KorAP: Find »[drukola/base=bea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...1164 1165 1166 ...1304 >

32,577 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

cap și, în obrăznicia lor fără seamăn, se pretind cum că ar fi liberi și neatârnați..." De prea multă inimă rea, Măritul Padișah s-a închis în odăile lui și trei zile și trei nopți n-a mâncat, n-a băut, numai fiere a vărsat și numai gânduri de cruntă răzbunare a clocit. N-a vrut s-o primească nici pe mă-sa, pe Mara Sârboaica, care umbla despletită pe culoarele Sublimei Porți, jelindu-se că "Nicicând, de la începuturile Islamului, nicicând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
era o iarnă grea, cu viscole, cu zăpadă multă... Șuiera vântul alergând pe coridoarele castelului Hunedoara. Noi eu, Iancu și vărul meu, Vlad Drăculea, alt pribeag, fugit din chezășia de ostatic la Stambul stăteam în fața căminului în care dogorea jăratecul, beam vin de Târnave și puneam țara la cale, ce spun eu? Europa! Lumea o orânduiam! Marele Iancu, "mare" și la trup și la faptă, umbla de colo-colo și castelul duduia sub pașii săi îndesați, dădea din mâini, despica văzduhul cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nenorocitul se ascundea de răul nostru. Fugea din oraș în oraș, se temea de mâna lungă a lui Laiotă, a lui Mahomed de care se răcise. Și ... și chiar a lui Ștefan, spune el cu glas mai scăzut. Începuse să bea mult. A murit în mizerie, străpuns de pumnalul ucigaș plătit de Laiotă, care-și temea "Scaunul" pentru ziua când nestatornicia Înaltei Porți ar fi socotit că i s-au sfârșit zilele domniei... Maria se uită în ochii lui, scormonindu-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de atâta ajutor... Drept să-ți spun, și cu Diavolul aș face pact. Ștefane! strigă Maria cu reproș, dar după o clipă devine împăciuitoare. Bine, vin la biserică. Faceți și praznic? După datină, viii cu morții împreună... Să petreceți, să beți, de dragul morților, desigur... zâmbește ea ironic. Morții cu morții. Cu viii mai greu. Și eu, acolo, ca nuca-n perete... Maria! răbufnește Ștefan. Ei au murit pentru... Ce poți tu înțelege? Ești, totuși "Doamna Țării"! Măcar pentru atâta... Mă rog

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tăiat, am plinit blăstămul Mușatin. Și, așa, am mântuit șirul crimelor fratricide ce au mânjit cu sânge istoria Moldovei un pătrar de veac și mai bine, se oprește Ștefan câteva clipe pentru a umple și ulcica lui Alexandru, pomenește și bea cu sete să-și stingă focul, să stingă greața. Și, încă, n-ar fi fost cel mai mare rău, se curăța țara și neamul de niște domni netrebnici. Dar, în setea lor nebună după putere, și-au pus patima mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe moșia sa. Alexa se cioșmolește de pe un picior pe altul: S-avem iertare... Eu... eu m-am aflat de față la ospățul acela. Dumnealui boier Tilihoi a cam făcut-o de oaie... A nesocotit pravila cea nouă... După ce a băut peste măsură, l-a însemnat pe mire cu biciul pentru că se răzvrătise împotriva datinii, iar pe mireasă a răstignit-o pe masă, i-a ridicat catrința și, acolo, printre blide și bucate, în țipetele fetei și-n văzul nuntașilor cutremurați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mă gândesc decât la cei douăsprezece mii de oșteni juruiți în tractat oștenii lui Hristos, glăsuiește Ștefan cu o voce mică, obosită, pe gânduri. Se așează în jilț, simțind nevoia să se sprijine. Răstoarnă clepsidra ce-și oprise curgerea timpului. Bea din ulcică și boierii se grăbesc să-i urmeze exemplul. Logofete, ia cetește firmanul de pace adus de solul polon, Martin Chora... Chorazics. Cetește! Să auzim ce pohtește "Magnificul El Fatih". Tăutu desfășoară un pergament cu o pecete cât roata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Moldova!... Altceva! Altceva! Ce mai pohtește?! Că multe mai pohtește și "Catapeteasma" aiasta?! Tăutu, cu ochii în pământ, se foiește, se codește și tace... Ce pohtește?! Ești surd?! Te-am întrebat! Te-am... Ștefan bănuiește și nu mai întreabă. Oftează... Bea... Ce pohtește? întreabă el încetișor. Po... pohtește, îngână Tăutu, pohtește pe voievodul Alexandru ostatic... zălog... chezaș de credință la Înalta Poartă... În tăcerea ce se lasă, nu se aud decât niște suspine înăbușite. Și, deodată, ca o furtună, izbucnesc strigătele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cale de mijloc! i-o retează Ștefan. Ori, ori! Nu-i o nebunie? se îndârjește Stanciu. Nu cutezăm prea mult?... Desigur, cutezăm! recunoaște Ștefan. Și vom face nebunia aiasta!... Dacă altfel nu se poate, o vom face! spune hotărât și bea din ulcică. Ne-o prăpădi de tot, păgânu', bălmăjește Juga. Să... să le dăm ce le-om da... Să-i înduplecăm... Mai dăm noi, mai lasă ei... Boierii se dezlănțuiesc: Da! Da! Să le dăm! Mai bine o pace strâmbă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Aista-i jaf! Hoție! Samavolnicie! Nu mai suferim pe grumazul nostru papucul au cizma nimănui! rostește și începe să măsoare încăperea de colo-colo, frământându-și mâinile. Pace! Da! Dar nu pace în genunchi! N-o primim! strigă Mihail. Ștefan tace. Bea. Se duce încolo, încoace, gânditor. Umbra sa în ultimele raze ale apusului se ține după el răsfrântă pe dalele de piatră. Pacea... glăsuiește el. Să spunem c-o primim. Știți voi ce-i "pacea" aiasta? E momeala, e viermișorul din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
palmele de poale, de parcă și le-ar șterge de murdărie. Boierii, în tăcere, privesc fascinați în vâlvătaia de flăcări ce umple căminul. Craii aiștea nu-s vrednici nici gâțele de la încălțările Măriei tale să le lege, se revoltă Duma. Ștefan bea, întinde cana să-i fie umplută iar. M-au aflat la ananghie, m-au strâns cu ușa: "Vrei ajutor?! Închină-te!" M-am închinat! Veniți, fraților, la pomană! hohotește el. Vând ieftin blazonul de atlet al lui Hristos! Vând osanalele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tăcere grea. Te voi da, Alexandre! Ai înțeles, acu, Săndrele, ce înseamnă să fii domn? Ce valoare are dragostea mea, mândria mea, voința mea? Mai presus de... de... I se pune un nod în gât și vocea i se curmă. Bea, bea "să stingă focul"... Dacă... dacă nu se poate altfel, bolborosește Alexandru, cu dinții încleștați să nu-l podidească plânsul, mă duc... "Fie numele tău binecuvântat", șoptește Vlaicu și întoarce capul spre fereastră, să nu se vadă că-și șterge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
grea. Te voi da, Alexandre! Ai înțeles, acu, Săndrele, ce înseamnă să fii domn? Ce valoare are dragostea mea, mândria mea, voința mea? Mai presus de... de... I se pune un nod în gât și vocea i se curmă. Bea, bea "să stingă focul"... Dacă... dacă nu se poate altfel, bolborosește Alexandru, cu dinții încleștați să nu-l podidească plânsul, mă duc... "Fie numele tău binecuvântat", șoptește Vlaicu și întoarce capul spre fereastră, să nu se vadă că-și șterge pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vreo binecuvântată de boleșniță, dă Doamne bine! Ești nemaipomenit, spune Stanciu. Povestea cu mâța chiar e adevărată! Gherasim, sfârșit, se lasă ușurel într-un jilț: Mă iartă, Doamne... Stai!... Stai!... și Ștefan îi întinde o ploscă. Îți mulțumesc, căpitane! Gherasim bea cu nesaț, își șterge gura cu dosul mâinii și vorbește cu voluptate: Ar mai fi o veste, se codește el. Desigur, proastă, spune Ștefan cu un zâmbet crispat. Un înger de mi-ar cădea în cap, ce-ar putea să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan zâmbește cu îngăduință: Am două, pot să-ți dau și ție una, îi spune și Stanciu pleacă ochii. Da... "tot adevărul"... Și de aceea, nu vă pot cere n-ar fi drept să vă cer să mă urmați " Să beți paharul ce-l voi bea eu"... Eu nu împart viață, nici moarte nu împart... A sosit clipa în care fiecare liber e să aleagă, vorbește el liniștit, ferm, răspicat. Să hotărască pentru sine... A rămâne?... A pleca?... Alegeți! Cine vrea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
două, pot să-ți dau și ție una, îi spune și Stanciu pleacă ochii. Da... "tot adevărul"... Și de aceea, nu vă pot cere n-ar fi drept să vă cer să mă urmați " Să beți paharul ce-l voi bea eu"... Eu nu împart viață, nici moarte nu împart... A sosit clipa în care fiecare liber e să aleagă, vorbește el liniștit, ferm, răspicat. Să hotărască pentru sine... A rămâne?... A pleca?... Alegeți! Cine vrea să mă urmeze, bine! Cine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fie un semn al Destinului?" cugetă Ștefan. Broaștele orăcăie... Voichița se strecoară ușor-ușor pe ușa de taină, pășește tiptil... E îmbrăcată în straie cernite, monahale, are părul pe spate strâns legat cu o sfoară. Ștefan ia cupa cu vin, ca să bea... Voichiță! strigă el cu bucurie și, luminându-se, pune pocalul pe masă și o primește cu brațele deschise. Voichița se aruncă, se ghemuiește la pieptul lui, își înăbușă plânsul cu suspine, bolborosește scheunând încetișor: Ște... Ștefane Măria ta... și îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Își sărută pulpa degetului mare și cu el îi face un benghi, în semn de cruce, pe frunte, pe obraji, pe bărbie, pe umeri, pe piept. Închide ochii și îngână încetișor printre suspine: "Dragule, Voinicule, Eu te iau, Și te beau, În apă sfințită Care se cântă, Și se descântă, Lui Ștefan, sănătate, Să mi-l apere de moarte, La miezul nopților, Și-n asfințitul zilelor, Să mi-l aducă sănătos, Sănătos! Victorios! De dragostea mea luminat, De mine descântat, De

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Îl vede tulbure prin păinjenișul ochilor scăldați în lacrimi... Dar ei n-au băgat de seamă că, de un timp, Doamna Maria, înveșmântată în negru, așteaptă în cadrul ușii de taină... Ștefan ridică pocalul cu vin: Să închinăm pentru dragoste!... Să bem pentru izbândă!... Ma...Maria! se bâlbâie el, pune cupa pe masă, se apropie și o ia de mână. Maria!... Voichița, înmărmurită, se lipește cu spatele de zid, să intre în zid... Și, încetișor, se prelinge spre ușă... Maria... îngână Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
privește lung. Vă rog, șoptește încet, rugător, pe amândouă... Vă rog... Să lăsăm timpul... Ne așteaptă o grea încercare... Și nu știu... Nu se știe... Timpul dezleagă multe... Să lăsăm timpul... Timpul... Ușa se trântește violent de perete: Otravă!!! Nu beți!!! strigă Tăutu năvălind, căutând cu ochii cupa cu vin. Vinul e otrăvit! răsuflă Duma, văzând cupa plină pe marginea mesei. Ștefan ridică cupa, privește fascinat reflexele rubinii ale vinului: Deci "otrava"... De multe ori m-am întrebat: "Cu ce?... Când

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vrednic... Să închinăm dar, în sănătatea Măriei sale Alexandru Aron Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! spune ridicând cupa cu otravă. Trăiască!! închină el și duce cupa la buzele lui Isaia, care, înspăimântat, își ferește capul în lături. Cum?! Nu bei în sănătatea Domnului tău?! zâmbește Ștefan sarcastic. Poate, tu, Alexa!... Nici tu?! Atunci, tu, Negrilă! Tu, cel ce-i vei lua "credința"... Nici tu?! Țîîî... O să fie tare întristat Măria sa când o afla că n-ați vrut să beți în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nu bei în sănătatea Domnului tău?! zâmbește Ștefan sarcastic. Poate, tu, Alexa!... Nici tu?! Atunci, tu, Negrilă! Tu, cel ce-i vei lua "credința"... Nici tu?! Țîîî... O să fie tare întristat Măria sa când o afla că n-ați vrut să beți în sănătatea sa! îi ceartă și pune pocalul pe masă. L-ați hiclenit pe Ștefan, treacă-meargă , Vodă-i trecător, "Baltă să fie, că pește..." -, dar cu țara ce-ați avut?! Cum v-a lăsat inima s-o vindeți?! În privința lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spus în apărarea "domniei tale"? Alexa, cu brațele încrucișate la piept, resemnat, liniștit, împăcat cu soarta, răspunde demn: Aștept dreapta osândă, spune el. Îl rog pe Măria ta să mă ierte... Și... și să-mi dea cupa aceea s-o beau în sănătatea Măriei sale Ștefan Vodă al Moldovei... Altă scârnă împuțită!! scuipă Isaia. E mare lucru să mori cu demnitate. Să te ierte Dumnezeu... Veți pleca, însă, împreună... Și-acu, "domnia ta", mare vornic Isaia, dă dovadă de-o brumă de curaj

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și noi odihna... Maria, în lumina tremurătoare a lumânărilor, privește fascinată reflexele rubinii din pocalul cu vin. Șoptește obsedată: Da, Ștefane... ne vom afla odihna... Îți amintești, Ștefane, de nunta noastră? Îți amintești?... La sfârșitul ospățului, după datina voastră -, am băut cu toți nuntașii "paharul de Cale Albă"... Să ne fie " Calea" dreaptă, șoptește Ștefan cufundându-se cu privirea dincolo de coline, în primele raze ale răsăritului. Maria, cu ochii mari, fascinată, cu o stranie bucurie: Îl beau din nou... pentru o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
după datina voastră -, am băut cu toți nuntașii "paharul de Cale Albă"... Să ne fie " Calea" dreaptă, șoptește Ștefan cufundându-se cu privirea dincolo de coline, în primele raze ale răsăritului. Maria, cu ochii mari, fascinată, cu o stranie bucurie: Îl beau din nou... pentru o altă nuntă... Îl îmbrățișează cu o privire caldă, învăluitoare, ce-i mângâie pletele, umerii, spatele; ochii i se înrourează... Își mușcă buzele, o lacrimă se sparge în colțul ochilor și mută se rostogolește pe obraz... Un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]