3,329 matches
-
și-atunci el a spus bine păpușă și și-a scos-o avea un fir de ață în gaura în care își ținea de obicei sula și a vârât-o într-a ei și avea și ea un fir de ață și s-a trezit dezamăgită între cearșafurile ude de transpirație. Doar pentru motivul tembel Că mama o face Nu înseamnă că și eu la fel. Doar pentru motivul tembel Că tati a făcut-o Nu înseamnă că vreau și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Disneyland Univeral Stores, care e decorat cu logo-ul Mickey Mouse și miroase a prezervativ ușor rulat. b/ Părul, uscat de dimineață cu căcatul de föhn din baia de hotel, Îmi stă lipit de cap ca o bonetă uzată până la ață a unei bătrâne de la azil. c/ Sunt pe cale de-a fi concediată, deci nu sunt În poziția de a-i arăta cât de extraordinar de bine mi-a mers fără el. Răz-gând Nu mă recunoaște. NICI MĂCAR NU MĂ RECUNOAȘTE. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
auzi un jalnic țipet? Răsună lung din noaptea străvechiului Egipet. (El intră-n luntre. Aceasta e trasă de lebede. CĂLUGĂRUL șade țiind de mână CHIPUL, ce stă în picioare). REGELE SOMN Nu știi cine e dînsa? - un capăt e, de ață, Din sufletul naturii care ni dă viață; În orice ființă este, deși nu știi, ascete. Nu poți să ștergi viața cu-al gândului burete... Renegă-a ta viață, disprețuește-o-n piept... Din raze se încheagă și-ți vine înderept. Renunți la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mele, Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, râs și plânset sună în urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de în; Vînătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cutremure, ori de câte ori animăluțul Își mișca vioi capul sau codița neastâmpărată iar când acesta Îi părăsea privirea, pe fața lui Va se Întipărea o tristețe sinceră. Aceasta nu ținea mult, fiind ștearsă ușor, când de o holbură șerpuitoare, cu tulpina de ață verde și cu frunze dese și cărnoase mai mici decât florile alb-roze, farfurioare În care roua Își lăsa prinosul de răcoare, când de o tufănică de troscot verde și suculent. Rupea câte o floare, o mirosea Îndelung, mulțumindu-se adesea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
afla la serviciu (la birou, cum Îi plăcea să spună), să se așeze pe capul lui Va, mare Încă de pe atunci și să aștepte rotindu-și ochișorii Într-o scurtă inspecție a odăii, până ce Zânița prindea sub aripa gaiței, cu ață de papiotă, un bilețel de răspuns către Victor, timp În care Va fremăta de plăcere, bucurie și teamă. Zoița nu pleca până nu era servită cu delicatesa casei, o bucățică de mămăliguță galbenă, ori fără să execute În zbor, două
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
de-acu suntem acasă și nu-mi mai este frică de nimica! Copilul care pășea repede și mărunțel, pentru a fi În rând cu bunica sa, se bucură de schimbare, se scutură și se șterse la ochișori pentru a rupe ața care-l trăgea către meleagurile stăpânite de bătrânul și bunul moș Ene și urmări cu privirea degetul indicator al Mamaiei, care avea la oarece depărtare de vârful său o poartă din scândură, dincolo de care se Înfățișa o frumoasă biserică de
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
se afla În fața unui necunoscut miracol și aștepta așa cum aștepta ca Ionel să „Încalțe pe motanul Sinan-Pașa În coji de nuci, jumătăți din coaja nucilor prin care executa găuri cu un cui Înroșit În sobă și apoi prin găuri trecea ață de tort obținând În final niște opinci cu care Încălța motanul florean, Îl urca În pod, acolo unde motanul oripilat tropăia, se Împiedica, mai cădea, mai mergea până când, cum-necum ajungea la scara din gura podului de pe care aluneca și cădea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Ai lui ajunseseră negustori, dar bunică-său avea să-i rămână cel care îl adusese pe Galt în podișul Persiei, pe când tată-său se făcuse un ins care se smiorcăia de Ashura. Amândoi fuseseră preoți, dar trăiau în mreaja de ață și de noduri peste care călcau, în bazar, dimineața, credincioși și umale, pândari ai virtuților din Mohamadan, ucenici și bătrâne cu treabă. Beau ceai cu azerii, de îndată ce se încheia rugăciunea, și știau să numească felurile de țesătură: cu ițe nomade
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
musulman?“, Omar răspundea: „sunt zartosht “, fără să mai știe prea bine cât și ce mai era în el asta. Ce nu regăsise în Europa de Est erau doar covoarele și, în afară de Soarele nopții, care îl însoțea ca o luntre cârpită, totul era ață și plastic, și simboluri strivite sub încercarea de-a fi modern. N-avea rost să te-nverșunezi: lumea se schimba cu repeziciune, fără să cunoască încotro e drumul. Uneori reușea să rămână cu ceilalți și să țină direcția, ca într-
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe celelalte le purtase în gând ca pe promisiuni neîmplinite. Ultima oară când mai intrase într-un tablou, cu puțin înainte de a orbi, cu pisica Eleonor după el, mergându-i în față, precum un ac de cusut care-și trage ața, fusese nu într-o copie, ci într-o lucrare originală, singura, pe care i-o făcuse cadou chiar Veterinara. Era compoziția unui pictor modern, cu o ușă galbenă, care avea o clanță de cupru, roșiatică și ornamentată, în forma unei
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Cărase cu Grigore nuiele și împletiseră împreună un șopru deasupra ușii. Acolo se tolăneau vara dinii la umbră și beau căruțașii. Mai cumpără un petromax, tot pe băutură, de la un mușteriu cu nărav, și seara lumina lui trăgea oamenii ca ața. Cu timpul învățară și șoferii drumul cârciumii. Ăștia aveau bani și nu se uitau. Vestea că a deschis unul prăvălie în gura gropii se lăți. Aflară și oltenii de cărau zarzavat în mahalalele vecine. Stere ținea țuică bună, beai și-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
chemase rudele de la Obor, o liotă de oameni cu copii și cumnați, veniți cu nevestele, firi iabrașe, se vedea bine, toți meșteri, duși pe la ospețe, gătiți, încălțați în cizme, cu fețele pline și roșii, să le tai cu firul de ață: finul Tache, un munte de om, cam zbanghiu la privire, cu a lui, o muiere puțină, roșcovană, ce bea binișor, la umăr cu bărbatul; cuscrul Vasile, rotar, voinic și ăsta, văduv cu doi copii, de față; nenea Ghiță Bîlcu, albit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vânătă. Peste capul lor trecură muștele, o pânză de bîzani, albaștri și grași cât greierii. Aerul suna sub lamele aripilor. 50 - Cu suriul știi să dai? mai întrebă Stăpânul cu glas răgușit, și o clipă cercelul de argint, legat cu ață roșie de ureche, sclipi în lumina focului. Avea niște ochi mohorîți'și blânzi, mai negri și mai adânci. Era spătos și pe obrazul muncit, stflcit în bătăi, nu se citea nimic. Mișca greu palmele mari și cu degetele își aruncă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și tinerețile. Firmele erau neschimbate. Le bătea vântul. Lumea, forfotă. Abia te mișcai, parcă ieri plecase de la jupân. Vânzătorii te trăgeau de mânecă, îți împuiau auzul, strigîndu-și mărfurile. Găseai ce voiai și ce nu voiai: lână, sobe, putini, mosorele de ață, rafie, panglici, sfoară, parchet de pus pe jos, preșuri și covoare cu desene. A zărit de departe placa de sticlă, scrisă cu litere mari, albe: PANDELE VASILIU, VINURI, GRĂTAR, BUCĂTĂRIE TRANSILVĂNEASCĂ Ca totdeauna, prăvălia era plină. Aici se făceau afacerile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
verzi, iuti și parfumați. Sorbind adânc din lingura lată, se scutura de plăcere. 95 - Bună? îl întreba. - Bună, mormăia. Când golea farfuria, cerea iar: - Mai dă-mi! Îi aducea încă o porție. Apuca feliile de mămăligă tăiate cu firul de ață, sufla în fiertură și mesteca rar. Lina pregătea sosurile în farfurii adânci. Îl aștepta să șteargă urmele de pe marginile tacâmurilor, gonea câinii pripășiți la picioarele cârciumarului și strângea masa. Stere se mai închina o dată, de mulțumire, apoi deschidea ușile cele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aleasă. Oamenii ședeau cu capetele plecate, ascultau vorbele preotului celui mic și la urmă s-au închinat cu evlavie. Până iarna au terminat biserica. Salahorii ridicaseră schelele pe măsură ce creșteau zidurile.Cărămizile se îmbucau una în alta, inginerii cercetau cu o ață întinsă între două cuie și cu un ochean de lemn, care avea o geană de apă. Dacă zidul nu era drept, ochiul acela se tulbura, fărâmau și o luau de la capăt. Lucrul mersese greu la început. Venise luna lui cuptor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și demâncarea. Duminică au ieșit la târg, în piață, să vadă ce e de făcut. Nicu-Piele a scos șmecheriile lui din nădragi. Drept în mijlocul precupeților s-a oprit: - Care iei mașina, mașina?! Pentru bătrâne și soacre mari! Mașina de băgat ața în ac, un leu, un leu! Și învîrtea între degete o sârmă răsucită și o ață. Asta era momeala. Se apropiau lelițele și cîrțanii. Se zgâiau la degetele lui. Oacă le umbla prin chimire. Tot au mai scos câte ceva, mărunțiș
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a scos șmecheriile lui din nădragi. Drept în mijlocul precupeților s-a oprit: - Care iei mașina, mașina?! Pentru bătrâne și soacre mari! Mașina de băgat ața în ac, un leu, un leu! Și învîrtea între degete o sârmă răsucită și o ață. Asta era momeala. Se apropiau lelițele și cîrțanii. Se zgâiau la degetele lui. Oacă le umbla prin chimire. Tot au mai scos câte ceva, mărunțiș, acolo. Au tras cu urechea, au privit în dreapta și-n stânga. Oameni cu bani. Numai grânari
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se duceau dracului acoperișurile și trențele. Plângeau câte o săptămână. Domnul Bică-Jumate nu ținea seama de asta. El la zi-ntîî se înfiița după chirii. Acum, nu era mare lucru zece lei pe lună, dar la sărac și-un capăt de ață atârnă greu! Chivuțele cereau îngăduință: - Domnu Bică, mai lasă-ne câteva zile, n-avem... Proprietarul rînjea: - Eu vă las, da vă costă! La mine-i ca la bangă. Că am și eu afacerile mele! Le punea să apese cu degetul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
liber al mâinii stângi, În care ține o țigară aproape de buze, În timp ce Întinde mâna dreaptă spre cartea următoare. Pe inelar sclipesc două verighete - a ei și a tatei, care, fiindu-i prea largă, este legată de a ei cu o ață neagră. Ori de câte ori văd morții În vis, Îmi apar tăcuți, mâhniți, ciudat de deprimați, cu totul altfel decât erau În viață. Îi simt, fără să mă mir, În locuri pe care nu le-au vizitat niciodată În timpul existenței lor pământene, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pentru anotimpul respectiv, de parcă ar fi fugit dintr-un orfelinat (presupunerea mi-a fost confirmată mai târziu când am zărit cum este dusă de acolo de două călugărițe cu veșminte fâlfâitoare), care legase cu Îndemânare un fluture viu de o ață și plimba frumoasa insectă, fluturând anemic din aripi, ușor schilodită, de o lesă ca pentru spiriduși (probabil un produs derivat al numeroaselor lecții de aleasă broderie predate la orfelinat). M-ai acuzat deseori de o cruzime nenecesară În excursiile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
afacerea... Aveam o combinație, așa, cum zice la poezie, foc și pălălaia sentimentului, cu una, tovarășa Manuela, de era fata lu’ tov. Aristrac, de la Comerțu’ Interior, și mă aproviziona prioritarist cu marfă de la sursă. Smochine de Smirna, d-alea pe ață, nu stâlcite la țiplă, cum aduce acuma. De amintirea lu’ dom’ profesor desfac acu’ cartea. N-o vezi ce barie a scos din capul lui? Și avea profesoru’ și o burtă... Uite-așa.“ Se răsuci de câteva ori, mângâindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și cum o voi îndepărta? Cine mă va învăța? Cine mă va ajuta? Dar am oare, într-adevăr, nevoie de ajutor? Gândesc astfel după ce, dimineață, la plecare, am văzut la tobogan o poșetă. Din mușama maro, cu o toartă din ață împletită, cu o cataramă mare, gălbuie pe o latură și cu un buzunăraș cu fermoar pe cealaltă. Pe fața cu catarama erau două benzi albe verticale, de-o parte și de alta a închizătorii. O poșetă stupidă, ca de altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
În așa fel Încît aceasta să Îl ascundă, interpunîndu-se mereu Între el și cei care l-ar fi putut zări de pe vapor. CÎnd ajunse În dreptul ei, se strecură cu grijă Înăuntru și puse mîna, fără grabă, pe cîteva cuțite late, ață de pescuit și cîțiva metri de lanț de ancoră. Se Întoarse cu toate acestea, tot pe brînci, adăpostit acum de stînci și arbuști, și porni grăbit și silențios către apus, către zona cea mai sălbatică a insulei. În curînd, găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]