6,323 matches
-
ajută să mergi mai departe, să treci dincolo de ele, spre a vedea altfel propria lume („[Cel care le înțelege] trebuie să depășească aceste propoziții și apoi vede lumea în mod corect“). Ne apar atunci ca 112 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE „nonsensuri“, însă nu într-o accepțiune formală sau nega tivă. Diferă sigur de „propozițiile cu sens“ din științele factuale, mai ales pentru cel care le înțelege limitele și rostul aparte. Este neașteptat de comprehensivă această atitudine a lui Wittgenstein, de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în pre zent“ (§ 6.4311). Într-o astfel de experiență nu poate fi vorba de un sfârșit, cel puțin nu în accepțiunea obișnuită a cuvântului. Ce aș dori acum să spun în marginea acestor fragmente? 114 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE Unele experiențe proprii, deși nu suportă o descriere precisă, ne aduc în față propria viață și felul în care aceasta ne pune la încercare. De exemplu, experiența solitudinii, felul de a percepe timpul și iminența morții, bucuria unor clipe. Însă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
raportare la realitatea din jur nu e deloc potrivit. Nepotrivit ar fi și dacă am gândi că o poveste, întrucât doar imaginează, e străină nonsen sului, am face iarăși din ceea ce socotim realitate un reper 116 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 104. exclusiv. Wittgenstein adaugă într-o paranteză: „Nici o poezienonsens nu este nonsens în felul în care este, să zicem, gânguritul unui copil.“ Recitind această spusă, înțelegi că termenul „nonsens“ este acum eliberat de o veche accepțiune, for mală sau indiferentă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
afectează continuu ele însele, ne animă și ne arată ceea ce nu poate fi rostit, eventual ne îndreaptă atenția într-o direcție ignorată până atunci. Nu le putem vedea doar asemeni unor unelte, nici măcar atunci când aceste 118 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 106. unelte near învăța singure cum să le folosim sau cum să ne orientăm în lumea vieții. Așadar, aproape nimic nu poate fi luat în primă instanță de la sine înțeles (§ 524). Iar pentru a înțelege ceea ce vrea să spună o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în lumea care îi este proprie. Trebuie privită „ca un fapt demn de atenție“, de care să te poți mira sau în fața căruia să fii neliniștit. De exemplu, ideea că unele întâmplări nu au nici o cauză poate să ne apară absurdă. Însă „absurdul“ ei se sprijină pe credința - ea însăși lipsită de sens - că orice se înscrie într-o înlănțuire sigură de cauze. În unele situații, vorbirea își schimbă neaș teptat jocul de care ține, deschide noi alternative, sensul și non
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
că poate să ofere o altă înțelegere asupra unor întrebări importante ce revin în continuare. Întrevede, înainte de toate, însemnătatea ei în ceea ce privește înțelegerea de sine a omului și calea pe care acesta ar putea să o urmeze. 17. Nimic din cele absurde nu ne este străin Să revenim la această lume a vieții, proprie omului, spre a vedea mai în deaproape cum se ivesc în cuprinsul ei ceea ce numim sens și nonsens. Mai întâi, să vedem ce consecințe are o idee susți
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu privire la ceva propriu omului se poate spune că este cu sens și fără sens („numai Daseinul poate fi cu sens sau fără sens“). De ce oare cele omenești nu ar putea fi deopotrivă lipsite de sens și, în cele din urmă, absurde? Și din ce motive cele absurde sunt văzute ca străine sensului în genere, lumii acestuia? În termenii analizei existențiale, sensul capătă o accepțiune cu totul distinctă. Reiau în această privință doar câteva mențiuni. „Numim sens ceea ce poate fi articulat printr-
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
spune că este cu sens și fără sens („numai Daseinul poate fi cu sens sau fără sens“). De ce oare cele omenești nu ar putea fi deopotrivă lipsite de sens și, în cele din urmă, absurde? Și din ce motive cele absurde sunt văzute ca străine sensului în genere, lumii acestuia? În termenii analizei existențiale, sensul capătă o accepțiune cu totul distinctă. Reiau în această privință doar câteva mențiuni. „Numim sens ceea ce poate fi articulat printr-o deschidere comprehensivă. [...] Sensul este «către
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Cioabă, Editura Humanitas, București, 2003, p. 208.</ref> Or, deschiderea comprehensivă și proiectul privesc modul omenesc de a fi. Sensul, ni se spune în același loc, „este un existențial al Daseinului și nicidecum o proprie 120 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 108. 109. tate care se atașează ființării, care se află «în spatele» ei sau care plutește undeva ca un «tărâm intermediar»“. A vorbi în chip propriu despre sens înseamnă a avea în vedere un mod de a fi („Ceea ce este înțeles
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
das Vorhandensein), în măsura în care Daseinul îl întâlnește, poate, ca să spunem așa, să ia cu asalt ființa Daseinului, de pildă evenimente naturale care pot irumpe distru gându ne.“ Astfel de evenimente sau întâmplări nu sunt doar lipsite de sens, ci potrivnice sensului, absurde. APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 121 Cum am putea înțelege aceste distincții care se voiesc totuși destul de ferme, cu granițe sigure? Ne dăm seama că unele expresii pe care le folosim în această discuție pot să genereze oricând dificultăți de înțelegere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
însemnătate tocmai felul în care e privit sau considerat ceva. De pildă, când omul este înțeles ca viețuitor rațional, cum fac vechii greci, sau ca ens finitum, ființa sa „este concepută mai degrabă ca «subînțeleasă», 122 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 110. . 111. în sensul simplei prezențe proprii celorlalte lucruri create“.<ref id="112">Ibidem, p. 67.</ref> La fel și atunci când, în gândirea modernă, se pleacă de la conștiință și acte de conștiință (cogitationes), luate ca de la sine înțelese. Viața însăși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nici măcar Dumnezeu - acestui mod de a privi lucrurile. Însă APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 123 112. 113. 114. 115. 116. 117. dacă orice poate fi privit ca simplăprezență, atunci orice poate să apară lipsit de sens și în cele din urmă absurd. Concluzia nu e formulată ca atare de Heidegger, însă ea, dacă e valabilă, ridică imediat semne de întrebare cu privire la felul în care filozoful distinge între cele cu sens și cele lipsite de sens. Aș înțelege de aici că ceva e
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
De pildă, ceea ce numim „realitate“ a fost înțeles la un moment dat ca „rezistență“ a unui lucru în fața voinței omenești: ceva apare „în afară“ și totuși opus voinței.<ref id="121">Ibidem, p. 282 </ref> 124 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 118. 121. . Aduce cu sine o indiferență tare, întrucât „rezistă“ și „se opune“. Poate merge și mai departe această indiferență a unor lucruri? Sigur că da. Ea poate deveni pe neașteptate primejdioasă, capabilă să distrugă orice în cale. Să ne
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pe neașteptate primejdioasă, capabilă să distrugă orice în cale. Să ne amintim ce spune Heidegger în § 32 despre ființarea simpluprezentă: aceasta poate deodată să ia cu asalt ființa omului și să o distrugă. Din lipsită de sens, ea devine nemijlocit absurdă.<ref id="122">Ibidem, p. 208.</ref> Este vorba aici toc mai despre natură și acele fenomene teribile ce pot avea loc. În cazul lor, se realizează paradoxul indiferenței pri mej dioase, disolutive. De regulă nu gândim în acest fel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
capabilă să ia cu asalt lumea omului (§ 15). Aș crede că exact aceste abateri ale ființării simpluprezente, pe fondul indiferenței ei ontologice, au condus, în paginile lui Heidegger, la considerarea ei ca lipsită de sens și în cele din urmă absurdă. Dar să revenim puțin la ceea ce s-a numit „natură“ și să vedem în ce ar consta indiferența ei aparte, cea care va fi considerată în § 32 ca nemijlocit absurdă. De cele mai multe ori se consideră că natura este dată ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ei ca lipsită de sens și în cele din urmă absurdă. Dar să revenim puțin la ceea ce s-a numit „natură“ și să vedem în ce ar consta indiferența ei aparte, cea care va fi considerată în § 32 ca nemijlocit absurdă. De cele mai multe ori se consideră că natura este dată ca atare, dintotdeauna și în ea însăși. Vorbim ușor despre viața APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 125 122. din adâncul ei sau despre acele lucruri care își au proveniența în natură. Ne
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
adânc“ - nu și locul geografic din care s-a stabilit că izvorăște acesta. Cum am putea sesiza totuși un asemenea mod de ființare, simpla ei prezență? Probabil regresiv, venind dincoace de privirea ambientală și de 126 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 123. preocupările cotidiene. De exemplu, dincoace de natura adusă într-o anumită ordine sesizezi ceva inepuizabil și imprevizibil, ce nu poate fi stăpânit ca atare. Însă în același loc ni se spune că a descoperi natura ca simplăprezență înseamnă a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
poate să devină gravă, terifiantă. Este o indiferență care neliniștește, amenințătoare. În fața ei, ne asigură filozoful german, te întâmpină simpla lipsă de sens. Și, deo potrivă, ceea ce se opune cu violență posibilității sensului, absurdul însuși. Astfel întâlnită, natura ne apare absurdă în ea însăși, simplă dezlănțuire de forțe fără nici o măsură. Este însă suficient de clară această idee? Înainte de toate, este ea de înțeles, așa cum ne lasă aceste pagini să o aproximăm? Să admitem că, în primă instanță și cel mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
decurge aici din ceea ce Heidegger însuși spune. Este la fel de surprinzătoare ca și o alta, enunțată mai sus, anume că, dacă orice poate fi privit ca simplă prezență, atunci orice poate să apară lipsit de sens și în cele din urmă absurd. Din aceste motive, îmi este greu să înțeleg de ce spune Heidegger că „orice ființare ce nu are felul de a fi al Daseinului [trebuie] să fie concepută ca lipsită de sens“. Greu de înțeles este și trecerea de la cele lipsite
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
este greu să înțeleg de ce spune Heidegger că „orice ființare ce nu are felul de a fi al Daseinului [trebuie] să fie concepută ca lipsită de sens“. Greu de înțeles este și trecerea de la cele lipsite de sens la cele absurde. Deși lipsa de sens nu e citită negativ, ea poate conduce la cele absurde („numai ceea ce este lipsit de sens poate să fie absurd“). Însă cum ar putea ceva lipsit de sens să devină potrivnic sensului însuși? În ce fel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de a fi al Daseinului [trebuie] să fie concepută ca lipsită de sens“. Greu de înțeles este și trecerea de la cele lipsite de sens la cele absurde. Deși lipsa de sens nu e citită negativ, ea poate conduce la cele absurde („numai ceea ce este lipsit de sens poate să fie absurd“). Însă cum ar putea ceva lipsit de sens să devină potrivnic sensului însuși? În ce fel are loc această sumbră metamorfoză? Într-adevăr, unele evenimente naturale pot să irumpă în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
însuși? În ce fel are loc această sumbră metamorfoză? Într-adevăr, unele evenimente naturale pot să irumpă în așa fel încât să distrugă totul în cale. Erupția pe neașteptate a unui vulcan, ce îngroapă în cenușă localități întregi, ne apare absurdă. Revărsarea cumplită a apelor, ce șterge din cale așeză rile omenești, o resimțim imediat absurdă. Căderea unui meteorit de proporții, ce duce la dispariția unor specii vii, apare sigur absurdă. Doar că toate acestea nu sunt absurde în ele însele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
să irumpă în așa fel încât să distrugă totul în cale. Erupția pe neașteptate a unui vulcan, ce îngroapă în cenușă localități întregi, ne apare absurdă. Revărsarea cumplită a apelor, ce șterge din cale așeză rile omenești, o resimțim imediat absurdă. Căderea unui meteorit de proporții, ce duce la dispariția unor specii vii, apare sigur absurdă. Doar că toate acestea nu sunt absurde în ele însele: nu s-ar putea spune cu înțeles așa ceva. Ele devin absurde în măsura în care omul vine în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
unui vulcan, ce îngroapă în cenușă localități întregi, ne apare absurdă. Revărsarea cumplită a apelor, ce șterge din cale așeză rile omenești, o resimțim imediat absurdă. Căderea unui meteorit de proporții, ce duce la dispariția unor specii vii, apare sigur absurdă. Doar că toate acestea nu sunt absurde în ele însele: nu s-ar putea spune cu înțeles așa ceva. Ele devin absurde în măsura în care omul vine în față și întâlnește nemijlocit puterea lor. Apar absurde în chiar această întâlnire. În alte cazuri
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
întregi, ne apare absurdă. Revărsarea cumplită a apelor, ce șterge din cale așeză rile omenești, o resimțim imediat absurdă. Căderea unui meteorit de proporții, ce duce la dispariția unor specii vii, apare sigur absurdă. Doar că toate acestea nu sunt absurde în ele însele: nu s-ar putea spune cu înțeles așa ceva. Ele devin absurde în măsura în care omul vine în față și întâlnește nemijlocit puterea lor. Apar absurde în chiar această întâlnire. În alte cazuri, absurdă este însăși conduita omenească ce a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]