cum stau și se holbează ca niște copii proști. Mă uit spre Daisy și-l văd pe Lewis că o cuprinde cu brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Finn, care în mod clar era bulversat de chestiunea cu logodna. Despre ce a fost vorba? De ce nu m-ai sunat aseară să-mi spui? Îi explic cum stă treaba cu Barney, Finn și Vanessa. Davey cască ochii mari de uimire. La dracu’! zice. — Da, situația e destul de gravă. — Să ia o astfel de hotărâre fără să-l anunțe pe Finn... —Știu. Tocmai aflase că sunt împreună. N-avea nici măcar cea mai vagă idee că aveau de gând să se logodească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ă? Sunteți depășiți de situație? Lăsați un mesaj la Rebecca - exesanonymous@hotmail.com pentru a participa la întâlnirile Ex-ilor Anonimi. Veți putea discuta cu persoane care au probleme asemănătoare și vă înțeleg. Nu mai stați pe gânduri!“ Sunt mută de uimire, dar și de furie. Am creat adresa asta de mail ca să nu ai de-a face cu toți ciudații care vor să afle unde stai sau unde lucrezi. Te va ajuta să-i ții la distanță pe demenți. —Davey! reușesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mea nu-și mai poate lua ochii de la mine, ci mă tot privește, nevenindu-i să creadă ce frumoasă sunt. Probabil că mi-aș aminti mai mult din ce-a spus el dacă n-aș fi fost complet năucă de uimire, de agitație, de fericire. Dar știu că la sfârșit a zis că i-a fost foarte greu în seara asta pentru că-i tot venea să se întindă peste masă și să mă atingă, să mă ia de mână și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
fetițelor de bani gata. Mai bine nici că se putea, așa că am de gând să profit de ocazie. Am eu ac de cojocul tău, dacă te folosești de numele Vanessei ca să mă ameninți, scorpie ce ești! —Vanessa? o întreb cu uimire batjocoritoare. E cumva și casa ei? Noi știam că e casa părinților lui Finn, șeful nostru, care ne-a invitat aici. Daisy, draga de ea, îi dă lovitura de grație. —Tu trebuie să fii prietena Vanessei, cea cu care voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
până în talie, bluza îngustă ridicată peste umeri, iar Barney, fără cămașă, nu mai știe cum să-și încheie mai repede șlițul. Fețele le sunt întoarse spre ușă, încremenite în aceeași expresie de vinovăție și panică. Daisy are gura căscată de uimire. Vanessa se află la celălalt capăt al piscinei, lângă casă, dar pare că își dă seama de cele întâmplate. Scapă din mână tot ce culesese din bazin și se uită șocată la logodnicul ei și la prietena lui Finn, prinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
nu le păsa sărind în sus, bătând din palme și făcând semne Prințesei. Fiind stupefiată de prezența lor, Prințesa a sărutat cu lacrimi în ochi câteva flori din cele adunate și le-a aruncat spre ei, una câte una în uimirea tuturor. Ei le-au prins cu ceva efort, dar cu deprinderea pe care o aveau din șatră de a nu le scăpa nimic, le-au sărutat la rândul lor, fluturându-le bucuroși că Prințesa i-a recunoscut. Cel mai mirat
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
în toate stațiile. La următoarea oprire însă s-a urcat un tânăr care avea chiar locul de lângă Teofana. Fata a inspirat și expirat adânc, zâmbind. — N-ați scăpat domnișoară, dar nu-i nimic, au consolat-o cei din compartiment în uimirea tânărului care nu știa despre ce este vorba, dar intuia că el ar fi subiectul de discuție. — Bună ziua! le-a spus când a intrat în compartiment. Sărut mâna, domnișoară, cred că locul meu este lângă dumneavoastră își cercetează biletele. — Da
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
de modă, îi explică detalii de croială, de stofe și de garnituri, iar el se interesa de aproape și cu toată seriozitatea, parcă ar fi fost vorba de probleme vitale. Consfătuirile continuară zile de-a rândul și Nadina descoperi cu uimire că Grig are și în materie de îmbrăcăminte feminină un gust delicat și idei originale. Îi și zise odată: ― Credeam că numai agricultura te pasionează. Văd că m-am înșelat. Grigore surîse: ― Tu ai fost adevărata mea pasiune, de când te-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oamenilor, că noi nu i-am făcut nici un rău, și nici să nu creadă că moșia are s-o înstrăineze, că... Izbucnirea aceasta totuși nu găsi răsunet decât la o parte din oameni, ceilalți întorcînd doar capetele spre dânsul cu o uimire binevoitoare. Plutonierul Boiangiu însă, închipuindu-și că s-a aprins și vorbește urât fără să-și dea seama, încît mai târziu are să-i pară rău că s-a făcut de râs, ridică deodată mâna și-i acoperi gura cu palma
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
era bâlci. Până și femei, și copii căscau gura amestecați prin mulțimea înfrigurată. Glăsuiau însă puțin și domol, parcă cuvintele ar fi avut greutăți de plumb. Numai uneori țâșnea cîte-o vorbă tare, ca un strop într-un nor încărcat, stârnind uimirea și întoarcerea capetelor. ― Înăuntru care sunt? întrebă Vasile Zidaru, auzind zgomot din cârciumă. ― Apoi sunt mulți, răspunse Ignat Cercel, care umbla de colo până colo, printre oameni. E și Marin, este și feciorul cel mic al lui Dragoș, mai e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Amara începu să clocotească. Întâi știrea, făcând ocolul satului, stârni curiozitatea. Țăranii și-o împărtășeau cu mirare și nedumerire, clătinând din cap și întrebîndu-se din ochi. Pe urmă, pe măsură ce se convingeau că trebuie să fie adevărată, mirarea se transformă în uimire: ― Dar ei nu știu porunca lui vodă?... Ori nici ei nu vor să asculte poruncile și s-au dat de partea ciocoilor? Și încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mânie, în bătătura cârciumii se strânse repede
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
peisajului. Este o astronavă, sigur că da! ― Ash, poți s-o vezi? întrebă Dallas, amintindu-și că fiecare avea câte o cameră video fixată pe cască, în legătură cu laboratorul... Ofițerul remarcase fără îndoială epava în momentul în care Kane strigase de uimire. ― Da, o văd. Nu clar, dar suficient pentru a confirma opinia lui Kane. Este o astronavă, zise el exaltat. Atât cât putea ofițerul științific să fie de exaltat. N-am mai văzut așa ceva! Așteaptă puțin. Ash programă rapid o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nici o spărtură pe niciuna din ele. Dintr-o simplă întâmplare, întoarse fascicolul lămpii spre protuberanța pe care o atinsese cu un minut mai devreme și, năucit, văzu metamorfoza. Suprafața ovoidă, până atunci opacă și dură, era acum translucidă. Paralizat de uimire, se holba la neastâmpăratul organic. Pielea acestui lucru era acum transparentă ca sticala. Cu lumina fixată deasupra, se uita intens la... forma încolăcită în interiorul containerului oval. ― Isuse!... ― Ce, Kane? Ce se întâmplă? Dallas se strădui să nu țipe. Un coșmar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de un personal numeros: doi medici, din care cel mai în vârstă era și director, trei surori medicale, șase infirmiere și restul personal administrativ. Cu excepția mea, majoritatea erau persoane în vârstă. Repartizarea unei asemenea tinere la un spital-problemă a stârnit uimirea tuturora, a salariaților, dar și a bolnavilor. Era ca o floare răsărită într-o grădină numai cu iarbă. S-a recomandat Dora, numele de familie neavând relevanță să-l spun. Era o fată brunetă, cu un păr negru ca pana
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
spre spitalul unde locuiam, în autobuz, m-am hotărât să mă călugăresc. A doua zi, m-am dus la director, care era un medic în vârstă și un înțelept. S-a uitat la mine cu o expresie a feței de uimire, apoi mi-a spus: - De ce să te retragi la mânăstire? Nu acolo este locul tău! Ai iubit-o pe Dora, dar nu trebuie să te sacrifici în felul acesta. Viața, tinere, merge înainte, o ai în față. Plânge-o cât
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
la fel de compactă de isterie, care parcă ți se lipește și ea de piele. Pînă ajungi acasă, te reobișnuiești însă și totul intră în normal. În normalul bucureștean. Dacă vii din străinătate, ceea ce „se vede” este mai amplu și mai divers, uimirile și enervările fiind pe măsura distanței care te a despărțit pentru o vreme de țărișoara noastră. Iar cînd vii de pe Noul Continent, această distanță este suficient de mare... și iată ce se vede : - Multe, foarte multe mașini. Ai zice că
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]