8,846 matches
-
în auzul ei. În anul acela nu s-a bucurat ca altădată de sărbătorile mari ale neamului. În începutul palid de toamnă, de anul nou, privea pe gânduri fără să vadă și fără căldură în suflet la mișcarea din ulița îngustă. Toate fețele erau vesele; straiele murdare dispăruseră; copiii vioi, cu pălării adevărate în cap, făceau zarvă și se jucau cu nuci în tocurile scobite la marginea șanțurilor; daruri de turtă dulce treceau de la prietin la prietin. O tinereță bucuroasă izvora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
astâmpăr. Pe mică pe ceas se scula de la locul ei, de lângă fereastră, și ieșea afară. Se uita la deal, se uita la vale, să vadă pe feciorul lui Vartolomei; aștepta de la el macar un semn, o veste. Dar pe ulița îngustă, schimbată într-un pârău de noroi, nu vedea nimic din ce se aștepta ea. Trecătorii își scufundau și își scoteau cu greu cizmele, năcăjiți, ca printr-o hrubă de chinuri. Triste fumegau prin hornuri casele negre, și rar câte-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai ales când se ducea să cerceteze teascurile. Căpcăni de jder clădea Culi la locuri unde aceste jivine mici și agere aveau mult umblet. Așeza lemnele lungi între doi arbori vechi. Jderul trebuia numaidecât să se strecoare pe o punte îngustă de trunchișor de brad, ca să ajungă locul unde era bucata de cărniță sau trupul însângerat al unei gaițe. Când ajungea acolo, călca pe o pârghioară și atunci cădea asupra unui lemn, strivindu-l și acoperindu-l în același timp. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
luncilor și de viiturile apelor la vreme de noapte. Focuri ardeau în toate părțile. Femei cu fuste colorate se învârteau între vetre și căruțe, pregătind cina. Meșterii lucrau la trunchiuri cu topoare care păstrau forma evului de piatră: lungi și înguste. În tabăra aceasta a vremurilor de demult se produse oarecare mișcare. Câțiva cucoși cocoțați în crengi dădură semnale, cu viers înalt. O căruță înhămată cu cai bălțați porni sunând din obezi ca din clopote; într-însa se vedeau îngrămădiți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să-mi dai numărul tău? a întrebat. — Ți l-am dat deja, i-am spus și am coborât din taxi. Dacă ținea morțiș să mă vadă, avea să mă găsească el. Capitolul 9tc " Capitolul 9" M-am trezit în patul îngust din camera din față, cea plină de canapele, și am rămas câteva minute cu mintea goală încercând să mă uit pe fereastră. Tocmai trecea femeia în vârstă cu câinele ei; i-am privit adormită. Apoi m-am trezit de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să verific în dormitor. În timp ce deschideam ușa, m-au trecut toate apele. Am întins mâna spre întrerupător, aproape paralizată de spaimă că o mână ar putea s-o apuce pe a mea în întuneric. Ce era umbra aceea înaltă și îngustă de lângă șifonier? Apoi am apăsat pe întrerupător și camera a fost inundată de lumină, iar umbra întunecată, amenințătoare, s-a dovedit a fi nimic mai primejdios decât biblioteca. Auzindu-mi propria respirație accelerată, am aprins lumina de la baie și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-mi propria respirație accelerată, am aprins lumina de la baie și am tras deoparte dintr-o mișcare perdeaua cu valuri de la duș. Nu era nimeni nici acolo. Și atunci ce mă trezise? Mi-am dat seama că îi simțeam mirosul. Spațiul îngust era plin de prezența lui. Senzația de panică a revenit și mi-am întors privirea de colo-colo căutând - ce anume? Mi-era teamă să mă uit în oglindă, ca nu cumva să văd că mă privește cineva de acolo. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a auzit o scurtă rundă de urale și cineva a zis, mult prea jovial: —Iat-o pe sărbătorită. Altcineva mi-a întins o cupă, pe care am încercat s-o dau pe gât dintr-odată, dar chestiile alea sunt așa înguste că a trebuit să-mi dau capul pe spate, și paharul mi s-a lipit de față. Mi-a lăsat un cerc perfect pe obraji și de-a lungul nasului. Toți zâmbeau și mă priveau - oamenii erau întotdeauna fie foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fundătura Gutuiului.“ Deși prin preajmă nu se afla picior de bărbat, își azvârlise peste obraz un văl alb pe care nu și-l ridică decât după ce zăvorâse poarta în urma mea. Luându-mă atunci de mână, mă duse printr-un coridor îngust care cotea, apoi, fără să-mi dea drumul, alergă prin ploaie trecând printr-o curte interioară și o porni pe o scară strâmtă, cu trepte abrupte, care ducea la odaia ei. Mă trase ușurel spre fereastră: „Uită-te, asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de obiecte învăluite în mister. Dumnezeu, care m-a zidit nevolnic, îmi va reproșa El oare într-o zi această nevolnicie? ANUL LUI ASTAGHFIRULLAH 896 de la hegira (14 noiembrie 1490 3 noiembrie 1491) Șeicul Astaghfirullah avea un turban mare, umeri înguști și vocea dogită a predicatorilor din Moscheea cea Mare, iar în anul acela, barba lui aspră și roșcată căpătă o nuanță cenușie, care conferea chipului său colțuros acea aparență de nesățioasă mânie pe care avea s-o ia cu sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ușii ne-a pus și un vas cu apă proaspătă pentru noapte. În loc de câteva zile, am rămas aproape șase săptămâni în acel han, până când hangiul însuși ne-a găsit, nu departe de piața de flori, într-o fundătură, o casă îngustă, jumătate din ce aveam la Granada, a cărei ușă de intrare era joasă și oarecum sordidă, cu atât mai mult cu cât nu puteai ajunge până acolo fără să lipăi printr-o băltoacă de noroi. Când ne-a propus casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de fiecare dată când era lună nouă și că ea îi făcuse vrăji unui emir care o amenința, lăsându-l orb. În ciuda renumelui, locuia într-o casă la fel de modestă ca a noastră, situată în suk-ul negustorilor de parfumuri, în fundul unei înguste galerii cu arcade. Era de ajuns să dai la o parte o draperie ca să intri în bârlogul ei. O slujnică negresă ne-a poftit să luăm loc într-o încăpere micuță, după care ne-a condus, la capătul unui culoar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-l vadă. Într-o seară, rămăsesem târziu la biroul meu ca să recopiez paginile unui registru peste care vărsasem din greșeală o ceașcă de sirop. Când am plecat, am tras cu coada ochiului spre omul acela. Plângea, rezemat în coate la îngusta fereastră a camerei sale. Când m-a văzut, și-a acoperit ochii. Am făcut un pas spre el. A început atunci să-mi povestească, pe tonul cel mai liniștit, că el era un negustor cu frică de Dumnezeu, că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-se. Femei frumoase, bogat înveșmântate, erau îngrămădite acolo laolaltă cu copiii lor, cu aerul pierdut, în mijlocul a sute de oi al căror miros ajungea până la noi. Unele aveau pe frunte bijuterii împletite în ghirlandă, iar pe cap, bonete înalte și înguste ca niște tuburi. E de ajuns uneori un spectacol neobișnuit pentru ca să se dezvăluie o dramă. Marinarii veniră către mine în alai, cu mutre stupefiate și palmele înălțate spre cer. O lungă tăcere. Apoi, de pe buzele celui mai vârstnic, un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Granadei. Nu sunt mai puțin de patruzeci de mii și cu toții recunosc și aduc laude echității sultanului. În suk-uri, turbanele turcilor și tichiile creștinilor și ale evreilor se învecinează fără ură și fără resentimente. Cu câteva excepții, străzile orașului sunt înguste și noroioase, astfel că oamenii de calitate nu pot circula decât purtați în spate de alții. Mii de oameni fac această penibilă meserie, majoritatea nou-veniți care nu și-au găsit o ocupație mai bună. În ziua în care am debarcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și mântuirea fie cu El! este într-adevăr așezat pe fundul unei văi, înconjurat de munți care-l apără de priviri. Am pătruns în oraș prin Bab-el-Omrah, cea mai frecventată dintre cele trei porți. Străzile mi s-au părut foarte înguste, iar casele lipite unele de altele, dar mai bine clădite și mai bogate decât cele din Djeddah. Suk-urile erau bine aprovizionate cu fructe proaspete, în pofida uscăciunii din jur. Pe măsură ce înaintam, mă simțeam transportat într-o lume de vis: acest oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre piazza Navona, aflată foarte aproape, unde se spunea că spectacolul, cel puțin acela al scamatorilor, nu se sfârșea niciodată, în nici un anotimp? Hans nu se gândea la nimic din toate astea. M-a tras după el pe niște ulițe înguste, pe unde era cu neputință să-ți croiești drum fără să treci peste mormane de gunoaie. Apoi, în locul cel mai întunecat, cel mai urât mirositor, s-a oprit brusc. Eram înconjurați de gură-cască jegoși, scheletici. De la o fereastră, o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lunii, strângându-și traista la piept, cu pumnalul atingându-i șoldul și prins de după umeri de agresor, care-i îndruma pașii. Nimeni n-ar fi băgat de seamă ceva neobișnuit la cei doi bărbați. Traversau drumul, îndreptându-se spre ulițele înguste ale satului, ca doi prieteni care se sprijină unul pe altul după o beție. — Aici. Bărbatul îl îmbrânci spre o ușă. Intrară. Bărbatul închise repede ușa în spatele său, îl împinse pe Valerius la perete și-i puse pumnalul la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Și asta e destul ca să refuz să-l iau cu mine. Fata își acoperi fața cu mâinile. — Nici lacrimile nu-s de ajutor. Valerius îi privi mâinile tinere, dar aspre și pline de bătături, mâini de țesătoare. Umerii îi erau înguști, ca la subnutriți. Încă o dată se întrebă ce însemna Imperiul Roman, pentru gloria căruia fratele său Antonius își dedicase viața, dacă în provincii populația era chinuită, copleșită de birurile impuse de guvernatori în vreme de pace și jefuită de soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vasul gol, aruncă niște monede pe masă și plecă șchiopătând. 8 Imediat ce torțele lecticii care-l ducea pe Vitellius înapoi la Pretoriu dispărură, hangiul închise ușa, luă carafa cu vin și două cupe și ieși prin spate. Urcă pe scărița îngustă care ducea sub acoperiș și împinse o ușă. — A plecat. Puse carafa în fața lui Valerius și umplu cupele. Valerius îi dădu una gladiatorului, care era așezat pe o grămadă de paie, cu spatele sprijinit de perete. Flăcăruia unei lămpi atârnate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și se împiedicau în funiile împletite ca o pânză de păianjen între vârfurile ascuțite înfipte în pământ, căzând în ele. Alții, împinși din spate de tovarășii lor, încercau să evite vârfurile, însă deveneau o țintă pentru pila cu vârful lung, îngust și implacabil. Pila străpungeau scuturile de lemn ale germanilor, barbarii aruncau scuturile și rămâneau fără apărare în labirintul de frânghii și vârfuri ascuțite. Încercau să scape din capcană, se împotmoleau în noroi și dădeau peste castrapila, pradă scuturilor soldaților. Sfârșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
templului și aruncă o ultimă privire spre bolta cerească, al cărei stăpân era Mithra, Sol Invictus, soarele ce alungă întunericul din lumea exterioară și din cea dinăuntrul nostru. Își puse o mască asemănătoare cu un cap de corb. Coborî treptele înguste și ajunse în templu. Intră. Încăperea mare, pătrată era luminată de torțe a căror flacără tremurătoare desena pe pereți umbre neașteptate. Pe cele două laturi erau așezate bănci lungi, pe care stăteau deja câțiva adepți îmbrăcați în veșminte de culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lor negre. — Iată-mă. Sunt eu, Velunda. Lângă un frasin cu trunchiul scorburos, se vedea în penumbră strălucirea unei mantii ce învăluia o siluetă înaltă, fragilă. Torentul izvora de la rădăcina frasinului, forma o baltă, apoi își continua drumul prin zăpadă, îngust ca și cum malurile lui n-ar fi fost niciodată îndepărtate unul de altul. Abia în clipa aceea Vitellius își dădu seama că ieșise din apă și că picioarele-i ude călcau pe pământul tare, acoperit de zăpadă. — Unde e Listarius? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Manteus și rămăsese închis în Ludi. Antonius se dusese la el împreună cu Errius, ca să-l consoleze. Manteus îi însoțise de-a lungul unei scări ce părea să coboare în infern. Valerius stătea ghemuit într-un colț, într-o încăpere îngustă ce mirosea a moarte. Trupul îi fusese chinuit, iar fața îi era umflată. Când Antonius se apropiase de el, îi aruncase o privire teribilă, fără să-i adreseze un cuvânt. Tăcut, își lăsase capul pe brațe. Antonius înălță capul, oftând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Adriaticii, era dantelată, cu multe golfuri mici cu apă cristalină, pline de pești. Gymnasium-ul lui Proculus se ridica în vârful unui promontoriu, printre măslini, vii și stupi. Acolo se stabilise marele maestru după ce se retrăsese din arenă. Antonius străbătu drumul îngust și-și opri calul la umbra unui smochin. Din înaltul promontoriului vedea o vale - un mozaic de terenuri de diferite culori și lanuri de grâu. Printre terenurile cultivate se zăreau mici păduri, ce coborau până la mare. Un zid alb, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]