6,856 matches
-
apropiem, ne privi încruntat. —Shaw, fă-mi o favoare, te rog, ar trebui să fie aici cineva - uită-te după insul care trebuia să stea pe locul ăsta supraveghind lucrurile și spune-i că așa ceva e inadmisibil. Făcu un gest vag, arătând spre scaunul gol al lui Bill. — Post neocupat. Asta nu e deloc bine. Nu durează mult, îmi spuse Sebastian, strecurându-se repede prin spatele biroului. Am rămas o clipă în loc, neștiind ce să fac, iar din ușă se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ai suficiente date ca să afli ceva? mă privi Janey încruntându-se. Sam, încetează să te mai gândești la asta. Unul dintre prietenii tăi e mort, iar tu ești tristă. Dar nu e nimic de făcut. Nu ai nici cea mai vagă idee despre ce vorbea sau la cine se uita. Știu, am spus cu tristețe. Așa că las-o baltă, măcar de data asta. E o furtună într-un pahar cu apă. Omul era pe moarte, ce naiba. Când mori, îți vin lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Sebastian era o ființă de pe altă planetă, omul de pe planeta costumelor, și toate presupunerile cădeau. De exemplu, el chiar a sunat când spusese că va suna. Am răspuns la telefon cu cea mai calmă voce, lăsând să se simtă o vagă urmă de surpriză când s-a prezentat, revenind imediat la tonul inițial. (Dumnezeule, ce voce frumoasă avea!) Da, încă eram liberă pentru cină. (Am încercat să dau de înțeles că e mai degrabă un rezultat al întâmplării decât al intenției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
spus pe un ton rece, din scaunul de șef din spatele biroului de recepție. Ca să scap de plictiseală, Joe îmi arătase cum funcționează camerele de supraveghere. —Sunt Sam. Întâlnirea nu era la ora trei? A dat din mână cu un gest vag. Am cam întârziat, este? spuse el cu un accent à la David Bailey. Unde pot să îmi lepăd încărcătura? I-am indicat cu capul cele două scaune din piele neagră și masa de sticlă din celălalt colț al camerei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fiu văzută, până în spatele lui, gândindu-mă cu răutate la cât de ușor ar fi să-i fac vânt; asta l-ar învăța minte să nu-i mai facă pe oameni să se simtă jenați cu nasurile lor normale, cu vagi neregularități. Fundul lui lăsat atârna într-o poziție de slab echilibru în aer, un picior complet în afară. Aș fi putut doar să-l ridic și să-l sucesc... —Bau! am strigat chiar la urechea lui. A sărit ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
lor, s-ar fi deranjat să-l șantajeze pe gardianul din tura de noapte de la bancă. M-am uitat la Joe. Dădea din cap. M-am tot gândit, a spus el, e peste puterile mele. Nu am nici cea mai vagă idee despre ce ar putea fi vorba. Nici eu. Dar voi afla, Joe. Ai grijă, mi-a spus, devenind îngrijorat. Bill nu ar fi vrut să intri în bucluc. Pot să îmi port singură de grijă, Joe. M-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
departe de centrul camerei pentru puțină intimitate. I-am admirat metoda. — Este într-o dispoziție stranie, i-am spus precaută, dar asta se poate datora calmantelor. —Cui? Oh! S-a încruntat. Credeai că vorbesc de Belinda. Din nou apăru acea vagă mișcare a umerilor în sus și jos, care numai ridicat din umeri nu era. —Belinda... e ea însăși. De fapt, vorbeam despre Suki. Sunt mai degrabă îngrijorată în legătură cu ea. A stat tot timpul lângă Belinda în ultima săptămână. Are prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
lui să se grăbească, draga mea. Geneviève s-a uitat pe furiș la Dominic, care se tolănea într-un fotoliu, fumând o țigară, părând pe deplin lipsit de griji. Ar fi bine și pentru el, a comentat ea. Puțină responsabilitate. Vaga urmă de accent franțuzesc, felul în care graseia erau încântătoare. Mi-a spus dintr-odată: Dar suntem lipsiți de maniere, Sam, vorbim numai despre grijile noastre. Îmi pare atât de rău. Ar trebui să întrebăm în ce stare este sculptura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
și m-am ridicat, trecând în drumul meu spre ușă pe lângă colecția variată de băutori de la ora prânzului, care își croiau drum spre fundul paharelor. Afară soarele era puternic și mi-am pus ochelarii fumurii. Nu aveam nici cea mai vagă idee cum reușeam să mă aflu cu regularitate în oraș sau prin împrejurimi la ora aglomerației de la prânz. Probabil incompetență. Chiar și străzile lăturalnice dintre Farringdon și Clerkenwell erau împânzite cu funcționari și baruri cu sendvișuri de vânzare. Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
se concentra numai asupra a ceea ce spunea. —Oricum, mi-a zis, și acum înțelegeam cum ajunsese unde era; avea o hotărâre în privire care nu putea decât să impresioneze, aceeași hotărâre care cu siguranță o ajutase să-și piardă accentul vag de Essex pe care îl avea fratele său, înlocuindu-l cu pronunția literară care ar fi fost mult mai pe placul angajatorilor ei. Probabil că pe tine nici nu te interesează asta. Dar voiam să-ți explic de ce am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
făcut o semnătură înflorită, a suflat peste și mi l-a înmânat. —Mulțumesc, i-am spus cu sfială. Pentru nimic! Să sperăm că acum putem uita toate acestea. —V-a mai anunțat ceva Poliția? am îndrăznit. Chipul său luă o vagă nuanță vineție. —Ei nici nu știu cum îi cheamă. Îți vine să crezi că au vrut să răscolească întreaga bancă? În curând se va termina. Gândește-te la câte afaceri ar fi dat peste cap. O idee ridicolă. Tot ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mai era. —Ai reușit să mai afli ceva despre... despre unde ar putea fi dosarul lui Charles? mi-a zis, ochii ei întâlnindu-i pe ai mei în oglindă. Nu știu unde este, i-am răspuns încet. Dar cred că am o vagă idee la cine este. Este la altcineva? A amuțit. —La cine? Am dat din cap. Asta nu pot s-o spun încă. Este doar o bănuială. Dar nu cred că va păți ceva acolo unde este. — Dar vei face rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
și intraserăm la „Tosca“. Veneam din când în când acolo spre a zăbovi îndelung în fața unor cafele și în preajma unor umbre care încă mai hălăduiau prin fumul cafenelei, plină de alți studenți, de alt zumzet și de alte iluzii și vagi chemări. Teodora se așezase în seara aceea la masa noastră. Nici nu se uită la mine. O privea lung, ca într-o fascinație, pe Ester. Luă și sorbi din paharul ei cu nectar și prinse a murmura un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amintească de mine, vag, așa cum îți aduci aminte uneori că erai să cazi din car când te întorceai cu ai tăi de la strâns fânul de pe câmp. Sau cum era să te îneci, într-o vară, în ghiolul de la Bășinoasa. Amintiri vagi, fără contur, dar care uneori, ca în astfel de înserări lângă măreața statuie a unificatorului de țară, țâșnesc, bucurându-te. Nu se bucura Bumbu. Ca să-mi facă plăcere totuși, și-a arătat și el surpriza revederii. „Ia uite, dom’le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a internat în spital, de unde nu a mai ieșit decât să moară acasă, am mers cu el pe Bulevard să-i arăt câte ceva din centru. De câte ori venea la mine, nu voia să iasă în oraș. Nu-l interesa. Avea amintiri vagi din anii războiului când fusese de câteva ori trimis de la unitatea sa să aducă nu știu ce materiale la Comitetul de Patronaj ținut de Maria Antonescu. Cunoscuse atunci o învățătoare din Basarabia venită să urmeze cursurile de asistente sociale organizate de acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că fac aceasta uneori - prin textul meu, ci să pătrund în el liber, cu libertatea deplină a vieții care se scurge din mine. Doar gândul că mor? Doar spaima că boala macină din mine, perfidă, întruna, dându-mi doar semne vagi, din când în când, pe unde a ajuns? De fapt, nu unde a ajuns, căci e pretutindeni, ci doar amintindu-mi că nu se lasă speriată de medicamente, de terapii, că nu o pot amăgi cu uitarea mea în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vinovat pentru această neștiință. Complice fie și pentru că am trăit în neștiință și mi-a fost frică să cred. O vină târzie, ireală în absolutul ei. Dureroasă, apăsătoare, în cadența zilelor mele. Abia textul acesta în care cobor dă contur vag vinovăției mele. Vina de a fi slăvit, poate, ticăloșia. Vina de a nu fi crezut celui prigonit. Vina de a fi tăcut atunci când, poate, și un cuvânt de-al meu ar fi putut face și mai puternic glasul celor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
umeri, schițînd un zîmbet lipsit de vlagă. — Tu ce crezi? Întrebă ea. Mai devreme te-am mințit, știi? În claustru. — CÎnd? — CÎnd ți-am spus că nu voiam să te văd azi. Paznicul nocturn ne dădea tîrcoale arborînd un surîs vag, În mod vădit indiferent la acel debut al meu În scena cu poarta și cu șoaptele, care lui, ca veteran, trebuie că Îi apărea banală și răsuflată. — Pentru mine nu-i nici o grabă, zise el. Am să-mi fac o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
asta, Beatriz, ce se petrece? Că-i tare mișto se vede cît de colo, Însă quid-ul chestiunii este: o fi dintre cele care te fac să te Îndrăgostești sau dintre cele care prostesc viscerele minore? N-am nici cea mai vagă idee, am zis eu. Aș spune că din amîndouă. — Uite, Daniel, treaba asta e la fel ca indigestia. Ai observat ceva aici, imediat deasupra stomacului? Ca și cum ai fi Înghițit o cărămidă. Sau e doar o Încălzeală generală? — Mai curînd chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În galeria de paturi. Dacă nu vă cer prea mult, scoateți-l pe din dos. Să nu-l vadă ceilalți. E rău pentru moralul internilor. — Vă promitem, am zis cu voce spartă. Maica Hortensia mă contemplă o clipă cu o vagă curiozitate. CÎnd am privit-o de aproape, mi-am dat seama că era o femeie În puterea vîrstei, aproape bătrînă. Puțini ani o despărțeau de restul locuitorilor casei. — Auziți, ucenicul nu e nițel cam tînăr pentru slujba asta? Adevărurile vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu fiecare pas pe măsură ce mă apropiam de agentul În civil care supraveghea librăria. CÎnd am trecut prin fața lui, l-am salutat chiar cu mîna În care țineam punguța primită de la don Federico. Agentul se uita la ea cu un interes vag. M-am strecurat În librărie. Tata era tot În picioare, În fața tejghelei, ca și cînd nu s-ar fi mișcat de cînd plecasem. Mă privi necăjit. — Ascultă, Daniel, În legătură cu ce-am spus mai devreme... — Nu-ți face griji. Aveai dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
istoriei naturale, ar fi dificil să le condamni, atât de mult există analogie și armonie în toate părțile ființei lor; într-un cuvânt, linia de sudură, punctul de joncțiune între real și fantastic este imposibil de sesizat; este o frontieră vagă pe care analistul cel mai subtil nu ar putea să o traseze, atât de mult arta este în același timp transcendentă și naturală.” În seria de gravuri intitulată Dezastrele războiului (1818-1820), artistul este în ipostaza spectatorului înspăimântat de ceea ce “nu
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
ochii omului aflat În fața lui pe scaun, se gândi să Îndulcească pe cât posibil măcar expresia, dacă nu și sentința... „Știți?” Își Întrebă el scurt colegul. Noimann Își Întoarse fața spre perete și gemu. „Sau măcar aveți, ca să zic așa, o vagă bănuială?” Nici de data aceasta Noimann nu răspunse. „Păi atunci de ce vă ascundeați sub pat, prefăcându-vă că sunteți plecat de acasă?” Noimann mușcă din pernă și scoase un geamăt Înăbușit. Falsul Satanovski nu-l băgă Însă În seamă. Ginecologul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
i se ițea În cale odată ce știa că e la fel de inconsistentă ca o umbră sau ca un gând?! Ce rost avea s-o bruscheze, s-o Înghesuie În ușă, știind că În curând din ea nu va rămâne decât o vagă adiere?! Noimann abia apucă să atingă nasturele când se trezi cu el lipit de mână... Senzația nu era tocmai plăcută. La prima vedere, nasturele părea a fi unul obișnuit... Strălucirea lui metalică era Însă Înșelătoare. Ținându-l acuma Între degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cât durase marșul? O zi, o noapte? O săptămână sau mai mult? Prin ce locuri și În compania cui băuse În tot acest interval de timp?! Filmul se rupsese și Noimann nu-și mai aducea aminte decât niște lucruri foarte vagi, cum ar fi de pildă faptul că năimise lăutari ca să cânte la o nuntă câinească și că el Însuși dansase, lăsându-se pe vine, În jurul lor. Unde se Întâmplase asta? Nu cumva În fața Poștei mari? Dar, dacă ajunsese să sugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]