36,856 matches
-
asumă, le Însuflețește, le Îmbogățește și le face vii, imediate, personale, inconfundabile, persistente, Într-un fratern act de iscoditoare reanimare, de o irezistibilă forță persuasivă. Scrisul - substitut al rugăciunii, cum spunea Kafka -, imersia În propriul eu ca șansă de a regăsi pe „celălalt”, de a penetra, altfel, lumea. Nu este vorba de o sacralizare a profanului, ci de autentificarea inseparabilității dintre sacru și profan, În actele umane diurne și nocturne, publice sau intime și, nu În ultimul rând, În... practica scrisului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Încerc să le răsfoiesc, citesc la Întâmplare câteva pagini, dar rândurile se aștern străine În fața ochilor mei. Ele nu-mi aparțin, știu că altele sunt cărțile pe care visam să le scriu”. Pe autorul și prietenul atâtor cărți emoționante Îl regăsesc Întreg În această sfâșietoare pagină. Mi-am amintit de zăpadă se numește povestirea și volumul din care am citat. Bucuria zăpezii este legată, Într-adevăr, de ziua În care Sorin Împlinea zece, optsprezece, douăzeci și nouă, patruzeci și nouă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
se stingea definitiv În el, a restabilit adevărul simplu, adevărul omis. Refuza să moară cu ideea că cei din jur, cei apropiați, nu știau ce trebuie știut”. * Câteva zile după acest semnificativ ultim moment, deja după Înmormântare, aveam să ne regăsim, În casa și familia Titel, câțiva dintre prietenii lui Sorin În deceniile național-socialismului bizantin de tip Scornicești. În afară de Raicu și Sonia, mi-amintesc că se aflau la masa funerară Katy și Virgil Duda, Doina și Valeriu Cristea, Ileana Mălăncioiu. Amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
doar forme ale admirației, ci și ale lacunei. New York, decembrie 1999 (Familia, nr. 1/2000) Post-scriptum tc "Post‑scriptum " În primăvara 2003, În biroul lui Ernest Wichner de la Literatur Haus din Berlin, am primit știrea năprasnică a morții Poetei. Înmărmurit, regăseam greu nefirescul firesc al zilei. Îl priveam, năuc, pe Ernest și vroiam să schimb cât mai repede vorba, să trecem la altceva, Într-atât de insuportabilă era imaginea lui Madi, moartă, În cada de baie. „Petrecuse cu niște prieteni, ascultase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
uitase) Își multiplica, acum, Înțelesurile: „Celei și lui Norman Manea, această drăgălașă zestre de care am scăpat. Cu dragoste, o dragoste care ar vrea să vă dea forța (a câta oară, Doamne!) de-a trece peste 11 septembrie”. Nu am regăsit imediat scrisorile de la Madi, dar poemul-scrisoare intitulat Mynheer se afla În sumarul volumului, la pagina 248. Motto-ul: „amar a se citi la fiecare Pesah,/ În lux, calm și voluptatea de-a fi” avea, acum, altă rezonanță. Prietena de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
decenii În urmă, anume „modernitatea relațiilor și a problematicii” ca amprentă prin excelență contemporană a scrisului său, Își află În romanele recente o admirabilă limpezime, acuitate, originalitate, profunzime. „Autenticitatea minuțioasă, participativitatea simpatetică, impresia adâncă de real”, cum spunea criticul, se regăsesc Într-o tematică lărgită, În care problematica timpului nostru (și cea evreiască, de data asta) se revelează memorabil. Dincolo de diferențele tematice sau de anvergură, și În noile cărți, În Alvis și destinul (Editura Fundației Culturale Române, 1993), ca și, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
mai bine și ceea ce se afla În versurile sale de demult și de acum și ce nu a mai ajuns În pagina de carte, risipit În cenușa zilelor prea repezi. L-am revăzut, uneori, prea rar, pe noul țărm. Am regăsit de fiecare dată amândoi calendarul afecțiunii de demult și pentru totdeauna, neschimbat de prea multele schimbări care ne-au tot răvășit. Poate că și asta este grația Poeziei, a cărților scrise și nescrise, citite și necitite, ridicate Zid, nu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
prefacem pentru a fugi de noi Înșine”, așa Începea, meditativ, orația care se dovedește, iată, după mai mult de alți 31 de ani, atât de actuală. „Suntem, de obicei, singuri și ne amăgim, spunându-ne că doar astfel ne putem regăsi - Încercând, de fapt, să fugim de propria noastră singurătate. Rănile sunt deschise, altele se vor adăuga mereu până când trupurile noastre vor cădea.” Într-adevăr, rănile se tot adaugă, zilnic, În trupurile și mințile și sufletele noastre slăbite, venind de la dușmani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
dureros al existenței Într-un fel În care recunoșteam marca noii generații literare, cultivată și inventivă, redefinind În spațiul strâmt al momentului premisa libertății În captivitate, dar descopeream mai mult decât atât. În ciuda diferențelor de vârstă și formație culturală, mă regăseam În cerebralitatea asumând realul cu ardentă Înfometare și, deopotrivă, rece luciditate. „Noi intrăm În carte cu trufie/ și spunem:// Un poem de dragoste/ e mai adevărat/ decât o noapte de dragoste.// Un poem al spaimei/ e mai cumplit decât spaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Ne-am revăzut apoi prea rar, când Marta venea la București. „Dimineața tinerei doamne” aducea fireasca intensitate juvenilă, dar și pulsația unei inteligențe neobișnuite, tăioase, chiar dacă acordându-și alintul ludic. Marta a fost printre primii care au Încercat să mă regăsească după 1989. Am aflat astfel că se căsătorise cu Ion Vartic, de care mă știam aproape, și că publica, la Cluj, revista Apostrof, la care Îmi solicita colaborarea. Excelentă revistă, o bucurie să colaborezi! Ne-am revăzut În România, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
detestabile, chiar când acestea sporesc catastrofic. Un gând al „normalității”, pe care o uităm prea adesea, copleșiți de groteștile măști care devin tot mai ubicue și par tot mai normale, În vertiginoasa degradare din jur. M-am bucurat să ne regăsim și În persistența acestei anacronice credințe În mai bine. Vă Îmbrățișez, Norman Manea Documente vetustetc "Documente vetuste" În mica baltă culturală a societății socialiste „multilateral dezvoltate” și multilateral bizantine a României ceaușiste a deceniului nouă, anularea Premiului Uniunii Scriitorilor reprezenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
le confruntă deloc mai ușor decât semenii noștri cu profesiuni și obsesii mai telurice. Unele remarci asupra Occidentului, din cărțile lui Mircea Zaciu și mai ales din frecventele sale călătorii În străinătate, mi s-au părut cel puțin bizare. Mă regăseam, Însă, Într-o anumită relație de solidaritate intens „culturală” cu modelul pe care profesorul Îl Întruchipa. Ne vedeam rar și Întâmplător, În vizitele sale bucureștene, când se Întâmpla să-l Întâlnesc la Uniune sau În oraș. Eleganța sa vestimentară se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
adusă În România ceaușistă (prin evidenta complicitate a autorităților), fusese, ulterior, difuzată, subteran, dar persistent, prin rețeaua, așa se spunea, Săptămânii, adică a Securității. Nu fusesem mirat de solicitarea lui Mircea Zaciu. În teroarea cotidiană crescută, scriitorii și evreii se regăseau din nou, vrând-nevrând, ca și În situații extreme precedente, de partea suspectă și victimizată. Unii dintre prietenii mei scriitori ne-evrei se arătau tot mai interesați Într-o relație directă cu Șef-rabinul care cumula și funcția de președinte al comunității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Zaciu bietele mele sugestii de neofit și ajutorul, În orice credea că i-aș putea fi de folos. Zaciu revenea Însă periodic, Înțeleg, În țară, pentru a se Întoarce, din nou, parcă mai amărât, la Bonn, unde avea familia. Își regăsise, oricum, În România, casa, amicii, proiectele, ceea ce nu era cazul meu. Mi-a trimis, la un moment dat, primul volum al Jurnalului său, apărut la București, cu o dedicație, din nou, excesiv de afectuoasă, datată Bonn, martie 1994. În contextul surprizelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cântărea atent Înțelesul, merită, poate, citate: „Lui N.M., cu care, dacă m-am Întâlnit mai rar aievea, ne-am Întâlnit mereu În spirit și continuăm să fim solidari În analiza trecutului și prezentului românesc, această carte În care se va regăsi poate, cu veche și statornică prietenie”. Am citit volumul cu mare curiozitate. Mă readucea la o perioadă pe care o trăisem eu Însumi intens, la oameni pe care Îi cunoscusem sau de care fusesem apropiat. I-am scris, subliniind ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de care cei mai mulți sunt siliți să se dispenseze. Perspectivele sunt din cele mai sumbre. M-am Întors așadar cu o teribilă amărăciune, care s-a transformat apoi Într-o adevărată criză depresivă. Nu mi-am revenit Încă. Încerc să-mi regăsesc micul, fragilul echilibru de acum un an. E foarte greu să-l mai restabilesc. Te rog deci să-mi ierți lunga ieremiadă și să crezi că Îți port aceeași curată prietenie, cu regretul, evident, că enorma distanță nu ne permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
adresa ARA, deocamdată Însă nu vreau să suprapun lucrurile. Întâi să văd ce găsesc la București. Și eu doresc să rămânem În legătură și, la fel, promit o scrisoare mai lungă, sper pe curând! Oricum, mă bucur că ne-am regăsit și Încă pe aceeași lungime de undă... Cu tot greul, exilul are uneori avantajul unor regăsiri sentimentale, prietenești, ceea ce, acasă, e tocmai dimpotrivă. Pe curând și cu tot dragul, Mircea Zaciu * Bonn, 13 februarie 1994 Dragă Norman Manea, Relația noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Subiectul nu mă Înveselea, aș fi vrut să-l dezbatem, dar nu aveam chef să revin la murdăriile care mă ajunseseră până și peste ocean. Speram că zâmbetul meu Îi ajungea. Îi ajungea, se pare, nu a insistat. Ne-am regăsit la tribună, alături. M-a Întrebat, Înainte de Începerea dezbaterilor, În ce limbă voi vorbi. I-am spus că am pregătit un text În engleză, dar aș prefera româna. Aflasem că sunt În sală câțiva excelenți traducători din română În italiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
trebuia lăsată așa și atât cât fusese. Nu bănuiam că avea să fie și ultima. Amintirea a revenit când am citit versurile muribundului, scrise, se pare, pe patul de spital. Tragica tânguire se elibera, candidă, de pământ și de iluzii. Regăseam ceva din sensul scurtei noastre Întâlniri În poemul Prometeu, publicat postum. „Ca orice lepră, Prometeu/ S-a pus În colți cu Dumnezeu./ Prin gând celui de sus Îi dete/ Să-l dea cu capul de-un perete,/ Tocmai acolo-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
copiii lor au devenit israelieni ne-am revăzut de mai multe ori la Ierusalim, o dată la Budapesta, de două ori la New York. Timpul se dovedea, de fiecare dată, prea scurt pentru câte am fi avut de recapitulat și comentat. Îl regăseam mereu egal cu sine. Auster și prevenitor, informat, glumeț, obosit, disputat de multe proiecte, dar niciodată panicat. Refuza băutura sau mâncarea sau cheltuiala excesivă, ca orice alt exces, de altfel. Încheierea scrisorilor sau dedicațiilor sale pe cărți și articole era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
unde Închiriase și vizitatoarea o cameră, a fost fracturată de „Întârzierile” Gabrielei și de o anume intensitate aventuroasă de care se lăsase posedată până la zăpăceală. În larga bucătărie a casei de la Bard, Însă, la cafea, Într-o dimineață solară, am regăsit comunicarea. Tensiunea unor evocări surprinzătoare, livrate cu o invidiabilă detașare și o intensă participativitate, totuși, o readusese pe Gabriela cea dintotdeauna, la ora de maximă acuitate. Ne-am despărțit melancolic, prieteni de demult și de acum. Șocul nefericitei publicări a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de extraordinara sa percepție a realității sufletești, fluide, aproximative. Blecher acceptă subiectivitatea și o asumă, dar ca temă de cercetare și Îndoială, ca oricare alta, nu mai puțin decât așa-zisa obiectivitate arogantă și falsificatoare În simplismul și exterioritatea ei. Regăsim aici o corespondență cu ceea ce avea să afirme fizica lui Heisenberg, când se referă la tranziția de la „posibil” la „real”, când scrutează „realitatea potențială”. Actul de observare și de recreare a lumii nu poate fi, nici În artă, a intuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
sondajului psihologic, a autenticității centrate pe realitatea interioară a naratorului. Îndoiala ca premisă și mijloc de cunoaștere se extinde firesc și asupra eului, dacă nu chiar pornește din miezul Însuși al individualității, deopotrivă receptor, transmițător și emițător de realitate umană. Regăsim aici o veche tradiție a rigorii, a spiritului critic care, Înainte de a focaliza spre ceilalți, se Întoarce spre sine, cu severitate, cu maximă exigență. Cel ce afirmă că „răul sunt ceilalți” are obligația elementară de a se cerceta, În prealabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
mare scriitor”, afirma că acest roman va fi „valabil și peste o sută de ani”... Personajele din Inimi cicatrizate reiau, În condițiile unei existențe damnate, toate actele simple și firești ale vieții, doar că acestea se produc... În infern. Se regăsește În acest roman Întreg repertoriul de fapte oarecare și de stări curente, iubire și egoism, vanitate și minciună, vraja primăverii și dragostea părintească, gustul conversației și extazul mării, contemplarea unui cal și perplexitățile dintr-o sală de cinema, clipe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
exactității și al nuanțării libere de orice Îngrădire compozițională. „Conștiința aceluia care a afirmat că ceea ce s-a petrecut și ceea ce a imaginat el au valoare egală, că toate trăirile sunt, fiecare În structură proprie, reale, simte totuși nevoia să regăsească «exactitatea Întâmplărilor», să le curețe zgura de visuri, de interpretări și de deformări”... deși niciodată, nici măcar În aceste pagini, nu ar fi vorba de o evocare doar intuitivă, ci printr-o simultană și mereu lucidă conștiință critică... „Vizuina” acestui exil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]