4,112 matches
-
atât de mare, încât abia dacă mai simțea efectul. Între timp, Ashling era aproape la fel de drogată ca domnișoara Morley. Întrebarea lui Robbie o făcuse să nu se mai poată opri din a se gândi la Jack Devine. Inima ei se umfla ca un balon gândindu-se la blândețea și bunătatea lui, la costumele lui șifonate și la mintea lui ascuțită, la negocierile lui dure și la inima lui caldă, la jobul lui important și la nasturele lui lipsă. O spălase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
despre mine, Bleichert. — Lumea vorbește. Și despre tine vorbește. — Și ce se spune? Că bătrânul tău este un soi de simpatizant al naziștilor. Că ți-ai turnat prietenii cei mai buni ca să prinzi un loc în Departament. Că ți-ai umflat palmaresul cu meciuri jucate împotriva unor boxeri de la mijlocie trecuți peste noapte la semigrea. Vorbele lui atârnau în aer ca o condamnare formulată pe baza a trei capete de acuzare. — Asta-i tot? Blanchard se întoarse să se uite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
South Pasadena, strada Alta Loma Vista, numărul 1349. Cruz este recidivist: a fost condamnat de două ori pentru tâlhărie. Și-a luat tălpășița demult, iar nevastă-sa susține că La Salle-ul a fost furat în septembrie. Zice că a fost umflat de vărul lui Cruz, Armando Villareal, în vârstă de 39 de ani, dat și el dispărut. Harry Sears și cu mine am luat primele declarații, iar martorii oculari au spus că în mașină erau doi mexicani. Ai mai aflat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Articulațiile zdrobite îmi pulsară. — Poate notorii. Unde-i Lee? Nu știu. A plecat ieri după-amiază. — Știi că are necazuri, nu? Știu că l-ai zvântat în bătaie. M-am apropiat. Răsuflarea lui Kay duhnea a țigări și femeia avea fața umflată de plâns. Am îmbrățișat-o. M-a strâns și ea în brațe și mi-a spus: — Nu te condamn pentru ce i-ai făcut. Mi-am frecat tandru nasul de părul ei. — Probabil că De Witt e deja în L.A.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
rămâneți pe-aici? — Cel puțin noaptea asta. Poate că le-a scăpat băieților dumneavoastră și reușesc să dau de vreo pistă. Vasquez zâmbi. — Mă îndoiesc. Sunteți singur? — Mă așteaptă doi colegi în Tijuana. — Și din ce divizie faceți parte? Am umflat-o la greu: — Din Poliția Metropolitană. — Sunteți foarte tânăr pentru un post atât de remarcabil. Am luat fotografia. — Chestie de nepotism, domnule căpitan. Tata este comandant adjunct, iar fratele meu lucrează la consulatul din Mexico City. Noapte bună. — Și... noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în Colliers și portrete de grup în niște numere mai vechi din Boston Globe. Le-am ținut ascunse în garaj și teancul continuă să crească până într-o după-amiază, când a dispărut. În seara aia am auzit-o pe Kay umflându-se de plâns în casă, dar când m-am dus să stau de vorbă cu ea, am găsit ușa de la dormitor încuiată. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘASE Telefonul sună. M-am întins spre noptieră, apoi mi-am dat seama că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
risipi încetul cu încetul. Am terminat carafa. Holbatul la bar mă împiedica să gândesc, jazzul bubuind la maximum mă făcea să-mi țin urechile pâlnie, ca să prind vocile pe care le acoperea muzica, iar băutura mă împiedica să nu-l umflu pe grăsan pentru niște acuzații născocite. Apoi femeia în negru și marinarul în bleumarin ieșiră pe ușă braț la braț. Madeleine, pe tocuri, era cu un cap mai înaltă decât el. Le-am dat un avans de cinci secunde în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
apă. Isobel adoptă atitudinea ei profesională. — A fost constatat decesul? Întrebă ea cu o voce foarte ridicată, Încercând să acopere zgomotul. Logan oftă. Momentul trecuse. Medicul de serviciu Își Înăbuși un căscat, Îndreptându-și arătătorul către cadavrul mic și foarte umflat din mijlocul cortului. — Mda, e mort de-a binelea. Își Înfundă mâinile În buzunare și Își trase zgomotos nasul. Dacă vrei părerea mea: e mort de o grăma’ de timp. Mai bine de două luni. Isobel Încuviință din cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
chinuiau să Întindă un alt cort pe deasupra scufundătorilor, purtând o bătălie dinainte pierdută cu vântul și cu ploaia În timp ce Încercau să protejeze eventualele dovezi pentru criminaliști. La mai puțin de trei metri mai Încolo, râul Don trecea tăcut, Întunecat și umflat de precipitații. Particule de lumină dansau pe suprafața lui: lumina reflectoarele reflectându-se În apa neagră, formele lor destrămându-se și contopindu-se la loc sub ploaia torențială. Dacă exista un lucru pe lume pe care orașul Aberdeen Îl făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
familia lui! Logan tresări. Cum naiba aflaseră ziarele că trupul lui David Reid fusese cel descoperit? Ca și cum familia lui nu ar fi fost oricum Îndurerată. — Îmi pare rău, domnule...? — Reid. Charles Reid, răspunse omul, Încrucișându-și din nou brațele și umflându-se parcă și mai tare. Tatăl ei. — Domnule Reid, nu știu cum a aflat presa despre asta. Dar vă promit: vinovatul, oricine ar fi el, va plăti cu vârf și Îndesat. Logan făcu o pauză. — Știu că asta nu rezolvă problema, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
făcu o probă de microfon și epuiză repede etapa preliminară. În timp ce Logan privea, ea cercetă pe Îndelete rămășițele lui David Reid. Trei luni Într-un canal, acoperit cu o foiță de lemn, Îi făcuseră pielea aproape neagră. Tot corpul era umflat ca un balon, pe măsură ce descompunerea Își făcea numărul de magie trupească. Mici pete albe ca niște pistrui se vedeau din loc În loc pe pielea puhavă, acolo unde mucegaiul deja se instalase. Mirosul era groaznic, dar Logan știa că va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Beau pentru asta! 10 Ora șase fix și sunetul insistent al ceasului Îl smulse pe Logan din pat și Îl aruncă În ghearele unei mahmureli Îngrozitoare. Se trânti pe marginea patului, ținându-și capul Între mâini, simțindu-l pulsând și umflându-se. Stomacul bolborosea și fremăta Într-un ritm amețitor. Urma să vomite. Icni și ieși cu pas nesigur pe ușa dormitorului În hol, Îndreptându-se spre baie. De ce a trebuit să bea așa de mult? Pastilele spuneau destul de clar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Ce? — Nu e mort. L-am găsit. — Îți bați joc de mine! — Nu. Avem o conferință de presă programată peste douăzeci de minute. Maică-sa e În drum spre secție. Logan se dădu un pas Înapoi uitându-se la inspectorul umflat În costumul lui de răufăcător. — Asta o să dea grozav la televizor. Dimineața de miercuri Începu mult prea devreme. La șase fără un sfert, telefonul suna să cadă din furcă. Obosit și confuz, Logan scoase o mână de sub cuvertură și Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Întregi. Așa, poimâine pe nimeni n-o să mai intereseze. Ești un pic cam cinic. Miller strânse din umeri. — Îți zic ce văd. — De asta nu te plac colegii tăi? Miller nici măcar nu clipi, doar Își aruncă În gură o bucată umflată de pâine Înmuiată În cafea. — Mda, bine... Nimănui nu-i place un deștept, nu și când Îi face să arate ca niște proști. Trecu la un un accent tipic de Aberdeen: — Nu’ș ce om ești, da’ nu de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
deja i se Întindeau pe față și un ochi Îi era Închis din cauza umflăturii, cu pielea de un purpuriu intens. Barba Îi era curată și țepoasă pe-o parte, unde cei de la spital Îi spălaseră sângele uscat. Buza Îi era umflată ca un cârnat și zvâcnea de fiecare dată când zâmbea. Ceea ce nu se Întâmpla des. Acuzațiile aduse Împotriva lui de „părinții preocupați“ care-l snopiseră erau prea grave să fie ignorate. Astfel că, imediat după ce fusese externat de la Urgență, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
o chestiune cunoscută. Are nevoie de ajutor, nu de Încarcerare. Insch Își trânti scaunul În față. — Iar copilașii care zac la morgă ar fi trebuit să fie acasă, vii și nevătămați, nu omorâți de un ciudat sucit! Își Încrucișă brațele, umflându-și cusăturile cămășii, ceea ce Îl făcu să pară și mai mare. — Vreau să știu unde e Peter Lumley și câți copilași a mai ucis. — Inspectore, eu Înțeleg că doar vă faceți datoria, dar Bernard nu e În stare să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
albe de hârtie, Învelitori de plastic pentru Încălțări, mănuși de latex și măști pentru respirat. Numai că, de data asta, masca lui Logan nu mai avea iz de Carmol. Isobel se mișca lent, În sus și-n jos, Împungând carnea umflată cu un deget acoperit de două mănuși, făcând observații detaliate și metodice pe dictafonul ei. Iubițelul - Brian - mergea după ea ca un cățeluș dement. Labagiu cu păr umflat. Inspectorul Insch se evidenția din nou prin absență, folosindu-se de conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
străzile. Gary Îi făcu semn cu ochiul. — Și până atunci, trebuie să mă rabzi. Un biscuite? Îi Întinse un pachet de Kit Kat și, fără să vrea, Logan zâmbi. Și luă unul. — Și ce mai zice domnul Miller? Gary Își umflă pieptul, desfăcu ziarul și citi cu voce tare, pe cel mai bun ton shakespearian pe care Îl avea: — Bla, bla, bla, gheață și zăpadă, bla, bla. Rahaturi Înflorite despre curajul cu care sapă polițiștii printr-o „mină respingătoare a morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de așteptare, cu capul dat pe spate și un ghemotoc de hârtie igienică pus pe față. Era roșie ca focul. — Ce-ți face nasul? Întrebă Logan, aruncându-se pe scaunul de plastic liber de lângă ea. Încerca să nu mai tremure. — Umflat, spuse ea, privindu-l cu coada ochiului, fără să-și miște capul. Măcah nu ched că e hupt. Ce face phizoniehul? Logan se scutură și regretă imediat. — Ce fac ceilalți? Întrebă el, iar vocea Îi sună ca un geamăt dureros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Își reveni În cele din urmă cât să zică: — Ce s-a-ntâmplat cu fata? Doug Disperatul Își lăsă privirea asupra palmelor. Îi zăceau curbate În poală ca niște gheare zbârcite. Artrita Începuse deja să Îi transforme Încheieturile În bulgări umflați de durere. — A, da, fata... Își drese vocea. Ea... a intrat chiar când i-o trăgeam bine de tot ticălosului la mufă. Era străină. Știi tu, nemțoaică sau vreo afurisită de norvegiancă. Ceva de genu’ ăsta. Și se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cad pe tine. Telefonul din buzunarul inspectorului bâzâi discret. Watson și Rennie erau pe poziții. Numărul 25 avea o ușă În față care nu mai văzuse un strat de vopsea de ani buni. Cojeala albastră lăsa la vedere lemnul cenușiu umflat de dedesubt, sclipind Înghețat. O pereche de panouri de geam cu model erau montate În ea, lăsând la iveală un hol Întunecat. Insch Încercă soneria. După treizeci de secunde, sună din nou. Apoi a treia oară. — Gata! Gata! Ai naibii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
prea mult la televizorul ăla nenorocit, mormăi Insch, scoțând mandatul și aruncându-i-l În față. Unde e? — Nu știu. O porni Înapoi spre sufrageria ponosită. Nu-s paznicul lui! Inspectorul făcu un pas Înainte, cu fața roșie și venele umflate pe față și pe gât. Bătrâna tresări. Vocea lui Logan rupse tensiunea. — Când l-ați văzut ultima dată? Ea clătină din cap. — De dimineață. S-a dus să-și facă nenorocita aia de muncă-n folosul comunității. Ticălosul ăla mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ca să se sprijine, iar Martin păși În spatele ei, și duse În jos fierul Într-un arc nimicitor. Se lovi de partea din spate a craniului ei, iar femeia căzu ca un sac plin de cartofi. Watson simți cum i se umflă gâtul. Tremurând, Își strivi din nou degetul mare de tastele telefonului. Mâna tremurătoare a doamnei Strichen căzu În spatele canapelei. Fiul ei ținea fierul de călcat la Înălțimea pieptului, iar cu cealaltă mână Întindea cablul electric. Ceva În genul unui zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
a lungul lui un drum foarte îngust ce urca printre stânci. — Singurul drum care, din Rhetia interioară, ajunge la miazăzi de Alpi. Fluviul curgea prin acel canal, iar călătorii știau că, în vremea ploilor sau a dezghețului, putea să se umfle rapid și să acopere drumul. Într-o zi, după ce căzuseră multe ploi, un escadron călare se încolonase pentru a începe urcușul și soldații văzuseră cum apa creștea, izbindu-se de stânci. Cineva strigă că apa umplea canalul, acoperind drumul în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și oamenii nu știau încotro îi împingeau vânturile Aquilones. În zori, văzură în apropiere linia coastei și, în ceață, un munte acoperit de păduri de pini. — Muntele Ida, spuse Zaleucos. Vântul se potolise, iar ei înaintau pe apă, care se umfla în ultimele valuri mari, spre mal. Puteau vedea o câmpie pe care creșteau stejari, chiparoși și tamarisce, un râu și un torent plin de pietre albe care se vărsa în el. — Simois și Scamandros, zise Zaleucos. Gajus privea, nemișcat, locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]