KorAP: Find »[drukola/base=întuneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...116 117 118 ...186 >

4,649 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

loc al învierii, și erau puse în ea doar după sanctificare. Acum nu se mai respecta datina, ba chiar erau aduși morți cu păcate. Criptele din cimitire erau o noutate pe placul longobarzilor, ei fiind atrași de tot ceea ce este întunecat, misterios și subteran. Le aduceau aminte de casele morții pe care le ridicau încă înainte de a veni în Italia și-n care răposații, împietriți de ger, așteptau topirea gheții și frăgezirea pământului ca să fie îngropați și să ajungă în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
putut abține: - Aș putea să te strâng de gât cu o singură mână. Încotro ai pornit? - La domeniul gintei Ariberti. Sunt trimis de duci ca să fac lecții cu un tânăr al cărui nume nu-l cunosc. Ochii i s-au întunecat din nou. A bombănit mustrător: - Cu verii mei nu m-am văzut de ceva timp, sunt aproape douăzeci de ani. Tânăr! Lecții! A scuipat în direcția picioarelor mele și a continuat: - Înseamnă că tu ești cel pe care-l așteptăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
la un gest al meu, un paznic s-a apropiat de el cu scramasaxul în mână, a avut un surâs fericit și a început să cânte un imn; dându-și însă seama că pur și simplu îl dezlega, s-a întunecat subit la față și m-a privit cu ură. - Ce-i cu tine pe-aici, soldat al lui Hristos, martir al credinței? Te afli cam departe de patria ta. Nu a reușit să-și ascundă surprinderea. Am adăugat: - Aici n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
mergem foarte încet, să coborâm de pe cal de nenumărate ori, astfel că pe la a noua oră nu ne aflam nici măcar la jumătatea călătoriei. S-a pornit din nou ploaia, lăsându-se o ceață ușoară. Când codrul a început să se-ntunece, Gundo, arătându-ne un stejar ars, cu patru piroane ruginite bătute în el, a spus: - Cred că suntem aproape de curtea lui Vado; e mai bine să înnoptăm acolo. Ariald a fost de acord. Nu era o curte propriu-zisă, ci mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
golea brusc de orice expresie. Când mi-a venit rândul să iau cuvântul, m-au apucat palpitațiile. Mi-a cerut să intervin chiar regele în persoană. - Tu, m-a apostrofat el, ești împuternicitul ținutului lui Faroald? Da, tu ești. Era întunecat la față, după care, pe neașteptate, a început să râdă. - Așa e, tu, longobardul cel negru. Dar nu ești atât de negru cum mi s-a spus, ai putea fi unul din Benevento, cu o mamă târfă printre strămoși. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
primul han sunt cel puțin șase mile, și-acum, uită-te acolo! A arătat spre locul unde erau îngropați morții. O haită de câini scormoneau grămezile de pământ, mârâind, atacându-se și mușcându-se. - Nu mai e mult și se-ntunecă, și câinilor li se vor adăuga lupii. Ei știu că, din când în când, câte unul de-aici se aruncă între ei ca să aibă o moarte mai iute. Mulți leproși, bărbați și femei, și-au făcut curajul și au venit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
sfârâitoare; venea apoi un pâlc de lăncieri: însoțeau un car acoperit, cu felinare la cele patru colțuri ale platformei. Ne-am dat mai în față ca să vedem mai bine. Perdelele carului erau trase, și am izbutit să zărim o figură întunecată în interior. În lumina făcliilor am văzut sclipindu-i pe piept un colier gros cu un pandantiv, și mi s-a părut că recunosc forma unui ochi. După ce cortegiul a trecut, luminat de alte două torțe, i-am șoptit lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
pasul, și copitele calului au crăsunat solitare pe lespezile din fața bazilicii. Am îngenuncheat la poarta însinguratei și n-am reușit să mă rog; am reușit doar să mă întreb care era țelul adevărat al călătoriei mele. Sufletul meu s-a întunecat, și m-am gândit să mă-ntorc de grabă, când am auzit un glas: „Tată!“. Ansoald era și mai firav ca de obicei, dar pe față avea un puf des, se înălțase cel puțin cu o șchioapă și glasul i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
dar în cele din urmă mi-a dat oameni. Ajunși în pustiul oraș Aquileia, într-un sat de pescari din apropiere, am confiscat un număr suficient de bărci ca să transporte pe insulă trupa. Am sosit la Grado în acel cenușiu întunecat de dinaintea zorilor, tăcuți precum șerpii. Era momentul în care până și cea mai neadormită santinelă, după o noapte liniștită, își îngăduie o clipă de odihnă. Doi de-ai noștri, deghizați în pelerini, au reușit să fie destul de convingători ca să li

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
un jilț de stareță. Dădea pe-afară din toate părțile. În ciuda prezenței unor novice și a numeroase lumini, părea să nu existe decât ea în încăpere, și orice obiect de aur și de argint, orice postav fin sau broderie era întunecat de imensa ei umbră vălurită. Mânca pâinișoare făcute cu miere și grămăjoare de migdale, nuci și alune, pe care le ronțăia zgomotos între dinți. Mai curând înfășurată fără urmă de gust decât îmbrăcată, stătea într-o poziție vulgară, cu picioarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
de cititori și douăzeci și cinci de cantori. Dar, din păcate, a fost de-ajuns să mă trezească din vrajă un biet paznic de la o poartă neînsemnată. S-a apropiat de mine și mi-a cerut bani pentru biserică. Cupola s-a întunecat ca și când ar fi cuprins-o subit bezna, și am ieșit fără să-i răspund, urmărit de bombănelile lui iritate. Am colindat posomorât prin oraș, având grijă să nu mă îndepărtez prea mult de Mesè. Începeam să mă obișnuiesc cu acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-se, m-a rugat să-l însoțesc o bucată de drum. Am ieșit din strada Mesè aproape de locul unde ne întâlniserăm și am luat-o pe o străduță îngustă. Pășea încet, greoi, iar eu mă nelinișteam văzând cum cerul se întuneca. El a simțit nevoia să mă asigure: - Nu-ți face griji că se înnoptează, Stiliano. Soarele nu asfințește niciodată pe strada Mesè. Dar să nu te abați de la ea, căci haite de păcătoși abia așteaptă să te prindă-n gheare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
câtva timp prea des singuratică. Ce anume nu-ți dă pace? I-am surâs. - Nerozia oamenilor care își dau silința să bea din apa stătută a unui burduf, deși se află pe malul unui izvor. Albastrul ochilor săi s-a întunecat. - Nu cumva dragul nostru Rotari ți-a creat acea tulburare? - Nu, doamna mea. Așa sunt eu prost făcut: prefer lumea lăuntrică a oamenilor celei reale din afară. Cred că sunt, câteodată, ca acel urs care nu vrea să iasă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
chipul prietenei mele, și m-am simțit dator să intervin: - Nu fii geloasă Gaila; regina seamănă cu tine așa cum este o găină față de o acvilă. Gaila nu a râs, a deschis pachetul și, privind rochia de purpură brodată, s-a întunecat și mai tare. Ținând-o ca și cum ar fi fost un șarpe, i-a întins tunica lui Rotari. - Nu o vreau. Acesta este un veșmânt de regină, nu de soție de duce de Brescia. Fă ce crezi cu ea, dar eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Am nevoie de tine. Nimeni nu trebuie să măsoare victoriile inimii după cel care ți le îngăduie, astfel că am spus: - Am să vin cu tine. Îți cer iertare dacă m-am lăsat cuprins de mânie și nesuferința mi-a întunecat mintea. Noi doi avem de dat o bătălie grea. M-a privit uluit. - Ce fel de bătălie? În sfârșit, eliberat din chingile supărării față de prietenul meu, am putut să surâd. - Să readucem grădina-nflorită la palat. Am trecut noi prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
întins. Iată ce-am citit: „Va veni la voi, frații mei întru Hristos, un om pe nume Stiliano; are nevoie de o îndrumare nesmintită pentru a se pregăti să dea ochii cu Păstorul ce-l caută de zor pe pășunile întunecate în care s-a rătăcit. Aveți grijă de el și dați-i învățătorul de care are nevoie“. Ne-a explicat: - Se afla într-un relicvariu cu ulei de la Sfântul Mormânt, care ne-a fost trimis de cineva care semna „Garibaldo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
la abație și despre învățătorul meu. Când, în cele din urmă, am ajuns acasă, eram pur și simplu deznădăjduit. Nu l-am găsit pe Ansoald, și, simțindu-mă ca într-o temniță, am luat-o la fugă pe străzile deja întunecate din Pavia. Am colindat ore-n șir, înfășurat într-o manta cu glugă, fără vreo țintă anume, îmboldit de durere și de mânie. Pe când dădeam să intru într-o tavernă, care era și lupanarul cel mai spurcat din oraș, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668

balcoane. Antonio Își dezlipi ochiul de pe vizorul videocamerei și o puse În husă, căci nu mai era nimic de văzut - În spatele obloanelor coborâte, de-acum dormeau toți. Și totuși, continua să fixeze cu ochi aprinși ferestrele apartamentului de la primul etaj, Întunecate de multă vreme, sperând să o mai vadă o dată - cum mergea să-i dea un ultim sărut lui Kevin sau plimbându-se neliniștită prin casă, incapabilă să adoarmă pentru că-l simțea aproape, jos În stradă, singur și năuc la această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
japonez, dar tristă, căci ești departe de tati, care te adoră. Trebuia să-și alunge repede gândul acesta atât de dureros la Valentina. Nu o mai văzuse de un an - de la Înfățișare -, iar asta fusese o greșeală, dar durerea Îi Întunecase rațiunea, el voia să-și vadă copiii În fiecare zi, nu când stabilea un nenorocit de judecător, și nu voia să se mulțumească să fie o apariție festivă pentru sfârșitul lor de săptămână. El avea tot dreptul să facă parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
Împiedică, căzu și primi gol. Fata făcu câțiva pași pe malul apei și se apropie indecisă. Era Înaltă, zveltă, cu șoldurile Înguste și fesele subliniate generos de costumul de baie, tari ca o piersică necoaptă. Ațele bikinilor desenau o dună Întunecată pe pielea bronzată. Lăsă valul să-i mângâie picioarele. Se Întoarse pentru a-și chema prietenele, care Însă nu o urmară. Sări pentru a evita picăturile de apă. Antonio observă că sânii Îi erau prea strânși În cupele sutienului: se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
era greu de crezut că unul dintre piticii aceia travestiți În pinguini era chiar fiul lui. Ce i-a făcut maică-sa? I-a pus bandaj la ochi! — Kevin! strigă. Pinguinul bandajat Îl privi, uimit - o umbră de spaimă Îi Întunecă zâmbetul. Și avea deja microfonul În mână, ținându-l cu ambele mâini Împreună cu o acadea roșie scârțâitoare - Camilla, probabil. Kevin Începu să cânte, ignorându-l. Nici un pic de respect pentru tatăl său. — Du-te să-l iei, Îi spuse Valentinei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
Încredere. Chiar dacă nu o merita, Îi oferise această după-amiază Împreună cu copiii, iar el avea să-i fie recunoscător pentru totdeauna. Îi adresă un salut. Nu te supăra, domnule avocat, tu nu știai, nu aveai cum să știi. Palatul Parlamentului era Întunecat. Îi păru fals ca decorurile unui teatru. Nimic nu-i mai părea adevărat - nici Roma, nici seara, nici copiii, nici măcar el Însuși. În piața Colonna, Kevin Împietri În fața vitrinelor de la Romastore. Ghete cu crampoane, mingi cu autograf, eșarfe roș-galbene, steaguri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
gât și două pastile. Din certitudinea unei justiții supreme, din gândul la ea. Pentru ea o voi face. Pentru ca ea să fie blestemată pentru totdeauna. a douăzeci și doua oră În Carlo Alberto, ferestrele mansardei de la al șaselea etaj erau Întunecate, cu jaluzelele coborâte. Emma Îi mărturisi lui Sasha că păstrase cheile casei timp de un an. Le avea În geantă, ca Întotdeauna. Apoi, dintr-un impuls inexplicabil, Într-o zi le aruncase În cutia poștală. Într-un fel, le expediase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
unde avea chef. În jurul gării Termini roiau drogații și traficanții, iar tati o luă și pe Valentina de mână. Îi ținu strâns, căci voia să-i apere de străinii aceia care le puteau face rău. În strada Cavour totul era Întunecat, doar cupola Bisericii Santa Maria Maggiore strălucea. Bătea clopotul - iar sunetul acela, pe care nu-l auziseră de mult timp, le dădea fiori. Aproape de obelisc, nemișcat În centrul pieței, Într-un mod nefiresc - ca o antenă sau ca un copac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
Își zdrelise picioarele În șuruburile șinelor. — Când pleci? Îl Întrebă. Ea nu știa să privească Înapoi și se gândea doar cum ar putea face să Îndrepte lucrurile pentru ziua de mâine. — La Începutul lui iunie, răspunse Zero. Privi alarmat ungherele Întunecate din jurul depoului. Îi părea că auzise niște pași. Atunci ne rămâne aproape o lună, observă Maja. Își dădu seama că vorbele ei sunau ca o propunere. Îi puse cu grijă un braț În jurul taliei. Zero se Întoarse brusc și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]