3,326 matches
-
-și țină gura, să se gîndească la urmări, dar... - Imbecilul... O privi pe maică-sa care, metodic, Își punea o jachetă, Își lua poșeta, cheile, telefonul, se uita la ceas... - Unde pleci? O sfredeli pe fiică-sa cu o privire ascuțită În chip de răspuns. - Am să-l fac eu să tacă. Gwenaëlle Își Întoarse privirea, lăsînd-o pe Yvonne să iasă. * * * Stéphane cerceta cu disperare interiorul sandviciului pe care tocmai i-l dăduse Annick, aruncînd și cîte o privire spre faxul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tragere, dacă exista cumva vreun trăgător, Lucas era la adăpost de traiectoria lui. Scrută iarăși penumbra. Nimic. Atunci un foșnet ciudat Îi ajunse la urechi. Ca o țesătură mătăsoasă pe care cineva o șifonează. Cu toate simțurile În alertă, Își ascuți privirea, căută de unde putea veni foșnetul. Făcu ochii mari de stupoare. O formă aeriană, translucidă și opalescentă, zbura iute printre menhiri și trecea dincolo de tumulus, Îndreptîndu-se apoi direct spre faleză. Scăpă o Înjurătură și, uitînd de eventualul trăgător, Lucas se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
povestitor, de a-i procura, prin restituirea poveștilor copilăriei, cele mai frumoase seri din toată viața lui. Poate, fiindcă sunt seri petrecute pe câte o prispă, alături de iubită, cu mâna în mâna ei sau odihnită pe genunchiul ei delicat și ascuțit de copil. Încercarea amorezilor de a transfera acel farmec într-o cameră de hotel eșuează. Stricătoarea iubirii, își spune povestitorul, nu poate fi decât Aspida, piaza rea, ce nu are voie să se îndrăgostească, ci numai puterea, pe care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de propriul meu chip, aceeași căutătură din fotografiile retușate ale copilăriei. Mi-a vorbit de un careu, care-i apărea din când în când pe malul acestei plaje, format dintr-o țestoasă, un inorog, o floarea-soarelui și un creion arlechin, ascuțit la ambele capete. Nu l-a mai zărit din anul în care a murit una dintre prietenele mamei, care venea în fiecare an cu noi la mare. De atunci îl caută mereu... Un tânăr cu o înfățișare plăcută mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
singur. Ghețarul și-a schimbat între timp înfățișarea, nu mai este la fel de înfricoșător și straniu cum mi s-a părut atunci, în ziua accidentului, și multă vreme după aceea. Cu vârsta, și-a lărgit coapsele de la baza vârfului, iar umerii ascuțiți de ghețar tânăr din trecătoarea stâncilor abisale nu mi se mai păreau atât de amenințători, zăpada și-a pierdut acea consistență rugoasă și cristalină făcând schiurile să geamă la fiecare cotitură. Continui să vin aici să schiez de unul singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mării Inorogul, Țestoasa, Floarea-Soarelui și Creionul. Privirea leneșă a țestoasei În vârfurile unui careu desenat subtil pe imensitatea plajei stau: un inorog albastru, o țestoasă cu carapacea aurie, o floarea-soarelui tare palidă, din cauza stratului gros de nori, și un creion ascuțit la ambele capete. Toate cele patru elemente de dimensiunea unor jucării par însuflețite și măsoară cam aceeași statură, în ciuda tiparelor naturale cărora le aparțin. Azi e o zi tristă la mare. Soarele nu și-a semnalat de ieri prezența, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mamei, ce întotdeauna mi-a sugerat o păpușă Barbie. Fusiformă și numai fibră de sus până jos, fără nicio amintire de grăsime pe trupul ei de silfidă. Da, picioarele ei continuă să mă fascineze, cu glezna osoasă și minusculă, genunchii ascuțiți de copil, cambrate și răsucite, aproape strâmbe de atâta cambrare și răsuceală. Gambele ei curbe și întinse la maximum ca niște corzi de arc pornite din genunchi, gata să trimită săgeți către privirile observatorilor. De altfel, tot trupul ei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
inoportună intervenția mea. Păi nu știu. Am zis și eu așa din cauza "arcelor". A arcelor? râse ea către mine, ca și cum ar înțelege despre ce e vorba. Cum eu rămân puțin în urmă, ca de obicei, paznicul îmi întinde un creion ascuțit la ambele capete. De ce mi-l dai mie? îl întreb cu gândul la careul cu care m-am întâlnit de dimineață, pe care mi-l imaginez sub șenilele treierătoarei de nisip. Să scrii! Să scriu!? întreb din ce în ce mai contrariată. Ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ieri, când a fost urât și înnorat. Recunosc la o oarecare depărtare careul reliefat pe nisip. E delimitat de cearșafuri întinse parcimonios, exact până în marginile careului. Nu-mi vine să cred ochilor. Scot creionul din buzunarul pantalonilor scurți. E deja ascuțit la ambele capete. Îl înfig la loc, în colțul gol al careului. Floarea-soarelui, ce stă acum dreaptă și strălucitoare, face o reverență abia perceptibilă. Țestoasa își umflă pieptul și-și ridică gâtul cu fiecare trecere de val. Se restabilesc ritmurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de prea multe scindări. Forma amorfă din dreptul oglinzii începe să capete expresie, seamănă tot mai mult cu o față de om, de om bătrân cu trăsături de gnom; ochii încep să-i capete strălucire în întuneric, ca și cum ar fi stat ascunși până acum sub găvanele unui dovleac de Halloween. Gnomul mă privește ca și cum ar vrea să mă întrebe ceva, dar îi e teamă să nu mă înfricoșeze și mai tare. În ce mă privește, frica mi-e paralizată de dorința de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din zbieretele gnomului, îmi vorbește într-o limbă necunoscută, ce, de altfel, seamănă cu toate limbile. Totul nu are nicio noimă... Tăcere absolută... Gnomul încă se mai zbate în spațiul ferestrei, în același timp continuă să-mi zâmbească. O durere ascuțită în zona abdomenului mă anunță că trebuie să-mi schimb poziția. Mă trezesc, sau mai sparg un vis... Oare mă voi mai trezi vreodată la realitate din acest noian de vise recursive? Umblu de data aceasta singură pe un câmp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
asupra mesei și pentru a se adresa fiecărui oaspete în limba lui maternă. În sfârșit, în cel de-al treilea colț al mesei, stă fetița care scrie o carte de povești, intitulată "Darurile Mării", cu un creion arlechin, viu colorat, ascuțit la ambele capete. Pe măsură ce un vârf se tocește, celălalt crește la loc și creionul execută un salt mortal, din care se întoarce cu vârful ascuțit pe hârtie. Am grupat femeile pe o latură a mesei și bărbații pe cealaltă. Micuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care scrie o carte de povești, intitulată "Darurile Mării", cu un creion arlechin, viu colorat, ascuțit la ambele capete. Pe măsură ce un vârf se tocește, celălalt crește la loc și creionul execută un salt mortal, din care se întoarce cu vârful ascuțit pe hârtie. Am grupat femeile pe o latură a mesei și bărbații pe cealaltă. Micuța olandeză cu privirea melancolică, mereu gândind la Santiago și albatroșii ei, e încadrată de Eugenia, domnișoara întârziată cu nedespărțita ei umbrelă bărbătească în culori psihedelice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
te apese și nu le-nfrunta de unul singur. Eu sînt aici. Lupino își ridică privirea din pămînt. Ochii Hanei împrăștiau scîntei. Sau era doar o părere? Avea să-i fie dor de Hana, de blîndețea ei, de observațiile ei ascuțite despre lume, de înțelegerea de care dădea dovadă. Știa că Hana l-ar fi înțeles, dacă i-ar fi împărtășit planurile sale, și totuși nu îndrăznea s-o facă. Îi promisese lui Arus și trebuia să se țină de cuvînt
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
știa cît de greu îi era să reușească. Epuizată, se întinsese pentru cîteva clipe. Trebuia să-și tragă sufletul, ca să-l poată supraveghea pînă la sfîrșitul zilei, cînd, în sfîrșit, avea să se oprească, răpus de somn. Închise ochii. Își ascuți auzul; zgomotul salturilor lui temerare avea să-i comunice exact poziția în care se găsea. Cîteva clipe măcar, să relaxeze mușchii, gîtul, capul... O secundă de liniște îi trebuia... Relaxare... Liniște... Tresări speriată. Ațipise. Sări, confuză, în picioare. Puiul. Lupino
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
se făcu una cu pămîntul. Învățase o lecție aspră: dacă și-ar fi anunțat prezența, animalele ar fi dispărut într-o clipă. Se mulțumi să le pîndească din spatele copacilor. Urmărindu-le înaintarea lină, străduindu-se să le ghicească intențiile, mișcările, ascuțindu-și auzul și concentrîndu-și privirea, Lupino se simți vînător. Încetul cu încetul, sîngele i se ridică cu furie spre tîmple, unde-i zvîcnea nebunește. Instincte ancestrale îl acaparară. Era el, fiara, prădătorul născut din cine știe cîte generații de lupi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
prăbuși la pămînt. Trăia un coșmar. Alergase după himere? Himere găsea! Copacii prinseră a se legăna haotic; chipurile nefamiliare ale lupilor întîlniți se amestecau caraghios, formînd capete hidoase cu cîte patru ochi și boturi pereche; urechile-i înregistrau inexistente țipete ascuțite de vulturi furibunzi, care se amplificau nebunește. Și, deasupra tuturor, Hana, plutind ca o pasăre cu aripi larg desfăcute. Apoi, dintr-odată, se lăsă liniștea deplină. Extenuat de drumul parcurs și șocat de vestea primită, Lupino își pierdu cunoștința. CAPITOLUL
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cu siguranță, mînat de dorul de părinții săi, Lupino se întorcea de unde plecase! Toată disperarea adunată de la dispariția lui, toată forța mamei rămase singură, tot dorul și toată speranța o împinseră pe lupoaică într-acolo. Renunțase să folosească celelalte simțuri, ascuțind unul singur. Trebuia să înainteze după zgomotul perceput mai devreme. Ochii, umflați și înroșiți de plîns, străluceau cu puterea soarelui de iulie, ațintiți într-acolo. Se năpustise ca o vijelie în întîmpinarea copilului. Nimic și nimeni n-ar fi putut
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
vorba de o corabie, o galeră, pavoazată la castel prova ca de sărbătoare. Se recunoșteau În mod limpede rândurile de vâsle, vela pătrată Întinsă În vânt și o a doua velă desfășurată Într-o poziție neașteptată, sub chilă. Dante Își ascuți privirea, spre a surprinde mai bine fiecare amănunt. Poate că era vorba doar de o primă schiță. Desenatorul se gândise să situeze corabia mai jos pe foaie, iar apoi Își modificase proiectul inițial, deplasând desenul spre În sus. Dar detaliul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
presupusul celălalt, Însă fără convingere. Tot În tăcere, Dante se apropie de fereastră pentru a examina mai bine acea materie vegetală. Chipul i se Întunecă și o brazdă evidentă Îi despărțea acum fruntea În două. Durerea din tâmple i se ascuți și ea. — Fă să dispară tot vinul din pivnițe, Bargello. E mai bine ca priorii Florenței să bea apă, cel puțin pentru câteva zile. — Despre ce este vorba? Ai aflat? — E ciumăfaie. Frunzele plantei și florile, partea cea mai nocivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
privirea către un punct indefinit către care tindeau În mod evident salturile și fâlfâirile Îngerilor, Înflăcărați În a trage de partea lor păpușa, care, cu aerul ei tâmpit, părea să nu priceapă ce era mai bine pentru ea. Dante Își ascuți privirea ca să Înțeleagă ce anume intenționaseră să deseneze actorașii În centrul perspectivei acelor cercuri. Părea să fie o floare, un soi de trandafir care bătea În alb. — Acela e Raiul, messere! se simți Îndatorat să-l lămurească omul, care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ochiuri de lumină se deschideau în peisajul înecat de praf. Câțiva palmieri subțiratici și albi, ca tăiați în metal, se iviră pentru o clipă în dreptul ferestrei: - Ce țară! spuse Marcel. Autobuzul era plin de arabi ce se prefăceau că dorm, ascunși în burnusuri. Cei care-și ridicaseră picioarele pe bănci se clătinau de zguduiturile mașinii mai mult decât ceilalți. Tăcerea, nepăsarea lor începeau s-o apese pe Janine. I se Părea că au trecut zile întregi de când călătorește, însoțită de escorta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu stofe colorate, la umbra arcadelor acelui cartier pe jumătate indigen, pe jumătate european. Locuiau deasupra prăvăliei, în trei camere împodobite cu covoare arabe și cu mobile indigene. Nu avuseseră copii. Anii trecuseră, iar ei trăiseră în tot acest timp ascunși în aceeași penumbră, la adăpostul obloanelor pe jumătate lăsate. Vara, plaja, plimbările și chiar cerul se aflau undeva, departe. În afară de afaceri, s-ar fi zis că nimic nu-l mai interesează pe Marcel. Ajunsese să creadă că adevărata lui pasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
scânteiau roți subțiri de bicicletă. Burnusurile o atinseră în treacăt. Trei lumini roșii se iviră în întuneric în urma ei și pieriră aproape în aceeași clipă. Din nou începu să alerge spre fort. Când ajunse la jumătatea scării simți atât de ascuțit arsura aerului în plămâni, încât vru să se oprească. Cu o ultimă sforțare ajunse, nu se știe cum, pe terasă, lângă parapetul care-i apăsa acum pântecele. Răsufla greu și pe ochi i se pusese parcă o ceață. Fuga nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
este combătut cu fermitate de medicii chinezi. Tehnica se recomandă singură: atunci când un ac este introdus corect în punctul adecvat, nu curge nici o picătură de sânge, iar pacientul nu simte nici un fel de durere acută. Dacă ați introduce un ac ascuțit într-un vas de sânge sau într-un nerv, v-ar curge sânge imediat sau ați tresări de durere, așadar perspectiva occidentală convențională asupra acupuncturii nu poate fi susținută. Dr. E. Biancini, un susținător entuziast al acupuncturii chineze, explică natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]