3,115 matches
-
grecești; deși, ajungînd la Napoli, și noi sîntem tentați sa urmăm exemplul lui Petrarca despre care se povestește că ar fi cutreierat adesea prin Împrejurimi, cu un manuscris al Eneidei În mînă, pentru a identifica locurile descrise de Vergiliu. În abisul În care a coborît, cerînd trecutului imposibilul, Orfeu n-a descoperit, poate, decît propria-i moarte. Ieșind spre lumina, vroia să uite frigul acestei descoperiri; ea Îi umplea ochii de Întuneric și urechile cu o liniște insuportabilă prăbușind Întreg timpul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aer rămăsese o Îndîrjire monotonă care se scurgea și ea Încet... Ca această ploaie de noapte descătușată acum, parcă din oboseala mea. Tragediile antice Îmi sugerează o idee aparent bizară: vorbind despre destin, grecii au evitat să se uite În abis. Destinul a fost, poate, țărmul zărit de omul disperat de hazard. Și, poate, prima piramidă cu care cei vechi au Încercat să umple prăpastia goală deasupra căreia și zeii căpătau amețeli. Din repulsia față de inform s-au născut limitele, iar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
re)descoperit abia în 1990. Pintilie reușește ceva aproape imposibil și fără precedent în filmul românesc : o exegeză (caragialiană) pe celuloid ! Punând la lucru un dispozitiv bahtinian, el transformă piesa Dale carnavalului într-un joc vertiginos de puneri în abis care telescopează literarul, politicul și cinematograficul ultimul dintre ele curat autoscopic. Rabelaisian și fellinian în aceeași măsură în care este caragialian (și pintilian, firește !), De ce trag clopotele, Mitică ? este, deloc surprinzător, mai prizat de literați decât de cineaști : prinși pe
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
clipă și-mi dau seama că am privirea fierbinte, învăluită cu înfrigurare în jurul doamnei Teona. Simt cum îi sorb însetat fiecare amănunt, fiecare gest, fiecare tresărire a feței. Am impresia că m-am oprit la începutul căderii mele într-un abis, a cărui beție m-a cuprins deja. Sînt în cumpănă: să fac un efort și să mă întorc la mal, ori să mă las să cad mai departe?!... Așa trebuie să se întîmple și cu bețivii: poate că au momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tovarăș sincer la un drum greu!... Cu-atît mai mult, cu cît prezența ta... Brusc, la mijlocul gîndului, mă opresc. Nu cumva asta, de-acum, înseamnă DRAGOSTE?! La treizeci de ani, n-am devenit, într-o clipă, adolescentul aprins dintr-o scînteie?! Abisul în care simt că mă pierd nu e însăși imensitatea dragostei?!... Da, așa-i. Dar dacă mă las pradă abisului, cum voi fi răsplătit oare?! Îmi va stimula imaginația și forța creatoare doamna Teona, această femeie de care m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
asta, de-acum, înseamnă DRAGOSTE?! La treizeci de ani, n-am devenit, într-o clipă, adolescentul aprins dintr-o scînteie?! Abisul în care simt că mă pierd nu e însăși imensitatea dragostei?!... Da, așa-i. Dar dacă mă las pradă abisului, cum voi fi răsplătit oare?! Îmi va stimula imaginația și forța creatoare doamna Teona, această femeie de care m-am îndrăgostit? Trebuie să mă gîndesc la altceva! Am nevoie de un răgaz, să mă reculeg, să cuget la fiorul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acum chiar că invidiez tabloul... Pentru că mă simt eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă... Ridic palma dreaptă și-i ating obrazul, continuînd să mă pierd în albastrul senin ce m-a învăluit. E un întreg abis în privirea ei!... Mă plec să o sărut, dar ea clatină din cap tremurînd: Nu!... Nu, Mihai, te rog!... Nu acum... Nu aici... Ar fi păcat să risipesc cîte puțin tot ce am adunat... Tot cît am adunat pentru tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pus radio[ul] decât pentru jurnalul unor posturi; azi, însă, cântă Mia Braia o romanță de Fernic - „Aprinde o țigare“. „În fumul de țigare ce se pierde în van găsește alinare în gânduri și alean“, „și lasă gândului cărare de abis“. Ți aduci aminte cum țipam: Ferme ces cochonneries!... și acum, iată-mă, ascult. Aștept sau să-mi spui „Vrei să închid?“, sau să-ți aud râsul amuzat. În casă acum e cald, iubito. Aș vrea să te întorci din oraș
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Cioran, În 1936 ; <endnote id="cf. 512, p. 130"/>). „Fenomenul se petrece atât În conștiința lor, cât și a noastră”, pretinde Cioran. El teoretizează În coordonatele unui rasism halucinant „separația prăpăstioasă ce deosebește orice ne-evreu de un evreu”. „Un abis” ar despărți aceste „două ființe esențial diferite”. „Evreul nu este semenul, deaproapele nostru, și oricâtă intimitate ne-am lăsa cu el, o prăpastie ne separă, vrem nu vrem. Este ca și cum ei ar descinde dintr-o altă specie de maimuțe decât
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
a gesti- culației și mai puțin a actelor legate de ea, un regim al unei imagini exorbitate sub imperiul unei puternice exci- tații nervoase. Mâna și figura lui Gheorghe reapar în logica reprezentării în două episoade care înscriu violența în abis. Visul constituie regimul privilegiat al fantasmei, însă sub raport narativ aceasta se desfășoară coerent și acest fapt se datorează punctului de focalizare obsesional. Jan- darmii escortează un nebun furios scăpat de la Golia, nebun pe care, spre stupefacția lui Zibal, reprezentanții
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe care teoriile rasiale o vor recupera și remodela pentru a da o expresie sistematică violenței. Avem în această povestire un studiu de caz tipic pentru economia estetică a naturalismului, dar care la o privire mai atentă relevă punerea în abis a unor dezechilibre majore. Inversiuni carnavalești Farsa 1 Aprilie este unul dintre momentele stranii la Caragiale, însă cu același efect teatral care le deschide scenei. Cel care rostește monologul rămâne anonim, însă înainte ca discursul să-l recomande, hainele și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a șefului ascunde în ea inversul neputinței și resemnării, un apetit copios pentru agresivitate. Dispo- zitivul caragialian al lui „Simț enorm și văz monstruos” s-a pus în funcțiune. Scos din cadrul unei existențe paș- nice, terne, chiar tasate, funcționarul explorează abisul posibilităților pe care i le conferă accesul la putere. D-nul Turtureanu acceptă ca Lefter să-l însoțească „numai după ce amicul își da cuvântul solemn de onoare că n-are să mai fie violent, n-are să mai facă nimic femeilor arestate
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ecou, ca refren și concluzie totodată a întregii istorii, cu un ce meditativ. Avem aici viziunea unui contemplativ, cu acea amplitudine de afect și perspectivă proprie romanticilor. Grandoarea peisajului marin și a adâncurilor sale pusă în relație cu aceea a abisului uman constituie un topos al romantismului, care răstoarnă întreg universul în sufletul celei mai insignifiante ființe umane. Exercițiul grandorii impune o inversare a polilor, sufletul devine abisal. Caragiale grefează un „citat” al sensibilității romantice cu stilistica aferentă, citat prin care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
l’humble.” cu care Wittgenstein dorea să reconcilieze rafinata sa sen- sibilitate estetică, ci de totala absență a grandorii în minimalizare, de realizarea în acest cetățean care își mani- festă interesul electoral al unui act ratat care constituie punerea în abis a întregii piese. Ceea ce s-a pierdut este sensul mecanismului democratic, al mecanismului elec- toral. În jurul acestui centru vid excesul devine forma de energie care catalizează mica societate provincială. Lucru- rile au sens nu pentru că jocul democratic ar cunoaște reguli
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
treceri implică deformări substanțiale, însă cele două paranteze nu închid un moment revoluționar propriu- zis, ele devin revoluția ca atare, cu alte cuvinte forma de reprezentare a evenimentului. Din nou, dispozitivul de reglaj al cadrului de referință este pus în abis de o manieră ironică. În seara de 7 august, în salonul de la Hotel Mol- dova, polițistul Stan Popescu împreună cu alți „conspiratori” joacă jocul intitulat „la chilometru”. Descrierea minuțioasă a regulilor simple de altfel produce o altă ruptură de nivel în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
orientale, imprecația cea mai virulentă, decăderea morală etc. Pintilie își invita acest spectator să se vadă prin intermediul unei intențio- nate deformări a operei lui Caragiale pe care o instrumenta analitic și ludic, și din care extrăgea substanța unei puneri în abis a complexelor identitare românești. În interviul pe care Constantin Coroiu i-l ia lui Mircea Muthu pentru ziarul Adevărul literar și artistic, interviu publicat cu titlul „Nu mă recunosc în personajele lui Caragiale”, ambii cad de acord asupra faptului că
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a lumii caragialești. „Deschide ochii Pufi, nu spune nimic, închide ochii. Lasă-i să moară proști !” Ultima frază pe care o rostește regizorul este ca și în cazul Reconstituirii ă1971Ă un mesaj direct adresat spec- tatorului și o punere în abis. Evident, nu este vorba despre o indicație regizorală, ci de un punct de focalizare final. Ignoranța locuitorilor acelei lumi în care nimeni nu des- chide ochii este deplină. Personajele acestui limb trăiesc larvar cu propria suficiență, un simulacru existențial, la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sau farsa 1 Aprilie, însă către această deformare va împinge interpretarea operei un Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? Tristețea revelată de Gogol în chiar substanța comicului o simțim tulbure uneori la Caragiale. Comicul caragialian este însă pus în abis cu formula „simț enorm și văz mon- struos”. Chestiunea contemporaneității, actualității lui Caragiale este și ea deplasată, de la lumea lui Caragiale la caragialescul potențial al locuitorilor ei. „De aceea pro- blema nu este dacă, astăzi, Caragiale este sau nu actual
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
psihologiei generale și aplicate, precum și volume de eseuri, dintre care cităm: Psihologia personalității (1935ă, Caracterele afectivității (1937ă, Conștiință și inconștient (1941ă, Probleme de tipologie (1957ă, Psihologia pedagogică (1962ă, Afectivitatea (1963ă, Drama psihologiei (1965, ed. a II-a, 1972ă, Culmi și abisuri ale personalității (1974ă, Cunoașterea de sine și cunoașterea personalității (1982ă. Lucrările sale nu sunt voluminoase. Multe dintre ele, deschizătoare de drumuri, au apărut în reviste și au circulat sub formă de extrase. În schimb, ele sunt dense în idei și
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
reintra În spațiul cosmic al teatrului, fiind legate de un loc de joc fără limite definitive. Teatrul pe care Îl faci când ești inspirat e Întotdeauna orientat spre spiritual, spre revelație, spre confruntarea cu cosmosul, spre deschiderea celor mai profunde abisuri dinăuntrul nostru, a infinitului din noi. Cred că mulți alții au simțit la fel ca mine. Cum vă place la ferma de lângă La Rochelle Vestea că vom putea face din nou (ca și În cazul Electrei) un proiect În comun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
simț de discernământ, fie și numai pentru că Pe fereastra acelui index Se cațără o roză Și uneori o blândă briză ex Ponto adie. Vladimir Nabokov 5 ianuarie 1966 Montreux fig Vorbește, memorie Capitolul 1 1 Leagănul se balansează deasupra unui abis și bunul simț ne spune că existența noastră este doar o crăpătură de lumină Între două entități de Întuneric. Deși cele două sunt gemene, identice, omul, de regulă, privește cu mai mult calm abisul prenatal decât cel spre care se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
1 Leagănul se balansează deasupra unui abis și bunul simț ne spune că existența noastră este doar o crăpătură de lumină Între două entități de Întuneric. Deși cele două sunt gemene, identice, omul, de regulă, privește cu mai mult calm abisul prenatal decât cel spre care se Îndreaptă (cu o viteză de circa 4500 de bătăi de inimă pe oră). Am aflat totuși că un tânăr cronofob a intrat Într-un fel de panică vizionând pentru prima oară niște filme făcute
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ani; Îmi petreceam cea mai mare parte a timpului liber cu legături amoroase și scriind versuri; problemele materiale mă lăsau indiferent și, În orice caz, pe fundalul prosperității noastre, nici o moștenire nu părea ceva deosebit; și totuși, privind Înapoi peste abisul transparent al anilor, mi se pare bizar și uneori neplăcut, când mă gândesc că, În scurtul an cât m-am aflat În posesia acelei averi proprii, am fost prea absorbit de plăcerile firești ale tinereții - o tinerețe care-și pierdea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
era un balon micuț În folosul exclusiv al norocosului Midget. La imensa altitudine atinsă de aeronavă, aeronauții se Înghesuiau unul Într-altul, ca să se Încălzească, În timp ce micul solist rătăcit, Încă țintă a invidiei mele, În ciuda calvarului lui, plutea Într-un abis de stele Înghețate - singur, singurel. 3 O văd apoi pe mama ducându-mă În direcția patului prin imensul hol, unde o scară centrală se Înălța tot mai sus, și nimic altceva decât geamuri mari ca de seră Între palierul de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spre celelalte, ocheau și trăgeau cu pistolul - la ivirea zorilor, În poienile umede ale unor vechi moșii, pe terenuri de instrucție militară pustii sau pe cărarea acoperită de zăpadă dintre două șiruri de brazi. În spatele acestor imagini era totuși un abis emoțional foarte special pe care Încercam disperat să-l ocolesc, ca să nu izbucnesc Într-un potop de lacrimi și acest abis era tandra prietenie care se Împletea cu respectul pentru tatăl meu; farmecul Înțelegerii noastre perfecte; partidele de la Wimbledon pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]