30,395 matches
-
al pasivizării, argumentul extern este suprimat; pozițiile suprimate nu pot fi satisfăcute de argumente sintactice. Pentru detalii, vezi și Stan (2005, cap. 10), Cornilescu (2006: 157−174). Grimshaw (1990: 7) mărturisește că a fost inspirată de Jackendoff (1972: 43), care sugerase existența unei ierarhii tematice. De altfel, Jackendoff (1990)54 propune o reprezentare semantică lexicală pe două dimensiuni: tematică și de acțiune, considerând că un argument poate primi câte un rol aparținând ambelor dimensiuni (vezi și infra, 4.2.3.). Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acceptă, opțional, un delimitator, care poate transforma un predicat atelic inergativ (run 'a alerga', walk 'a merge') într-unul telic, inacuzativ (run to the store 'a alerga până la magazin', walk to the scool 'a merge (până la) școală'). Tenny (1994)79 sugerează că verbele de mișcare conțin un parcurs (engl. path) ca parte a sensului lor; diferența față de entitatea care măsoară evenimentul este că aceasta are punct final, pe când parcursul nu are punct final, ci oferă o scală a distanței; punctul final
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care au distincții aspectuale de perfectivitate, pentru că inacuzativele sunt intranzitive perfective. Dacă pentru neerlandeză și germană diagnosticele inacuzative (toate derivate din selecția auxiliarului) sunt mai clare, pentru engleză nu s-a făcut o listă exhaustivă a predicatelor ergative. Abraham (2004) sugerează că ergativitatea verbală este un epifenomen al perfectivității, cel puțin în limbile care au semne morfologice ale perfectivității. Reinhart (1991: 1; 1996: 9) se declară împotriva stabilirii unei relații între ergativitate și aspect și arată că această direcție de cercetare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Grimshaw 1990). Embick (2004a: 142) atrage atenția asupra faptului că, în anumite limbi, există reflexive cu sintaxă inacuzativă, fără a avea aceeași derivare. Sincretismul morfologic pasiv−reflexiv−inacuzativ are în centru o particularitate structurală − absența argumentului extern. Embick (2004a: 151) sugerează că toate limbile prezintă anumite aspecte ale sintaxei inacuzative în derivarea reflexivelor; alternative: fie există în sintaxă o trăsătură [− Argument extern], fie reflexivele nu sunt inacuzative (vezi supra, 5.3.3.2.). Embick (2004a: 154) nu este de acord cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
analiza lui Lakoff, nici cea a lui Labelle, care o contrazice pe a lui Lakoff, nu pot fi aplicate la română, pentru că aceasta permite exprimarea lexicală a forței cu ambele variante: Robinetele (s-)au ruginit din cauza umezelii. Calude (2007: 257) sugerează că diferența semantică este mult mai subtilă: focusul e plasat pe activitate în cazul construcției cu se (în condițiile existenței unei cauze externe), pe când în cazul verbului nonreflexiv focusul e plasat pe participant (care are proprietățile necesare pentru a produce
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
neerlandeză. În acest capitol, voi prezenta tipurile de teste sintactice propuse pentru diverse limbi și voi analiza comportamentul verbelor inacuzative/ergative din limba română față de aceste teste. Levin și Rappaport Hovav (1995: 3) numesc testele sintactice diagnostice pentru inacuzativitate, dar sugerează că acestea nu trebuie folosite în mod absolut. Autoarele (Levin și Rappaport Hovav 1995: 13) arată că o construcție poate distinge verbele telice de cele atelice, iar alta, verbele agentive de cele nonagentive, deci același verb poate fi clasificat ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
afirmarea existenței este același lucru cu situarea în spațiu și în timp. Bertolussi (1998: 74) consideră că predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, care contribuie și la localizarea subiectului. Preluând sugestii din bibliografia anterioară, Feuillet (2006: 185) sugerează că structurile posesive și cele existențiale au aceeași structură. Niculescu (2008: 235) subliniază că rusa nu are verbul corespunzător pentru a avea și folosește construcția locativă pentru exprimarea raportului de posesie. În continuare, voi încerca să arăt, urmând informația din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din templu și din sinagogă: însuși cuvântul „alleluia” nu a fost tradus niciodată, nici de biserica greacă, nici de cea latină, și întotdeauna s-a recunoscut faptul că melodiile despre care vorbim sunt de origine ebraică. Și Isidor din Sevilla sugera originea ebraică a melodiilor din aleluia: „Laudes, hoc est alleluia canere, canticum est Hebraeorum”. 1.2 Imnodia Imnurile în cadrul liturgiei au fost la fel de familiare primilor creștini ca și psalmii. În primele trei secole au cunoscut o mare dezvoltare, dar, deoarece
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
călugăr, însă cu pauze foarte lungi. Călugărul, curios, a dat la o parte perdeaua care îl separa de pontif, pentru a vedea ce face acesta în timpul tăcerii sale îndelungate. Văzu astfel un miracol: un porumbel, așezat pe umărul papei, îi sugera la ureche frază după frază. Mesajul era clar: ar fi fost însuși Duhul Sfânt (porumbelul) cel ce a „inventat” noul cânt, răspândindu-l prin intermediul veneratei persoane a Sfântului Papă Grigore. Care ființă umană ar fi putut, deci, să se opună
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
cantorilor specializați în cadrul liturgiei. Celelalte cântece, precum Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus și Agnus Dei, apar în codice mai târzii și vor constitui Ordinarium Missae. Spre deosebire de melodiile precedente, acestea au un stil silabic, sunt mai ușor de executat și par să sugereze o destinație de ansamblu. Propriumul își schimbă atât textul cât și melodia în funcție de timpul sau festivitatea liturgică, în timp ce Ordinarium are drept caracteristică imutabilitatea textului dar cu variante melodice diferite. Textele din Ordinarium, ulterior, au dus la formarea genului muzical de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
prin atemporalitatea sa; surprinde nu atât prin ceea ce spune, cât prin naturalul și sublimul control cu care spune. Limbajul polifonic al lui G.P. da Palestrina nu este deosebit de tradiția franco-flamandă, dar se dezvoltă în direcția inteligibilității textului, în baza directivelor sugerate de Conciliul din Trento. Figura acestui compozitor a fost recunoscută de următoarele generații de muzicieni, care au evidențiat contribuția sa la evoluția limbajului muzical (contrapunct, armonie, ritm, melodie, etc.). Stilul palestrinian a fost studiat, în secolele care au urmat, de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în Miorița, bocetul se răsfrânge într-o dramatică alegorie. Volumul Izbânda furată (1995) se înscrie în aceeași sferă, numai că acum se vorbește de „glonțul stelar”, de „tristețea rănită”, de singurătate. Piese lirice precum Burnița zilei, Soliloc, Vrabia albă, Metafore sugerează destinul poetului, care trebuie să se supună „monstrului” numit poezie, pentru că a „furat din stele petalele izbândei”. Pare o lume nedefinită, tiranică, cu care „șlefuitorul de lacrimi” nu poate comunica. Dar își poate recrea un microcosmos al lui, colorat de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]
-
în sufletul său sentimente și convingeri apte a-l determina să acționeze nu doar pentru propria perfecționare spirituală, ci și pentru a celor din jur, toate acestea sub semnul iubirii, al libertății, într-o permanentă legătură cu Dumnezeu. O. Reboul sugera că scopul educației morale nu este acela de a l face pe copil un ascultător etern (cuminte), ci de a permite fiecărui copil să devină un adult responsabil. De aceea, mai presus de toate, să-L rugăm pe Dumnezeu ca
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
dirigenție. În cadrul acesteia s-a pus accentul în mod deosebit pe: • încurajarea morală, deoarece nu se poate vorbi de educație în absența acesteia. Întotdeauna îi dăm un imbold moral copilului atunci când îi lăudăm un progres moral făcut și imediat îi sugerăm că suntem încredințați că poate și mai mult, că este în stare să mai urce o treaptă. Autoritatea aprecierii din partea adultului este foarte mare pentru copil, cu atât mai mult când vine din partea părinților sau a profesorilor. • valorificarea educativă a
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
vieții noastre și ne cheamă cu stăruință spre o viață luminoasă, la acceptarea luminii Sale. în lecția „Atotputernicia lui Dumnezeu - Învierea lui Lazăr”, cuvintele Mântuitorului „ Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va fi viu” (Ioan 11, 25) sugerează că moartea nu este de temut pentru cel ce crede, căci El este ușa de intrare în Împărăția cerurilor și întărește acest mesaj prin învierea lui Lazăr. 2. cea a parabolelor Parabolele sau pildele sunt foarte des întâlnite în Noul Testament
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
de altă parte, în literatura dedicată teoriei sociologice, în loc de prezentarea unei paradigme unice sociologiei, sunt de cele mai multe ori prezentate abordări înalt personalizate: funcționalism-structuralismul lui Parsons, structuralismul lui Lévi-Strauss, perspectiva conflictualistă a lui Marx, interacționalismul simbolic, etnometodologia etc. O asemenea abordare sugerează mai degrabă că sociologia reprezintă încă o colecție de proiecte metodologice (școli) care se exclud unele pe celelalte și au rămas mai degrabă la stadiul de intenție, propuneri de direcții explicative, înalt personalizate, care nu par a fi fost suficient
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fundamentale ale gândirii sociologice. Din acest motiv, am considerat inoportună comentarea valorii lor de adevăr în calitate de ipoteze explicative particulare. De la început este necesar să fac o precizare asupra completitudinii analizei propuse în această carte. Nu stă în intenția mea să sugerez cititorului că ceea ce este prezent aici reprezintă toate structurile fundamentale ale gândirii sociologice. Ele sunt, după părerea mea, cele mai importante, cu două excepții majore. În primul rând, explicarea evoluției, schimbării, dezvoltării sociale. Aceasta reprezintă una dintre direcțiile dezvoltării gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
lor nu este aceea de a fi testate - admise ca legi sau respinse ca erori -, ci de a fi precizate, dezvoltate din formulări aproximative, vagi, puțin diferențiate, în formulări tot mai elaborate mai precise, mai nuanțate. Ideea acesta a fost sugerată de Ion Aluaș într-o discuție foarte interesantă pe marginea acestei cărți. Lucrarea se concentrează asupra celor două mari tipuri de operații pe care le practică sociologia: explicație și construcție. În tradiția occidentală, sociologia s-a considerat pe ea însăși
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
să analizăm actul cumpărării. Consumatorul compară mai întâi produsele disponibile, le evaluează în raport cu necesitățile și gusturile sale, elaborându-și astfel un set de preferințe. Actul alegerii (cumpărarea) reprezintă un efect al preferințelor deja cristalizate. Cumpărătorul cumpără ceea ce preferă. Teoria disonanței sugerează însă un model explicativ alternativ al cauzării, care ar putea fi formulat astfel: cumpărătorul preferă ceea ce cumpără. Comportamentul precedă și modelează atitudinea (preferințele). Subiectul nu este deci rațional, ci raționalizator. Explicația este următoarea: personalitatea umană are o tendință naturală spre
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cauzală directă, nemijlocită, simplă asupra variabilei de explicat. Ele se referă la cauzele generale ale respectivului fenomen, acționând în orice context particular. Din acest motiv le-am numit variabile cauzale abstracte. Am utilizat, de asemenea, termenul de „endogen” pentru a sugera că aceste variabile fac parte organică din teoria generală a fenomenului de explicat și sunt interioare acesteia. Fiind simple, directe, relațiile dintre variabilele cauzale abstracte și variabila de explicat sunt universale, putând fi formulate ca legi cauzale. Ele reprezintă enunțuri
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
majore în fenomenul efect și a eliminării acelora care nu pot produce decât efecte neînsemnate. Nedistingerea cu claritate între o teorie abstractă și o teorie contextuală duce adesea la poziții eronate. Multe teorii explicative se constituie ca teorii predominant contextuale, sugerând însă că sunt teorii universale, abstracte. Cristalizându-se în interiorul unui context social particular, ele iau ca dați o serie de parametri structurali fundamentali (distribuția proprietății, tipul de stratificare socială, nivelul de dezvoltare economică, tipul de organizare socială) și concentrează atenția
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în acest cadru. Aceasta este, de fapt, una dintre criticile fundamentale aduse sociologiei americane: ea a produs o mulțime de teorii în strânsă legătură cu realitatea americană, fără însă a pune în evidență explicit caracterul lor particular, valabilitatea lor contextuală, sugerând în schimb, adesea, că ele au o valabilitate universală. O concluzie se impune aici: sociologia, spre deosebire de multe alte științe, are un puternic caracter național. Sociologia românească nu este doar o sociologie elaborată în România, ci, totodată, și o sociologie a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dominate în evoluția sociologiei de eforturile de operaționalizare a conceptelor teoretice, de asediere a acestora cu proceduri de identificare empirică. În ciuda acumulărilor spectaculoase, multe dintre variabilele teoretice ale teoriilor sociologice rămân doar parțial operaționalizabile, iar altele deloc. Hubert Blalock (1969) sugerează termenul de teorie auxiliară pentru a desemna grupul de preocupări distincte de traducere sub formă de indicatori empirici ai conceptelor teoretice. În mod special, variabilele cauzale abstracte (endogene), din cauza gradului lor abstract general și sintetic, prezintă o slabă traducere empirică
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Malinowski (1948) lansează ideea că religia reprezintă o modalitate de reducere a anxietății provocată de forțele care nu pot fi controlate în mod eficace de către colectivitate, de a restaura speranța și încrederea în momentele cele mai incerte. Interpretarea sa era sugerată de un fapt curios: populația unei insule din Pacific se caracterizează printr-o distribuție curios de inegală a activităților religioase. Dacă pescuitul era acompaniat de o largă varietate de ritualuri magico-religioase, agricultura era aproape lipsită de asemenea practici. Explicația, sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sugerată de un fapt curios: populația unei insule din Pacific se caracterizează printr-o distribuție curios de inegală a activităților religioase. Dacă pescuitul era acompaniat de o largă varietate de ritualuri magico-religioase, agricultura era aproape lipsită de asemenea practici. Explicația, sugerează Malinowski, provine din diferența în ceea ce privește riscul, incertitudinea, amenințarea cu care cele două activități sunt asociate. Dacă agricultura, în condițiile acelei insule, era în general neproblematică, succesul ei fiind automat asigurat, pescuitul reprezenta o activitate extrem de periculoasă și incertă. De unde și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]