4,707 matches
-
care fuseseră cândva ungurești, inclusiv a Transilvaniei. Au intrat astfel În conflict nu numai cu Habsburgii, dar și cu românii și cu popoarele slave (croați, sârbi, slovaci). Între români și unguri, s-au dat lupte grele (În special În Munții Apuseni, unde țăranii români au fost conduși de un personaj intrat În legendă, Avram Iancu, „Craiul munților“). Spre sfârșit și Rusia, care Își luase foarte În serios rolul de „jandarm al Europei“, a sărit În sprijinul Habsburgilor. Ungurii au fost Înfrânți
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
un proces În profunzime, care preface nu doar temeliile politice, ci temeliile civilizației românești. Elita românească optează, pe cât de neașteptat, pe atât de radical și de rapid, pentru valorile occidentale de civilizație. Dinspre Balcani, România se orientează brusc spre lumea apuseană. Am simplifica prea mult lucrurile dacă am spune că nu existaseră deloc semne prevestitoare. Raporturile cu Occidentul erau, firește, mai vechi. Între Răsărit și Apus, nu a existat niciodată un zid etanș. Încă din Evul Mediu, legăturile cu Ungaria și
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
-l și lucid, din afară, dar și cu Înțelegere, din interior. În felul lui, Caragiale ilustra teza maioresciană a „formelor fără fond“. Românii se jucau de-a modernitatea, pe care nu aveau intenția să o aplice În formele ei rigide apusene. Privită cu severitate, România putea să pară neserioasă. S-au reținut vorbele indignate ale lui Raymond Poincaré, un domn foarte serios, viitor președinte al Franței: „Domnilor — a exclamat el, exasperat —, aici suntem la porțile Orientului, unde lucrurile sunt luate cu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
sate. Nenumărate biserici, chiar cele mai mari dintre ele de dimensiuni modeste, și câteva palate ale domnitorilor sau boierilor (le spunem „palate“, dar nu erau În fond decât case mai mari și mai cu grijă construite, departe de monumentalitatea palatelor apusene) dădeau relief unei aglomerații de tip rural. Orașele occidentale au Început prin a fi orașecetăți, bine strânse Între ziduri, cu clădiri pe mai multe niveluri, și fără spații lăsate În voia lor (este și tipul care se Întâlnește În Transilvania
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
chiar mulțumirea cea mai mare. Costea junior , Îmi spunea azi, că nu a fost mulțumit de primirea ce i s-a făcut versurilor sale la Suceava. Era supărat mai ales pe un Damian , sau așa ceva. Pleacă de aici, În munții Apuseni (...). Eu voi nota, de câte ori Îmi va veni În gând câte ceva care ar avea miez. Vremea frumoasă mi-a permis să mai iau vreo câteva schițe (...). Pe aici, din unghiul de vedere al vieții literar-artistice, nimic care să te intereseze. Sărutări
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
chiar și „recentul fugar” în Vest, P. Dumitriu, fusese, cu câțiva ani înainte, „neîndurător” și sarcastic cu un Joyce, iar criticii de „autoritate” precum Crohmălniceanu, Tertulian sau Paul Georgescu, ce în intimitate confesau în șoaptă interesul lor față de „modalitățile moderne apusene”, în scris și în ședințe publice, la U. Scriitorilor, se arătau „necruțători cu arta putredă, burgheză, ruptă de clasa muncitoare etc.”.Ă Materialismul istoric era flamura „victorioasă” sub care mărșăluiau nu numai criticii și ideologii oficiali ai comunismului românesc, dar
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a fost unul dintre aceștia! - că noi, cei din estul Europei, vom fi aceia care ne vom încărca de simbolurile și artele unei Europe obosite, uzate poate de timp și de războaie, păstrând intactă flacăra Renașterii și a marii culturi apusene. Iată că „misterul” propriei mele existențe se încarcă cu sau se alătură de „misterul” propriei noastre istorii recente, și folosesc acest cuvânt, „mister”, în dublul său sens: acela de fenomen obscur ce poate fi elucidat cu mijloacele rațiunii și ale
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ai unei bogății de reflexe istorice și temperamentale care, cu siguranță, contribuie esențialmente la bogăția și mai ales la vitalitatea noastră, sesizabilă în toate domeniile de activitate și creație și chiar și în exagerările, erorile și rătăcirile noastre. Orientali sau apuseni, latini, geto-daci sau slavi, nordici sau sudici, europeni - cu sensul de vestici sau central-europeni - sau balcanici, evident, în sensul „rău” al cuvântului, adică infestați de corupția și versatilitatea fanariotă, și, poate și mai grav, bolnavi iremediabil de lenea orientală și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
domină Marea Moartă, și de unde Moise a descoperit Pământul Făgăduinței. Regatul hașemit a câștigat cu iscusință, și după investiții serioase, lupta economico-exegetică, opunând tezele occidentaliștilor și ale orientaliștilor: Botezul lui Isus a avut loc pe malul răsăritean sau pe malul apusean? Soluția de compromis, cea mai puțin verosimilă (Isus, ținut de mână de Ioan Botezătorul, s-ar fi îmbăiat integral la mijlocul râului) nu mulțumea nici Israelul, nici Iordania, linia mediană neaparținând niciuneia dintre cele două țări. Dincolo de fluviu: rareori s-a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
să nu țin cont de campingurile din Galileea de sus, de fast-food-ul din Nazaret, de blocurile de locuințe din vârful muntelui Măslinilor, de difuzoarele asurzitoare de la Emmaus, pe scurt, de viață. Drumul care urcă spre nord de-a lungul malului apusean nu se apropie niciodată prea tare de lacul Tiberiada. Cum te apropii, cum vezi o barieră sau o gheretă. Neîndoielnic, Palestina istorică s-a schimbat mai mult în cursul ultimului secol decât în cele douăzeci care l-au precedat, iar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
decât o fecioară. Mare ticăloșie a mai ieșit pe lume, cașicum nu ne-ar fi fost destul vinul. A ieșit pe lume băutura blăstămată a cafelei așa și pe dincolo... Tuturor sultanilor le plăceau ceasornicile mecanice pe care le scorniseră apusenii și mai ales maurii din Gramà. Stratonic povestește lui Ionuț despre încăperile saraiului și despre grădina cu kioscuri și tainiți unde împărăția își ține haremul de fete "ghedlicâz". Straie subțiri albe, comănace bătute cu mărgăritar, pantofi de cordovan roș, buze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să cumpere monedele și obiectele pe care știa că lucrătorii au obiceiul să le dosească. Astfel d-rul Severeanu devenind anticar din experiență, și-a stabilit un depozit-safe la Bruxelles, unde a negociat achizițiile lui, câștigând din afacerile acestea cu amatorii apuseni și americani sume importante. A murit multimilionar. La "Academie" comunicarea lui Gusti. Prefer carne fără sos decât "sos fără carne" a zis Iorga. La secție, discuție asupra unui mic dicționar într-un volum, pe care îl dorește Regele până ce marele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o singură bucată. Înăuntru pictura și într-o măsură mai mică și sculptura sunt reprezentate prin opere de samă unele realizări din veacul X-XV altele mai noi au un interes mai mult istoric întrucât, în dezvoltarea lor, urmăresc evoluția picturii apusene. Din al XIX veac pictura începe să aibe o preocupare particulară, întrucât oglindește fie stări speciale prezente, fie momente ale trecutului istoric. Scene interesante din viața oamenilor mici și necăjiți, după ce un veac, pictorii se îndeletniciseră cu portretistica clasei dominante
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
liniște, despre un lac cu lebede... N-a mai rămas nimic din toate decât viersul... * Sunt bucuros că armata roșie ne-a scăpat poate pentru totdeauna de bestia războinică. * Syringa Josica un fel de liliac care crește și în munții apuseni. Floarea mai bogată. 1. Călătorie cu avionul. Moscova. Uzkoe și parcul, liliacul, cucul și privighetorile, flora de munte, mesteacăn și molid. Delegațiile poloneză și ucrainiană. Serată la Uzkoe. 2. Priveliști din Moscova. Biblioteca Lenin. Voks. Editura în limbi străine. Muzeul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Kiev și Moscova scrisori și telegrame și că mai ales se poate comunica telefonic cu orașele de unde plecaseră. Izolarea aceasta față de realizările sovietice, ignoranța lor, neîncrederea lor, arată că propaganda nazistă își găsește continuare după atâția ani în lumea burgheză apuseană, propagandă care-i face pe oameni stupizi. Notă: Să se adune la București, toate articolele și conferințile pe care le-am scris și le-am rostit în anii aceștia (excepție ce s-a publicat în Caleidoscop). Luni, 8 mai, ora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dată într-un document din 1471. La 14 septembrie 1472, are loc căsătoria lui Ștefan cel Mare cu Maria de Mangop. Mangopul era considerat ca o „împărăție creștină”, numit în documentele vremii Theodoro. Era o mică formațiune politică pe coasta apuseană a Crimeii. Principele acestui mic principat și fratele său aveau relații de bună vecinătate și comerciale cu tătarii, cu genovezii din Caffa și cu Cetatea Albă. În ciuda micimii sale teritoriale, principatul avea trei rânduri de fortificații și cetatea era așezată
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
până în tălpi”, cum îl caracterizase Șincai pe Matei se poate să fi contribuit la apropierea dintre rege și domn. Matei a înțeles cât de importantă este fapta lui Ștefan pentru creștinătate, dar și pentru fala sa. Vestindu-i pe principii apuseni despre victoria lui Ștefan, Matei și-o atribuia sieși. Așa se explică de ce, în scrisoarea pe care papa i-o trimitea regelui Ungariei, izbânda lui Ștefan, demnă de laudă, a fost obținută „cu sprijinul supușilor tăi ... și sub oblăduirea înălțimii
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Occident, se trag clopotele marilor catedrale și se aduc mulțumiri divinității pentru succesele regelui apostolic. I. Ursu considera că această campanie a lui Matei Corvin „se poate considera mai mult ca o piesă de teatru”. El trebuia să justifice față de apuseni sumele mari de bani pe care le cheltuise. Cu un gând la război și cu unul la nuntă, cum scrie Bonfinius, până la urmă biruie cel din urmă. În felul acesta se ratează șansa de a se da o lovitură, care
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
bagaje; eșalonul II, artileria, care regești, apoi regele și fratele său Sigismund, „cu mândra armată a curtenilor săi”, eșalonul III, nobilimea din Polonia Mică; eșalonul IV, cavaleri și pedeștri. În ziua de 25 octombrie, a trecut pădurea oastea din Polonia apuseană (Wielkopolska - Polonia Mare). Nu putea să treacă mai multă oaste deoarece era o singură cale îngustă și priporoasă. „Cu partea rămasă a armatei, regele se așeză în tabără dincoace de pădure. Când se lumină de ziuă, dădu poruncă să intre
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
insulele din Marea Egee. Un lucru este cert: domnul se temea de un atac din partea turcilor, fiind informat despre pregătirile militare făcute în Imperiul Otoman. De aceea, și-a strâns oastea în tabără, pregătit să se apere, lucru remarcat și de apuseni. Faptul că sultanul nu ripostează violent față de felul în care moldovenii s-au purtat cu solul turc, ne arată că acesta ținea seama de puterea militară a Moldovei și prefera să păstreze liniște la hotarul acesteia. O cronică rusească, referindu
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
să se înțeleagă altceva. În cărțile mele, Ștefan cel Mare (1970), Neagoe Basarab (1971), dar, mai ales, în Problema centralizării statelor feudale românești, Moldova și Țara Românească (197), am arătat că feudalismul românesc are particularități care îl deosebesc de feudalismul apusean. Problemele ridicate în cărțile citate nu au fost puse în discuție. S-a preferat ocultarea lor, pentru a nu stânjeni istoriografia oficială. Concluzia la care a ajuns Florin Constantiniu, într-un studiu care părea să inițieze o dezbatere pe tema
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Este reluată, așadar, teza lui B. T. Câmpina, dar cu o redactare mai elegantă. Domnul a dăruit din domeniul domnesc, astfel reconstituit, “principalilor susținători ai puterii domnești: biserica și mica boierime.” Dominium eminens este o categorie juridică specifică instituțiilor feudale apusene, semnificând dreptul de stăpânire superioară, asupra întregului pământ al țării. Valeria Costăchel considera că domnii români au avut și ei acest drept. H. H. Stahl a combătut existența domeniului eminent. Existența acestei instituții se bazează pe două obiceiuri consemnate în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
fapt care se datora instituției “oastea cea mare”, în lucrările sale ulterioare, autorul citat a imaginat feudalismul românesc ca fiind identic cu cel occidental, încât a renunțat la afirmațiile făcute în Mircea cel Bătrân. Efectivele oștilor feudale. În lumea feudală apuseană, feudalii erau obligați să vină la oaste cu un număr de oșteni bine înarmați, în funcție de mărimea domeniului, pe care îl deținea feudalul. Țăranii erau excluși de pe câmpul de luptă, cu excepția armatei elevețienilor. În secolul al XII-lea, ducele Normandiei venea
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
care posedau un armament greu (platoșe, coifuri, cămăși de zale etc). Din puținele informații pe care le avem, putem să afirmăm că și în oștile românești din secolele XIV-XV existau oameni bine înarmați, la fel ca cei din statele feudale apusene. O frescă de pe un stâlp din biserica Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș reprezintă pe un cavaler înarmat așa cum erau înarmați cavalerii occidentali. La 22 iunie 1456, într-un document dat de Petru Aron, acesta făgăduia regelui Poloniei îi va trimite în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
din seniori și vasalii lor care formau cetele feudale (banderii), țăranii fiind excluși în felul acesta de pe câmpul de luptă. Primul istoric român, care a încercat să stabilească o anumită paralelă între realitățile militare românești și cele din lumea feudală apuseană, a fost Ioan Bogdan, pornind de la două documente prin care Vladislav de Opolia (1378) și principele de Cernigov (1424) dăruiau, în Galiția, românilor Ladomir Românul și Vlad Dragosinovici, dreptul de a întemeia un sat, pe care să le organizeze după
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]