5,157 matches
-
mereu nemurito are. SORA Pe cărarea dintre vii, Cobora o fată ... Erau luncile‐argintii, Cerul fără pată ... și cânta cu glas domol, O poveste‐amară ... Treceau păsările stol, În spre altă țară ... și spunea de‐ un dor cumplit , De‐ ndrăgiri uitate ... Ascultau în asfințit , Măgurile toate ... Erau lacrimi și eres, Taine de la horă ... Eu de‐ atunci am înțeles Că mai am o soră! PORTRET E‐naltă și -n mersu-i Ușor se - nmlădie Ca zarea de lozii Când vântul o‐ mbie. Seninul
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Din vol. «Scrieri Literare», prefață și antologie de Mircea și Sergiu Coloșenco , ED. SFERA‐ Bârlad‐2008, pg. 6 ) RONDELUL FIINȚELOR DE AZUR Bârladul e Lancrămul meu E prispa de lut de‐ altădată, Fântâna cu lanțul ei greu, Salcâmul din poarta uitată. (1969) Lucian Vasiliu Născut în comuna Puiești‐Bîrlad, jud. Vaslui, România, la data de 8.1.1954. Urmează cursurile liceului „M. Eminescuʺ din Bârlad, cursurile școlii postliceale de Biblioteconomie din Bucur ești, cursurile Facultății de Filologie din Iași (secția română
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Aceste casă de piiatră orânduite de-au fostu temniță și măriia sa doamna făcându Beserica Albă Mitropolie... mai bine să fie pomană mării sale la Svânta Mitropolie”. --Strașnică situație! --Care, dragule” --Ca în preajma Mitropoliei să se afle și temnița. --Ai uitat că alături de zidul Trei Sfetitelor se afla temnița domnească despre care vorbește “Safta, giupâneasa lui Dumitrașco Șoldan ce-au fost vornic mare?” --Nici pomeneală, sfințite. --Dacă-i așa, hai să intrăm în Catedrala Mitropolitană și să citim ce scrie pe marmura
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
omul fără să-i dau vreo atenție și m-am întors spre colțul acela, destul de mucegăit, unde la umbra unui portret al crâncenului țărănist răpus destul de urgent de fierea urii, Corneliu Coposu, stătea precum Cavalerul Tristei Figuri, vechea și cam uitata mea cunoștință Emil Constantinescu care nici acum nu a aflat precis, cum de a ajuns președinte al României postdecembriste, dar prostia românului, fiind nu numai imensă, ci uneori de-a dreptul monstruoasă, l-a ajutat să ajungă. Apoi individul, a
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
s-au ascuns după cele înălțătoare. Într-un târziu, am terminat munca și priveam cu admirație schimbarea. Ce minunat e când ai făcut ordine în gânduri! Am adormit în acordurile inedite ale muzicii mult căutate:valurile îmi șopteau o simfonie uitată...pescărușii țipau de plăcere. Dezamăgirea m-a cuprins când m-am trezit. Copilul mării a ieșit din spuma albastră, mi-a vegheat somnul. Dar pentru că eu nu mă trezeam, s-a gândit să se joace cu gândurile mele. Pe cele
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ce-și așază în lada de zestre îndoieli întrebări născute din întrebări din întrebări încolțind răspunsuri iscoditoare de noi îndoieli până când pleoapele închideau cortina dinspre o lume spre alta deschizând-o o lume zidită trainic pe dunele fumegoase ale Țigării uitate în scrumieră o lume zvârcolită risipită mijind pâlpâiri în umbrele umbrelor în urmele urmelor amestecate în ceaunul pendulând peste jarul trecutului Ora aceea când peana Țintuită între degete muiată în sângele gândurilor valsează peste foaia albă construind armonii în alb
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]
-
Rotten. Mai curând m-aș fi prezentat pe post de Maica Tereza. —De ce? l-am întrebat eu politicoasă. —La vremea aia eram băiat de altar și voiam să mă fac preot. Vorbele lui au trezit în mine amintiri de mult uitate. Ce ciudat! Când aveam nouă ani, voiam să mă fac călugăriță, mi-au scăpat cuvintele înainte să le mai pot opri. Imediat mi-a părut rău că spusesem ce spusesem. în fond, asta nu era o chestie cu care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Vivian zbura către mine, cu niște colți de vampir dezveliți, țipând din cauza incapacității mele de a edita un manuscris redactat, în întregime, în sanscrită. Al doilea gând: O să vomit. Am ajuns în baie dintr-un singur salt. Un avantaj, deseori uitat, al faptului că locuiești într-o cutie de pantofi, am realizat, ținându-mi părul cu o mână. Nu era deloc bine. Eram încă îmbrăcată cu cămașa cu nasturi până jos și cu fusta din ziua precedenta. Cămașa pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
stupide, nici nu vroia să-și amintească, prefera să le ignore, oricâte enigme ar fi conținut. Nu, nu existau, se spulberau instantaneu. Singura realitate în care trăia: o nouă zi. Primăvara, iarna, toamna sau vara, totuna. Noaptea rămânea o paranteză uitată, o afazie. Lumina dimineții se așezase, cuminte, pe cuvertura albă a canapelei. Pe canapea, Tolea freca pudra nes pe fundul ceștii de cafea. Încet, încet... Așadar, curând, din nou la locul ispășirii. „N-a venit încă profesorul?“, avea să întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prăjituri, nu servim răcoritoare, mersi, apa minerală s-a terminat, mersi, mersi, mereu zâmbind, îndatoritor, aplecat deasupra revistei aceleia lucioase. Un adevărat domn! Liniștit, relaxat, la belle époque, un dandy colonial, venit să confere, pentru câteva clipe, stil și celebritate, uitatei stațiuni turistice, perla Carpaților. Anatol Vancea, legitimat ca recepționer la Hotelul TRANZIT din București, ramine două ore, impasibil, picior peste picior în falsa cofetărie de lângă gara Sinaia, așteptând, ce aștepta? nimeni n-ar fi putut spune. Cosmopolita valijoară alături, decadenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zarzavagiilor. Culoarul Lipscanilor, feeria negustorilor. Acum, totul amuțit, somnolând în lene și gunoaie. Câteva clipe în dreptul bisericuței lui Ioanikie Stavropoleos. Fațada grațioasă, baroc în vervă, în contrast cu interiorul auster, limpede, geometric. Trece pe lângă Palat, se oprește în fața Ateneului, contemplă brâul bolții, uitatele capete încoronate. În stânga, o nouă construcție, un bloc masiv și alb. Sicriele cutremurului din urmă cu trei ani, umplute cu betonul noilor fundații. Apatie, memorie... Ccolivii-model, funcționalitatea lor constrânsă, două camere bucătărie baie, cuplu copil frigider televizor, reproducerea aceluiași fagure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
La despărțire, oferise colectivului șansa de a lichida convenabil conturile. Fuseseră plăcut surprinși de inițiativă. O credeau împăcată cusine, picotind între dulapul de lenjerie și borcanele de murături. Se serviseră de ea atâția ani, fără menajamente, cu o tot mai uitată vină. Buna Veturia, tot ea le oferise prilejul generozității târzii, un fel de rapidă iertare a păcatelor. Un scurt gest convenabil, care nu deranja pe nimeni și servea tuturor. Cum îngădui portarului pensionat să-și revadă ghereta, chiar s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dacă tot nu e nimeni, poate ne deschide nimeni ușa... Se decisese: miercurea telefon, vineri vizită. Oho, se înmulțiseră brusc treburile, săptămâna devenise mai mică. Să mai vorbească unii de plictiseală... televizorul tembel, radioul patriotic, barurile lipsă, pocherul interzis, bordelurile uitate, cărțile vechi, reflexele moarte, bârfa fleșcăită... dar inițiativa? Inițiativa personală! Trebuie și oarecare inițiativă, stimați handicapați ai subteranei! Auzi, să te plictisești! Prin urmare, miercuri la telefon, vineri pe teren, expediție spre Istria, așa s-o fi numind strada aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Citind Plicul negru, ne-am putea aminti nocivul «lapte negru» al Tangoului morții de Celan sau atmosfera claustrofobă a terorii în creștere din Badenheim 1939 de Appelfeld.“ (LARRY WOLFF, The New York Times Book Review, USA, 25 iunie 1995) * „Câinele mut Dingo, Holocaustul uitat: marele roman al lui Norman Manea despre România... În timp ce est-germanii înconjoară cu înghețată frustrare arhiva poliției lor secrete, aici (în Plicul negru), o de-a dreptul mitică fantezie iluminează teroarea Securității în vârtejurile istoriei. Nici o cinstire pentru delator, ca figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rareori ceva, dar îi plăcea să petreacă o oră sau o jumătate de oră înainte de a intra în tură scotocind printre cărțile din anticariatul de la parter. Pe rafturile lui stăteau înghesuite mii de volume - totul, de la dicționare epuizate până la bestselleruri uitate sau ediții din Shakespeare legate în piele - și Tom se simțise întotdeauna în largul său într-un astfel de mausoleu de hârtie, răsfoind teancuri de cărți aruncate de alții și inspirând aerul prăfuit și vechi. Într-una din primele vizite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Dar Iacob i-o fură... nici mai mult, nici mai puțin decât cu ajutorul mamei. Mai mult decât atât, Dumnezeu pare să aprobe aranjamentul. Iacob cel necinstit, șarlatanul, ajunge în cele din urmă în fruntea poporului evreu, iar Esau e părăsit, uitat, un nimeni fără valoare. — Mama m-a învățat întotdeauna să fiu bun. „Domnul vrea să fii bun“, îmi spunea și, pentru că eram destul de tânăr ca să mai cred în Dumnezeu, credeam și ce-mi spunea ea. Apoi am dat peste povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să treacă dincolo de anii de resentimente și să-mi ofere o a doua șansă în ochii ei. Printr-o minune, scrisoarea îmi adusese tot ceea ce-mi dorisem. Eram iar pe teren solid, împreună, și, cu toate arțagurile trecutului acum uitate, cina din seara aceea ar fi trebuit să fie o reuniune veselă, ocazie de glume, râsete și amintiri plăcute. Dar abia reintrasem în rolul de părinte al lui Rachel, că am fost chemat să o ajut să treacă peste cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
fulgeram împotriva G.O.P.-ului, a C.I.A.-ului și a lui Rudolph Giuliani. Mă distra cu devotamentul ei nebunesc față de Mets. Mă uimea cu cunoștințele enciclopedice despre filmele vechi de la Hollywood și cu talentul de a identifica fiecare actoraș uitat care apărea trecător pe ecran („Uite, Nathan, uite-l pe Franklin Pangborn... uite-o pe Una Merkel... uite-l pe C. Aubrey Smith“). O admiram pentru curajul de a îmi îngădui să îi citesc din Cartea nebuniei omenești și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ori, încurcă datele, lasă detalii pe dinafară și așa, adevărul e din ce în ce mai distorsionat și, când ei mor la rândul lor, iau cu ei și majoritatea istoriilor. Ideea mea era următoarea: să înființez o companie care să publice cărți despre cei uitați, să salvez istoriile, faptele și documentele înainte de a dispărea și să le dau forma unei narațiuni continue, narațiunea unei vieți. Biografiile vor fi comandate de prietenii și rudele subiectului, iar cărțile se vor publica în tiraje mici, private - între cincizeci și trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o excursie destul de OK, spune Kerry cu un zâmbet condescendent. Cazare de cinci stele... bucătarul șef are trei stele Michelin... — Nu-mi vine să cred, zice mama. Răsfoiește surescitată broșura. Uite ce piscină ! Și ce grădini ! Felicitarea mea florală zace, uitată, pe hârtia de ambalaj. Și, brusc, simt că mai am un pic și-mi dau lacrimile. Știa. Știa. — Kerry, știai foarte bine ce am de gând, izbucnesc, incapabilă să mă mai controlez. Îți spusesem ! Ți-am spus că vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mai bine Își scoate ochii singur cu andreaua decât să-și aducă vreun membru al familiei la așa ceva. — Cam asta am vrut să vă zic. Acum toată lumea Înapoi la lucru ! Jack, să-ți fac rost de un scaun. — Vă rog uitați că sunt aici, spune Jack Harper pe un ton plăcut, așezându-se Într-un colț. Purtați-vă normal. Purtați-vă normal. Aha. Vezi să nu. Adică să mă așez, să-mi scot pantofii, să-mi verific e-mailurile, să-mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
luminat de felinarul din stradă, umbra albă a unchiului Anton, care se duce la ora lui fixă de urinat, aprinzând sau neaprinzând lumina în veceu (e rău oricum: dacă n-a aprins, face pe lângă vas, dacă a aprins lumina, rămâne uitată așa, trebuie să mă duc să sting; într-o noapte trecută, unchiu-meu chiar m-a speriat, țintindu-mă de departe cu punctul luminos al țigării aprinse, din care trăgea ca un școlar în veceu. După întâlnirea asta, dimineață, la sacou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Ping. Dar Zi-zhen trăiește! El o privește și zâmbește aproape răzbunător. Nu-i pot face așa ceva lui Zi-zhen, continuă ea. Nu mi-a făcut niciodată nici un rău. În mod straniu, ea își dă seama că replica e dintr-o piesă uitată, numai că a înlocuit numele personajului cu cel al lui Zi-zhen. Începe să se îmbrace și se dă jos din pat. Lui îi e greu să privească pielea ei ca fildeșul. Îi face mintea să ia foc. Deodată, el are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
întâlnesc cu oaspeții străini, că nu vizitez țările visurilor mele. Că nu e nimic nelalocul lui în faptul că ei îi apare chipul tipărit în toate ziarele și revistele. Că nu e nimic nelalocul lui în faptul că eu sunt uitată. Din cauza ei, nu este nevoie de mine. Nu suport să o privesc valsând. Felul în care ea și soțul ei, Liu, se admiră unul pe altul. Pasiunea lor dă pe dinafară. Lumea e uitată. Nu mă pot abține să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
lui în faptul că eu sunt uitată. Din cauza ei, nu este nevoie de mine. Nu suport să o privesc valsând. Felul în care ea și soțul ei, Liu, se admiră unul pe altul. Pasiunea lor dă pe dinafară. Lumea e uitată. Nu mă pot abține să nu mă gândesc cât sunt de lipsită de noroc. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a încerca să-l păstrez pe Mao. Îi strâng pe toți copiii lui o dată pe lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]