30,395 matches
-
aspecte ale acestuia: structura internă generală ("radiografiată" printr-un filtru antropologic) și modul de formare (oglindit prin exemple culturale plasate într-o rețea susținută de mentalități, reprezentări sociale, contexte istorice și politice, ideologii și politici instituționale). În spiritul traseului științific sugerat de Le Goff în postfața discutată și al metodei școlii conduse de Bernard Guenée, textul este văzut atât drept un "simptom" al imaginarului puterii, un speculum mundi, cât și un instrument intelectual de influențare nu doar a gândirii instituționale, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
idei: mai întâi, după Patlagean, imaginarul transgresează concretul, dar nu-l părăsește și nici nu întrerupe corespondențele cu acesta; nu se ghidează după logica realității; este specific fiecărei societăți sau culturi și fiecărui nivel social ("Storia dell'immaginario" 291). Se sugerează așadar, fără să se fi ajuns la o definiție nici în studiul citat, că imaginarul este o altă "realitate", cu o coerență proprie, dar care înglobează experiența umană, de la aspectele colective și sociale, la cele intime și personale; ar avea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imagine, complex de idei, mentalitate, structură sau cod cultural. Nu doar granița este unduitoare și nu imuabilă, dar și cele două "bazine" care redau perceptibilul și non-perceptibilul/imaginarul. Dacă e să recurg la o sumă de metafore plastice pentru a sugera mișcarea în cadrul și între aceste lumi, atunci aș invoca imaginea a două fluvii uriașe, alăturate, care își întâlnesc apele pe o platformă mediană, o terasă de confluență. Această graniță pe de o parte delimitează vizibil cele două bazine, iar pe
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
însă mai departe, date fiind aceste tematizări ale adevărului (înțeles, deja, ca adecvare sau corespondență între o enunțare și o stare de lucruri), ale cunoașterii și ale logos-ului? Aristotel așează problema adecvării cuvintelor la lucruri într-un orizont onto-lingvistic, sugerând, totodată, ideea că logicul nu este posibil decât ca "sinteză" între ontic și lingvistic. Din această perspectivă, logos-ul "sinteză" devine orizont tematic, care cuprinde sensuri preluate de la celelalte două orizonturi (care intră în sinteza sa), onticul (corespunzător "lucrului" sau
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sus este, poate, aceea a relației dintre "lucru" și ceea ce este luat astfel (prin senzații, de exemplu) și devenit (constituit ca) obiect al unei reprezentări, al unui gând etc.; problema se adâncește dacă relația în cauză apare, așa cum s-a sugerat mai sus, ca o sinteză între ontic (lucrul) și lingvistic (cuvântul sau termenul); sinteza aceasta este originară, sau este vorba despre o sinteză rezultată din elemente autonome? Numai reducția judicativă ne va apropia de răspunsurile potrivite la asemenea întrebări. Acesta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dialecticile filosofice. Aporia judecății, constând în alăturarea, în structura sa, a două elemente din "spații" diferite (din orizonturi de constituire diferite), se transmite tuturor elementelor din orizontul logicului, întemeiate pe judecată; de fapt, însuși pre-judicativul (ante-predicativul) este judicativizat, așa cum am sugerat mai sus, și chiar în construcții fenomenologice (de exemplu, Husserl în Erfahrung und Urteil / Experiență și judecată și, cumva, în Die Krisis ... Criza ...). Dată fiind această aporie, se cuvine să încercăm să gândim altfel lucrurile, adică să încercăm să "gândim
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are "organul receptor" al acestei ființe. Dar el poate cunoaște nu doar atunci când lumina aceasta este zărită ca atare, ci și fără ca ea să fie știută, atâta vreme cât îndeletnicirea esențială a cunoscătorului este însăși "cunoașterea de sine"; în absența ei însă, sugerează Platon, cunoașterea nu ar fi posibilă. Recunoașterea luminii ființei logos-ului aduce cunoașterea veritabilă; aceasta înseamnă și o recunoaștere de sine, adică o recunoaștere a putinței proprii de a fi într-o legătură cu sine însuși prin mijlocirea Celuilalt. De ce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
seamă și de o altă diferență: între ceea ce se supune exigențelor (regulilor) din orizontul cunoașterii, fiind fapt de cunoaștere "autentică", și ceea ce nu se supune acestor exigențe (reguli), fiind astfel fapt de cunoaștere ilicită, în ultimă instanță, non-cunoaștere; nu se sugerează aici că incorectitudinea este mai degrabă un fapt de respingere prin reguli epistemice particulare a unui gând, dar este deschis, totuși, chiar și acest sens. Tocmai pentru a dovedi caracterul de corectitudine sau de incorectitudine purtat de orice "cunoștință" a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
două feluri de cunoștințe (de fapt, una singură fiind cunoaștere ca atare).110 Cunoștința veritabilă este, în înțeles kantian, necesară, universală și are însușirea de a spori cunoașterea. Dar care este forma logică potrivită acesteia? Întrebarea, așa cum este formulată aici, sugerează faptul că filosoful german ar fi putut alege un tip de formă logică din toată diversitatea tipologică a celor trei forme, noțiunea, judecata și raționamentul. Totuși, Kant a vizat de la bun început o anume judecată, pentru că el era încredințat de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
4. Timpul ca termen mediu al tuturor judecăților sintetice a priori; "reducția transcendentală" la timp; funcțiile judicative ale "absenței" timpului în constituirea fenomenală sensibilă și schematic-imaginativă Repoziționarea timpului, punerea în sens a absenței timpului și alte operații "temporale", cel puțin sugerate în acest discurs, nu pot fi trecute ușor cu vederea, dacă urmărim sensuri judicative ale fenomenului și cunoștinței veritabile. De fapt, tocmai pentru că s-a ajuns în mod firesc la acestea, adică fără încălcarea regulilor judicativului, trebuie să ne întrebăm
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa și un alt principiu, fenomenologic. Inevitabilitatea tematică a acestuia ține de slăbiciunea probelor privind sensul "final" judicativ sau non-judicativ al analiticii existențiale. Deocamdată însă nu avem o direcție de lucru pentru a "prinde" acest principiu fenomenologic. Totuși, el este sugerat de însuși principiul logic: este vorba, în cazul său, despre "evidență", adică despre o situare a ceva în orizontul de reprezentare al unui "subiect": în cazul acesta, Dasein-ul. Dar evidența este, neîndoielnic, un rezultat al operării constitutive, adică al unui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
face ca timpul să fie ființare este în-ființarea. Dar cine o provoacă pe aceasta, timpul părând a fi doar "agentul" înființător? Unde îi este originea? Cum poate fi gândită această origine, altfel decât în sensul în care în-ființarea și ființarea sugerează, anume ca ființă? Este adevărat că timpul însuși se împlinește, cumva, dacă luăm în seamă, atunci când îl reconstruim, faptul că tocmai reconstrucția sa, care presupune constituirea ființării Celuilalt și "conștiința" ființării acestuia, adică timpul în altă ipostază decât ființarea care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el efectiv este (și el este ființarea care sunt eu). Totuși, condiția aceasta nu este suficient de tare nici în sensul de a admite timpul în sine, nici în sensul de a limita timpul la "ființarea conștientă", așa cum s-a sugerat mai sus ("timpul meu", "eu" etc.); timpul este ființarea, în determinarea sa ca ființare; atât. Iar dacă el ar fi mai mult decât agent în-ființător, adică ființarea determinată ca fiind ea însăși de fiecare dată și nimic altceva, atunci el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
agent înființător, fiindcă, așa cum se întâmplă în fapt, ar trebui să-l acceptăm ca fiind ceva peste ființare, dincolo de aceasta, iar într-o asemenea situație nu se poate afla decât ceva ce are sensul pe care în-ființarea și ființarea îl sugerează, anume sensul de ființă, survenit însă sub alte reguli de constituire obiectuală decât cele care au prins ritm până aici. Totuși, mergând pe firul reducției judicative, pare a fi imposibil să identificăm timpul cu ființarea pur și simplu, în absența
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care implică toate celelalte raporturi cu sine de felul transcendenței: al ființei, al ființării, al fințării conștiente etc.). Transcendența, așadar, nu este exterioritate; este, totuși, diferență; și tocmai pentru aceasta, este identitate; nu însă o identitate de tip hegelian oarecum sugerată în cele tocmai spuse -, ci una care este de la bun început "în carne și oase": aceea a timpului și tocmai din acest motiv, a tuturor celorlalte. În aceste raporturi originare nu este deja implicat, totodată cu sensul de transcendență, și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spuse -, ci una care este de la bun început "în carne și oase": aceea a timpului și tocmai din acest motiv, a tuturor celorlalte. În aceste raporturi originare nu este deja implicat, totodată cu sensul de transcendență, și sensul de ierarhie, sugerat prin preeminența raportului temporal de transcendență. Deocamdată, altfel spus, ființa nu îi este "superioară ontologic" ființării, nici ființei acesteia. Dar numai la început; apoi, ierarhia va funcționa, pentru că ea corespunde esenței dictaturii judicativului, esență aflată sub semnul unui fenomen despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a fi vorba despre acceptarea forțată a unei pre-înțelegeri, anume reprezentarea despre preeminența umanului față de orice altceva din orizont uman, dat fiind faptul că determinarea "conștient" a ființării conduce către acest înțeles. Dar "conștient" semnifică așa cum de altfel s-a sugerat mai sus reflexiv. Ceea ce înseamnă că și altă ființare decât cea umană, în măsura în care este reflexivă ("conștientă"), are o relație privilegiată cu timpul, acesta fiind, în primul rând, ființare reflexivă. A fi în primul rând nu înseamnă a fi exclusiv: nici
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorba despre în-ființare, adică despre intrarea în scenă a ființei și ființării). Ei sunt termenii de început ființa și timpul -, ei și de sfârșit. Dar dintre ei, totuși, ființa are un sens prin sine, ca unitate ontologică (așa cum a fost sugerat mai sus), în vreme ce timpul, deși termen originar, nu ar avea nici un rost în sine, fiind ființarea determinată. La drept vorbind, lucrurile se anunță astfel încă în orizontul dictaturii judicativului. Pe această bază, putem concepe și posibilitatea ca ființa și timpul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale unei conștiințe evaluative) enumerate mai sus și diferențe între ele, confruntări de puncte de vedere privind rostul pragmatic al unora sau al altora etc. Toate acestea sunt firești în orizontul logos-ului formal (și al celui re- formalizat, doar sugerat pană acum). În plus, ele acreditează ideea că expresia, în ciuda posibilităților pe care le are formalizarea excesivă, nu poate fi izolată de elementele sale semantice, că, în fapt, o sintactică pură este imposibilă, iar dacă ar fi, totuși, posibilă, ea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpului în raport cu toate celelalte elemente ale dictaturii judicativului. Diferența dintre ființarea conștientă și cea non-conștientă ridică anumite probleme privind funcțiile de timporizare. Timpul în-ființează în condițiile știute ființarea conștientă? Putem vorbi despre o preeminență a acesteia? Într-un subcapitol anterior, sugeram că tocmai reflexivitatea și deschiderea către Celălalt a ființării conștiente conduc spre o anumită timporizare preferențială, în sensul că cel puțin reducția judicativă trebuie să scoată în evidență calea mai sigură a acestei în-ființări. La drept vorbind, cele două caracteristici
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
relației lor formale. De asemenea, cum am constatat deja, timpul afectează verbul, termenul pereche în structura alethică a judecății, în trei sensuri: al ființei, al ființei ființării și al ființării. Acestea toate sunt posibile printr-un tip de constituire, cum sugeram mai sus, care depășește simpla poziționare "alethică" sau "formală" a timpului. Latura semnificativă a "lucrării" sale de timporizare în interiorul structurii judicative, anume în-ființarea subiectului ca substrat și a predicatului ca general, a verbului și a timpului însuși în modalitățile ființiale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de la bun început deține privilegiul relației directe cu ființa: și așa se întâmplă nu doar la teoreticianul "diferenței ontologice", Heidegger, ci la toți gânditorii care au deschis "problema ontologică". Am început cu această problemă din două motive: întâi, fiindcă am sugerat o analogie între "metoda" ce va fi urmată aici și o altă metodă, care, în mod explicit, conduce către "ceva fără ființă"; apoi, din rațiuni interioare discursului de față: de exemplu, pentru că în cele mai simple gânduri din orizontul judicativului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
impuse de gândirea ființei sunt firești pentru situațiile în care funcționează regula "diferenței ontologice", ca și pentru acelea în care această regulă nu funcționează (pentru că, de exemplu, este respinsă printr-o hotărâre a "gânditorului"). Putem presupune, pe bună dreptate cum sugeram mai sus că acest fapt este propriu dictaturii judicativului; ceea ce înseamnă că în afara acesteia, adică într-un orizont nou de constituire, ce nu poate fi decât non-judicativ, exigențele exprimate de gândirea ființei ar putea fi suspendate, poate chiar anulate. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cât despre reguli care doar pregătesc "subiectul" pentru a prelua "poziția" propriu-zis judicativă, căreia îi sunt proprii cele două sensuri amintite. Prin toate acestea, studiul etimologic reprezintă o cale de intrare în joc a judicativului regulativ. Acesta, așa cum a fost sugerat mai sus, nu are un sens în sine, ci doar unul condiționat de judicativul constitutiv: lui îi lipsesc cele trei acte ale timporizării secunde sau ideologice, dar nu și cele ale timporizării; ca atare, face și el parte din orizontul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
noi puse la dispoziție. 4. Contabilizare; Prezintă situația finală a conturilor a caror necesitate a apărut pe parcursul desfășurării proiectului. 5. Activități viitoare Descrie orice activitate viitoare a cărei necesitate a apărut în timpul desfășurării proiectului și întocmirii rapoartelor. Diseminarea rezultatelor proiectului Sugerează modul în care informația poate fi pusă la dispoziția tuturor celor interesați (emisiuni radio și TV, scurte comunicări de extensie). Toate rapoartele beneficiarului vor fi atent verificate și apoi aprobate de experții ADR. Proiectul va fi monitorizat pe o perioadă
EUR-Lex () [Corola-website/Law/176120_a_177449]