36,856 matches
-
de lemn din zonele mărginașe, pe urmă marile depozite și pontoanele din port, unde, fără să țină seama de restricții, trăgeau numeroase vase încărcate de mărfuri. Deși cunoscuse vremuri și mai bune, Genava era încă o cetate prosperă, iar Sebastianus regăsea cu plăcere populația sa muncitoare și liniștită, care acum, recunoscând în el emisarul așteptat de la Ravena, îi făcea loc, primindu-l cu priviri de simpatie și salutându-l plini de speranță. Asupra acelei mulțimi, pradă temerilor datorate zvonurilor despre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ales, îndrăgea cel mai tare vânătoarea de urși, foarte răspândită în acea regiune, iar Sebastianus, care nu avusese încă această experiență, acceptă cu entuziasm invitația sa de a i se alătura imediat ce se ivea ocazia. Pe parcursul serii, el nu doar regăsi un prieten din copilărie, dar câștigă, în plus, simpatia mamei acestuia și îi trezi și un viu interes surorii acestuia, Griselde. Copila moștenise de la mamă frumusețea și inteligența, la care ea adăugase o frenetică sete de viață și o vioiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar fi interesat-o acele subiecte. După ce-l văzuse expunându-se în adunare și luptând împotriva asasinului tatălui său, ea trecuse, în ceea ce-l privea, de la indiferență la un soi de entuziasm orb, iar în timpul banchetului, ochii săi aprinși își regăseau strălucirea doar privindu-l pe el. Cu toate acestea, căută să nu-și încrucișeze privirea cu a lui, deși încercă - însă cu multă precauție - să-l facă să povestească din experiența sa dramatică. De altfel, părăsi devreme masa, declarând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe drum, pe malul larg acoperit de iarbă sau chiar luptându-se să înainteze prin apa puțin adâncă a râului. Bărbații își strigau și-și îndemnau rudele, bătrânii se împiedicau și cădeau, uitați, mamele se întorceau din drum ca să-și regăsească micuții ce rămâneau în urmă, în vreme ce vitele - iar între ele catârii cu încărcăturile lor - rătăceau fără țintă în mijlocul haosului. Toată mulțimea aceea orbită de spaimă trecu ca un talaz printre rândurile cavalerilor burgunzi, care căutau să se desfășoare în poziții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
goană, împingându-i și mai în față pe cei care deja trecuseră pe acolo înaintea lor. în toată confuzia, Chilperic continuase să-și strige ordinele, încercând să se facă auzit de către supuși în miezul vacarmului general. De îndată ce reuși să-l regăsească pe Sebastianus, îi arătă simplu că era întru totul de acord cu el: — E cea mai bună idee. O să-ți dau douăzeci de arcași. Ai grijă tu să-i așezi între copaci împreună cu oamenii tăi. Dacă o să intervină la momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de rang. Vorbeau prost galoromana și se țineau oarecum deoparte, înnegurați și nervoși, conștienți că trebuiau să se teme de huni mai degrabă decât alții, din cauza urii care din cele mai vechi timpuri despărțea cele două popoare. Cu surprindere, Sebastianus regăsi în acea mică mulțime și un alan care făcuse parte din suita sa; se numea Maliban și fusese, ca și el, capturat la râu, în timpul luptei. Era un tânăr înalt și cu trăsături nobile, bronzat, cu ochii închiși la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așa cu Lidania? După tot ce se întâmplase! Uitând că îi era dator, o ignorase multe zile la rând, iar acum o jignise iremediabil cu manierele lui necioplite de soldat și cu aroganța rangului său, pe care acum și-o regăsise. Se purtase prostește și... Din spatele său, un pas iute și aproape alergând prin noroiul uscat, apoi o mână ce se așeză pe brațul său, trăgându-l îndărăt. întorcându-se, o găsi în fața lui, cu chipul foarte aproape de al său, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pas al calului îl îndepărta de femeia care în tot acest timp fusese pentru el un miraj constant și irezistibil. Da, asta era cel mai rău. în acel moment de neagră disperare, și-ar fi dat un braț ca să o regăsească, să-i audă din nou vocea, să afle din nou adâncimea tulburătoare a ochilor săi. Frediana, în schimb, era acum intangibilă pentru el și, chiar dacă războiul mergea înainte cum nu se poate mai bine, odată cu marșul acela către miazănoapte, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-se de ea fără grabă, mai mult pentru a o contempla mai bine, decât din precauție, se gândi că fata și calul alcătuiau un spectacol magnific și trase concluzia că îi dorea pe amândoi. Era atât de fericit că o regăsise, încât, când o văzu strigând și împungându-și cu furie calul pentru a-l ataca în forță, în vreme ce-și rotea sabia în aer, el își reținu pentru o clipă calul, surprins și incapabil să se hotărască ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
2 Pentru misiunea aceea, Sebastianus avea să-i aibă ca escortă nici mai mult nici mai puțin decât pe Maliban, unicul supraviețuitor din turma de cavalerie ce îl însoțise în Sapaudia, și pe Vitalius, pe care avusese plăcerea să-l regăsească la Genava. A doua azi de dimineață își părăsi împreună cu ei locuința, îmbrăcat în haine civile și fără să aibă cu sine altă armă decât propria-i sabie. întocmai precum i se spusese dinainte de către Magister militum, îl găsi în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
săi veneau și plecau printre mese, aranjând și aruncând priviri nerăbdătoare puținilor rămași. Afară încă ploua cu ropot mare. Sebastianus hotărî că venise momentul să se retragă și discuția se încheie acolo. A doua zi de dimineață, ieșind în curte, regăsiră soarele. După ce îi lăsă lui Maliban timp să-și ia rămas bun de la cucerirea sa din seara trecută, o apucară din nou pe vechiul drum militar; în ziua aceea, profitând de timpul frumos, străbătură o distanță aproape de două ori mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prea mult atenția. Cele două femei îl însoțiră și își luară respectuos rămas bun de la el. încă stăteau acolo, salutându-l, când sosi bătrânul intendent. Născut sclav, descendent din generații întregi de sclavi și, deci, în imposibilitate de a-și regăsi rădăcinile, Clemantius fusese eliberat chiar de domina, pe atunci în vârstă de doar douăzeci și patru de ani, la puține luni după dispariția stăpânului său, mult regretatul Aurelius Patrinianus. Moartea tatălui o lăsase pe Hippolita, în momentul acela deja văduvă, moștenitoare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tot mai puțină convingere și, în sfârșit, încetară: barbarii preferaseră, pentru moment, să meargă să caute pradă în altă parte. Câțiva oameni se îngrămădiră atunci în jurul lui Clemantius, întrebându-l cu însuflețire ce era de făcut: cei mai inimoși își regăsiseră curajul și se arătau disponibili pentru apărare. Cei mai puțin viteji se căiau deja de hotărârea ce îi adusese în redută și se întrebau cu neliniște dacă nu existau și alte ieșiri. Libertul căuta să-i calmeze și, ca să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și, cu câteva strigăte mânioase, îl mână la trap în jos pe cărare. Mabertus se opri să-l observe câtă vreme lumina lunii îi îngădui să o facă apoi trase de hățuri și își întoarse murgul. Trecu ceva vreme până regăsi cărarea printre copaci, dar apoi, fără grabă, luă drumul întoarcerii. înainta în tăcerea pădurii, gândindu-se la domina: era o femeie puternică, frumoasă și uimitoare. O revedea acum așa cum îi apăruse - neîmblânzită și plină de hotărâre - în momentele cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Spuse, ridicând brațul pentru a-l binecuvânta pe el și pe toți cei ce-l înconjurau. La scurtă vreme după aceea, Sebastianus coborî din nou în stradă împreună cu Dubritius și Rutilius, care trebuia să-l acompanieze la Sangiban. De îndată ce se regăsi în haosul pieței aglomerate, îl văzu venind spre el pe Vitalius, cu o expresie de alarmă ce nu prevestea nimic bun. — Eminentissime... se bâlbâi, aruncând o privire nesigură către Dubritius, Etbinus, băiatul acela care era cu noi... — Da, ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unduirea mulțimii cuprinse de entuziasm. Schimbară câteva cuvinte, apoi Balamber îi aruncă lui Sebastianus o privire iritată și descumpănită. Făcându-și calul să salte în două picioare, îl împinse înainte, până ce ajunse la câțiva pași de el. Privirea sa își regăsise deja expresia ironică de mai înainte. — Etius al tău a sosit până la urmă! Ești un om tare norocos, romanule. Sper să te întâlnesc din nou! Spunând acestea, trase de hățuri și, întorcându-și calul, îi dădu pinteni, alăturându-se oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbea întotdeauna blând, cu voce domoală și mângâietoare, spunându-i povești străvechi ale poporului său; în penumbra yurta-ei, jarul focului îi arunca reflexe mișcătoare pe chipul cu trăsături delicate, încadrat de cozile groase și negre, răsucite în dreptul urechilor. Balamber îi regăsise încă o dată privirea afectuoasă dar totodată melancolică și în care se oglindeau tainice depărtări, gestul totdeauna măsurat, umorul simplu, străin de orice malițiozitate, tipic pentru sufletele cele mai blânde. Deseori, acele viziuni se încheiau cu un avertisment sau cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe masă, îi salută pe amândoi și îi lăsă liberi. — Acum să mergem să dormim, încheie, punând o mână pe umărul lui Sebastianus, mâine va fi o zi grea. Trecând printre fâșiile de pânză ce închideau intrarea în cort, Sebastianus regăsi cu plăcere aerul ușor al nopții. Furtuna diminuase puțin căldura pe care soldații o simțiseră atât de apăsătoare, iar vântul limpezise văzduhul, aducând în dar spectacolul primului pătrar de lună și al unui cer presărat cu o puzderie de stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de luptă, acum însă, într-un mod mai ordonat. Dinspre câmpie se auzea încă, din când în când, ecoul ciocnirilor îndepărtate ale ariergărzii, iar în perimetrul taberei se făceau, cu eficiență și cu sângele rece pe care hunii și-l regăsiseră, pregătiri pentru înfruntarea altor atacuri. Se înnopta, iar Balamber, care fusese profund mișcat de cuvintele înflăcărate ale lui Atila, se îndepărtă împreună cu Mandzuk pentru a se alătura restului mingan-ului său. O mică siluetă cu părul răvășit îi alergă în întâmpinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câmpului de bătaie și începeau deja să se așeze pe cadavre. Rămase astfel pentru o vreme, n-ar fi putut spune cât, așezat pe iarbă, cu capul în mâini, căutând să se sustragă ororilor care-l înconjurau pentru a se regăsi pe sine. în sfârșit, își adună forțele și ridică privirea, contemplând câmpul de luptă: un imens morman de cadavre, presărat cu sulițe înfipte în pământ, steaguri abandonate și arme frânte, printre care rătăceau cai fără călăreți și oameni ce păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
marii romancieri din trecut, care povestesc Istoria ca pe piesă corală, împletind într-un mod inteligent fantezia cu realitatea. Trăiește și lucrează la Bergamo, unde predă Dreptul și Economia politică. Istoria îl atrage din totdeauna, în special antichitatea, unde se regăsesc rădăcinile etnice, culturale, politice și religioase ale civilizației europene. Tot istorice sunt, așadar, și romanele pe care le-a publicat înainte, apărute toate la Editura Piemme: Il legato romano, ale cărui drepturi au fost cedate peste hotare, La legione invincibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ne oprim tot amândoi... Dar tu aici, eu mai departe. Rămâi un vis sau un coșmar, Desparte-mă de legea ta, E între noi o piatră de hotar Și între noi, mereu va sta! ÎN JUNGLA PROPRIEI MELE EXISTENȚE Mă regăsesc în jungla Propriei mele existențe Cu-o mască pe suflet, Cu inima sfâșiată De gheare înghețate, Găsită și abandonată În milioane de secvențe, Iubire, ură și păcate... Pasul îmi este incomplet, Poate că sunt o întâmplare Sau doar un bocet
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
vis pe care nu am reușit să-l descifrez! Mă simt de parcă aș fi undeva deasupra mea, și nu știu dacă pot să ajung la mine... Știu că sunt, că exist, că trăiesc, dar... nu pot respira, nu pot să regăsesc liniștea pe care oi fi avut-o vreodată! Îmi e greu să sper că voi știi cândva să vreau pentru mine, voi ști să simt numai pentru mine, voi ști că eu și numai eu contez. Nu vreau nimic mai
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
am fost Prinț și Cerșetor. Nu am strivit minuni, nu m-am pierdut La Răscruce de vânturi, nu m-am înecat în Al Treilea Val. Nu am comis nicio crimă și deci nu am primit nicio pedeapsă, nu mi-am regăsit numele in jurnalul unui poet! Nu am știut să ajung la Moara cu noroc și nici drum de mătase nu am colindat! Adolescentul miop nu m-a zărit în pragul casei bântuite de monștri mei! Nu am avut timp să
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
m-a descoperit și în liniște, calm, m-a luat acasă, în sufletul lui și acum am un loc pe care l-am râvnit, am un loc în care nimeni nu mai știe de mine și în care mi-am regăsit identitatea, și am găsit ceea ce nu am avut niciodată la îndemână... Dragostea! ULTIMA OARĂ Am reușit să reaprind poate pentru ultima oară focul! Acum nu mai știu, nu mai cred, nu mai simt dogoarea lui... Am pierdut tot și am
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]