KorAP: Find »[drukola/base=cetate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1164 1165 1166 ...1186 >

29,634 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

chiar dacă nu identică, de vreme ce acesta, un tânăr misogin, se va castra pentru a scăpa de iubirea lui Astarte; aceasta reușește Însă să-l salveze În ultimul moment. La Tir, Baalxe "Baal"-ul local era numit Melqartxe "Melqart", adică „Rege al cetății”, al cărei simbol era, dar și protector al tuturor activităților sale, inclusiv expansiunea În Mareaxe "Marea" Mediterană. Tocmai din acest motiv Melqart a fost identificat cu Herakles, eroul grec fondator de colonii, dar la baza unei asemenea alăturări trebuie să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lui Apolloxe "Apollo" care, la rândul lor, acoperă vechi zeități indigene, tipice pentru această insulă. O mare importanță avea și cultul lui Melqartxe "Melqart", care se confundă aici cu Herakles și care deține la Kition (Larnaka) rolul Baalxe "Baal"-ului cetății. În Egeea, unde fenicienii se așază ca o comunitate de negustori, există urme clare ale devoțiunii lor pentru divinitățile cetății de origine, cu tendința de a privilegia zeii cu atribuții marine clare: Baalxe "Baal"-ul din Berytos (=Poseidonxe "Poseidon"), Astartexe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cultul lui Melqartxe "Melqart", care se confundă aici cu Herakles și care deține la Kition (Larnaka) rolul Baalxe "Baal"-ului cetății. În Egeea, unde fenicienii se așază ca o comunitate de negustori, există urme clare ale devoțiunii lor pentru divinitățile cetății de origine, cu tendința de a privilegia zeii cu atribuții marine clare: Baalxe "Baal"-ul din Berytos (=Poseidonxe "Poseidon"), Astartexe "Astarte" (=Afroditaxe "Afrodita" Euploiaxe "Afrodita Euploia"), Baal-ul din Tir, Melqartxe "Melqart" (=Herakles), alți zei Baal (de obicei confundați cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
regiunea siro-palestiniană.. Astfel, Anatxe "Anat" (vechea zeiță a Ugaritului, Însoțitoare a lui Baalxe "Baal"), Rashapxe "Rashap", Astartexe "Astarte", Horonxe "Horon", Baal Safonxe "Baal Safon" și alți zei sunt bine primiți În ținutul Nilului, unde principalul centru al cultelor feniciene era cetatea portuară Memphis, În care exista un Întreg cartier de locuitori din Tir cu tradițiile lor religioase. Dezvoltarea cea mai cunoscută și reprezentativă pentru religia punică o constituie panteonul Carthaginei care conține, În ceea ce privește Fenicia, elemente de continuitate, dar și fenomene Înnoitoare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
existenței. În miile de voturi din sanctuarul citadin numit tofet aceștia sunt invocați cel mai adesea Împreună; o particularitate exclusivă a Cartaginei este faptul că Tanit apare de obicei pe primul loc atât ca zeiță În mod explicit tutelară a cetății, cât și ca mijlocitoare Între umanitate și partenerul său divin extrem de autoritar. În ceea ce Îl privește pe Baal Hammon (lit.: „stăpân al altarului șdomesticț”), personalitatea lui Îmbrățișează o sferă foarte amplă de prerogative, arătându-se ca un soi de stăpân

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mai sus, profeții sunt menționați explicit) și al rugăciunii În religia aramaică. b) Palmira Un excelent exemplu de viață religioasă Într-un centru aramaic din perioada elenistico-romană ne este furnizat de Palmira. Oaza din Tadmor, numele antic (și actual) al cetății Palmira, situată la jumătatea drumului dintre Homs și Eufrat, este deja cunoscută În secolul al XIX-lea Î.Hr. din izvoare cuneiforme și are o istorie Îndelungată, atestată doar În ultimele faze (sec. I Î.Hr. - III d.Hr.) În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
găsim În oază o populație eterogenă sub aspect, de origine majoritar aramaică, dar cu o viguroasă componentă arabă, În timp ce un substrat semitico-occidental este ușor perceptibil, cel puțin la nivelul tradițiilor culturale. Datorită poziției sale geografice, Palmira era cea mai importantă cetate caravanieră a ariei siriene și controla comerțul Între Mareaxe "Marea" Mediterană și India. Astfel de Împrejurări au făcut ca religia și cultura de la Palmira să fie deschise la numeroase sincretisme și influențe, care ne dezvăluie complexitatea și stratificările istorice, marcate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Astfel de Împrejurări au făcut ca religia și cultura de la Palmira să fie deschise la numeroase sincretisme și influențe, care ne dezvăluie complexitatea și stratificările istorice, marcate inclusiv de influxul culturii elenistico-romane. Unul dintre cele mai interesante aspecte ale religiei cetății Palmira este În special persistența vechilor panteonuri tribale, „reorganizate” Într-un panteon civic articulat și unitar din punct de vedere formal datorită efortului teologico-politic al clasei sacerdotale. Diferitele triburi adunate În oază, fiecare cu tradițiile și cultele proprii, arată, la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Pentru mileniul I Î.Hr., unicul izvor neepigrafic este reprezentat de legendara tradiție biblică (2 Cronici 8, 1-6), care atribuie Întemeierea Palmirei regelui Solomon. Aproximativ o mie de inscripții locale cu caracter funerar, onorific și votiv, constituie patrimoniul epigrafic al cetății Palmira. Acestea nu sunt foarte elocvente În ceea ce privește religia, dar furnizează informații despre nume și epitete divine, pe lângă vagi aluzii privitoare la cult. Aportul onomasticii personale se dovedește a fi deloc neglijabil, atât datorită indiciilor oferite de numele teofore, cât și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În acest caz, legate, În mod cert, Încă de la origini de personalitatea sa. Trebuie ținut cont și de faptul că În general, cultele lunare au Înregistrat o largă răspândire și popularitate În Siria nordică, cum ar fi la Emesa, Hatra (cetatea zeului Shamsh), Edessa (cu Azizosxe "Azizos" și Monimosxe "Monimos"), având desigur influențe provenite din Mesopotamia nordică (Harran). Numele de Aglibol Înseamnă probabil „Tăurașul lui Bolxe "Bol"” (după alții, „Carul lui Bol”). Posibila prezență a termenului „tăuraș” În teonim ar putea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
afla În faxe "Zeul Anonim"ța unei false probleme, putând fi vorba despre o entitate aparte, diferită de celelalte, născută din nevoia credincioșilor de a avea un interlocutor divin intim și mai atent la nevoile individuale, decât marile divinități ale cetății sau decât cele venerate În tradițiile antice tribale ale grupurilor individuale. Fenomenul poate fi Încadrat În religiozitatea populară care are tendința de a se detașa de cultul public. Trebuie ținut cont și de faptul că „Zeul Anonimxe "Zeul Anonim"” este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
origine arabă, care pot fi asimilați duhurilor anonime, dar sunt personalizați: Abgalxe "Abgal", Maanxe "Maan", Asharxe "Ashar", cu funcții mai ales de protecție. O atenție specială merită Gadxe "Gad", Thychexe "Thyche", duh sau soartă a unui individ, a unui clan, cetăți sau chiar a unui loc sacru, precum un izvor sau o grădină. În numele proprii este adăugat la alte teonime pentru a indica faptul că „soarta” celui care poartă numele respectiv stă În puterea acestui zeu. Poate fi masculin sau feminin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Shadrafa este cunoscut ca zeu vindecător care stăpânește peste reptile (scorpioni și șerpi, la fel ca Horonxe "Horon") și este menționat Împreună cu Duanatxe "Duanat" („Celxe "Cel" al lui Anatxe "Anat"”), În care se poate recunoaște zeul mesopotamian Apladxe "Aplad" din cetatea Anat, așezată pe râul Eufrat. Din tradiția mesopotamiană provin Nebo (Nabu) și Nergalxe "Nergal". Primul este identificat cu Apolloxe "Apollo" și deține un templu aproape de cel al lui Bel, căruia Îi era asociat În unele ocazii și aspecte. Zeuxe "Zeu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
laconice, au revelat totuși un număr important de antroponime utile pentru verificarea tradițiilor religioase familiare. xe "Melqart"Zeul național al amoniților este Milkom, un teonim care face aluzie la regalitate și care este deja menționat În așa-numita „inscripție a cetății” (secolul al IX-lea Î.Hr.), În care se solicită binecuvântarea lui din partea unei persoane de origine asiriană. Cultul lui Milkom trebuie să se fi bucurat de mare trecere, iar Solomon, care a avut soții amonite (Naama, mamă a lui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu coaliția, ci, mai degrabă, la cucerirea unei serii de teritorii israelite așezate la nord de Arnon (tribul lui Gadxe "Gad"). Atașamentul divinității Încă mute este evident În faptul că Îi concede lui Mesha recâștigarea pozițiilor pierdute, mai ales cucerirea cetății Atarot, stăpânită de Gad, ucigându-i locuitorii. De acolo regele moabit ia ca trofeu un altar sau un simbol religios iudaic (reprezentat ca leu al lui David?), pentru a-l oferi zeului său. Acesta Îi răspunse credinciosului său invitându-l

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lungul primei jumătăți a celui de-al II-lea mileniu Î.Hr. trebuie să fi fost una rafinată și pașnică; o civilizație Întemeiată pe comerț și pe activitățile agricole. Dimpotrivă, cea miceniană - și aceasta o denumire convențională, luată de la numele cetății Micene, primul sit unde s-au făcut săpături -, stabilită În Grecia continentală Începând cu secolul al XIX-lea Î.Hr. și apoi chiar În Creta, avea un accentuat caracter militar și vorbea o limbă proto-greacă, ieșită la iveală fără Îndoieli

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Descifrarea limbii Descifrată În 1952 de către Michael Ventris și John Chadwick, limba tăblițelor În Liniar B s-a dovedit un dialect grec arhaic ce prezenta nu puține analogii cu limba poemelor homerice, dar și cu nuanțe și diferențe Între o cetate miceniană și alta. Aridul limbaj birocratic din aceste texte În parte administrative constituie Încă un obstacol pentru completa Înțelegere a acestei civilizații; cu toate acestea, descifrarea a obligat savanții să considere lumea miceniană ca pe o cultură autonomă În raport cu cea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
rituală a victimelor umane a cunoscut o răspândire moderată În tot bazinul mediteranean și chiar În Creta minoică (subcapitolul 2.3b), păstrându-se până și În Grecia clasică, uneori aluziv, uneori fățiș, În tradiția lui pharmakos, care avea scopul purificării cetăților (cf., În acest volum, „Religia greacă”, subcapitolul 2.3a-b). Dacă descoperirile arheologice ar confirma această practică și pentru religia miceniană, atunci o tăbliță din Pilos (PY Tn 316) s-ar dovedi o seacă și birocratică Înregistrare a unor victime omenești

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
motivele acestor distrugeri, care au doborât o Întreagă civilizație, ascunzând-o urmașilor pentru aproape trei milenii, rămân Încă necunoscute, este sigur că palatele din Creta, ca și cele de pe uscat, nu au mai fost reconstruite. Este probabil ca fugarii din cetățile miceniene să fi dat viață unor mici centre din care nu a mai rămas nici o urmă În afară de ansamblurile funerare. Acestea sunt secolele Întunecate din care a răsărit apoi civilizația greacă În veacul al VIII-lea Î.Hr. Civilizația miceniană a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
rădăcinile În epoca miceniană precedentă, dar după secolele Întunecate noua civilizație apare ca un mozaic multicolor de culturi locale, rod, mai mult decât evoluție, al unei complexe serii de transformări și de revoluții. Lunga și Întunecata etapă ce desparte Înflorirea cetăților de distrugerea palatelor miceniene ascunde În ea embrionul din care se vor ivi formele religiozității grecești ulterioare. Multe nume ale zeităților prezente În panteonul micenian sunt păstrate, dar multe dispar. În unele cazuri, locurile de cult Își mențin funcția, mai

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pentru moment. Mai problematică apare o creionare precisă a formelor de cult, ce par limitate mai ales la sacrificiul sângeros adus zeilor și În special lui Zeusxe "Zeus". Este un sacrificiu ce s-a păstrat aproape neschimbat Încă din epoca cetății, polis (subcapitolul 3.3), care pare, oricum, să repete schema din epoca minoică (cf., În acest volum, „Religiile preelenice din Creta și Micene”, subcapitolul 2.3b) și În care poate fi deja recunoscută distincția, de altfel nu Întotdeauna respectată riguros

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Încredințată misiunea de a pune periodic În discuție echilibrul lumii umane. El mediază astfel Între dezordinea iminentă și reînnoirea indispensabilă păstrării ordinii. Poate din această cauză Dionysos, alături de Demetraxe "Demetra" va deveni și divinitatea transformării democratice În sistemul politic al cetății, atunci când aceasta, În tradiția posterioară lui Homer și Hesiod, se răzvrătește Împotriva ordinii olimpiene și alege lumea oamenilor (subcapitolul 3.4a). Articulat și reprezentat prin intermediul zeilor, universul poate fi astfel gândit și de Înțeles, altfel spus clasificabil și, la sfârșit

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care va reprezenta (șHomerț, Imn către Venusxe "Venus", 22-32) centrul nemișcat al acestei mari familii. Imagine a căminului domestic, ea este inima feciorelnică a casei, așa după cum obținuse de la Zeusxe "Zeus" să rămână fecioară. Drept urmare, Hestia va reprezenta și centrul cetății, care se Înfățișa ca o replică la scară mărită a modelului familial. În jurul universului ordonat, căruia marea familie olimpiană Îi dă formă, continuă totuși să existe constelații de figuri minore, În cea mai mare parte lipsite de personalitate și care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ca nimfele alături de Artemisxe "Artemis", fiind În unele cazuri destinatare ale unor ofrande sacrificiale și al unor culte (Odiseea, XIII, 102 sqq.; XVII, 240-242; Pausanias, VI, 22, 7). a) Cei doisprezece zei În probabilă coincidență cu perioada de formare a cetăților, poleis, și cu dezvoltarea marii arhitecturi a templelor, Între secolele al VIII-lea și al VII-lea Î.Hr., organizarea universului divin suferă o sistematizare ulterioară, care limitează numărul zeităților la douăsprezece. Circumscrisă la sfera cultuală, această limitare nu se

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Raportul cu moartea este cel care Îi caracterizează pe eroi și, În același timp, Îi deosebește de zei. Cu toate acestea, ca și zeii, ei pot avea o funcție terapeutică sau de prezicere a viitorului, după cum pot fi fondatori de cetăți și de culte, asumând o funcție de mediere Între lumea divină și cea umană. În ciuda acestei discrete și relative permutabilități Între zei și eroi, cazul unui erou transformat În zeu este, oricum, rar. În afară de Herakles, care devine zeu după ce a murit

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]