29,634 matches
-
o ocazie importantă pentru controlul politic și economic al țării, din moment ce permiteau regelui, ca reprezentant al țării lui ¾atti Înaintea zeilor, să reînnoiască și să consolideze periodic raportul său cu populația, dar și să strângă tributurile datorate statului de unele cetăți și sate. Ritualul festiv prevedea de obicei ceremonii atât Înăuntru, cât și În afara templelor divinităților sărbătorite. Momentele principale ale sărbătorilor erau ofrandele de pâine și băutură pentru zei, libațiile În locurile sacre din templu (altar, tron, vatră, fereastră, Încuietoare), jertfirea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doar pentru a cinsti, ci și pentru a binedispune și distra (hitită dușk„distracție, bună dispoziție”) zeitățile și, desigur, publicul care asista; din acest motiv, mai ales În timpul sărbătorilor de primăvară și de toamnă, se desfășurau, În general În afara zidurilor cetății, jocuri și Întreceri sportive. Sunt atestate Întreceri de mers, de aruncare a greutății, lupte, box, chiar și curse de cai, iar Învingătorilor erau acordate premii (Archi, 1978). Momentul cel mai solemn al sărbătorii era Însă procesiunea, care se putea desfășura
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
legată de ciclul agricol prin intermediul ofrandei de pâine pentru a asigurarea fertilității (Archi, 1973). În timpul sărbătorii KI.LAM, procesiunea marchează Începutul ceremoniilor fiecăreia dintre cele trei zile În care se ține sărbătoarea. Scena, care se desfășoară pe acropola regală a cetății Hattușaș, este deschisă de rege care, Însoțit de notabilitățile palatului și de gărzile de corp, se retrage apoi la intrarea În palat de unde asistă la defilare. La această defilare participă dansatori și preoți, precedați de care ceremoniale trase de boi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
imagini ale animalelor sălbatice făcute din metale prețioase. Procesiunea este Încheiată de alți preoți și cântăreți. Regele și regina urcă În carele lor și se Îndreaptă spre templele pentru ceremoniile prevăzute de rit. Apoi ceremonia condusă de rege iese din cetate și se Îndreaptă spre ¿uwași (stela) care aparține zeului furtunii, alături de care este Înălțat un cort, În care se desfășoară „marea adunare” (Singer, 1983, 1984). Legătura strânsă Între magie și religie, care se poate identifica În anumite rituri și acțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asemănătoare au ca personaje principale diferite zeități anatoliene: zeul furtuniixe "zeul furtunii" cerului, Tar¿un(t)axe "Tarh~un(t)a"; zeul furtunii personale ale reginelor Așmunikal și ¾arapșili și al scribului pe table de lemn Pirwaxe "Pirwa"; zeul furtunii cetății Kuliwișna; zeița mamă ¾anna¿annaxe "H~annah~anna"; zeițele care patronează nașterile, Anzilixe "Anzili" și Zukkixe "Zukki"; zeița Inaraxe "Inara"; zeul-Soarexe "Soare". Dispariția zeului-Soarexe "Soare" este obiectul unui vechi mit, inserat În ritualul de invocare a acestui zeu și a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeului furtunii, stăpân al apelor pluviale, de către balaurul Illuyanka (substantiv comun care Înseamnă tocmai „balaur, șarpe”), paznic al apelor subterane, și se Încheie cu o parte rituală de preamărire a zeului-munte Zali(ya)nuxe "Zali(ya)nu", care dă ploaie cetății Nerik, și a soției sale, izvorul Zaș¿apuna. În prima versiune, zeul furtuniixe "zeul furtunii" este ajutat de fiica sa Inaraxe "Inara", care reușește să-l facă pe balaur să iasă din grota În care locuia, invitându-l la o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel În care, așa cum arată comparația istorico-religioasă, apar religiile politeiste, cu un univers divin articulat și structurat organic, În corespondență cu complexitatea societăților care au contribuit la elaborarea sa. De altfel, politeismul va fi În general forma religioasă caracteristică a cetăților palatine chiar de la apariția scrierii. Primele tăblițe incizate cu ideograme sunt datate În jurul perioadei 3200-3000 În zone din nord-estul Siriei care depind de tradiția de la Uruk, dar este vorba despre instrumente de socotit și calcul. Abia În fazele III-IV ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rituri, descântece, liste ale divinității, vreun mit obscur), fără a mai lua În calcul faptul că inclusiv textele economice fac aluzie mai ales la cult. Textele scrise În sumeriană, dar redactate Într-o limbă semitică arhaică au În vedere viața cetății și a teritoriului acesteia. Mai presus de orice, absența aproape totală a miturilor de tradiție locală (care, În mod cert, trebuie să fi existat) pune cele mai mari obstacole În calea cercetării istorico-religioase: de fapt, suntem lipsiți de contextul narativ
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
serie de edificii sacre plasate În felurite moduri În mediul urban. Caracterul lor religios este recognoscibil cu certitudine datorită trăsăturilor planimetrice și tipologice recurente și a prezenței de obiecte specifice, mai ales a bazinelor de ceremonie caracteristice. Templul B1 (În cetatea de jos, În sud-vest) făcea parte dintr-un complex monumental de care țineau palatul apusean și sanctuarul B2; o astfel de alăturare arhitecturală era strâns legată de zona cimitirului de dedesubt unde se aflau și celebrele morminte princiare și care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de infern și război), deși nu se poate exclude faptul că ar putea fi vorba despre un zeu dinastic, de tipul lui Baalxe "Baal" sau Ilibxe "Ilib" din Ugarit, sau chiar despre străvechiul Kuraxe "Kura". Un alt edificiu sacru al cetății de jos (templul N) era probabil dedicat lui Shamashxe "Shamash", după cum sugerează intrarea sa din partea răsăriteană și decorațiile bazinului, cu iconografii legate În mod tradițional de zeul solar. Celxe "Cel" mai important edificiu sacru din Ebla era templul D, la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
creează impresia că nucleul panteonului a fost constituit de divinități semitice, ascunse În spatele unei tendințe „sumerizante”. O astfel de evaluare pare confirmată de datele onomastice, În care predomină teonime ca Dagan (care e și cel mai mare zeu, patron al cetății din Terqa), Ishtar, Ea, Nunuxe "Nunu", Admuxe "Admu", Shamash. Texte ce provin din așa-numita perioadă Shakkanakku (cca. 2266-1920) scot În evidență preeminența cultuală a lui Dagan, Ishtar (sub diverse manifestări) și a așa-numitului „zeu al furtunii” (DIMxe "DIM
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
relevantă și venerația pentru Ninkhursag (Mamaxe "Mama"), Enkixe "Enki"/Ea, zeul solar, o zeiță numită „Stăpâna Palatului” (patroana Qatnei În secolele XVI-XV Î.Hr.), a lui Itur-Merxe "Itur-Mer", a zeului dinastic Limxe "Lim" etc. Marile arhive din ultima fază a cetății Mari, care acoperă aproximativ 40 de ani (sfârșitul secolului al XIX-lea - jumătatea secolului al XVIII-lea), atestă inovații substanțiale ce caracterizează viața religioasă. Faptul cel mai relevant Îl constituie apariția unor nume divine noi legate de elementul amorit și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Siria după distrugerea Eblei, În timp ce În Mesopotamia hegemonia lor se instaurează odată cu sfârșitul imperiului neosumerian al orașului Ur III (provocat, În parte, de ei). Valul amorit ocupă așadar Palestina, Siria de Nord și apoi Mesopotamia de Sus, așa Încât regii multor cetăți ajung să poarte nume amorite, ca, de pildă, la Biblos, În secolele XIX-XVI Î.Hr. Pe lângă aspectele lingvistice, această documentație are o mare importanță istorico-religioasă, cu atât mai mult cu cât odată cu ea intră În scenă divinități ce vor fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
printre care iese În evidență preotul sacrificator, numit „Stăpânul casei”. Trebuie amintit că aici, ca și În alte mărturii religioase, consoarta lui Baal este Khebatxe "Khebat", marea zeiță hurrită, deși cele două temple gemene de tip sirian dispuse pe acropola cetății erau dedicate lui Baal și lui Astartexe "Astarte": ne putem, așadar, gândi, la o identificare a celei din urmă cu Khebat sau, mai degrabă, la un proces care face ca zeița semită să se suprapună celei hurrite. Sărbătoarea pentru instalarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o legătură specială cu soldații și cu Astartexe "Astarte", poate În virtutea caracterului ei războinic. Sărbătoarea -zukru („amintire/comemorare”) era o celebrare unică, având un caracter clar de reînnoire (Anul Nou), și era legată de un ciclu săptămânal și sărbătorită În afara cetății. Un rol special avea aici venerarea „betelilor” sau a pietrelor sacre, considerate sedii ale divinității sau manifestări ale sale, atestate la Mari și apoi În Fenicia, trăsătură ce confirmă legăturile dintre religia emariotă și tradiția siro-palestiniană din epoca fierului. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ras Shamra) pe coasta siriană dinspre insula Cipru a fost capitala unui mic regat deosebit de Înfloritor În secolele XV-XIII, epocă atestată documentar de textele din arhivele orașului. Din punct de vedere sociopolitic, economic și cultural, Ugarit este predecesoarea directă a cetății feniciene din secolul I, de care o apropie inclusiv limba și tradițiile religioase. Cetatea, deja În criză economico-socială, dispare la sfârșitul epocii bronzului fie prin colaps intern, fie ca urmare a tulburărilor provocate de trecerea „Popoarelor Marii”. Ugarit Își datorează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
deosebit de Înfloritor În secolele XV-XIII, epocă atestată documentar de textele din arhivele orașului. Din punct de vedere sociopolitic, economic și cultural, Ugarit este predecesoarea directă a cetății feniciene din secolul I, de care o apropie inclusiv limba și tradițiile religioase. Cetatea, deja În criză economico-socială, dispare la sfârșitul epocii bronzului fie prin colaps intern, fie ca urmare a tulburărilor provocate de trecerea „Popoarelor Marii”. Ugarit Își datorează celebritatea unei documentări textuale foarte bogate care a fost descoperită În arhivele cetății și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religioase. Cetatea, deja În criză economico-socială, dispare la sfârșitul epocii bronzului fie prin colaps intern, fie ca urmare a tulburărilor provocate de trecerea „Popoarelor Marii”. Ugarit Își datorează celebritatea unei documentări textuale foarte bogate care a fost descoperită În arhivele cetății și ale centrului apropiat de la Ras Ibn Hani, o altă reședință regală. Textele găsite acolo sunt redactate În diferite limbi și sisteme grafice, dar cele mai interesante sunt cele În limba locală, un idiom semitico-occidental redat printr-un alfabet asemănător
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
simplu Într-un strămoș și să se bucure de un cult din partea celor care Îi supraviețuiesc. 3. EPOCA FIERULUITC "3. EPOCA FIERULUI" 1. Fenicienii și cartagineziitc "1. Fenicienii și cartaginezii" Popoarele feniciene, așezate pe coasta mediteraneană Într-o mulțime de cetăți portuare cu un spațiu limitat, reprezintă din punct de vedere cultural elementul cu cea mai mare continuitate În istoria Siriei și Palestinei. Cetățile lor (Îndeosebi Biblos) sunt atestate Începând cu mileniul al III-lea, Însă fenicienii ne apar În cea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Fenicienii și cartagineziitc "1. Fenicienii și cartaginezii" Popoarele feniciene, așezate pe coasta mediteraneană Într-o mulțime de cetăți portuare cu un spațiu limitat, reprezintă din punct de vedere cultural elementul cu cea mai mare continuitate În istoria Siriei și Palestinei. Cetățile lor (Îndeosebi Biblos) sunt atestate Începând cu mileniul al III-lea, Însă fenicienii ne apar În cea mai clară lumină mai ales la sfârșitul epocii bronzului și În epoca fierului, datorită unor izvoare precum scrisoarea lui El-Amarna sau textele din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
datorită izvoarelor epigrafice directe redactate chiar În alfabetul și limba feniciană, articulată În diferite dialecte. Religia fenicienilor din Orient, la fel ca cea din Cartagina și din alte colonii occidentale, are la bază Într-un sistem politeist, diferit pentru fiecare cetate, dar cu o structură asemănătoare. Fiecare centru avea un panteon propriu și divinități tutelare proprii, puse În contextul unei tradiții care ne autorizează să vorbim despre o „religie feniciană”. Relativa diversificare locală a cultelor constituie, de fapt, un mijloc de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Fiecare centru avea un panteon propriu și divinități tutelare proprii, puse În contextul unei tradiții care ne autorizează să vorbim despre o „religie feniciană”. Relativa diversificare locală a cultelor constituie, de fapt, un mijloc de individualizare culturală, prin care fiecare cetate Își afirma identitatea proprie specifică, pe fondul unei moșteniri comune și Împărtășite pe larg. Izvoarele pentru cunoașterea religiei feniciene sunt inscripțiile locale (laconice și repetitive), importante pentru elementele teofore prezente În antroponimie. Autorii clasici ne oferă apoi unele echivalări sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
troian. În materialele sale, În care sunt expuse credințele privitoare la cosmogonie, la originile culturii și la teogonie, se poate Întrezări un veritabil nucleu de mitologie feniciană, chiar dacă reelaborat de tradiție și transformat de mode culturale precum euhemenismul. În panteonul cetăților feniciene se individualizează câteva elemente structurale comune și caracteristice. În vârful panteonului se află o pereche alcătuită dintr-un zeu (numit ba‘al sau ’ad½n, „domn”), a cărui identitate variază de la o cetate la alta, protector mai ales al suveranilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de mode culturale precum euhemenismul. În panteonul cetăților feniciene se individualizează câteva elemente structurale comune și caracteristice. În vârful panteonului se află o pereche alcătuită dintr-un zeu (numit ba‘al sau ’ad½n, „domn”), a cărui identitate variază de la o cetate la alta, protector mai ales al suveranilor și al dinastiei, și dintr-o zeiță (numită cel mai adesea ba‘alat, „stăpână”), În care este recunoscută În general Astartexe "Astarte", figură complexă cu funcții destul de variate: deținătoare a regalității și, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a acțiunilor militare. În plus, În multe cazuri se profilează o istorisire mitologică cu trăsături asemănătoare, În ciuda variantelor locale, a cărei matrice străveche trebuie căutată În miturile ugaritice ale lui Baalxe "Baal", dispărut În infern și apoi reîntors. La Biblos, cetate marcată de legătura politică și culturală tradițională cu Egiptul, figura lui Astartexe "Astarte" (numită aici Baalatxe "Baalat" Gubal „Stăpână a Biblosului”) tinde să se identifice cu zeița egipteană Hathorxe "Hathor" și, mai târziu, cu Isisxe "Isis". Elementul masculin al perechii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]