43,157 matches
-
se oprea În librărie, era În drum spre altă destinație, adesea spre locuri Îndepărtate precum Piața Harvard din Cambridge, de dincolo de rîu, și se ducea acolo cu o bicicletă veche cu un coș mare de sîrmă În față. Avea apărătoare verzi și, Între mînerele ghidonului, un butonaș alb, care acționa claxonul. Nu știu cum funcționa acesta. Adeseori, lăsa bicicleta rezemată de vitrina prăvăliei, deși Norman Îl rugase să nu facă asta. Încă nu știam că acesta este un lucru de admirat la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
casa mea.” Ar fi teribil de impresionat, și de asemenea mișcat. Iar ăsta ar fi doar Începutul. În visul meu, mă lua apoi ucenic. „Urcam apoi rapid În ierarhie” - pînă la funcția de vînzător șef. Purtam o vizieră de protecție verde. Îmi plăcea mult cum Îmi stătea cu viziera aia, așezat la biroul de la intrare tîrziu În noapte, ocupîndu-mă de hîrțoage - aduceam destul de bine cu Jimmy Stewart În O viață minunată. Știrile din afara micii noastre lumi erau foarte proaste. Conform ziarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
beznă. Mustața i se ridica și cobora la fiecare respirație, și la fiecare palier ne opream un pic să ne tragem sufletul. La fiecare etaj erau cîteva uși. Toate erau vopsite În maro, cu excepția celei a doctorului Lieberman, care era verde, și toate aveau În partea de sus cîte un gemuleț de sticlă mată. Camera lui Jerry se afla la etajul de sus, În fundul culoarului. Mutînd greutatea de pe mînă spre Încheietura cotului, s-a căutat În buzunar. A scos din el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și un blat de bucătărie. De blat atîrna, pînă jos, la pămînt, o pînză albastră ce ascundea, am aflat mai tîrziu, o găleată metalică de gunoi. Pe blat, În mijlocul unui talmeș-balmeș de cratițe și farfurii, se afla o plită Coleman verde, de voiaj. Lumina zilei se chinuia din răsputeri să se strecoare prin geamurile unsuroase ale unei singure ferestre mari. Aceasta avea transperant, dar nu și perdele și dedesubtul ei se afla un calorifer pe care cineva Încercase - cu succes parțial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
colo că țara-i În război și după golurile murdare căscate Între casele din cartierul Bloomsbury: din spatele zidurilor dărîmate se ivea cîte o sobă teșită, aidoma sobelor pictate pe pereții căsuțelor de păpuși, precum și o sumedenie de oglinzi și tapete verzi, iar după un colț se auzea, În acea după-amiază Însorită, zgomotul geamurilor sparte adunate cu mătura de pe trotuare, ca murmurul monoton al mării pe o plajă de prundiș. Altminteri, scuarul ținuse să salveze aparențele, arborînd drapelele națiunilor libere și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Îngălbenite ale albumului de familie - va ajunge un criminal. Întins pe spate, Rowe prinsese firele visului și le strîngea bine; alungase În umbra pinului imaginea soției vicarului, și continua să stea de vorbă cu maică-sa. „Ceaiul servit la iarbă verde, slujba de vecernie, jocul de crochet, bîrfele nevinovate ale doamnelor bătrîne adunate la taifas, grădinarul ce-și Împingea roaba Încărcată cu iarbă și frunze veștede - toate astea au Încetat să mai existe aievea... Unii scriu despre aceste lucruri ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ore În stradă: erau acolo o sumedenie de fețe pașnice, familiare: farmacistul cu nevasta lui, fata institutorului, directorul băncii locale, dentistul cu bărbia vînătă și cu mutra lui de om trecut prin multe... Sala era Împodobită cu serpentine colorate - albastre, verzi și roșii - mica orchestră locală cînta cu foc, și totul Împrăștia o senzație de viață Îndestulată, liniștită și trainică, tulburată doar de ghimpii unui dulce neastîmpăr, ai unei nerăbdătoare pasiuni tinerești, datorită căreia, Însă, amintirea acestei seri avea să rămînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Și cum Închidea fiecare ușă În urma lui, Digby avea senzația că-și taie orice posibilitate de retragere. Atent la orice zgomot, Își auzea inima bătînd cu putere În coșul pieptului. În fața lui se afla acum ușa, acoperită cu o draperie verde, pe care n-o văzuse niciodată deschisă, iar dincolo de ușa aceea era „Pavilionul special“. Digby se simțea ca În copilărie cînd se furișa afară din dormitor, vădind mai multă Îndrăzneală decît ar fi dorit În realitate pentru a-și pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În sufletul lui Stone simțul datoriei ostășești față de semenii săi. Recunoașterea făcută În „Pavilionul special“ se dovedi mai ușoară decît se așteptase Digby, care nu sperase ca doctorul să lipsească atît de mult. Ajuns repede la ușa acoperită cu draperia verde, care scîrțîi Într-un fel ce-i aminti de gemetele lui Stone - parcă-l implora să se Întoarcă! - Digby trecu repede prin salon și urcă apoi, ceva mai Încet, scările, pînă ajunse din nou În fața ușii deschise de la camera lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
oare le era îmbibată lenjeria de duhoarea actelor sexuale ilicite atunci când conduceau de la spital spre casă, urmele de smegmă și mucus vaginal de pe mâini unindu-se cu freonul împroșcat în neașteptate accidente de mașină? Am lăsat câteva fuioare de bilă verde să se scurgă în vas, conștient de contururile calde ale coapsei tinerei femei. Un tiv al halatului ei cadrilat fusese reparat cu câteva bucle de bumbac negru. M-am holbat la ochiurile desprinse ce-i stăteau lipite de suprafața rotundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pașaport a unei femei anonime de vârstă mijlocie lipită pe gura de aerisire a carcasei pentru cadranele de bord. Când, pe marginea drumului, trecură pe jos două femei, plasatoare de cinema pe cale să intre în tură îmbrăcate în livrelele lor verzi, Vaughan se îndreptă de spate și le cercetă fețele, cu privirea concentrată ca un criminal la pândă. În timp ce el le fixa în felul acesta, eu am coborât ochii la pantalonii săi pătați de spermă, excitat de automobilul acela însemnat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
tinerele femei. Vorbeau într-un fel abstract despre timp și preț. Încercând să le ignor vocile și traficul ce trecea în masă pe sub supermarket, am urmărit avioanele cum decolau de pe Aeroportul Londra peste gardul împrejmuitor din partea vestică, constelații de lumini verzi și roșii ce păreau să miște din loc bucăți mari de cer. Cele două femei traseră cu ochiul în mașină, măsurându-mă dintr-o privire fugară. Cea mai înaltă, pe care Vaughan mi-o alsese mie, era o blondă pasivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
-și compartimentele pentru motor. Mașina sport din fibră de sticlă, antologia oricărui model bulbos și elongat din anii 1950, fusese lovită apoi în spate de o limuzină guvernamentală cu șofer. În stare de șoc dar nevătămată, tânăra șoferiță în uniformă verde fu ajutată să coboare din vehicul, care-și îngropase capota în partea din spate a mașinii sport. În jurul fuzelajului zdrobit erau împrăștiate bucăți zdrențăroase de fibră de sticlă, asemănătoare unor probe stilizate abandonate într-un studio de creație vestimentară. Șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
am văzut chipul rănit al șoferiței limuzinei guvernamentale irigat de sperma lui Vaughan. Pe banchetă, pe coapsele lui Vaughan și pe mâinile prostituatei de vârstă mijlocie, sperma scânteia în picături opalescente, culoarea lor schimbându-se din roșu în chihlimbariu și verde în ritmul semafoarelor, reflectând miile de lumini din aerul nopții pe care le întâlneam de-a lungul autostrăzii, asprimea tuburilor fosforescente ale stâlpilor de iluminat public și imensa coroană de lumină ce plutea deasupra aeroportului. Uitându-mă la cerul întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
au fost construite imediat după venirea comuniștilor la putere, deci pe la sfârșitul anilor ’40. Pe vremea aceea, România era o țară normală, colorată, asemenea celorlalte țări. Blocurile erau albe sau bej sau siclam sau de culoarea untului. Frunzele pomilor erau verzi, doar toamna deveneau roșiatice. Zăpada era albă, vinul roșu, roșu, iar cel alb, gălbui. Oamenii erau roz, noaptea neagră, pisicile multicolore, câinii la fel... - Dar și acum... - Aiurea. Gândește-te bine la ce numești tu culori. Crezi că sunt așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
producătorul, și inginerul de sunet... „De ce?“, șopti suflându-și nasul. „De ce mie? De ce îl iubesc? De ce sunt proastă?“ Chiar așa, de ce? ...și Bono cânta mai departe, semi-neînțeles, basul făcea monoton „bum-bum-bum-bum-bum-bum-bum-bum“, toba „mbu-mbu-bu-tchik-tu-du-du-tchik“, keyboardul „nieeeeu-niieoouwh“, chitara „ta-diu-ta-diu-ta-di-di-deam-diu“, producătorul urmărea luminile verzi și roșii care arătau sonoritatea, inginerul de sunet scotea din feedbackul chitării învârtind un buton... Dublin 1986 - București 2004 Frankfurt, 28 februarie 2005 NORVEGIA La Muzeul Neamului din Oslo, o clasă a treia și domnișoara Nygaard, învățătoarea, privesc în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
necesare pentru ecuația al cărui rezultat avea să decidă restul - și durata - vieții lui Aurel. Mai întâi scotoci în propriile scorburi întunecoase după niște constante. Le găsi: Aurel avea 38 de ani, păr blond, mustață caraghioasă, trăsături de țăran, ochi verzi, buze groase, ceva umor, ceva sex-appeal și cântărea 81 de kilograme. Era un actor de mâna a doua la un teatru de mâna a doua din București. Ar fi putut ajunge în cel mai bun caz un actor de mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să i le măresc pentru că țineam la el, încercam să evit orice rivalitate. Dar întâmplarea i-a scos-o în cale pe Lynn, prietena lui. O fată dulce-dulce, subțire, cu părul negru, un zâmbet absurd de frumos și niște ochi verzi ca gazonul de la Wimbledon. Era de o vârstă cu Fred și, din câte știam, își petrecea mai tot timpul la noi în casă. Fac o paranteză: casă este puțin spus. Locuim într-o vilă cu două sufragerii, trei camere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
îl astupă cu niște dop de plută. Gândacul mai privi o dată florile înainte de a le băga în buzunar. Îi aminteau... sau nu... ba da! Își aminti: acel buchet de Bășina Porcului fusese pictat de Van Gogh, conțineau același galben, același verde, același gri. - Auzi, îl întrebă Reptigli pe Mâzgâlici zgâlțâind bidonul, astea le-ai furat dintr-un tablou, nu-i așa? - Nu! Le-am cules din Kiseleff! răspunse Mâzgâlici simulând culegerea florilor. - Nu jura strâmb! se auzi o voce din cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
fapt, era poet. Și în aparență era, de fapt, poet: slab, păr creț, bolnăvicios, eterne deranjamente stomacale, privire melancolică (ce-i drept, probabil că din cauza durerilor de burtă). Biroul era plin de fulgi și pene. Alin apăsă pe un buton verde. Un bec tot verde se aprinse la telefonul de pe birou. - Vino un pic, zise Alin. O ușă se deschise și își făcu apariția secretara, o tipă cam la 35 de ani, blondă (vopsită), bulane ca lumea. Intră în birou bălăngănindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să se așeze la coadă; pe ziduri, vopseaua lozincilor de propagandă, mâzgălite în timpul nopții de echipele diferitelor curente ale Consiliului Provizoriu, era încă umedă. Când membrii orchestrei își puneau instrumentele la loc în cutii și ieșeau din subteran, aerul era verde. Obișnuiții localului „Noul Titania“ umblau la început în grup, în urma instrumentiștilor, de parcă n-ar fi vrut să rupă legătura născută în local în timpul nopții între persoanele adunate acolo de întâmplare sau de obișnuință; înaintau în grup, bărbații cu gulerele paltoanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cunoscut, chiar dacă e vorba de amintiri dintr-o altă parte a globului. Și cine îl conduce? întreb. Da, directorul, patronul! — Ah, Madame Tatarescu, vreți să spuneți... și ridică cada de zinc să plece cu puii. Priveam fix agitația de solzi verzi, labe, cozi, boturi căscate și era ca și cum aș fi fost lovit cu măciuca în cap, urechile nu mai transmiteau decât un bâzâit profund, un vuiet, trâmbița de pe lumea cealaltă, de cum auzisem numele femeii de sub influența devastatoare a căreia reușisem s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o dună de nisip împrăștiată de vânt În jurul unei gropi goale Când uliii încep să zboare e semn că noaptea e pe sfârșite, îmi spusese tatăl meu. Auzeam aripile grele fâlfâind în cerul întunecat și le vedeam umbra întunecând stelele verzi. Era un zbor chinuit, întârziind să se desprindă de pământ, din umbra tufișurilor, de parcă numai zburând penele se convingeau că sunt pene și nu frunze spinoase. Îndepărtându-se răpitoarele, reapăreau stelele cenușii și cerul verde. Se iveau zorile, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
le vedeam umbra întunecând stelele verzi. Era un zbor chinuit, întârziind să se desprindă de pământ, din umbra tufișurilor, de parcă numai zburând penele se convingeau că sunt pene și nu frunze spinoase. Îndepărtându-se răpitoarele, reapăreau stelele cenușii și cerul verde. Se iveau zorile, iar eu călăream pe drumurile pustii în direcția satului Oquedal. — Nacho - îmi spusese tatăl meu -, după ce voi muri, ia calul meu, carabina mea, de-ale gurii pentru trei zile, și apuc-o pe albia secată a torentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o însemnare: Mma Makutsi intră în aripa servitorilor la 14.10. Erau două servitoare, exact cum anticipase. Una era mai în vârstă și avea laba gâștei ]n colțul ochilor. Era o femeie solidă, cu pieptul generos, îmbrăcată într-o uniformă verde de cameristă și o pereche de pantofi albi scâlciați, de felul celor purtați de infirmiere. Femeia mai tânără, care părea să aibă vreo douăzeci și cinci de ani, vârsta lui Mma Makutsi, purta un halat roșu și avea un chip pasional, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]