29,634 matches
-
soției după nuntă „pentru pierderea fecioriei” (ibidem, 3, 36) Încheiau acest complex rit de trecere care Începuse cu ofranda către Artemis. Deși private, riturile de naștere, căsătorie și moarte, care, laolaltă, scandau etapele existenței umane, interacționau cu viața publică a cetății, cu care cetățenii Înșiși se identificau; de aceea, ele nu se puteau sustrage intereselor divinităților care stăpâneau ordinea cosmică pe care se Întemeia supraviețuirea statului. Riturile funerare Îl uneau pe defunct cu lucrurile de „dincolo”, În timp ce riturile de naștere și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
antică. Oricare ar fi fost originile ei, care rămân oricum nesigure, și tragedia aparținea spațiului competiției, cunoscând Înflorirea maximă În cursul veacului al V-lea la Atenaxe "Atena". Reprezentarea dramelor la aceste Întreceri avea loc În timpul marilor dionisii sau dionisiile cetății, În luna elafebolion, Între martie și aprilie. Erau sărbători În cinstea lui Dionysosxe "Dionysos", așa cum erau dionisiile rurale, În luna posideon, Între decembrie și ianuarie, În cea mai mare parte rezervate spectacolelor reluate sau vreunei „avanpremiere”, și leneele, În luna
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
era un zeu metamorfic, iar tragediile aduceau pe scenă transformările ordinii din care izvorâse prezentul. Este ceea ce se petrece și În Orestia lui Eschil, unde se povestește trecerea de la dreptatea aristocratică, Întemeiată pe răzbunare, la cea a tribunalelor democratice ale cetății; sau În Bacantele lui Euripide, În care Dionysos Însuși impune transformarea. În acest caz este posibil ca tragedia să fi fost un rit străvechi de transformare, care acționa sub semnul lui Dionysosxe "Dionysos" și În care erau antrenați tineri ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fragment de mit. Ea proiecta În afara Atenei și Într-un „alt timp” crizele soluționate definitiv În vremea când lumea era Încă locuită de eroi, În timp ce spațiul scenic era locul În care se mărginea criza introdusă provizoriu și periodic În centrul cetății. Pe scenă, În fața cetățenilor atenieni, erau reprezentate crizele și dramele familiilor eroice din trecut, poate o proiecție În planul povestirii mitice, dar și pe scena tragică, a acelor gene aristocratice pe care Atenaxe "Atena" democratică le distrusese, Însă fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
distrusese, Însă fără să le elimine niciodată cu totul și Împotriva cărora se desfășura acțiunea dionisiacă. Erau istorii deosebit de unificatoare și antrenante, așa cum explica Aristotel (Poetica, 1453 b 10-26), care găseau pe scenă un referent dialectic În spațiul politic al cetății, căruia, ca ansamblu al cetățenilor, Îi era destinată cu siguranță arena tragică. În fața războiului fratricid dintre Eteoclexe "Eteocle" și Polinicexe "Polinice" din Cei șapte contra Tebei a lui Eschil sau a echivocei legături dintre frate și soră În Electra lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Electra lui Euripide sau În fața incestului comis fără știință Între mamă și fiu În Oedipxe "Oedip" rege a lui Sofocle sau a tiranului stigmatizat de Tezeuxe "Tezeu" În Rugătoarele lui Euripide (vv. 399-456), se reliefa Atena, „cea mai religioasă dintre cetăți” (subcapitolul 3.4a). Erau Întâmplări care se petreceau Întotdeauna În altă parte, mai ales la Teba, sau Într-un timp diferit, ca În Hipolit a lui Euripide, și care, conform lui Platon (Legile, VIII, 838 C), puteau avea funcția de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sfera civică și cea religioasă, Atenaxe "Atena" exercita, așadar, un control politic care era și garanția tradiției religioase depozitate În povestirile mitice. Dar În momentul În care orienta În sens civic acele povestiri și le făcea funcționale pentru ideologia democratică, cetatea Însăși contribuia la revizuirea critică a mitului. 4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetățiitc "4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetății" În timp ce atenienii de pe treptele amfiteatrului lui Dionysosxe "Dionysos" asistau periodic la concursurile de tragedii, În Atenaxe "Atena" lua formă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mitice. Dar În momentul În care orienta În sens civic acele povestiri și le făcea funcționale pentru ideologia democratică, cetatea Însăși contribuia la revizuirea critică a mitului. 4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetățiitc "4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetății" În timp ce atenienii de pe treptele amfiteatrului lui Dionysosxe "Dionysos" asistau periodic la concursurile de tragedii, În Atenaxe "Atena" lua formă sistematică speculația filozofică asupra discursului mitic. În această fază a istoriei sale, măsura distanței ce separa Atena de restul Greciei este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Atenaxe "Atena" lua formă sistematică speculația filozofică asupra discursului mitic. În această fază a istoriei sale, măsura distanței ce separa Atena de restul Greciei este dată În mod eficient de figura lui Socrate, al cărui cuvânt se răspândea liber În cetate, În timp ce, dimpotrivă, la Sparta erau Încă privilegiate tradițiile, nu se modificau legile și erau ascultate poveștile despre eroi (Platon, Hippias maior, 284 B-285 E). Mai mult decât pe zei, Socrate și Platon pun În discuție povestirile care Îi privesc (Platon
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
C-61 B), Platon nu șovăie să condamne miturile și poeții. Socrate se Întreba dacă Homer era Într-adevăr În măsură să Îi „educe” pe oameni (Republica, X, 600 C); Platon, În schimb, Îi refuza acest rol și Îndepărta din cetatea lui ideală mitul și poezia, deoarece poezia provoca aproape o mutilare a gândirii (ibidem, 607 B), iar mitul putea să Îi Împingă pe tineri să „săvârșească răul” (ibidem, III, 392 A). Odată cu Critias, unul dintre cei treizeci de tirani, critica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În tragedie, Îi refuza funcția exercitată pe scenă de educare și Întărire a cetățenilor În identitatea lor și Îl Îndepărta de dimensiunea religioasă a cultului dionisiac, producând astfel o disociere iremediabilă care distrugea raportul Între dimensiunea religioasă a teatrului și cetate 1. Dezvăluindu-i mecanismele fondate pe „programe de acțiune” (subcapitolul 1.4), care făceau ca personajele să poată fi schimbate Între ele, el Îl transforma, la sfârșit, În logos; mitul devenea deci intrigă și acțiune, dar și inventarul din care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
4), care făceau ca personajele să poată fi schimbate Între ele, el Îl transforma, la sfârșit, În logos; mitul devenea deci intrigă și acțiune, dar și inventarul din care se putea inspira poetul. Însă pe măsură ce ne apropiem de Aristotel, criza cetății antice și a Atenei În special se Îndreaptă către sfârșit. Critica sistematică adusă mitului erodase progresiv certitudinile pe care se Întemeia cetatea și pusese În discuție Însăși lumea zeilor; nici procesele de impietate, cărora le-a căzut victimă Însuși Socrate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și acțiune, dar și inventarul din care se putea inspira poetul. Însă pe măsură ce ne apropiem de Aristotel, criza cetății antice și a Atenei În special se Îndreaptă către sfârșit. Critica sistematică adusă mitului erodase progresiv certitudinile pe care se Întemeia cetatea și pusese În discuție Însăși lumea zeilor; nici procesele de impietate, cărora le-a căzut victimă Însuși Socrate, nu fuseseră de folos pentru frânarea dezagregării spre care se Îndrepta cetatea. Centrifuge Îndrăznețe erau și unele mișcări religioase cu caracter mistic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sistematică adusă mitului erodase progresiv certitudinile pe care se Întemeia cetatea și pusese În discuție Însăși lumea zeilor; nici procesele de impietate, cărora le-a căzut victimă Însuși Socrate, nu fuseseră de folos pentru frânarea dezagregării spre care se Îndrepta cetatea. Centrifuge Îndrăznețe erau și unele mișcări religioase cu caracter mistic, ca orficii, sau filozofico-religioase, ca pitagoreicii, și erau implicite În culte ca Misteriile de la Eleusis (subcapitolul 3.4a-c). Deocamdată Aristotel afirma că forma și structura lumii divine nu erau nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aveau să-l accepte pe Demetrius Poliorcetes ca „singurul zeu adevărat, În timp ce ceilalți dormeau sau plecaseră În altă parte ori nu existau”2. 3. DINAMICI ȘI ORIENTĂRITC "3. DINAMICI ȘI ORIENTĂRI" 1. Un politeism pentru cetatetc "1. Un politeism pentru cetate" Odată cu afirmarea instituției polisului, condiția cetățeanului pare să prevaleze asupra identității etnice comune a grecilor. Dacă veacul al VII-lea indică, poate, abandonarea instituției monarhice În favoarea familiilor aristocratice, odată cu cetatea privilegiile nobiliare sunt abolite progresiv și asumate de aceasta din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ORIENTĂRI" 1. Un politeism pentru cetatetc "1. Un politeism pentru cetate" Odată cu afirmarea instituției polisului, condiția cetățeanului pare să prevaleze asupra identității etnice comune a grecilor. Dacă veacul al VII-lea indică, poate, abandonarea instituției monarhice În favoarea familiilor aristocratice, odată cu cetatea privilegiile nobiliare sunt abolite progresiv și asumate de aceasta din urmă, care Își ia sarcina celebrării cultelor, subordonându-și și rolul sacerdotal ale acelor gene. Funcția familiei nu este Însă refuzată, ci proiectată la originea polisului Într-o Îndoielnică istorie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de polis, iar pentru atenieni aceasta devenea chiar teritorială și se transforma până acolo Încât să se Întemeieze pe o „naștere din pământ”. În acest fel era introdusă o discriminare ulterioară care Îi separa de ceilalți greci pe cetățenii fiecărei cetăți, care aveau calitatea de cetățean prin drept de naștere și erau egali Între ei. Acest mod de a gândi și de a reprezenta universul uman se proiectează ca Într-o oglindă În lumea zeilor și a eroilor, obligată să sufere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
eroilor, obligată să sufere o deviere În sens civic și politic. Regimul riguros endogamic al panteonului, care fusese expresia extremă a calității etnice a religiei grecești, și rolul central Îndeplinit de familie În tradiția mitică traduc acum complexul Închis al cetății. Zeii, personali și puternic antropomorfizați, fuseseră și mai erau Încă o modalitate de a reprezenta și gândi lumea. Astfel, când spațiul individului a ajuns să coincidă cu spațiul cetății, În care cetățeanul recunoștea sursa capabilă să Îi satisfacă nevoile și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îndeplinit de familie În tradiția mitică traduc acum complexul Închis al cetății. Zeii, personali și puternic antropomorfizați, fuseseră și mai erau Încă o modalitate de a reprezenta și gândi lumea. Astfel, când spațiul individului a ajuns să coincidă cu spațiul cetății, În care cetățeanul recunoștea sursa capabilă să Îi satisfacă nevoile și locul privilegiat al propriei existențe, unicitatea panteonului a ajuns să reproducă unicitatea civică, Înfăptuind nevoia de coeziune a societății. În același timp, specializările și articulațiile cetății, diviziunile ei funcționale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
coincidă cu spațiul cetății, În care cetățeanul recunoștea sursa capabilă să Îi satisfacă nevoile și locul privilegiat al propriei existențe, unicitatea panteonului a ajuns să reproducă unicitatea civică, Înfăptuind nevoia de coeziune a societății. În același timp, specializările și articulațiile cetății, diviziunile ei funcționale și ierarhiile sale se reflectau În specializarea puterilor lumii divine, sub a cărei protecție se plasa universul uman. Fiecare zeitate acționa În sfera ei de competență, În interiorul căreia Își găsea propriile limite, În timp ce fiecare era, la rândul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din punct de vedere social să fie lăsată În puterea unui singur zeu, la fel cum schema ierarhică a politeismului se dovedea necesară pentru desfășurarea ordonată a funcțiilor atribuite fiecărei zeități, analoagă inevitabilei ierarhii care contribuia la menținerea ordinii În cetăți. În Odiseea (XX, 66-75), Afroditaxe "Afrodita", Heraxe "Hera", Artemisxe "Artemis" și Atenaxe "Atena" participau deja la modelarea vieții fiicelor lui Pandarosxe "Pandaros": Afrodita le hrănea cu brânză, miere și vin, urcând apoi În Olimpxe "Olimp" ca să Îi ceară lui Zeusxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
le hrănea cu brânză, miere și vin, urcând apoi În Olimpxe "Olimp" ca să Îi ceară lui Zeusxe "Zeus" „nunți Înfloritoare” pentru ele; Hera le dădea frumusețea și prudența; Artemis statura, iar Atena le Învăța să realizeze „lucruri minunate”. Transferate În cetate, aceste zeițe Își Împart În spațiul public controlul asupra lumii feminine, dar se și intersectează. Astfel, la Sparta, o Afrodita-Hera primea ofrande din partea mamelor Înainte de nunta fiicelor, iar la Atena Afrodita ocrotea nunta fecioarelor. Tot la Atena, tinerele erau consacrate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Hefaistos și al lui Prometeuxe "Prometeu", asumând epitetele de Hefestiaxe "Hefestia" și de Erganexe "Ergane" și devenind protectoare a unei sărbători a fierarilor, așa cum este cea a calcheelor. Și Zeusxe "Zeus", garant al ordinii cosmice, a devenit polièus, al cetății, atât la Atenaxe "Atena", cât și la Cos; În schimb, la Mykonos, ca boulèus, primește jertfe Împreună cu Demetraxe "Demetra" și Coraxe "Cora". Hestiaxe "Hestia", inima și vatra casei, devine centrul și vatra polisului. Templul ei se transformă Într-un soi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la Mykonos, ca boulèus, primește jertfe Împreună cu Demetraxe "Demetra" și Coraxe "Cora". Hestiaxe "Hestia", inima și vatra casei, devine centrul și vatra polisului. Templul ei se transformă Într-un soi de arhivă publică, iar altarul ei se află În centrul cetății. Introduși În polis, zeii se integrează și Împart cu ceilalți cetățeni spațiul urban, politizându-se și ei. Pe altarul Hestiei erau invocate legile 1, iar la Atenaxe "Atena" Zeusxe "Zeus" Agoràios veghea asupra adunărilor orășenești, deschise de obicei printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Atena" Zeusxe "Zeus" Agoràios veghea asupra adunărilor orășenești, deschise de obicei printr-un sacrificiu, În timp Zeus Boulàios și Atena Boulàia vegheau asupra lucrărilor sfatului, Bulè. Templele Însele deveneau locuri menite exercițiului dreptății. Dar dacă zeii Își aveau casa În cetate și celebrarea cultelor lor contribuia la cimentarea structurii sociale, distanța ireductibilă care Îi despărțea pe nemuritori de muritori se accentua, erodând, În mod paradoxal, concetățenia dintre oameni și zei pe care Însăși polisul părea să o realizeze. Cetatea năzuiește mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]