30,395 matches
-
polemica sa cu Malinowski, propune o înțelegere de tip particularist a cerințelor funcționale. Însuși termenul de necesitate (nevoie) prezintă în opinia sa dezavantajul de a postula entități universale. Mai adecvat ar fi termenul de „condiție necesară pentru existență”. Acest concept sugerează faptul că fiecare sistem, în raport cu propria sa organizare, cu condițiile sale specifice de existență, va fi caracterizat prin condiții particulare necesare existenței sale, care urmează a fi determinate pentru fiecare caz în parte. Robert K. Merton (1957), în celebra sa
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
eventual facilitarea contactului între tineri în vederea alegerii partenerului de viață. Analiza funcțională nu trebuie, în consecință, să se rezume la identificareaunei funcții. Ea trebuie să pună în evidență toate consecințele funcționale pe care le are respectivul element. Robert K. Merton sugera termenul de fascicul funcțional pentru a desemna această proprietate a plurifuncționării. Consecințele funcționale ale unui element pot varia substanțial, atât cantitativ, cât și calitativ, de la un context la altul. Într-un context social, o anumită funcție poate fi predominantă, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
interacțiune atât cu celelalte elemente ale sistemului din care face parte, cât și cu alte sisteme cu care sistemul său se învecinează. El le influențează și le modifică, dartotodată este influențat și modificat de ele. Această interacțiune funcțională laterală este sugerată și de termenul des utilizat de context structural. Caracterul nesatisfăcător al multor analize funcționale provine din ignorarea cerințelor funcționale laterale. În fapt, ele sunt deosebit de importante în constituirea și dinamica elementelor unui sistem. Un element care îndeplinește eficace funcțiile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și funcțională: schema funcțională extinsătc "Explicație cauzală și funcțională\: schema funcțională extinsă" În fața unui fapt social de explicat, cercetătorul își pune în mod firesc întrebarea: ce strategie explicativă să adopte, una cauzală sau una funcțională? Cele două strategii par să sugereze factori explicativi diferiți. Schema cauzală presupune că există printre antecedentele fenomenului de explicat unul sau mai multe alte fenomene care l-au produs. Schema funcțională își concentrează atenția asupra relației dintre respectivul fenomen și sistemul din care acesta face parte
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de familie (Kottak, 1974). Condițiile economice precare tind să genereze o familie extinsă, care reprezintă un instrument economic eficace în aceste condiții. Pe măsură ce resursele economice de care dispune familia devin mai abundente, ea tinde să devină nucleară. Teoria pare să sugereze că, în logica intrinsecă a familiei, soluția nucleară este preferabilă; în condiții de sărăcie însă, o asemenea soluție nu este economic adecvată, preferându-se forma extinsă, mai eficientă în utilizarea unor resurse economice sărace. Discuțiile actuale asupra factorilor determinanți ai
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
la sfera muncii fac principiul muncii simplificate tot mai puțin adecvat. O soluție mai potrivită cu noile condiții o reprezintă, în consecință, promovarea unui nou tip de organizare a muncii, bazat pe principiul muncii îmbogățite. Analizând migrația, Dumitru Sandu (1984) sugerează mai mulți factori determinanți, cum sunt: nivelul calității vieții din colectivitățile apropiate, costul deplasării dintr-o comunitate în alta, posibilitățile de comunicare dintre comunități. Primul factor (nivelul calității vieții din comunitățile învecinate spre care se migrează) și cel de al
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fi ușor imaginate pornind de la cumularea dificultăților amintite în legătură cu eficacitatea și costul. Nu voi mai intra în analiza acestora, cititorul interesat putându-le găsi în alte lucrări (Zamfir, 1977). Pentru ilustrare voi cita două exemple de analiză de eficiență care sugerează stadiul încă primitiv al acestora, dar și direcțiile probabile de dezvoltare. Allan Johnson (1978) încearcă o analiză de eficiență cu privire la diferitele activități productive ale unei colectivități de indieni din Amazonul peruvian. Criteriul de eficiență ales de antropologul american este raportul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai târziu, Raymond Boudon (1979) constată că structura mobilității sociale rămâne aproximativ aceeași în respectivele țări, deși între timp a avut loc o importantă creștere economică și, mai ales, o spectaculoasă dezvoltare a învățământului, o largă democratizare a acestuia. Boudon sugerează că ar exista un mecanism structural mai profund de reproducere a stratificării sociale, care este responsabil de această constanță surprinzătoare a mobilității sociale în ciuda variației celorlalte condiții contextuale. În ultimele decenii s-au întreprins numeroase măsurători ale gradului desatisfacție/insatisfacție
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
-se în practica explicativă. Un răspuns clar îl găsim la Georg W.F. Hegel sub forma faimoasei„șiretenii a istoriei”. Această soluție afirmă o coincidență tendențială între cele două tipuri de logică: logica holistă a sistemului și logica suprasistemului. Indivizii, sugerează Hegel, călăuziți de interesele lor particulare, fără o înțelegere a logicii de ansamblu a dinamicii colective, vor produce până la urmă prin acțiunea lor efecte macroscopice în concordanță cu această logică. Logica globală se manifestă prin acțiunea indivizilor care se orientează
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
adecvată acestora -, iar cealaltă, după modelul individualismului metodologic - producătorii individuali, pentru a-și maximiza profiturile, caută să inoveze, să dezvolte continuu tehnologia; ambele colectivități vor trece prin aceleași faze tehnologice, vor prezenta același pattern al evoluției tehnologice? Teoria lui Marx sugerează un răspuns negativ. Cele două tipuri de colectivități nu vor prezenta același pattern de evoluție.Organizarea tehnologică a producției și evoluția ei sunt influențate nu numai de logica interioară a tehnologiei înseși, ci și de structura societății globale în care
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
logica luptei de clasă. Stephen Marglin argumentează că la începuturile revoluției industriale, capitaliștii erau motivați mai mult de dorința de a-i controla pe muncitori, decât de a crește productivitatea muncii lor. Analiza istorică pe care o întreprinde sociologul american sugerează faptul că, în acel moment tehnologic, era posibilă o organizare a muncii care să mențină și chiar să amplifice calificarea muncitorilor, complexitatea muncii lor, în același timp cu o creștere a productivității; patronul a optat însă pentru o organizare tehnologică
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și patronat, înlocuia muncitorii înalt calificați cu o masă de muncitori slab pregătiți sau necalificați, ușorsubstituibili, a căror putere politică era mai redusă din această cauză (Form, 1980). Specialiștii care promovează o reorganizare a procesului productiv pe principiile muncii îmbogățite sugerează, implicit sau explicit, că sistemul taylorist de organizare a muncii, bazat pe principiul muncii simplificate și care a dus la o diviziune extremă a muncii, nu reprezintă o etapă necesară în logica evoluției tehnologiei. Ea a fost impusă mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
să fie de acord asupra impresiei că există asemenea lucruri ca reguli, definiții comune, norme, valori. Problema fundamentală a sociologiei va fi, în consecință, detectarea metodelor utilizate de către oameni pentru a crea sentimentul unei ordini sociale. Termenul etnometodologie vrea să sugereze tocmai un astfel de obiectiv: ea studiază metodele pe care le utilizează oamenii. „Cimentul” vieții sociale, sugerează adepții acestei orientări, s-ar putea să nu fie valorile, normele, rolurile, interesele, sancțiunile și beneficiile sau alte lucruri de acest gen, presupuse
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fundamentală a sociologiei va fi, în consecință, detectarea metodelor utilizate de către oameni pentru a crea sentimentul unei ordini sociale. Termenul etnometodologie vrea să sugereze tocmai un astfel de obiectiv: ea studiază metodele pe care le utilizează oamenii. „Cimentul” vieții sociale, sugerează adepții acestei orientări, s-ar putea să nu fie valorile, normele, rolurile, interesele, sancțiunile și beneficiile sau alte lucruri de acest gen, presupuse în mod curent de către sociologi, ci „metodele” utilizate implicit sau explicit de către oameni pentru a crea prezumția
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
optimalitate se modifică. De aici, o concluzie generală. Formularea legilor sociale nu poate face abstracție de conștiința actorilor. Cantitatea și calitatea cunoștințelor disponibile, nivelul de cunoaștere caracteristic sistemului respectiv trebuie să fie specificate. Cu titlu de exemplificare voi încerca să sugerez câteva tipuri mari de situații în care nivelul de cunoaștere intră, într-o modalitate sau alta, în formularea legilor sociale. Nivelul de cunoaștere și predictibilitatea comportamentului. Mai sus am adus o serie de argumente în sprijinul ideii că sistemele caracterizate
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ce impact dorit sau nedorit va avea cercetarea sa, cum va fi estimată contribuția sa. Există o pluralitate de motivecare determină sistemele sociale concrete să facă apel sau doar să încurajeze cercetarea sociologică. Simpla lor listare este suficientă pentru a sugera modul în careafectează acestea relația dintre sociolog și sistemul pe care încearcă să-l sprijine. Criza. Sistemele sociale aflate în criză, a căror funcționare este în mare măsură blocată, fapt pentru care consideră că sunt necesare modificări de structură, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unele profesii vor fi, pentru tineri, asociate cu un prestigiu și o dezirabilitate semnificativ mai mari decât altele. Faptul constatat reprezintă, în mare măsură, o stare „normală” a sistemului, și nu o deficiență de funcționare a sa care, așa cum se sugerează, ar fi simplu de evitat. Educația nu poate decât să atenueze acest fapt, dar nu să-l elimine. Orientarea utopică rezidă și în formularea de soluții de perfecționare a activităților reale care sunt în mod real impracticabile, deși la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
luptei sunt două tipuri generale de patologii ale sistemelor sociale. Deși ele pot apărea independent, de regulă, se împletesc. Logica luptei tinde să utilizeze ca un instrument al ei logica incertitudinii. Grupurile și clasele privilegiate într-un mod de organizare sugerează faptul că incertitudinea asupra respectivului mod de organizare este distructivă, paralizantă; utilizând însă aceeași incertitudine, vor căuta să prezinte într-o manieră negativă modurile de organizare alternative. Anticomunismul, de exemplu, este utilizat frecvent de către ideologia burgheză ca o modalitate de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
că persoana este, potențial, un asemenea sistem normal, sănătos, dar care poate fi perturbat de diferiți factori. Procesul de terapie ajută pacientul să se întoarcă la starea sa naturală de normalitate. Termenul de terapie nondirectivă, introdus de Carl Rogers (1951), sugerează tocmai acest specific al relației pacient-consultant. Consultantul nu îi indică pacientului cum să-și rezolve problemele de viață, cum să-și organizeze viața. Acest lucru pacientul trebuie să-l decidă singur. Terapeutul ajută pacientul să depășească blocajele interne care „îi
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai gravă. Există un singur model de științificitate sau o pluralitate de modele? În acest capitol voi încerca să pun în evidență diferențele generate de cele două axe invocate mai înainte: temporal/atemporal și individual/general. Considerarea celor două axe sugerează următoarele patru tipuri distincte de științe: Să analizăm pe rând cele patru tipuri de discipline științifice obținute, încercând să vedem în ce măsură au realmente un profil distinct. Științele atemporale ale generaluluitc "Științele atemporale ale generalului" Definirea tradițională a științei este asociată
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
într-un mod artificial, nenatural. Putem considera că această relatare sinceră asupra procesului de raționare este adevărată? Adică, realmente acesta a fost, în mare, procesul de cristalizare a concluziei enunțate mai sus în mintea lui Rousseau? Teoria marxistă a ideologiei sugerează un răspuns negativ. Relatarea sinceră a lui Rousseau este tipică pentru iluziile pe care și le face ideologul. „Dat fiind că este un proces de gândire, continua Friedrich Engels (1967) caracterizarea ideologiei citate mai sus, el șideologul - n.n.ț îi
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de atitudini, de valori, de moduri de a privi lumea care, la nivelul întregii colectivități, se formau printr-un proces de transformare culturală cu mecanisme colective, spontane. Mărturia lui Rousseau ar putea să ne inducă în eroare. Ea ne-ar sugera că celebra sa teză își are originea într-o analiză teoretică ce este rodul fie al genialității, fie al întâmplării pure. Nu este posibil să explicăm în acest mod de ce o asemenea ideea nu a venit și în capul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
general acceptat de către cei care promovează metoda comprehensiunii că, pentru a o realiza eficient, este nevoie de o atentă analiză a situației în care acționează actorii. Robin Collingwood aprecia că analiza situației reprezintă un instrument esențial al înțelegerii. Henri-Irénée Marrou sugera o așa-numită „psihanaliză existențială”. Situația își pune amprenta asupra modului de a gândi și de a acționa. Există însă în acest punct crucial al relației dintre situație și comportament o diferență netă între punctul de vedere determinist și cel
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
să răspundă la o dublă întrebare: care sunt determinanții și cum se produce această determinare. În lipsa unei teorii științifice care să-l ajute să soluționeze această problemă, istoricul deține un instrument care să aproximeze un răspuns: el însuși, capersoană. După cum sugeram mai sus, situația aceasta ar putea fi schematizată în felul următor, utilizând ideea de „cutie neagră”. Avem o serie de fenomene de context a, b, c, d etc. despre care nu știm dacă și cum acționează ca determinanți: avem un
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
asupra mijloacelor de producție. Acestea sunt două căi distincte de dezvoltare, cu logica lor proprie, cu consecințe distincte. Ce anume face ca o comunitate să meargă pe o cale sau pe alta? Există o explicație a acestei opțiuni? Leslie White sugerează o asemenea explicație, care, indiferent de adecvarea ei, este sugestivă pentru discuția noastră de aici. El consideră că responsabile pentru o asemenea opțiune sunt condițiile inițiale ale procesului: dacă populația în cauză, în momentul inițial, prezenta un grad mai ridicat
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]