3,412 matches
-
ale avarilor târzii (sec.VIII), cimitir din timpul întemeierii statului maghiar (sec.X), cimitir al garnizoanei de apărare a cetății, cimitir medieval maghiar (sec. X-XII). În opera lui Anonymus Gesta Hungarorum, cetatea din Biharia apare ca reședința lui Menumorut. După întemeierea statului maghiar este centrul țării, moștenitorului de tron Zolta, fiul al patrulea, cel mai mic, al lui Arpad. Cetatea Biharia a fost chiar una dintre reședințele de județ dintre cele înființate de Sfântul ștefan - în număr de 44 după părerea
Biharia, Bihor () [Corola-website/Science/300846_a_302175]
-
stratul de apa freatică este bogat și se află la mică adâncime. Numele acestui pârâu nu apare pe hărți și nici locuitori de astăzi nu-l cunosc, cei mai în vârstă îl numesc Gat. El este cel care a favorizat întemeierea și dezvoltarea unei așezări durabile pe malul său. Înainte de jumătatea secolului al-XVIII-lea, revărsarea apelor și băltirea lor era de lungă durată datorită pantei reduse și a prezenței pânzei freatice la suprafață, ceea ce împiedică în mare măsură infiltrarea apei pluviale. Întreg
Cefa, Bihor () [Corola-website/Science/300850_a_302179]
-
iar în urmă cu circa o jumătate de veac, pe cursul superior al văilor Izvor și Lunca, existau păstrăvi și vidre. Sunt ocrotite de lege : uliul șorecar, cucuveaua, corbul, bufnița, ursul și cerbul carpatin. Agricultura s-a practicat încă de la întemeierea satelor comunei, pe suprafețe variabile în timp, dar în condiții grele datorită reliefului. În 1750 de pildă se ara cu pluguri trase de 4-6 boi, iar fertilizarea cu gunoi de grajd, deși nu se făcea îndeajuns din cauza dificultății de a
Molișet, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300884_a_302213]
-
orașului Flămânzi din județul Botoșani, Moldova, România. Satul se întinde pe colinele de la N-E până la apă Miletinului. Se învecinează cu Prisăcani (cel mai apropiat), iar la distanțe mai mari, cu Stroiești și Dracșani. Nu se cunoaște cu exactitate anul întemeierii ( este posibil să aibă aceeași vechime cu satul vecin Prisăcani ). Fost sat de clacași pe moșia Flămânzi, se spune ca inițial ar fi fost situat cu circa 2 km mai la nord, dar din cauza invaziilor și a prădăciunilor ( mai la
Chițoveni, Botoșani () [Corola-website/Science/300902_a_302231]
-
negre, iar în urmă cu circa o jumatate de veac, pe cursul superior al văilor Izvor și Lunca, existau păstrăvi și vidre. Sunt ocrotite de lege: uliul șorecar, cucuveaua, corbul, bufnita, ursul, cerbul carpatin. Agricultură s-a practicat încă de la întemeierea satelor, pe suprafețe variabile în timp dar în condiții grele. În trecut (1750) se ara cu pluguri trase de 4-6 boi, iar fertilizarea cu gunoi de grajd, desi necesară nu se făcea din cauza dificultății de a-l transporta. Se practică
Târlișua, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300897_a_302226]
-
Vale a lui Stan zisă și Valea Dragostei. Localitatea Telciu dispune de o mare întindere montană și deluroasa Păduri de foioase, conifere, pășuni, fânețe, floristica. Fauna este reprezentată de câteva exponate de urși, lupi, căprioare și iepuri. Date exacte despre întemeierea localității nu există, iar prima atestare documentara apare în 1245 într-un document al regelui maghiar Bela al IV-lea prin care vorbea de ținutul Vallis Rodnensis (Vallis Vallachis), care se bucură de drepturi și imunități deosebite avute din vechime
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
o contribuție foarte importantă a avut și comandamentul militar, prin implicarea directă și susținerea financiară a demersurilor școlare, în derularea acestui proces. O primă măsură a fost dată imediat după înființarea regimentului, în plină organizare, în 1764, măsură ce prevedea întemeierea a câte o școală la sediul regimentelor de graniță și în fiecare batalion, urmat în 1766 de un alt act normativ ce viza tot organizarea învățământului grăniceresc. După aceste acte normative, s-au înființat în etape succesive cinci școli triviale
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
în baza unor deducții personale care i-au îngăduit să ezite între cele două date, oprindu-se totuși asupra celei din urmă, care i se părea mai bună." Mai târziu, la 1869, preotul greco-catolic Ioan Chita fixează ca dată a întemeierii Leșului anul 1624. Diferența dintre acești ani s-ar putea explica printr-o greșeală de calcul sau de transcriere, sau poate chiar prin tendința de originalitate care se resimte la toate cronicile sătești. Oricare ar fi însă explicarea acestor nepotriviri
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
anul 1624. Diferența dintre acești ani s-ar putea explica printr-o greșeală de calcul sau de transcriere, sau poate chiar prin tendința de originalitate care se resimte la toate cronicile sătești. Oricare ar fi însă explicarea acestor nepotriviri cronologice, întemeierea Leșului trebuie pusă mult înainte de anul 1620. Potrivit unei schițe istorice, scrisă de un necunoscut între 1840-1857, "Satul Leșu s-a întemeiat... de către leși. Atunci au venit cinci familii din țara leșească care au rămas cu același nume până în ziua
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
vreo 7 km. din sus de sat), unde și-au ridicat colibe." Anton Cosbuc constată în perioada interbelică faptul că popularitatea acestor legende este atestată doar la bătrânii cu un nivel cultural ridicat, ceea ce îl face să creadă că legenda întemeierii satului de "pionieri" leși sau ruși este rodul elaborării unor texte precum cele citate mai sus, în secolul al XIX-lea, care explicau simplist originea satului și a locuitorilor săi. Atribuirea originii slave pentru cei dintâi locuitori ai satului s-
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
nu sunt însă altceva decât manuscrise și cărti redactate în limba slavonă, limba de cult în Biserica ortodoxă din Transilvania, până în secolul al XVIII-lea. Această limbă le era deja străină celor care au încercat să realizeze schițe istorice despre întemeierea Leșului în secolul al XIX-lea și de aici până la explicarea prezenței acestor texte în patrimoniul bisericii parohiale din Leșu prin crearea legendei despre leșii sau rușii întemeietori pasul a fost ușor de făcut. Potrivit altei variante cei dintâi locuitori
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
prezent în repertoriul multor formații artistice profesioniste. Satul Crihalma este situat la șes, sub dealul Doscior, pe malul drept al râului Olt. Există o monografie a satului, nepublicata , întocmită de fostul preot al satului - Dionisie Bucur, în jurul anul 1950. Dată întemeierii satului nu se știe , neexistând documente care să ateste începutul, puținele dovezi care au existat au fost arhivate la Curtea Grofeasca din sat și au fost distruse în revoluția din 1848 și războiul din 1916, așa cum se arătă în monografia
Crihalma, Brașov () [Corola-website/Science/300938_a_302267]
-
acces: Prima prin partea de est a rezervației, pe traseul marcat cu triunfgi alb cu fond galben. A doua variantă este pe partea vestică, pe Fâneața. Se presupune că au existat biserici ortodoxe din lemn în acest sat încă de la întemeierea lui, insă primul lăcaș de cult ortodox este atestat documentar în a doua jumătate a sec. al XVII-lea. A fost o biserică de lemn, în care a slujit preotul Bucur Cretu până în anul 1731 când acesta a fost transferat
Purcăreni, Brașov () [Corola-website/Science/300958_a_302287]
-
astăzi dar nelocuită de vreo 30 de ani. În altă parte a satului locuitorii sunt urmașii unor ,cioși”, paznici ai pădurilor boierești. Este vorba de familia Cipleu din cătunul Măguran cărora și acum li se spune , a Ciosului”. Încă de întemeierea primelor cătune se semnalează în zonă prezența unor haiduci. Floare Toderaș în vârstă de 86 de ani își amintește de haiducul Bodonea. Acesta a fost prins de către oamenii stăpânirii, în codrii din apropierea cătunului Gugu. A fost legat cu funii și
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
și a înfipt paloșul într-o stâncă și s-a așezat pe un scaun de piatră la masă de piatră ca să se ospăteze și să se odihnească dar numai pentru puțină vreme, apoi a ruculit” cu calul mai departe. După întemeierea satului și mai ales după ,lanțul” menționat, gospodăriile locuitorilor s-au consolidat: se creșteau multe animale, s-au defrișat suprafețe întinse de păduri pentru cultivarea cartofilor și a cerealelor astfel că s-a ajuns la un surplus de produse pe
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
al XVIII-lea, în imperiul vecin inamic, otoman. Conform datelor istorice prezentate de I.Ionescu de la Brad de la 1850, refugiații ucraineni în localitate sau în cea vecină ,GIAFERKIOI RUS" ar fi ajuns după declanșarea Războiului Crimeii (1853-1856). Mânăstirea era anterioară întemeierii satului. Adăugăm ceva cunoscut, anume, prezența actuală a „lutăriilor” a loesului galben ce se pretează și la fabricarea vaselor și arte factelor din lut. Biserica fostei mănăstiri cu hramul„ Adormirea Maicii Domnului a rezistat, ce-i drept, consolidată, până în prezent
Hamcearca, Tulcea () [Corola-website/Science/301842_a_303171]
-
urmează: „"Noi moșnenii din Nănești din Țară Moldovei vindem tot cotul cât este, de înconjura apă Șirețelului, care loc este din Țară Munteneasca, la Râmniceni".”("C. Constantinescu Mircești și Ion Dragomirescu, Contribuții cu privire la hotarul dintre Moldova și Țara Românească, de la întemeierea Principatelor și până la Unire, București, 1964, p.64"). Însă, în realitate, vechimea satului este și mai adâncă, astfel că tradiția vorbește despre anul 1638, cănd potrivit relatărilor bătrânului satului "Ion Iacob", născut în anul 1894, din cauza inundațiilor, bătrânii povestesc despre
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
E) au constituit „obști de arendare” beneficiind și de avantajul că și înaintașii lor lucraseră aici ca clăcași și au început să lucreze pământul. Decretul-Lege nr. 1550/02.07.1878 le-a acordat acestor două obști privilegiul împroprietăririi și al întemeierii noului sat tocmai datorită vechimii lor ca arendași și foști clăcași. La întemeiere, satul avea 30 de familii cu 176 de suflete. În 1970, la sud de fostul CAP, în jurul izvoarelor din dreapta DN 15 D Vaslui-Roman, s-au descoperit resturi
Ștefan cel Mare, Vaslui () [Corola-website/Science/301916_a_303245]
-
lor lucraseră aici ca clăcași și au început să lucreze pământul. Decretul-Lege nr. 1550/02.07.1878 le-a acordat acestor două obști privilegiul împroprietăririi și al întemeierii noului sat tocmai datorită vechimii lor ca arendași și foști clăcași. La întemeiere, satul avea 30 de familii cu 176 de suflete. În 1970, la sud de fostul CAP, în jurul izvoarelor din dreapta DN 15 D Vaslui-Roman, s-au descoperit resturi ceramice de tip „Poienești” (sec. II-III), resturi de amfore romane, precum și fragmente de
Ștefan cel Mare, Vaslui () [Corola-website/Science/301916_a_303245]
-
Latène). Aici s-au descoperit resturi de ceramică, preponderent grosieră, de culoare gri sau cărămizie. Doar câteva fragmente au fost realizate din pastă fină și decorate cu crestături pe margine. Materialul arheologic aparține, cel mai probabil, culturii Noua. Cu toate că data întemeierii satelor arondate comunei nu se știe cu exactitate, prima atestare documentară a satului Tișăuți datează din 14 august 1432, când "„Ilie Voievod (fiul lui Alexandru cel Bun) dăruiește boierului său Isaiea satele Tișăuți, ... jumătate din Bosancea, Selajănii, Dobrovleanii...”" Prima atestare
Comuna Ipotești, Suceava () [Corola-website/Science/301964_a_303293]
-
Bratovești este un sat în comuna Titești din județul Vâlcea, Muntenia, România. Este așezat la apus de satul Titești, pe șoseaua forestieră Cornet - Tărure. În preajma întemeierii statelor feudale (sec. al XIV-lea), deși era condus de vechea obște liberă a moșnenilor de aici, a fost transformat în sat de clăcași ai Mănăstirii Cozia, pe aproape jumătate din hotarul său. Tăranii (moșneni) dețineau terenul situat pe Valea
Bratovești, Vâlcea () [Corola-website/Science/301990_a_303319]
-
Jos), nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraș "Horezu", într-un colț pitoresc sub munții Căpățânii, unde singurătatea și liniștea este tulburată doar de strigătul huhurezilor, pasărea care a dat și denumirea locului. La data întemeierii exista în vecinătatea Hurezilor un schit, al cărui ctitor rămâne necunoscut. Satul se afla în domeniul Brâncovenilor încă înainte de urcarea pe tron a întemeitorului mănăstirii actuale. Meșterii care creează această capodoperă, impulsionați de spiritul ctitorului "Constantin Brâncoveanu", sunt "Istrate lemnarul
Mănăstirea Hurezi () [Corola-website/Science/296760_a_298089]
-
contemporani ai familiei Brâncoveanu. Catapeteasma monumentală, din lemn de tei sculptat și poleit, precum și candelele de argint sunt donate de Doamna Maria Brâncoveanu. În posesia mănăstirii se află și alte valoroase obiecte de cult, în mare parte danii din timpul întemeierii bisericii: picturi, sculpturi în piatră și în lemn. Primul stareț al mănăstirii, Ioan Arhimandritul, este înmormântat în biserica principală. Domnitorul Constantin Brâncoveanu ctitorise așezământul dorind să-și afle un loc de veci în incinta acestuia. Conform acestei destinații biserica adăpostește
Mănăstirea Hurezi () [Corola-website/Science/296760_a_298089]
-
(abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 194 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la
Organizația Națiunilor Unite () [Corola-website/Science/296753_a_298082]
-
din satul Covei. Alți știutori de carte din vechime au mai fost și Pascu Marinescu precum și Mihai N. Ion, zis Mieiță, care a fost dascăl la biserică și învățător peste șaizeci de ani. După aproape o jumătate de secol de la întemeiere, satul dezvoltându-se considerabil, biserica din bordei nu a mai făcut față, așa încât comunitatea și-a ridicat o biserică nouă, din zid de cărămidă, între anii 1853-1858, cu plan simplu, o turlă în față și acoperiș de tablă. Între anii
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]