3,164 matches
-
mișcărilor care se opun hegemoniei și care apără viziunile unei ordini sociale mai drepte. Parțial, acesta este un argument despre cum putem înțelege structura politicii mondiale; în parte, este o dezbatere despre modul în care această structură dă naștere la "învingători" și "învinși". În anii 1960 și 1970, unele abordări marxiste au înlocuit umanismul din scrierile timpurii ale lui Marx cu o analiză structurală seacă, ce a pierdut din vedere problemele etice care sunt miza politicii. Cu toate acestea, marxismul și-
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
explicația: „Cel care te Înșală o dată te nedreptățește; dacă te Înșală a doua oară, o face pe dreptate: te ia drept ceea ce ești”.) Când doi hoți se ceartă, apare lucrul furat. (Confruntarea dintre orgoliile profesioniștilor trebuie să dea Întotdeauna un Învingător, astfel că cine știe să le ațâțe sau să le Întrețină poate avea siguranța că va afla, În timp, lucruri surprinzătoare.) Vulpea, moartă-n cale-o vezi, și tot parcă nu o crezi. (Pe omul știut ca viclean Îl Întâmpinăm
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nu-și fac rău unul altuia, dar se și ocrotesc reciproc.) „Există oameni pe care nu Îndrăznești să-i ataci, fiindcă ei se ascund În murdăria lor proprie, ca sepia.” (L. Blaga) Oamenii Îl urmează pe cel care a ieșit Învingător. (Nu numai pentru faptul că le creează un sentiment al siguranței personale, dar și pentru că le dă iluzia că Împreună ar putea Înlătura erorile sau imperfecțiunile existenței lor.) După război, mulți viteji s-arată. (Lașii evită situațiile de confruntare primejdioase
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
exigențele cerințelor exterioare; dar, mai ales, atunci când Îi este mai teamă de examenul dat În fața propriei conștiințe, decât de cel dat În fața unei comisii sau a unei instanțe de judecată. Μ De obicei, se vorbește foarte mult sau exclusiv despre Învingători, dar despre Înfrânți deloc sau foarte puțin, deși - așa cum foarte frumos spunea Constantin Noica - „Înfrânții Își educă Învingătorii”. Într-adevăr, gloria Învingătorului n-ar fi existat dacă Învinsul n-ar fi avut valoare. Μ Fiecare om - exceptându-i, desigur, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de cel dat În fața unei comisii sau a unei instanțe de judecată. Μ De obicei, se vorbește foarte mult sau exclusiv despre Învingători, dar despre Înfrânți deloc sau foarte puțin, deși - așa cum foarte frumos spunea Constantin Noica - „Înfrânții Își educă Învingătorii”. Într-adevăr, gloria Învingătorului n-ar fi existat dacă Învinsul n-ar fi avut valoare. Μ Fiecare om - exceptându-i, desigur, pe cei aparținând unor categorii ale psihopatologicului - este o promisiune, deoarece fiecare poartă În sine un potențial de devenire
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
unei comisii sau a unei instanțe de judecată. Μ De obicei, se vorbește foarte mult sau exclusiv despre Învingători, dar despre Înfrânți deloc sau foarte puțin, deși - așa cum foarte frumos spunea Constantin Noica - „Înfrânții Își educă Învingătorii”. Într-adevăr, gloria Învingătorului n-ar fi existat dacă Învinsul n-ar fi avut valoare. Μ Fiecare om - exceptându-i, desigur, pe cei aparținând unor categorii ale psihopatologicului - este o promisiune, deoarece fiecare poartă În sine un potențial de devenire, de evoluție prin sine
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cinstitul are siguranța de sine, dată de Însăși ținuta sa morală, pe când hoțul sau păcătosul simte pericolul vocației cinstitului de a-l face să renunțe la deprinderile sale și să pășească pe o cale mai bună În viață. Μ Pe seama Învingătorului se pun, de obicei, multe merite, dar poate că singurul lui merit adevărat nu a fost decât acela de a fi crezut, cu Încăpățânare, În șansa lui. Μ Așa cum albina se hrănește apoi din mierea pe care o produs-o
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să fie inferioare celor care ar exista dacă partenerii relației ar trăi ceva mai mult pentru și prin ei Înșiși. Μ Curajul unora provine doar din infatuarea lor, din convingerea că, orice s-ar Întâmpla, ei nu pot fi decât Învingători. Dar un astfel de curaj este Înșelător, deoarece infatuarea nu are, de cele mai multe ori, o acoperire În virtuți psihice reale. Μ Atâta libertate există În comunitate, câtă libertate interioară a reușit să-și creeze fiecare. Μ La cel Înfumurat (arogant
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
În viitor a personalității. Μ Se știe că timidul, când este luat prin surprindere sau când este provocat În public, nu are replică, iar dacă totuși răspunde, acest răspuns este total defavorabil pentru el. De aceea, aproape oricine poate ieși Învingător Într-o dispută spontană cu un timid. Dar ulterior trebuie să se teamă de el, pentru că În intimitatea lui este capabil de pregătirea unei replici deosebit de virulente pe care, chiar dacă o va da cu Întârziere, nu o vom putea uita
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
De aceea se afirmă adesea, și nu fără temei, despre cunoașterea umană că se desfășoară, de fapt, Între cele două extreme: a privi uneori lucrurile mai mult prin ceea ce le aseamănă, iar alteori mai ales prin ceea ce le deosebește. Μ Învingătorul nu trebuie să-și savureze prea mult victoria, pentru a nu se umple de mândrie: infatuarea este generatoare de imprudență! Μ Posibile interogații pentru vremurile de azi: de ce privirile oamenilor, atunci când se Întâlnesc, mai mult se evită decât se caută
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
deșertăciunea, bogățiile, onorurile sociale vor umple sufletul de vanități și iluzii, care, mai de vreme sau mai târziu, vor da naștere amărăciunilor, dezamăgirilor, Înfrângerilor, căderilor În păcat. Μ În adevărata dragoste nu există o competiție de sentimente și, implicit, un Învingător sau un Învins, deși unii știu În sinea lor că Își caută prin iubire compensații la complexele pe care le au, iar alții simt că sunt animați de o curiozitate ascunsă și vanitoasă de a vedea până unde poate merge
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
aripi uriașe, dar nu renunță la dinți; Pan este animal, om și zeu, în același timp. Iar, dacă e numa om, atunci este nenumărați oameni, deodată. Este constructorul și marinarul, minerul și dansatorul, cel iubit și cel înșelat de iubită, învingătorul și ratatul, sportivul superb și bolnavul de cancer. Este împăratul, care râde cu un ochi, iar cu celălalt plânge. Dar lui, celui beat de bucurie la înverzirea pădurii, trebuie să i se ierte lacrimile de la căderea frunzelor. El, purtătorul celei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
paradisul pierdut. Încredințarea unei stări de fericire pe care numai trecutul o deține, în opoziție cu prezentul se manifestă la Ana Blandiana prin conflictul între ascensiunea spre puritate și primele degradări ale societății. Totuși, perioada "trecerii de la jocul copilăresc al învingătorilor de a trăi cu arcuri la fericirea de a trăi nestânjenit"49 este dovada primă a faptului că arta poate deveni inutilă atuncă când bucuria, ca mod de a fi, este inerentă: Fusese furtună pe câmp și anume/ Să-nvingem
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fericirea de a trăi nestânjenit"49 este dovada primă a faptului că arta poate deveni inutilă atuncă când bucuria, ca mod de a fi, este inerentă: Fusese furtună pe câmp și anume/ Să-nvingem furtuna ieșisem cu arcuri pe câmp./ Învingători ne-ntorceam fluturând peste lume/ Cerul senin ca pe-un panaș puțin strâmb". (Învingători) La fel cum clădirile arhitecturii deconstructiviste urmează o imprevizibilitate simultană și un haos necontrolat, vârsta copilăriei înseși este desprinsă de orice rigoare și de orice regulă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
devină simbolul unui trecut ce nu se mai regăsește în realitatea înconjurătoare"51: "Arcul de vișin uitat pe umăr se legăna,/ Călcam molozul cu ură în rând cu băieții-/ Pe dureroase străzi de mahala/ Târam tăcuți pisica moartă a ceții". (Învingători) "Poezia, în general, e un monolog, care are eventual ecou în conștiința publicului, dar nu cunoaște replici propriu-zise"52, teoretizează Alex Ștefănescu modul a ceea ce trebuie comunicat prin poezie, accentuând astfel ideea necomunicării în mod obligatoriu a ceva prin artă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
spațiului primordial, confundându-se, uneori, cu natura, așa cum dragostea era confundată cu aceasta la Eminescu, copilăria blandiană este recunoscută, în prima ei etapă, prin versuri ritualice: Fusese furtună pe câmp și anume/ Să-nvingem furtuna ieșisem cu arcuri pe câmp./ Învingători ne-ntorceam fluturând peste lume/ Cerul senin ca pe-un panaș puțin strâmb". (Învingători) sau ludice: "Plouă soare peste mine/ Și mă udă cu lumină./ Eu în joc stropesc cu soare/ Coala zărilor velină// Ce-am făcut? Cum s-o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cine va învinge. El 1: Aș vrea să-ți spun, și fără să manipulez cuvintele, așa cum mă învinuiești că fac, că aici nu-i vorba de o luptă între noi doi... ci de o luptă cu noi înșine... Cît privește învingătorii... ar trebui să învingă ce-i bun în noi... Ar trebui... Ea 2: Să știi că... în sfîrșit, să lăsăm. Chiar mă duc să mă culc. El 1: Noapte bună. (rămînînd singur, el e cel ce a preluat total și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ar fi reactivat forțe imprevizibile care îi împingeau pe aristocrații neliniștiți să apeleze la gardienii depășiți de amploarea răzmeriței. Cadrul supravegherii, deși dublat, s-a făcut țăndări sub presiunea nu a ideilor revoluționare, ci a forțelor obscure. În fața nebuniei dezlănțuite, învingătorii zilei descoperă măsura exactă a limitelor lor, iar supravegherea preventivă practicată se dovedește insuficientă. Odată logica disciplinară năruită, nu mai rămâne decât să se recurgă la intervenția polițienească. Piesa lui Weiss vorbește despre limitele supravegherii, care nu izbutește să intimideze
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
George Alboiu nu este un poet expresionist propriu-zis, dar imaginile lui creează relații cu cosmicul. "Iată-ne întinși, unul de altul/ Nu ne putem ascunde: țâțele tale două gemene turnuri, genunchiul meu ridicat/ Stâlpul de lacrimi de care se reazimă/ învingătorul, acela care-și termină sufletul/ luminând înălțimea unei singure morți". Să ne naștem în univers, dar să murim pe pământ, aceasta este marea taină și nedumerirea cea mare. În acest context femeia îi luminează taina. Femeia este mama care-i
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
emoție. Astfel, Nichita Stănescu, figura cea mai proeminentă a epocii, scoate un volum intitulat " Un pământ numit România", în care realizarea estetică prezintă denivelări. Versul este declarativ, prezentul este raportat la trecut: "El a însemnat istoria armatei/ Cu morții și învingătorii ei/ El este gândul și noblețea tatei." De asemenea, "Eroii de la Mărășești sunt părinții părinților noștri: "Inima lor o știm după inima noastră." ("inscripție"). Eroii trecutului n-au murit în zadar. Iată-l pe poet din nou declarativ: "În Tatra
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
țara cu izvoarele și cu fântânile ei, cu voievozii ei de altădată, precum și conștiința permanent trează a sufletului românesc al poetului cetățean. "Aici, întregi, cu vii, cu morți/ latinizând sub veșnicele bolți,/ contați pe noi, rămânem. Suntem. Toți". Sunt evocați învingătorii Troiei, dar mai ales Bălcescu, care stăruie până la capăt prin umbra neliniștită ca duhul cel mai adânc al neamului. "Stafia lui Bălcescu colindă blând prin țară,/ Primarii de județe să știe că e ea./ Îi dă ocol de-atâta și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Soluția: o educație afectivă ce se dezvoltă odată cu însușirea normelor morale, astfel încât sentimentele noastre să nu mai fie polarizate de dihotomia bine-rău. * Între crimă și apărare deseori nu este decât o linie subțire, al cărei contur va fi trasat de învingător și de urmașii părților. Inversarea valorilor prin care am trecut tinde să aibă drept efect relativizarea axiologică. Ce se întâmplă în planul sensului propriei existențe în acest context? * Nu experiențele mele sunt subiectul acestor rânduri, ci modalitatea în care le
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
îi admir pe cei combativi și bățoși în prefețe. Au alura învingătorilor care înfig steagul victoriei în redutele cucerite. Deși soldat vechi, pe mine mă vizitează încă, destul de des, ideea de vulnerabilitate în viață și în scris. în timp ce ei, la sfîrșitul unei lucrări, exultă și așteaptă laudele, eu îmi contabilizez, în gînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pline de umor”, în perioada interbelică Bacăul gusta cel mai mult epigrama, ai cărei reprezentanți erau: Al. Gheorghiu-Doinaru, Ioan Lambrino, G. D. Apostol, Al. Tiron, I. Voledi, Sandu Rusu-Saru. Pătimașe, disputele dintre ei au durata unora dintre războaiele medievale, cu învingători și învinși niciodată definitivi, cu permanentă poftă de revanșă. Bacovia e descoperit, mai întîi, de „străini”. Primul articol despre el îl face un ieșean, primul interviu cu el îl face un bucureștean (e drept, originar din Tecuci), primul desen - un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
O primă constatare complică apropierea lor: imposibilitatea, existentă în cele mai multe cazuri (și oricare ar fi valoarea metodologică a distincției făcute anterior), de a trasa o linie de demarcație relativ precisă între fabulația legendei și relatarea istorică. Philippe Pétain a fost învingătorul oficial recunoscut în bătălia de la Verdun. Charles de Gaulle a lansat de la Londra, pe 18 iunie 1940, un apel către francezi, cerîndu-le să continue lupta. Montenotte, Lodi, Rivoli nu sînt fapte de arme inventate, realizate de vreun erou de-al
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]