5,281 matches
-
a termenului prim, aici ridiculizează: "păsări îngrășate, ugere de purcelușe și, la mijloc, un iepure împodobit cu pene, ca să semene cu un Pegas". Un laitmotiv al gradației este, mai apoi, modul de introducere în scenă a felurilor de mâncare prin aluzii ironice la adresa temelor și motivelor de largă circulație în poezia anacreontică. În versurile următoare, recitate cu aplomb de sonorul amfitrion, motivul fugit irreparabile tempus e secondat de epicureicul îndemn carpe diem: "Vai, amărâții de noi, nu înseamnă nimic omulețul!/ Fi
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
arte: ca în serbările populare italiene, toți "se prinseră-n voroave,/ orchestrele au inundat palatul,/ și, strălucind în aur, grele tave/ aduseră bucate la tot leatul"... Nu lipsesc nici "cupele suave", menite să creeze "bucurie mare, vorbă gravă, minte înțeleaptă", aluzie până în acel moment inexistentă în literatura medievală, unde cavalerii își sărbătoresc victoriile prin odihnă, dar niciodată cu băutură. Și iat-o ivindu-se, în vesela adunare, spre a tulbura liniștea tuturor, chiar și pacea conjugală a Galeranei, soția lui Carol
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în care o abandonase Boiardo, dar introduce și modificări ce dau măsura unui talent vizionar (episodul nebuniei lui Orlando și cel al călătoriei în Lună229). Pe acest poem l-a destinat parodierii Cervantes, pretutindeni în romanul său găsindu-se numeroase aluzii/ trimiteri explicite la scrierea lui Ariosto; Don Quijote însuși recapitulează episodul nebuniei lui Orlando, profețindu-și propriul destin sub specia autoironiei în primul volum, cu prilejul istorisirii întâmplării din Sierra Morena: "[...] vreau să-l imit pe Amadís, făcând aici pe deznădăjduitul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
umor pe parcursul primului volum. Scriitorul spaniol e mai generos cu modelele, dar generozitatea lui e doar o capcană, pentru că își afirmă tezist intenția de a "trezi oroarea cititorilor pentru istoriile închipuite și pline de insanități din cărțile cavalerești". Nu doar aluziile la circulația romanelor cavalerești sunt transparente în operă ("începu să i se pară cu cale, și chiar trebuincios, atât pentru faima bunului său nume, cât și pentru folosul țării sale, să se facă nici mai mult nici mai puțin decât
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
solid de ancorare a operei în universalitate) evidentă. Altfel de ce, în plin realism, s-ar fi gândit oponentul cel mai de temut al lui Dickens să-i propună publicului larg o altă perspectivă, e drept că presărată din belșug cu aluzii la moralitatea claselor superioare din glorioasa Anglie, a relației maritale Ivanhoe Rowena (și a cavalerismului, cu toate mistificările lui) din nu mai puțin celebrul roman istoric al lui Walter Scott? Thackeray era îndeosebi nemulțumit de convenționalitatea personajelor lui Walter Scott
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a nu scădea la întâmplare"), cel care le învestește cu o finalitate metafizică (și anume intrarea în posesia facultății de a vedea "în timpul nopții, cele șapte emisfere ale lui Ptolemeu, iar în timpul zilei doi oameni cum coboară din maimuță [s.n. aluzie la faptul că universul acesta aberant e și ateu]"). Ca în teatrul de mistere medieval, narațiunea uzează de convenții pentru a face trecerea de la un moment la următorul. Când simte nevoia să pună reflectorul pe "protagoniști", Urmuz recurge la o
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
al lucrării de față și care se reduce la următoarele: • cunoașterea unui text anterior (punctul de plecare: acesta poate fi un text sacru, cum e Biblia; un fapt real, cum e afacerea Rosenberg pentru romanul la care am mai făcut aluzie; o știre senzațională investigată de un ziarist, de pildă în Despre dragoste și alți demoni a lui Márquez sau un zvon, în Cronica unei morți anunțate; convenția manuscrisului găsit, exploatată de Umberto Eco în Numele trandafirului sau chiar o operă literară
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și abații străvechi". Urmează apoi romanul propriu-zis, a cărui structură e împărțită pe zile (bineînțeles șapte la număr, din nou în buna tradiție biblică), iar fiecare zi e împărțită conform indicațiilor din Notă și poartă un subtitlu adecvat, care face aluzie la romanele de mistere sau la cele de capă și spadă, în care titlul ori subtitlul rezumă acțiunea din capitolul respectiv. Punctul de plecare este un manuscris găsit, după voia hazardului, și el un fel de scriere second hand (reproductivă
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
e unul "inexistent". Agilulf, mai exact "Agilulf Emo Bertrandin din spița Guildivernilor și a Celorlalți din Corbentraz și Sura, cavaler de Selimpia Citerioară și Fes!", protagonistul istorisirii, e, ca în prozele urmuziene, compus dintr-o armură goală, de culoare albă, aluzie și la fecioria sa (care va rămâne neîntinată chiar și după încercările de seducție zădărnicite ale înfocatei văduve Priscilla, pe care încearcă s-o "convertească" la romantism, îndepărtând-o de plăcerile carnale) și există, pur și simplu, prin puterea voinței
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a se confunda cu obiectele pe care pune mâna sau cu locurile și ființele pe lângă care trece (dacă mănâncă ciorbă, devine ciorbă, dacă trece prin pădure, se transformă într-un copac, într-un urs etc.). Punând laolaltă o armură goală (aluzie limpede la donquijotism) și un scutier "fără personalitate", romancierul italian parodiază cuplul Don Quijote-Sancho Panza, fapt ce va fi confirmat și de desfășurarea erotică ulterioară a poveștii. În momentul în care "se confruntă" cu erosul, cavalerul nostru renununță la orice
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
simbolice contribuie cele câteva elemente legate de atașamentul primitiv față de animale, care sugerează idolatrizarea păgână post-mortem, dar conțin referiri și intenția ascunsă a lui Vineri, la hotărârea lui de a părăsi insula fără Robinson. "Andoar o să zboare", proclamă Vineri făcând aluzie la modul în care va transforma pielea animalului în pânză de corabie. Apariția vasului salvator, Whitebird, la exact douăzeci și opt de ani de la data naufragiului (aceeași dată ca și în romanul lui Defoe), îi provoacă lui Robinson "hotărârea inexorabilă de-a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
origini, nici de-a lungul evoluției sale inegale. Ea a ajuns să fie înțeleasă și practicată ca un gen în sine, ale cărui trăsături trebuie delimitate cu precizie și reprezentate cu talent. Dintre acestea, câteva sunt general valabile: prezența unor aluzii intertextuale prin care hipertextul trimite evident la hipotext, plăcerea ludică a stilizării, existența unor similarități notabile între model și textul produs prin parodiere, dublată de semnalarea, prin procedee specifice, a distanței ideologice și artistice între "copie" și "original". A vorbi
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pp. 591-601. 45 În cazul parodiilor picturale, de pildă, miza este mai mult satirică, ea nu pune în discuție estetica operei, caracterul ei propriu-zis de artefact: dacă Mona Lisa lui Marcel Duchamp (împodobită cu mustăți) poate fi decriptată ca o aluzie la incertitudinile sexuale sub care se plasează o lume în care nici o valoare nu mai este respectată, Mona Lisa lui Andy Warhol (subintitulată Mai bine treizeci decât una, fiindcă imaginea ei apare multiplicată de treizeci de ori pe un ecran
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Stalin este "un tâmpit", cu minte obtuză și îl numește în mod repetat cu porecla "Pahan". Rubin compune o baladă despre Moise, care i-a călăuzit timp de patruzeci de ani pe evrei în deșert, făcând în acest fel o aluzie la menirea lui Stalin de a conduce poporul rus. În discuția pe care o are cu Nerjin, Spiridon îl numește pe Stalin "Tătucul Mustăcios". Aceeași optică apăruse într-o aluzie strecurată în nuvela O zi din viața lui Ivan Denisovici
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
ani pe evrei în deșert, făcând în acest fel o aluzie la menirea lui Stalin de a conduce poporul rus. În discuția pe care o are cu Nerjin, Spiridon îl numește pe Stalin "Tătucul Mustăcios". Aceeași optică apăruse într-o aluzie strecurată în nuvela O zi din viața lui Ivan Denisovici. Referirea cu pricina îi este atribuită "unui glas" ce se aude la un moment dat în baraca șapte, unde Șuhov se dusese să cumpere tutun: "Vezi să nu-i fie
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
lui Stalin. Pentru aceasta, se oprește și asupra unei "performanțe științifice" a "Corifeului", cu intenția de a demasca impostura lui deplină. Stalin apare în roman într-o scenă în care începe să lucreze la un eseu de lingvistică. Se face aluzie aici la eseul Marxismul și problemele lingvisticii, apărut, într-adevăr, în anul 1950, în care Stalin atacă teoria monogenetică a limbii ("iafetică") construită de N.I. Marr. Lingvistul sovietic a emis ipoteza că limbile moderne au tendința să se unească într-
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
Dimitri Sologdin și Lev Rubin, discuțiile lor fiind adevărate dezbateri. Aceeași tendință manifestă și Oleg Kostoglotov care, în cadrul unei replici adresate tuturor, se orientează în mod special spre Rusanov, prin accentuarea unui cuvânt (umanitară), fapt ilustrat grafic de utilizarea italicelor. Aluzia vizează incapacitatea acestui interlocutor "privilegiat" de a înțelege cu adevărat sensul respectivului cuvânt. Patetic este, uneori, Ivan Denisovici, de fapt fals patetic în relație cu supraveghetorii, așa cum apare în situația în care încearcă să se dezvinovățească și să scape de
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
absenței informațiilor ori lacunelor lor, întrucât avem seria legilor inserate în Codex Theodosianus (438) și operele unor istorici de seamă (Eusebiu de Cezareea, Socrate, Sozomenos, Teodoret etc.), cronicari bizantini, scriitori creștini și păgâni care ne-au transmis numeroase fapte și aluzii sugestive. Prin învățătura și stilul său de viață pacific, creștinismul a devenit o concurență în calea religiei romane și a cultului imperial provocând intervenția tot mai insistentă a autorităților imperiale din primele trei secole. În secolul IV, atitudinea imperială față de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
elenist. Documentele epigrafice constau îndeosebi în prezența unor inscripții funerare foarte laconice, grecești sau latinești (foarte rar). Cuvintele evreiești reduse la prezența unor formule uzuale, precum Shalom! (pace, bunăstare) sau Shalom al Israel! (Pace peste Israel!), folosite rar, devin o aluzie evidentă la cauzele diasporei. Aceste cuvinte pot fi comparate cu Resquiescat in pace! (forma scurtă RIP, odihnească-se în pace), sculptat pe unele morminte creștine. Pentru o bună perioadă de tranziție iudeo-creștinii foloseau ambele limbi, în timp ce distanțarea față de limba iudaică
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de către istoricul Tacitus (circa 55-120 p.Chr.). Autorul ne descrie în opera sa (Annales, XV, 44, 3) manevrele diversioniste ale lui Nero (54-68) care a atribuit incendierea Romei, se pare la sugestia unui evreu, comunității creștine. În asemenea context, după aluzia la condamnarea lui Cristos, este făcută observația semnificativă potrivit căreia superstiția funestă, momentan reprimată, izbucnea iarăși, nu doar în Iudeea, originea acestui rău, ci și în Roma. Descoperirea creștinismului, din motive obiective, nu poate evita scrierile autorilor păgâni, chiar dacă acestea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
medio-platonice. În ansamblu, gândirea sa pretindea o cunoaștere adecvată a activităților celor credincioși și o inserare a creștinismului în schema religioasă a lumii greco-romane. 4.4. Creștinii în descrierea neutrală a lui Ammianus Marcellinus Istoricul roman Ammianus Marcellinus (330-395) face aluzii frecvente la creștinismul antichității târzii în Istoria romană, în care, adăugându-se lui Tacitus, descrie istoria Imperiului roman. Observațiile sale, specifice unui istoric necreștin din epoca de început a vremurilor creștine, descriu istoria Bisericii contemporane fără a viza o punctare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
după criteriile religiozității antice care, spre sfârșitul secolului IV, căpătase trăsăturile unui liberalism nivelator. 4.5. Problema intransigenței creștine în «Historia Augusta» Historia Augusta prezintă dificultăți în stabilirea caracterului cronologic, literar și istoric, până și în zilele noastre. Afirmațiile sau aluziile despre creștinism conținute în acest text au o semnificație deosebită pentru studiul nostru, chiar dacă nu este decât un pamflet împotriva creștinismului. Informațiile despre măsurile persecutoare împotriva creștinilor nu ocupă un loc deosebit, astfel încât afirmațiile de simpatie pentru creștini sunt date
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nepieritoare, iar sacrificiul lor, pe câmpul de bătălie, este numit sfânt, asemenea holocaustului care se consumă pe altar (cf. 1Mac 9) înaintea Domnului. 1.2. Concepția Noului Testament despre serviciul militar În paginile Noului Testament nu există nici o informație ori aluzie care să indice ori să dea de înțeles că Ioan Botezătorul, Isus sau Apostolii și-ar fi asumat vreo atitudine ostilă prestării serviciului militar. Dimpotrivă, ofițerii și soldați au fost primiți întotdeauna cu multă bunăvoință și cu respect, ori de câte ori se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să se supună oricărei autorități legitime și oricărei legi: Dați tuturor cele ce sunteți datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste (Rom 13, 7). Între aceste îndatoriri, nu face nici o aluzie la prestarea serviciului militar. Neporuncind-o explicit, nu o exclude; necondamnând-o deslușit, neexcluzând-o, o include în cercul obligațiilor generale ale supușilor față de cei care conduc. În doctrina sa, acest punct de vedere este foarte clar: creștinul nu se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care este în ceruri, care face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și face să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți“ (Mt 5, 44-45). În De resurrectione mortuorum, 19, 7, autorul face o aluzie critică la acțiunile armate care distrug popoarele și orașele, condamnând cu asprime guvernanți care le înfăptuiesc: Asasinul, sau principele ori tiranul care ar fi ucis pe nedrept mii și mii de oameni, nu va putea plăti șirul acestor acțiuni printr-
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]