30,140 matches
-
celui ce Înaintează pe calea Înțelepciunii: nu ocărăște pe nimeni și nu laudă pe nimeni; nu vorbește nimic despre sine, nici că este mare, nici că știe multe. Nu i-a mers bine o treabă? El este cauza. Îl lauzi? Râde de tine. Îl ocărăști? Tace și nu se supără.” (Epictet) N-are rost să plângi, dacă lui nu-i e dor de tine. Prietenia sau iubirea adevărată pretinde reciprocitate.) „Există oameni de o structură sufletească foarte ciudată: nu pot trăi
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
le va oferi, până la urmă.) Dimineața este mai Înțeleaptă decât seara. (Pentru că dimineața a beneficiat de aportul nopții, care are calitatea de a atenua Încordările de peste zi și de a limpezi gândirea: „Sara te culci plângând, și dimineața te scoli râzând”.) Se Îmbolnăvește Îngrijindu-se. (Este una din situațiile care demonstrează faptul că „extremele se ating”: orice stare psihică ajunsă la un nivel paroxistic de trăire atrage după un timp, În mod inevitabil, un moment de sațietate, generator de insatisfacție, de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
că extremele se ating și contrariile se contopesc, se transformă unul În celălalt.” (St. Zweig) „Poți iubi așa de mult viața, Încât să-ți devină insuportabilă.” (L. Blaga) Cea mai mare nenorocire este aceea după care nu poți decât să râzi. (Absurdul nu ne lasă, Într-adevăr, drept replică decât perplexitatea sau râsul contrariant.) Cu absurdul nu poți lupta, spunea Constantin Noica: „E ca și cum ai lupta Împotriva izvoarelor sau a cămărilor vântului”. Emil Cioran atrage atenția asupra altui paradox al răspunsului
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
a găsit cuvinte. (Nepotrivirea este caracteristică, de exemplu, timidului, care o prezintă adesea și sub cealaltă fațetă: are disponibilitatea de a vorbi, dar nu și luciditatea sau cumpătul necesar pentru a realiza o vorbire chibzuită, cu judecată.) Cu un ochiu râde, și cu altul plânge. (Psihologii redau această situație prin sintagma „ambivalență afectivă”: persoana În cauză se bucură și se Întristează, În același timp, față de ceva; resimte atât plăcere, cât și neplăcere; atât atracție, cât și repulsie. Trebuie observat Însă faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și Sisif, a trebuit să ia mereu pe umeri bolovanul crudului său destin și să-l poarte ca pe o fatalitate.) „Singurul dușman de care nu poți scăpa e cugetul tău, care te știe și te osândește.” (N. Iorga) Cine râde de altul se zugrăvește pe sine. Cine râde de altul o face fie dintr-un sentiment necontrolat de superioritate personală, fie dintr-un sadism moral care-l face să simtă plăcere atunci când cineva se află Într-o situație de inferioritate
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
umeri bolovanul crudului său destin și să-l poarte ca pe o fatalitate.) „Singurul dușman de care nu poți scăpa e cugetul tău, care te știe și te osândește.” (N. Iorga) Cine râde de altul se zugrăvește pe sine. Cine râde de altul o face fie dintr-un sentiment necontrolat de superioritate personală, fie dintr-un sadism moral care-l face să simtă plăcere atunci când cineva se află Într-o situație de inferioritate.) „Plăcerea cea mai delicată este să faci plăcere
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
duce la acuzare, acuzarea este soră cu cearta, cearta e soră cu dușmănia, și dușmănia este mama Întristării”.) „Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poți respecta.” (Ch. Darwin) Prietenul te face să plângi, dușmanul - să râzi. (Într-adevăr, prietenul sincer și devotat nu-ți ascunde defectele, din dorința de a te vedea Îndreptat. Dușmanul, dimpotrivă, pentru a te face cât mai vulnerabil, Îți ascunde defectele; ba mai mult, ți le laudă, ca să te simți cât mai
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pacea lăuntrică, trebuie să ajungem, prin căință, dincolo de căință: la a ne ierta.” (N. Steinhardt) Erou fără răni nu există. (Marile Împliniri cer sacrificii pe măsură.) „Înnoirea sufletului omenesc nu se face decât cu durere.” (M. Sadoveanu) Împrumutul se duce râzând și vine plângând. Pentru că este vorba de două procese psihice total diferite, care nu Întotdeauna sunt exprimate la aceeași Înălțime: pe de o parte „generozitatea”, implicată În actul de Înțelegere a nevoii de ajutor a unui semen, iar pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pune mască. (Prin urmare, trebuie să ne perfecționăm mereu capacitatea de a citi și descifra semnificațiile ascunse ale măștilor umane.) „Nu există viciu, oricât de neînsemnat, să nu Îmbrace uneori aspectul virtuții.” (W. Shakespeare) Jocul, femeia și vinul ruinează omul râzând. (Viciul este maestru În a se insinua În sufletul omului prin modalități de viață cât mai atractive.) „Nu numai o durere Îți poate tulbura o fericire, ci și altă fericire.” (L. Blaga) Virtutea e calea de mijloc Între două vicii
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cei cu vederi Înguste, Înțelegerea și explicația unui fapt sau a unei situații de viață se reduc la o singură variantă: „Pe dracul a căutat, pe dracul l-a aflat”; „Ce face un prost nu pot desface zece Înțelepți”.) Cine râde la urmă râde mai bine. (Ceea ce nu se Întâmplă Însă În cazul Înfumuratului, care, din cauza anticipărilor lui Întotdeauna prea optimiste În legătură cu sine, trebuie să Întâmpine sfârșitul acțiunilor sale cu o mare dezamăgire În suflet.) Nevoia te-nvață ce nu ți-
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Înguste, Înțelegerea și explicația unui fapt sau a unei situații de viață se reduc la o singură variantă: „Pe dracul a căutat, pe dracul l-a aflat”; „Ce face un prost nu pot desface zece Înțelepți”.) Cine râde la urmă râde mai bine. (Ceea ce nu se Întâmplă Însă În cazul Înfumuratului, care, din cauza anticipărilor lui Întotdeauna prea optimiste În legătură cu sine, trebuie să Întâmpine sfârșitul acțiunilor sale cu o mare dezamăgire În suflet.) Nevoia te-nvață ce nu ți-e voia. (Multe
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
subiectivitatea noastră egoistă. Μ Stilul de viață interioară al unora este curiozitatea de a Înțelege un fapt de viață până În ultimele lui rădăcini și consecințe, iar al altora, oroarea față de Întrebări, În fapt față de conștiință. Μ Oamenii se Întâlnesc, conversează, râd, dar fiecare Își poartă, de fapt, singurătatea lui. Μ Paradoxal, dar puterea omului vine nu din idei, ci din sentimente, fără de care acțiunile n-ar avea suflu, iar ideile n-ar avea suflet. Μ Specificul existențial al omului continuă să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
se elibereze de tensiuni intrapsihice intense, cu caracter obsesiv sau fobic; de asemenea, artiștii folosesc În mod curent energiile emoționale În procesul lor de creație (sunt cunoscute, În acest sens, mărturisirile scriitorului G. Flaubert, care, atunci când Își compunea personajele literare, râdea și plângea Împreună cu ele). Μ Adevărata putere este cea din spatele tronului regal. De adevărul acestui fapt nu a fost scutit nici măcar Iulius Caesar... Μ Nu Înseamnă că iubește mai puțin cel care nu știe sau nu are curajul să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Μ Hazul ar trebui doar să pigmenteze o conversație, ca rezultat al spiritului pus de interlocutori În conversație, și nu să reprezinte Însuși scopul acesteia. Când hazul se caută pe el Însuși, Își pierde din naturalețe, devenind ridicol: hazul Își râde de haz! Μ Totul poate fi furat, imitat, falsificat, În afară de libertatea interioară de a gândi și de a simți Într-un fel propriu. Μ Elefantul, mai mult decât oricare altă ființă, trebuie să fie foarte atent la fiecare pas pe
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
a unui sentiment se constituie, de fiecare dată, ca o trăire nouă, inedită, care nu poate fi reprodusă În intimitatea ei de-o clipă, ci poate fi cel mult redată sub o formă asemănătoare). Μ De ce nouă oameni din zece râd atunci când Îl văd pe altul pierzându-și, la un moment dat, echilibrul și căzând (chiar dacă acest lucru i se Întâmplă unui bătrân, unei femei sau unui copil)? Poate pentru că informația care se adresează vieții noastre afective se dovedește a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pentru că informația care se adresează vieții noastre afective se dovedește a fi prioritară față de cea care se adresează intelectului: abia după ce această informație a satisfăcut și, totodată, epuizat rezervele disponibilităților noastre emoționale, intervine și evaluarea intelectuală a situației de care râdem - evaluare care poate aduce Însă cu ea realizarea faptului că, În realitate, nu suntem În fața unei situații comice, ci, dimpotrivă, a uneia grave sau chiar dramatice (din acest moment dispare râsul și resimțim un sentiment de jenă față de noi Înșine
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
suntem În fața unei situații comice, ci, dimpotrivă, a uneia grave sau chiar dramatice (din acest moment dispare râsul și resimțim un sentiment de jenă față de noi Înșine: cum de am fost În stare să fim atât de superficiali și să râdem, În loc să fi acordat imediat o mână de ajutor celui care a căzut atât de rău!). Suntem, cu alte cuvinte, mai predispuși prin firea noastră să receptăm aspectele comice ale situațiilor decât pe cele tragice sau dramatice. Μ Sintagmei „bunul-simț” Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mimă) și cum, producând plăcerea ridicolului, ea duce la purificarea unei asemenea pasiuni. Despre cât de demnă de considerație este asemenea pasiune am și spus În cartea despre suflet, Întrucât - numai el din toate animalele - omul are putința de a râde. Vom defini deci de ce tip de acțiune este mimesis comedia, examinând astfel modurile În care comedia dă naștere râsului, și aceste moduri sunt faptele și vorbirea. Vom arăta cum ridicolul faptelor ia naștere din asimilarea de la cel mai bun la
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
nu Îl citise, când, brusc, Howard a izbit masa cu pumnul, și-a proiectat falca În afară la o Înălțime de șase picioare deasupra mesei și a strigat: Hamlet! Am izbucnit cu toți În hohote, firește, dar nu mult am râs, fiindcă s-a dovedit că nu era câtuși de puțin hazliu. De fapt, nu era un banc, Howard a recunoscut că văzuse filmul lui Lawrence Olivier, dar a repetat cu Încăpățânare că n-a citit piesa În viața lui. Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
să scrie un articol necruțător Împotriva cărții unui scriitor protejat de Dauriat, Nathan, ca să-și răzbune jignirea. Însă calitatea ei este atât de evidentă, Încât Lucien nu Își dă seama cum să procedeze ca să o critice. Lousteau Îi explică atunci, râzând, că a venit vremea să-l Învețe meseria care seamănă cu cea a unui acrobat și e În stare să transforme părțile frumoase ale unei cărți În defecte, mai exact să transforme o capodoperă Într-o „prosteală stupidă”. Lousteau Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
zeu, în același timp. Iar, dacă e numa om, atunci este nenumărați oameni, deodată. Este constructorul și marinarul, minerul și dansatorul, cel iubit și cel înșelat de iubită, învingătorul și ratatul, sportivul superb și bolnavul de cancer. Este împăratul, care râde cu un ochi, iar cu celălalt plânge. Dar lui, celui beat de bucurie la înverzirea pădurii, trebuie să i se ierte lacrimile de la căderea frunzelor. El, purtătorul celei mai mari iubiri pentru cetate, să nu fie mustrat că visează, întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vor urma: "Eu vin din vară,/ E o patrie fragilă/ Pe care orice frunză,/ Căzând, o poate stinge,/ Dar cerul e atât de greu de stele/ C-atârnă uneori până la pământ/ Și dacă te apropii auzi cum iarba/ Gâdilă stelele râzând,/ Și florile-s atât de multe/ Că te dor/ Orbitele uscate ca de soare,/ Și sori rotunzi atârnă/ Din fiecare pom;/ De unde vine eu/ Nu lipsește decât moartea,/ E-atâta fericire/ C-aproape că ți-e somn". (Dinspre țara din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
doua elegie 140 a lui Nichita Stănescu este tulburătoare: "În fiecare hohot/ Un zeu se dezvăluie/ Umflându-și faldurile/ Hainei lui largi prin văzduh/ Sunt atâtea feluri de zei/ Pe pământ,/ Încât nu vom prididi niciodată/ Să plângem sau să râdem destul/ Pentru a-i scoate din ascunzători./ De râs sau de plâns,/ Nici nu contează:/ Important este hohotul". (Hohotul) Este surprinzătoare metafora zeului la Ana Blandiana, chiar știind-o preluată de la Nichita Stănescu, cu atât mai mult cu cât ea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-și brațele justițiar spre cer, parcă o auzim rostindu-și tiradele vindicative și profetice"189: " În noaptea asta lungă când stau încremenită/ Asemeni unui mort dus de curând/ în cimitirul vesel din Săpânța/ Pe care eu nu-l pot privi râzând;// Când ceilalți poate-s veseli, sau poate li se pare,/ Când încă pot plăti modesta sumă/ Să-și cumpere și crucea potrivită/ Pe care nu știu cine a încrustat o glumă,// în noaptea-ntunecoasă și nesfârșit de lungă/ Eu încă mai visez
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
simbolul binecunoscutului cimitir vesel de la Săpânța, se suspendă brusc atunci când autoarea pare să își amintească de rolul tragic al omului pe pământ: "Asemeni unui mort dus de curând/ în cimitirul vesel din Săpânța/ Pe care eu nu-l pot privi râzând;// Când ceilalți poate-s veseli, sau poate li se pare/ Eu încă mai visez o zi în care/ Din cimitiru-acesta mai vesel decât este/ Un om va ieși-ncet cu crucea sa-n spinare." (Cimitirul vesel) În intima congruitate cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]