3,370 matches
-
Unirea. Mă gândesc, poate. Da’ cam greu. Nici din partea aceea, dar nici din partea asta nu vor. Am observat eu și la dumneavoastră, sunt ca și cum au aceeași boală. S-au molipsit și nu ai ce le face. Aș lua, așa un băț și coc! la unul, coc! în cap la altul, ca să-i deștept, să se unească. Așa ar trebui. Așa aș face! A trebuit să trag un bocet la ștefan la Putna și să-i spun așa: scoală-te, ștefan și
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
disperare, «de trei ori trăiască doctorii!». Apoi Alberto le-a mulțumit călduros pentru primire...“ Che a descris scena detaliat În scrisoarea către mama sa, („un acordeonist care aproape că nu avea degete la mîna dreaptă și se folosea de niște bețe legate de Încheietură“ și „aproape toți ceilalți erau Îngrozitor de malformați, din cauza formelor nervoase ale bolii“), Încercînd, fără succes, să n-o Întristeze prea tare, comparînd imaginea cu „o scenă dintr-un film de groază“, dar frumusețea sfîșietoare a acelui rămas-bun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
decis să atacăm problema și să căutăm niște vreascuri cu care să Încropim un foc și să ne găsim o preocupare pentru mîini. Rezultatul a fost, cum era și previzibil, jalnic. Am reușit să strîngem Între noi o mînă de bețe, cu care am făcut un foc timid, care nu era În stare să Încălzească nimic. Ne rodea foamea, iar frigul și mai și, În așa hal Încît nu mai puteam să stăm Întinși să urmărim cele patru vreascuri din care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care e împiedicat de privirea tatălui său. De aceea el cere partea sa de avere, se duce în țări străine, unde în plăceri și desfătări își cheltuiește averea, sănătatea și tinerețea. Priviți-l acum la umbra unui stejar, răzimat de bățul său cu care păzește o turmă de porci, îmbrăcat în niște zdrențe, rupt de foame și de oboseală. În această stare Dumnezeu îi vorbește la inimă. «Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu» - își zise în sine
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mergeam în câmp cu căruța și el mâna caii, nu l-am văzut niciodata să-i lovească cu biciul, din contra încerca să vorbească cu ei, în limba lor: „mi cai mi, ce mi, știți ce mi? am aici un băț”! Când se întorcea de la școală, după ce mai crescuse, pe lângă pregătirea lecțiilor, se îngrijea și de frații mai mici ușurând astfel munca mamei, activitate ce o presta cu mult zel și dragoste. „Nel, nel, nel, dragul bădiei Ionel, vino la badea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mă afund, Dar nu găsesc razim, nu găsesc loc Să-mi agăț mâna întinsă zadarnic. Aștept... Nu știu nici eu ce aștept. Dar știu că eu sigur scăpare nu am!“ Peste noi toți, cerul coborâse amenințător, la o aruncătură de băț... În fiecare ceas al zilei, dar mai cu seamă al nopții, mă așteptam să aud bătăi violente în ușă... Iar a doua zi dimineață mă tre zeam fericit că nu se întâmplase nimic. și așa zi de zi, săptămână de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mai succintă descriere a firescului. De douăzeci de ani cunosc anecdota, și de-atunci mă tot așez alături de bătrân pe bancă. Dar nici până azi nu prea îmi vine să-i dau crezare. Floarea roșie și bățultc "Floarea roșie Și bățul" La ședințele în care, sub dictatură, oamenii își consumau o mare parte a timpului lor, îți puteai forma cea mai exactă imagine asupra felului cum se vorbea în societatea românească ținută sub supraveghere. și probabil că nu doar sub această
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
textul strofelor mai noi nu-l știam defel. După ultima strofă, copiii au rupt semicercul; agitându-se și zbierând, cei ce mai adineauri stătuseră smirnă s-au transformat iarăși într-o hoardă fără astâmpăr. Directoarea a luat de pe etajeră un băț: „Fără ăsta nu merge“, m-a încredințat. Apoi mi-a șoptit la ureche și a strigat patru copii să vină la ea. M-a îndemnat să mă uit bine la ei, după care i-a trimis îndărăt la locurile lor
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de seamă, mi-a mai zis directoarea. Băiatul nu suportă să fie contrazis, orișice-ar face va trebui să-i iei apărarea în fața celorlalți. Apoi directoarea a plecat, lăsându-mă singură cu grupa mea. Pe etajeră se găseau vreo zece bețe - crengi de grosimea unui creion și de lungimea unei rigle. Trei dintre ele, rupte. În acea zi a nins pentru prima oară anul acela cu fulgi mari, zdrențuiți, care s-au așternut pe jos fără să se mai topească. I-
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
trecea. Abuzul săvârșit împotriva substanței umane fusese deja interiorizat, acționând ca un drog față de care se crease o dependență. La copiii de cinci ani, distrugerea era un fapt consumat. Dar asta nu era decât o față a lucrurilor. Cealaltă era bățul. Cu excepția „ființelor superioare“ din grupă, cu privire la a căror descendență fusesem inițiată pentru a le proteja, toți ceilalți copii, oricum și oricând m-aș fi apropiat de ei, își fereau automat capul. Nu țineam în mână nici un băț, dar erau atât
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lucrurilor. Cealaltă era bățul. Cu excepția „ființelor superioare“ din grupă, cu privire la a căror descendență fusesem inițiată pentru a le proteja, toți ceilalți copii, oricum și oricând m-aș fi apropiat de ei, își fereau automat capul. Nu țineam în mână nici un băț, dar erau atât de obișnuiți cu bătaia încât mereu îmi aruncau priviri furișe, cu fețele schimonosite de spaimă, și mă implorau: „Nu mă bateți, nu mă bateți“. Cât despre cei aflați pe moment în afara razei de acțiune imediate a mâinii
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de spaimă, și mă implorau: „Nu mă bateți, nu mă bateți“. Cât despre cei aflați pe moment în afara razei de acțiune imediate a mâinii mele, ei strigau de fiecare dată: „Iei papară, iei papară“. Nu am folosit nici o singură dată bățul. Drept care n-am mai reușit să mă fac ascultată nici măcar cinci minute în șir - nici cu rugămintea să fie atenți sau dându-le tot felul de explicații, și nici cu țipete. Era prea târziu și în această privință. Căci pentru
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
felul de explicații, și nici cu țipete. Era prea târziu și în această privință. Căci pentru ei vorba obișnuită, spusă indiferent pe ce ton, nu era un mijloc de comunicare. Transei provocate de gargara lozincardă nu-i mai corespundea decât bățul. Acești copii căutau să mă silească să le satisfac nevoia de bătaie. și se simțeau abandonați, suspendați într-un vid isteric, deoarece nu-și încasau de la mine cuvenita porție de bătaie. Plânsetele lor sub ploaia de bețe a celorlalte „tovarășe
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mai corespundea decât bățul. Acești copii căutau să mă silească să le satisfac nevoia de bătaie. și se simțeau abandonați, suspendați într-un vid isteric, deoarece nu-și încasau de la mine cuvenita porție de bătaie. Plânsetele lor sub ploaia de bețe a celorlalte „tovarășe“ erau tot ce-i mai făcea să se simtă persoane. Plânsul îi distingea de masa colectivului. Trecând pe lângă ușile întredeschise ale celorlalte săli de clasă, auzeam bețele lovind și trosnind și copiii plângând. În ce mă privește
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mine cuvenita porție de bătaie. Plânsetele lor sub ploaia de bețe a celorlalte „tovarășe“ erau tot ce-i mai făcea să se simtă persoane. Plânsul îi distingea de masa colectivului. Trecând pe lângă ușile întredeschise ale celorlalte săli de clasă, auzeam bețele lovind și trosnind și copiii plângând. În ce mă privește, și directoarea, și colegele mele educatoare, careadministrau cu regularitate bătăi, dar poate încămai mult copiii care tânjeau să plângă pe săturate- cu toții socoteau că sunt incapabilă dintr-unul și același
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
educatoare, careadministrau cu regularitate bătăi, dar poate încămai mult copiii care tânjeau să plângă pe săturate- cu toții socoteau că sunt incapabilă dintr-unul și același motiv: unii pentru că nu voiam, ceilalți pentru că nu eram în stare să mă slujesc de băț. Dar și eu însămi mă suportam tot mai greu. Să nu ajung ca ceilalți, dar să nici nu pot rămâne așa cum eram - acest conflict interior s-a doveditirezolvabil. După două săptămâni, mi-am dat demisia. Cuvântul vorbit ce ni se
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ochi 5 Regele se-nclină și ucide 43 Când tăcem, devenim dezagreabili - când vorbim, ajungem ridicoli 83 Apucă o dată, dă-i drumu’ de două ori 118 Privirea străină sau Viața-i un sictir bătut în piuă 145 Floarea roșie și bățul 170 Insula e înăuntru - granița, în afară 180 La noi în Germania 198 Când e ceva în aer, de regulă nu-i lucru bun 211
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
noi nu procedam așa. Adunam pur și simplu balega uscată de pe câmp, căreia acolo i se spunea "tizic". Cei patru frați mai mari sub comanda lui Mircea plecam pe câmp luând cu noi patru saci precum și "uneltele" necesare: adică patru bețe destul de grosuțe prevăzute la una din extremități cu o crăcană, așa cum e suportul de lemn la praștie: un fel de lopățică sau de furculiță. Odată ajunși la "locul de muncă" ne opream, puneam sacii jos și plecam cu lopățica în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
noi, copiii ei, drept "dușmani ai poporului". Ce fel de dușmani eram noi? De ce? Noi nu făceam parte din popor?? Urma faza a treia a curățeniei: spălatul pe jos. Pentru îndeplinirea acestei munci, mama se folosea de două obiecte. Un băț la capătul căruia se bătea o bucată de scândură de vreo 30 de cm. lungime și vreo 12 cm. lățime. Peste această scândurică se învălătucea o cârpă ceva mai mare și mai grosuță. Alături, avea o căldare cu apă. Introducea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să plecăm la ora cinci, moment în care mama își încheie ziua de muncă. Da, e foarte bine, Mircea. În felul acesta ne vom întâlni cu mama la jumătatea drumului, zise Lică. La ora cinci, înarmați fiecare cu câte un băț și cât mai bine îmbrăcați contra frigului, am pornit la drum. Titi, vezi unde e Leu; în mod sigur vom avea nevoie de ajutorul lui. Țuki, pune pe foc și ai grijă de Bebi. Să fiți cuminți! Și am pornit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și de bumbac. Tizicul și tulpinile de bumbac se aflau complet sub stratul de zăpadă. Mai rămânea în discuție doar tarlaua de floarea-soarelui, care nu fusese arată și de pe care se mai puteau ciuguli niște resturi vegetale sub formă de bețe uscate. Dar acestea erau seci și îngropate o jumătate de metru în stratul de omăt viscolit pe câmp și trebuiau scoase bucată cu bucată, degajând zăpada din jurul lor. Era o muncă foarte grea, un chin. Scormoneam la rădăcina lor și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fiecare desagă aceeași cantitate de boabe. A legat cu sfoară gurile trăistuțelor și ne-a ajutat fiecăruia să ni le fixăm pe spate. Gata. Puteam pleca. Îmbrăcați cu ce-am avut și noi mai grosuț, cu mănuși, înarmați cu niște bețe constituite în redutabile arme defensive, am purces la drum, nu înainte de a o saluta pe mama. Sărut-mâna, mama, am plecat! Drum bun, dragii mei, fiți atenți! Mircea, ai grijă de frații tăi! Da, mama. Și am pornit însoțiți de prietenul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Și am pornit la drum cu Leu în frunte. Oamenii prezenți în curtea morii înțesată de căruțe, se uitau cu milă și cu dragoste la șirul de patru copii însoțiți de un cățelandru, cu niște tăbuiețe în spinare și un băț în mână trecând încet, printre căruțele și animalele din incinta morii spre drumul anevoie de parcurs, la capătul căruia o mamă neliniștită, înfrigurată și frământată de gânduri aștepta întoarcerea fiilor săi greu încercați. Refăceam la întoarcere același traseu, aceeași cărare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vei găsi platforma de gunoi. Eu mă duc să încerc să-ți caut de lucru. Spor la treabă! Și a plecat moș Danilov, învăluit în raglanul lui maro, peticit caraghios cu ață albă și având drept tovarăș de drum un băț de salcâm care în partea superioară manifesta o curbură ce te făcea să-l consideri aproape un baston sadea. Era o splendidă zi de vară! Vrăbiile și guguștiucii dialogau în limbajul lor, bucurându-se de binefacerile anotimpului cald, atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
puțin decât eliminarea și alungarea noastră din teritoriul pe care și-l revendicau cu obstinație monstruoasă. Dacă noaptea aveau curajul să se strecoare peste noi și printre noi, provocându-ne o repulsie crescândă și o frică îngrozitoare încât adormeam cu bețele în mâini pentru ca apărarea să fie mai eficace, lovindu-i pur și simplu pentru a-i îndepărta, ziua, în absența noastră, într-o cumplită bătaie de joc, excavau și dislocau o cantitate atât de mare de pământ încât căram afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]