67,464 matches
-
false, Îs lucrul cel mai ușor de montat din lume. De fapt, ordinele mele erau să nu schimb nici un cuvințel cu tine. Nici să te trec În condicuța mea cu arestați... Fir-ar să fie! — Lasă-mă să iau o armă, Martín. Locotentul de alguazili se uită la Alatriste cu gura căscată. — Nici nu-ncape vorbă, zise, după o lungă pauză. Cu o Încetineală deliberată, căpitanul scosese cuțitul scurt de parlagiu și i-l arăta. — Numai ăsta. — Ești nebun. Mă crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
iar el era inexplicabil de singur În Încăperea luminată doar de lună prin fereastra desenând un pătrat pe dușumea. Nu știu cât timp am așteptat afară, dizolvat În Întuneric și nemișcat În spatele bornei de la răspântie. Strângeam În brațe bocceaua cu capa și armele căpitanului ca să mă Încălzesc nițel - fugisem după careta lui Martín Saldaña și a oamenilor lui doar cu pieptarul și niște pantaloni pe mine -, și astfel am stat mult acolo, strângând din dinți ca să nu mi-i aud clănțănind. Până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
urâtă; dar eu n-aveam cum să străbat În fugă, fără să fiu văzut, cei vreo treizeci de pași care mă despărțeau de casa de unde tot nu ieșea căpitanul. Neștiind exact ce să fac, am desfăcut cu grijă capa cu armele și mi-am culcat pe genunchi unul din pistoale. Folosirea lor era interzisă de sancțiuni pragmatice semnate de regele stăpânul nostru și știam bine că, dacă Justiția le-ar fi găsit asupra mea, m-ar fi condamnat la ani grei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
țeava pistolului lipită de spatele bărbatului care mergea Înaintea mea, când acesta mi-a simțit pașii și s-a Întors. Și am mai avut timp să-i văd mutra când am apăsat pe trăgaci și a pornit Împușcătura, iar focul armei i-a luminat chipul descompus de surpriză. Bubuitul pistolului a răsunat asurzitor Îl liniștea de mormânt a Portiței Sufletelor. Restul a fost și mai rapid. Am țipat sau am crezut că fac asta, pe de-o parte ca să-l avertizez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
asurzitor Îl liniștea de mormânt a Portiței Sufletelor. Restul a fost și mai rapid. Am țipat sau am crezut că fac asta, pe de-o parte ca să-l avertizez pe căpitan, pe de alta din cauza durerii groaznice resimțite la reculul armei, care a fost cât pe ce să-mi rupă brațul. Dar căpitanul era avertizat din plin de Împușcătură, iar când i-am aruncat spada pe deasupra bărbatului care era În fața mea - sau pe deasupra locului unde fusese bărbatul care Înainte se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-o de cum atinse pământul. Atunci luna se ascunse din nou după un nor. Am lăsat să cadă pistolul descărcat, l-am scos din pieptar pe celălalt și, Întors spre cele două umbre care se repezeau la căpitan, am țintit, strângând arma cu amândouă mâinile. Dar Îmi tremurau așa de tare Încât al doilea foc l-am descărcat orbește, În gol, În timp ce reculul mă dărâma pe spate la pământ. Căzând orbit de Împușcătură, am văzut preț de-o clipă doi oameni cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-se, cu câteva clipe Înainte de primul foc de pistol. Este adevărat că de cum ieșise În stradă se așteptase la așa ceva și era conștient de inutilitatea Încercării de a-și vinde scump pielea cu nenorocitul acela de cuțit scurt. Focul de armă Îl descumpănise la fel de mult ca pe ceilalți și În primul moment se crezuse ținta lui. Apoi Îmi auzi strigătul și, nepricepând deloc cum de mă aflam la asemenea oră În asemenea locuri, se trezise cu spada venindu-i vâjâind prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Întreg În jurul lui. Două lovituri piezișe alunecaseră pe pieptarul lui din piele de bivol. Cling-clangul spadelor de Toledo răsuna de-a lungul și de-a latul piațetei și nu mă Îndoiesc că, dacă locul ar fi fost mai locuit, Încrucișarea armelor albe și Împușcăturile mele ar fi umplut ferestrele de curioși. Atunci, Întâmplarea, care sub chipul norocului În Înfruntări Îl favorizează Îndeobște pe cel ce rămâne lucid și ferm, Îi sări În ajutor lui Diego Alatriste; pentru că fu voia lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la mână sări din nou la el, căpitanul lepădă cuțitul din stânga, Își apără fața cu palma deschisă și, fandând puternic, Îi vârî un cot bun de oțel În piept. Impulsul celuilalt făcu restul, Încât se pomeni tras În țeapă, aruncă arma cu un „Iisuse!“, iar aceasta sună metalic pe jos, În spatele căpitanului. Al doilea spadasin, care tocmai dădea să se repeadă, se opri brusc. Alatriste trase lama spadei din pieptul primului, care căzu ca o boccea, și Își Înfruntă ultimul dușman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și cu dublu tăiș. O dagă din cele cărora bunicii noștri le ziceau de mizericordie, pentru că o foloseau la lovitura de grație dată prin crăpăturile sau locurile de Îmbinare ale armurii, ori căștii, luptătorilor căzuți la pământ după o luptă. Arma aceea albă a fost prima pe care am avut-o În viața mea; și am păstrat-o cu mare devoțiune și grijă timp de douăzeci de ani, până când Într-o zi, la Rocroi, a trebuit s-o las Înfiptă Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
don Filip al IV-lea, foarte liniștit, i-a cerut o archebuză unuia din străjeri și, cu aceeași ținută regală netulburată, a coborât În arenă, și-a potrivit cu eleganță capa și pălăria și a țintit În așa fel Încât ducerea armei la umăr, slobozirea Împușcăturii și moartea taurului s-au petrecut parcă În același timp. Entuziasmul publicului s-a revărsat În aplauze și În urale și s-a vorbit de Întâmplarea aceea luni În șir, atât În proză cât și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
multe altele. Iar maestrul meu nu-i chiar Pacheco. Zâmbiră amândoi la unison, la fel de răutăcios. Luis Pacheco de Narváez era cel mai faimos maestru de scrimă din Madrid, ajungând să dea lecții regelui stăpânul nostru. Scrisese câteva tratate despre meșteșugul armelor și, aflându-se odată În casa președintelui Consiliului Castiliei, se lansase Într-o discuție cu don Francisco de Quevedo asupra unor detalii și concluzii; drept care, punând amândoi mâna pe spadă pentru o demonstrație amicală, de la primul asalt don Francisco Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
veacuri În șir. A căuta acum cine sunt adevărații vinovați de această stare de lucruri e deja altă discuție, care ne-ar lua prea mult, și nu-i acum nici timpul nici locul potrivit. Să zicem doar atât: că din armele cu care Dumnezeu și natura au Înzestrat femeia ca să se apere de prostia și răutatea bărbătească, Angélica de Alquézar avea panoplia completă. A doua zi după-amiază, În drum spre Corral del Príncipe, amintirea imaginii ei În dreptunghiul ferestruicii caretei negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Sevillei, unde galerele se pregătesc de plecare și unde se Întâlnește Întâmplător cu don Lope și cu Toledo, servitorul lui. A o șterge-i cu temei; că și ele pleacă de-aci. Oh, ce izbândă-i În a fugi de armele unei femei! Totul mi-a dispărut din preajmă, fascinat cum eram de cuvintele ce ieșeau din gura actorilor. Bineînțeles, după nici câteva minute mă aflam În plin Arenal al Sevillei, Îndrăgostit nebunește de Laura, și nu-mi doream decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se schimbase: acum era mai dură, mai insondabilă. E adevărat ce se spune, că acum câteva zile i-ai salvat viața unui anume călător englez pe care un camarad de-al dumitale era gata să-l omoare? Alarmă. Fuga la arme În răpăit de tobe și stridențe de trâmbiță, gândi Alatriste. Întorsătura aceea a discuției cuprindea În ea mai multă primejdie decât o incursiune nocturnă de-a olandezilor când el tercio dormea dus cu capul pe fasciile pregătite pentru asaltul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
volantă a șantierului de la canalul Dunăre Marea Neagră?... Ce maica și anafura mă-sii!... Dar când se produsese o nouă alternanță la putere și zilele de glorie ale peștilor de tranziție păruseră încheiate, lucrurile luaseră o întorsătură ciudată. Lumânărescu decretase întoarcerea armelor contra vechilor aliați, valori și principii, stabilind alte priorități în politica trustului, și nu ezitase să se afișeze solidar tocmai cu cei împotriva cărora combătuse cu mai multă vehemență până atunci. Acuzat că ar fi avut interese comune cu Toni
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
majorități, își cumpără susținerea unui proiect, schimbîndu-l cu un altul. În același mod, grupuri de presiune pot să se coalizeze pentru a obține satisfacție. Militarii, de exemplu, care doresc să-și modernizeze echipamentele, vor căuta să obțină sprijinul vînzătorilor de arme. La fel vor proceda medicii care doresc obținerea de echipamente medicale, sau un primar care dorește mai multe fonduri pentru comunitatea sa de la organismul superior. Toate acestea conduc la o creștere a cheltuielilor, față cu care omul politic devine dezamăgit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
mai mult c-un certificat incomplet, oarecare. Și nici a certificat nu va aduce prea mult, dacă mă gândesc bine, pentru că nu va garanta nimic. Va fi, la fel ca întotdeauna, un act obișnuit de constatare: - nimeni nu a folosit arme interzise; - nimeni nu a fost ucis sau rănit; - părțile nu au folosit luptători străini; - nu a fost luat nici un prizonier; etc., etc., și numai în final se va referi, echivoc, la pace. Așa au arătat și cele șapte tratate anterioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
unui cavaler și, desfășurând pergamentul, am citit cu glas tare finalul. Nu au priceput imediat, deși folosisem o intonație ce reliefa cum nu se poate mai limpede noua semnificație a textului. E drept, cei adunați erau mai mult oameni ai armelor, pentru ei rostirea cuvintelor într-un fel sau altul având mai puțină importanță, dar nici cavalerii, mult mai instruiți într-ale slovelor, nu au sesizat diferența. Cred că din cauza intervenției mele surprinzătoare nu au observat, așa că am reluat, accentuând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
așezări. Puștile mele cu foc repetat nu dau greș niciodată; cine dorește poate să se convingă!” I-a dus pe curioși la marginea târgului; acolo a cerut să i se arate orice țintă, până într-o sută de pași. Avea arme cu glonț, nu cu alice. Doar glonțul dovedea adevărata dibăcie. Vânătorul a cerut mulțimii să se dea la o parte și, liniștit, a lovit o țigară lipită de un brad, la câteva zeci de pași. Iar trei conuri de pin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
drumul. Nu se va lua după vorbele lui. Să-l audă numai ar fi vrut. Vânătorul de lupi albi aflase că Donna Iulia își aștepta bărbatul. Mai auzise, poate, și altele. Liniștit, ieșea uneori în marginea târgului și își încerca armele. Dintr-acolo urmau să vină fiarele. Zgomotul împușcăturilor îi încremenea pe locuitori vreme de câteva clipe; se gândeau - cine știe - că era bine că Vânătorul poposise tocmai în așezarea lor, nu în alta. Împușcăturile nu le aduceau siguranță, ci doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
în largul ei. Vânătorul de lupi albi era salutat de la distanță: târgoveții se arătau binevoitori, fără să ascundă o oarecare zeflemea; mai greșește omul, înțelegeau. Vânătorul știa - după ultimele semne - că lupii albi erau aproape. Dacă înainte nu purta nici o armă - doar când mergea la exerciții -, acum umbla cu ambele puști, așezate cruciș peste spate. Mijlocul și-l încinsese cu o cartușieră doldora. Nu mai întrezărise de când se știa un asemenea prăpăd. Niciodată - în alte părți - nu apăruseră atâtea vulpi. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
târgului și, folosindu-se de un ochean, ca marinarii, privea în zare ceasuri în șir, până îl dureau ochii. Terenul era denivelat, numai coline. Cu greu putea fi supravegheat un asemenea spațiu. Și de ales albul de alb. Vânătorul ținea armele în dreapta sa, rezemate de o tufă. Trebuia să deschidă focul la vreme: lupii rămași, stârniți de sânge, s-ar fi năpustit asupra celor căzuți, iar el ar fi avut răgazul să-și încarce puștile. Văzând cum stau lucrurile, târgoveții ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
sminteala unora luase șuierul drept altceva. Donna Iulia și-a dus mâna pâlnie la ureche. Doar vuietul. A stat un timp așa. ...Vânătorul de lupi albi a fost găsit în primăvară; oasele. Târgoveții au recunoscut sacul albastru, zdrențuit, și căciula; armele, atinse acum de rugină. Tigva se înverzise ușor într-o parte. Un strat fin de mușchi; nordul. Roiau furnici. La câțiva pași, doi lupi albi, putreziți. Mai încolo, încă patru. Până într-o sută de metri, alți trei. Vânătorul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ți s-ar potrivi. Toate câte nu ți s-ar potrivi. Toate vor avea drept axă Femeia solară. Lumina care umbrește. Îl vei contrazice, astfel, pe Leonardo, care susținea că umbra este superioară luminii. Femeia solară zâmbește aproape tot timpul. Arma Balanței. Zâmbetul Femeii solare devine cerc. Pentru prima oară, suporți cercul. Focul de pe circumferință. Centrul este un punct. Nu are dimensiuni. Femeia solară poate muta centrul doar din priviri, să îl apropie de margine, să îl treacă DINCOLO. Proba focului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]