2,942 matches
-
literaturii și a artelor ca structură estetică originală abia în secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții artistice, reprezentate în plan literar cu deosebire prin teatrul avangardei postbelice. În mod firesc, noțiuni relaționate absurdului precum: moarte, angoasă, culpabilitate, responsabilitate, trăire autentică/neautentică, angajare/neangajare, alienare, reificare, noncomunicare etc. au constituit spații comune în care literatura s-a întâlnit, prin multe coincidențe de viziune, nu doar cu filosofia existențialiștilor, cu fenomenologia lui Husserl și cu eseistica lui Camus
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de reprezentare este susținut și luminat indirect de cugetarea filosofică și de amintitele discipline ale științei despre om. Condiția umană existențială absurdă, singurătatea, alienarea, reificarea și masificarea în societatea de consum, teroarea cotidianului, recuzarea psihologismului și explorarea inconștientului, depozitar al angoaselor și al iraționalului oniric, degradarea funcției de comunicare a limbajului, etc. sunt teme corelate absurdului, investigate filosofic și sociologic și tratate avangardistic în teatru, nu în forma dramatică tradițională, cum au procedat Sartre și Camus, ci în maniera ilogică impusă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sale tradiționale acțiune, personaj, dialog nu sunt aboliți, ci modificați esențial. Acțiunea neunitară, logic nemotivată sau statică este, deci, substituită printr-o "nonacțiune", personajul, oglindire a individului "fără calități", fără biografie, anodin, apatic și amorf, definit doar prin trăirea propriei angoase, este înlocuit prin "nonerou" sau "antierou", iar straniul dialog nonconversațional și noncomunicativ din dramele absurde nu poate fi numit decât "antidialog". Astfel, teatrul încetează de a mai fi discursiv, analitic sau literaturizat, devenind o imagine vie, concretă a absurdului însuși
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
îndemână este dat de vârtejul nonsensurilor din Cântăreața cheală, al căror comic deschide mai larga perspectivă a absurdului în care viețuim, verbalizând fără sens și fără rost. Revelația absurdului suspendă sau deturnează plăcerea prin comic pentru că suntem plonjați în zona angoaselor, prin desprinderea de contingent și vizarea în ansamblu a condiției umane clownești. Acest comic al absurdului sub specia deriziunii a luat locul tragicului într-o lume pervertită, a valorilor degradate, a omniprezentei mediocrități pentru care nu tragedia clasică, ci farsa
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
așa este societatea."16 Nici această deschidere a orizontului conceptual caragialian nu-1 apropie decisiv de realitatea ficțională creată în maniera secolului trecut, în primul rând pentru că, așa cum observa Romul Munteanu: "preferința autorilor de farse tragice pentru universul imaginar și investigarea angoaselor, face ca în acest gen de teatru să nu mai găsim decât anumite semne ale realității epocii noastre, coincidența operei de teatru cu realitatea exterioară fiind de-a dreptul imposibilă."17 Așadar, s-ar putea spune că acea fațetă ianusiană
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca un dublu demers întreprins de Caragiale în sensul revelării și al respingerii absurdului prin ridicularizarea lui. Inconștiența lumii care nici nu-l percepe și nici nu râde de el, proiectează acest comic într-o zonă de contiguitate cu spațiul angoaselor de care este contaminat universul comico-tragic al lui Eugen Ionescu și al altor scriitori încadrați în literatura absurdului. Așadar, mai adecvat în calificarea raportului just între Caragiale și Eugen Ionescu ar fi termenul de precursor, întrucât cel dintâi prefigurează, așa cum
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
maschează amărăciunea și dezgustul, Eugen Ionescu îl produce deliberat, forțează limitele posibilului pentru a crea un univers absurd terifiant, de nesuportat ca și disperarea din care provine. Absurditatea "lumii-lume" expusă de autorul Scrisorii pierdute este, în schimb, una lipsită de angoasă. "Grija" și "trăirea autentică" sunt incompatibile cu această umanitate care se pierde în stereotipii de conduită și de limbaj, în preocupări derizorii și în verbiaj. Un caz singular și derutant este cel al personajului Anghelache. Dacă resimțirea stării de angoasă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
angoasă. "Grija" și "trăirea autentică" sunt incompatibile cu această umanitate care se pierde în stereotipii de conduită și de limbaj, în preocupări derizorii și în verbiaj. Un caz singular și derutant este cel al personajului Anghelache. Dacă resimțirea stării de angoasă ar fi un criteriu de recunoaștere a eroului absurd, enigmaticul casier ar avea statut de precursor al acestuia. El nu s-a sinucis, cum descifra Călinescu, "de frică"51 , întrucât nu avea cunoștință de pericolul real și imediat care-l
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al acestuia. El nu s-a sinucis, cum descifra Călinescu, "de frică"51 , întrucât nu avea cunoștință de pericolul real și imediat care-l pândea ne amintim că amicii nu l-au putut avertiza și înspăimânta ci a sucombat în fața angoasei proiectate imaginativ pe fondul unor acute refulări. Izbucnirile injurioase necontrolate, violența neașteptată a limbajului, faptul că pare "scos din țâțâni" se pot explica prin declanșarea stării de furie și revoltă, de tulburare profundă, specifică manifestării angoasei. Pe de altă parte
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ci a sucombat în fața angoasei proiectate imaginativ pe fondul unor acute refulări. Izbucnirile injurioase necontrolate, violența neașteptată a limbajului, faptul că pare "scos din țâțâni" se pot explica prin declanșarea stării de furie și revoltă, de tulburare profundă, specifică manifestării angoasei. Pe de altă parte, tocmai actul sinuciderii, absurd la Anghelache din lipsa unei motivații concrete, dar echivalat, în viziunea lui Camus, cu eșecul confruntării cu destinul și considerat, în consecință, inferior conduitei sisifice de continuare a farsei, mărește considerabil distanța
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
subsumată absurdului. Ulterior, întreaga creație dramatică ionesciană, în ciuda sau poate chiar datorită surprinzătoarelor metamorfoze formale și a inepuizabilelor năstrușnice mecanisme de iritare, consternare, dar și de trezire a conștiințelor, este simultan o punere în scenă și o defulare a propriei angoase a imposibilității de comunicare (Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele), a singurătății în existență (Scaunele), a anulării identității și a demnității umane prin conformism sau masificare (Jacques sau Supunerea, Rinocerii), a proliferării obiectuale care anihilează ființa umană (Amedeu sau Cum să te
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pot fi văzute și ca semnalări timpurii de stadii incipiente și încă benigne ale simptomelor dezumanizării și aneantizării pe care dramaturgia ionesciană, prin suspendarea unei astfel de premise a nebuniei în lumea de fantoșe create, le va transfera în zona angoaselor, pentru a sublinia absurdul condiției umane. Rețeaua intertextuală poate fi astfel activată pe ramificații noi cuprinse între opera lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu, prin tranzite nebănuite precum proza și dramaturgia lui Tudor Arghezi. Și Teodor Mazilu, "dintre
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
surzilor" din Cântăreața cheală. Această tehnică este totuși viabilă ca modalitate de generare a deriziunii, prin reflecția dedublată ironică, persiflatoare a propriei condiții grave. Aflat în burta chitului, Iona dialoghează cu sine camuflându-și disperarea prin obiectivare și exteriorizare a angoasei: Am auzit o poveste cu unul înghițit de un chit. (Mirându-se) Ei, nu mai spune, serios? Pescuia, tot așa, și vine chitul cel mare și "haț", apoi "gâl, gâl", și gata. L-a-nghițit. (înspăimântat) Și-a mai ieșit din el
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
trăită, iar valorile umane trebuie protejate și perpetuate cu orice preț. Discuția dintre tată și fiică, din ceasul în care agonia morții coincide cu cea a nașterii, este semnificativă pentru simplitatea unei astfel de soluții reductibile, de fapt, la suspendarea angoasei: IRINA (mânioasă): Ba! Îl omor. (Țipă.) Nu mai vreau să aduc pe lume pe nimeni... Nu mai pot... Mai bine îl omor în pântec... E mai bine de el... Nici nu simte nimic... E ca și când ai călca o frunză... n-
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu jumătatea cealaltă, o neîntreruptă și veșnic eșuată tentativă de regăsire a unității și a purității primordiale. O pierdere, o dizolvare în celălalt, uneori disperată, alteori lascivă sau plină de naivitate și de grație infantilă, prin care se încearcă depășirea angoasei provocate de conștientizarea marii treceri. Cealaltă particularitate este identificarea cu viața naturii, ceea ce face posibilă percepția corespondențelor între freamătul exterior și cel interior, dar și revelează singurătatea interioară și singurătatea în fața cosmosului: „De acolo n-am să mai vin / niciodată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285632_a_286961]
-
stării de poezie, expresie a adevărului și modificare profundă a realului. Volumul Ulysse - primul publicat după apariția Priveliștilor - este rezultatul acestei simbioze fertile între o nouă expresie lingvistică, o nouă formă de exprimare poetică și o adâncire a stării de angoasă existențială de-abia conturată, ca mărturie a unei adecvări parțiale la real, în poezia de tinerețe. Alegerea miticului Ulise ca simbol al peregrinului răspunde dorinței de a conferi dimensiuni colosale, homerice, unei neliniști adânci, resimțită atât în esența ființei sale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
perioada adolescenței. În această etapă de vârstă se atinge maturitatea intelectuală cu întregul ei complex de modele ideo verbale, instrumentele gândirii discursive. În cazul unei sărace alimentări culturale acest nivel nu poate fi atins. În perioada puseului de creștere, cu angoasele și cu neliniștile lui, produsele inteligenței se eclipsează temporar. Apoi trece pe primul plan constituirea concepției despre lume și viață. Mulți autori consideră că gândirea atinge apogeul ei de maturizare. În plan intelectual există numeroase aspecte particulare, datorate în mare
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
și, printr-un reflex de apărare, apare mai agresiv și chiar violent; performanțele intelectuale nu depășesc mediocritatea și întregul comportament este perturbat. Din lipsa de afecțiune părintească iau naștere unele conflicte ale adolescenților cu adulții, apariția, alteori, a stărilor de angoasă, a sentimentului de culpabilitate sau frustrare. Cercetările au pus în evidență legătura strânsă care există între dezvoltarea generală a personalității copilului și dezvoltarea afectivă. Influența negativă a lipsei de afectivitate se manifestă prin următoarele simptome.: copilul devine tot mai închis
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
sau scenă de recunoaștere. Prin peripeție 24, Aristotel înțelege schimbarea bruscă de situație care îl privește pe erou și inversează efectul acțiunilor. În Oedip Rege a lui Sofocle, de exemplu, ciobanul din Corint, crezând că-l eliberează pe Oedip de angoasele cu privire la părinții săi, îi descoperă adevărata identitate. Efectul căutat s-a inversat pentru că această revelație îl precipită pe Oedip în disperare. Să semnalăm faptul că tragediile grecești nu ascund decât o singură peripeție. Situată la deznodământ, ea constituie momentul acțiunii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe înțeles, și poți rămâne relativ stăpân pe tine povestind întâmplarea, în timp ce este rândul celor care ascultă să plângă. Tocmai acesta este rezultatul la care încearcă să ajungă arta noastră. De aceea arta noastră cere ca un actor să experimenteze angoasele rolului său, să plângă toate lacrimile din trupul său la el acasă sau în timpul repetițiilor, astfel încât să ajungă la calm, astfel încât să se debaraseze de toate elementele străine de rolul său sau putându-i dăuna. El poate atunci să apară
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trupul său la el acasă sau în timpul repetițiilor, astfel încât să ajungă la calm, astfel încât să se debaraseze de toate elementele străine de rolul său sau putându-i dăuna. El poate atunci să apară pe scenă pentru a-i comunica publicului angoasele traversate, dar în termeni limpezi, cuprinzători, simțiți în profunzime, inteligibili și elocvenți. În acest moment, publicul va fi mai afectat decât actorul, iar acesta își va păstra întreaga-i forță pentru ca s-o îndrepte acolo unde este mai multă nevoie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
35 („România literară”, 1968) era un exercițiu de teatru absurd, în turnură beckettiană, în Comme des cafards sur un plafond laqué (1998) precumpănesc înrâuririle din teatrul ionescian. Sugerat de mecanica schimbului de replici purgate de sensuri, „vidul” se încercănează de angoasă. Un episod aparte în scrisul de autor dramatic al lui O. a fost montajul Împărăția Ozanei, după Ion Creangă, „spectacol de cuvânt, sunet și imagine”. Demarând într-un tempo poematic, o scriere precum romanul L’Homme à la balafre (1999
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
pe om după moarte și nici nu trasa calea prin care ar fi putut fi dobândită o supraviețuire fericită și nedefinită. Este Însă foarte probabil ca turmele mari și fii ascultători să nu fi șters din inima omului Întrebările și angoasele, astfel Încât asistăm, În cadrul religiilor indo-europene (iar acest lucru trebuie să fi apărut deja Încă din faza religiei indo-europene inițiale), la o proliferare a ipotezelor despre destinul ultim al omului. Sunt ipoteze variate și contrastante care nu ajung niciodată să se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ea cu câteva luni Înainte, intra lent Într-o nouă eră glaciară. George Kennan i-ar fi dat dreptate. șase săptămâni mai târziu, el sugera Într-un raport al Biroului Executiv că problema reală nu era comunismul, decât poate indirect. Angoasa europeană era provocată de efectele războiului și de ceea ce Kennan diagnostica drept „epuizare fizică și morală”. Obstacolele cu care se confrunta continentul păreau de netrecut acum, când se risipiseră primul val de speranță și avântul reconstrucției postbelice. Hamilton Fish, redactor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acum să prevestească nesiguranță și anarhie. Exista apoi o anxietate mai concretă provocată de inflație și pierderea locurilor de muncă, În privința cărora guvernele păreau neputincioase. Faptul că liderii europeni păreau să fi pierdut controlul era În sine o sursă de angoasă publică - mai ales că politicienilor le convenea Într-un anumit sens, după cum am văzut, să-și exhibe neputința. Denis Healey, ministru de Finanțe În nefericitul guvern laburist de la jumătatea deceniului, deplora un continent Înecat În miliarde de eurodolari, opera unor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]