KorAP: Find »[drukola/base=bănui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...116 117 118 ...472 >

11,781 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242

dintre oamenii mei îți poate fi de folos, indiferent cât de incompetent este, te rog să nu eziți. Totuși, presupunând pentru o clipă că acest impediment nu ar mai exista, care ar fi răspunsul dumitale? Am ridicat din umeri: — Cum bănuiesc că în cazul unui refuz mi-aș pierde autorizația de detectiv particular... — Normal... — ...permisul de port-armă, permisul de conducere... — Fără îndoială că am găsi noi niște pretexte... — ... atunci probabil că aș fi obligat să accept. — Excelent. — Cu o singură condiție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
comportamentul său e compulsiv sau impulsiv? Fu rândul ei să-și caute inspirația în paharul cu bere. Nu ne cunoaștem cu adevărat suficient de bine unul pe celălalt pentru a avea acest gen de conversație, nu-i așa? zise ea. — Bănuiesc că nu. — Totuși, o să spun atât, zise ea coborându-și vocea. Ați citit „Mein Kampf“? — Cartea aia veche și caraghioasă pe care o dau gratis tuturor celor proaspăt căsătoriți? Este cel mai bun motiv de a rămâne necăsătorit la care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
fi putut să treacă drept o fată de 20 de ani, dar, cu cele două codițe ale ei, îmbrăcată cu fusta lungă bleumarin, cămașa albă, jacheta din piele maro a BdM - Liga Fetelor Germane - și încălțată cu ghetele solide, am bănuit că nu avea mai mult de 16 ani. — O să mă uit să văd ce pot găsi, i-am zis pe jumătate amuzat de atitudinea ei de persoană adultă, care părea să confirme ceea ce se auzea uneori despre fetele de la BdM

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
prind, i l-aș fi înfășurat în jurul gâtului ăluia frumușel. — Oricum, zise ea, nu prea cred că o singură țigară îți vine de hac, nu crezi? Am râs: — Par eu a fi genul de pramatie care ar fuma țigări ieftine? — Bănuiesc că nu, admise ea. Cum te cheamă? — Plato. — Plato. Ți se potrivește. Ei, bine, Plato, poți să mă săruți dacă vrei. Nu te ascunzi după deget, nu-i așa? N-ai auzit de poreclele pe care le au pentru BdM

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Uite așa, zise el, când își pune țigara în gură, îi dai un upercut. Un maxilar deschis se fracturează foarte ușor. — Ce plăcut e să auzi că ancheta criminalistică ține pasul cu vremurile moderne, am zis în timp ce intram pe ușă. Bănuiesc că ai învățat asta la Freikorps, Deubel. Bărbatul zâmbi: — Mi-ați citit dosarul, domnule. — Am citit o grămadă, am zis, așezându-mă la biroul meu. — Eu, unul, n-am fost niciodată un mare cititor, zise el. — Mă surprinzi. Ați citit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
saloane. Ia 25% din tot ce fac fetele. Cel mai probabil e la ea acasă pe Richard Wagner Strasse. — Richard Wagner Strasse? am repetat eu. Unde dracu’ e asta? — Se numea Sesenheimerstrasse, se întinde către Spreestrasse. Știți, unde e Opera. — Bănuiesc că ar trebui să ne considerăm norocoși că Hitler iubește opera și nu fotbalul. Becker rânji. Conducând într-acolo, păru să-și recapete ceva din buna dispoziție. — Vă supărați dacă vă pun o întrebare foarte personală, domnule? Am ridicat din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
nu legile rasiale au împiedicat asta. Cred că pur și simplu n-am întâlnit una care să vrea să și-o pună cu mine. Deci n-ați avea nici o obiecție dacă vi s-ar oferi ocazia? Am ridicat din umeri: Bănuiesc că n-aș avea. Am făcut o pauză, așteptând ca el să continue, dar n-o făcu, așa că am zis: — De ce întrebi, de fapt? Becker zâmbi deasupra volanului: — E o micuță curvă evreică la salonul ăsta de masaj la care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
fără să sară niște așchii. Așa că, nevinovat sau nu, trebuie să te țin aici un timp, cel puțin până când pot să te verific. Mi-am luat sacoul și m-am îndreptat spre ușă: — O ultimă întrebare, deocamdată, i-am zis. Bănuiesc că n-ai o mașină proprie, nu-i așa? — La salariul meu? Glumiți, nu-i așa? — Și, atunci, furgoneta pentru mobilă... tu ești șoferul? — Da, eu sunt șoferul. — Ai folosit-o vreodată seara? Nu răspunse nimic. Am ridicat din umeri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
dea drumul? Încă mai avem și noi niște standarde, nu-i așa? Se ridică și ocoli biroul venind în fața mea: — N-o să îți placă asta, Bernie, îmi spuse. Așa cum nici mie nu-mi place. De ce ar fi asta o excepție? Bănuiesc că singurul motiv pentru care nu există oglinzi în toalete este pentru ca nimeni să nu fie obligat astfel să se privească în ochi. N-au de gând să-i dea drumul, nu? Nebe se sprijini de marginea biroului, își încrucișă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
agenda ca să verific dacă nu e ziua mea de naștere. Și încă ceva îmi fură privirea și m-am aplecat să ridic un cartonaș din cufăr: — Cartea de identitate a Irmei Hanke, am zis. — Păi, asta mă scutește de efort, bănuiesc. Illmann întoarse capul spre sergent: — În cufăr se aflau, de asemenea, hainele fetei moarte și cartea ei de identitate, dictă el. Pe interiorul cărții de identitate era o urmă de sânge. — Ar putea să fie asta amprenta unui deget, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
a doua sticlă de bere: — Să înțeleg că Orpo știe despre ce este vorba? — Von der Schulenberg i-a chemat pe toți Hauptmann-ii în sala de consiliu la începutul săptămânii trecute. Ei ne-au transmis ceea ce mulți dintre noi deja bănuiam. Că exista un alt Gormann pe străzile din Berlin. Majoritatea băieților presupun că de-aia v-ați întors dumneavoastră în poliție. Cei mai mulți dintre civilii pe care îi avem acum n-ar putea să-și găsească nici ochelarii de pe nas. Darămite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
350, ceea ce însemna că întotdeauna pe coridor era zgomot, iar asta mă obliga să-mi țin ușa închisă. Fără îndoială, acesta era și unul dintre motivele pentru care fusesem pus acolo, cât mai departe posibil de birourile de la Brigada Omucideri. Bănuiesc că ideea era ca prezența mea să fie ținută departe de restul personalului din Kripo, de teamă ca nu cumva să-i contaminez cu unele dintre atitudinile mele anarhice de investigație polițienească. Sau poate speraseră că spiritul meu neobedient ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Nu, zise el rar, a fost mai puternic de-atât, domnule. Ca și cum știau deja sigur. Îmi pare rău, domnule, nu explic foarte bine. Poate ar fi trebuit să nu menționez asta deloc. Poate că doar îmi imaginez. — Crezi în instinct? — Bănuiesc că da. — Bine. Uneori este singurul lucru pe care îl are un polițist ca să continue. Și atunci, n-are de ales decât să se încreadă în acesta. Un polițist care nu se încrede în instinct din când în când, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
rahat pe pantofi până când cineva o să aibă destulă minte încât să-i bage pe toți câinii vagabonzi în adăposturi speciale. Mi-am dus mâna la borul pălăriei: — Gândiți-vă la asta. Korsch își răsuci absent mustața, continuând să citească ziarul. Bănuiam că și-o lăsase să crească într-un efort de a părea mai impozant, la fel cum unii bărbați își lasă barbă: nu pentru că le displace bărbieritul - o barbă necesită la fel de multă îngrijire ca și o față rasă -, ci pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
mașină, zicând: — Acestea sunt datele la care au dispărut cele cinci fete. Speram că mi-ați putea spune dacă Streicher sau vreunul dintre partenerii lui au fost la Berlin în vreuna dintre aceste zile. Martin aruncă o privire la pagină: Bănuiesc că pot să aflu, zise el. Dar vă pot spune chiar acum că el este, teoretic, persona non grata acolo. Hitler îl ține aici, unde nu poate să facă rău, astfel încât singurii oameni pe care îi poate enerva să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
putea ca asta să nu fie suficient pentru instanță, dar pe mine mă va satisface. Eu n-am ce face cu ucigași în echipa mea. Korsch își scărpină gânditor nasul, evitând cu greu tentația de a se scobi în el. — Bănuiesc că nu ai nici cea mai mică idee unde se află inspectorul Deubel, nu-i așa? — Mă caută cineva? Deubel pătrunse degajat pe ușa deschisă. Duhoarea de bere care îl însoțea era suficientă pentru a explica unde fusese. Cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
care dădea spre o grădină mare se afla o harpă, iar în majoritatea fotografiilor de familie de pe bufet o tânără fată cânta la vioară. Până și pictura în ulei aflată deasupra șemineului înfățișa ceva muzical - un recital de pian, am bănuit eu. Mă uitam la el și încercam să ghicesc melodia, când Herr Hirsch reveni cu soția lui și cu fata. Frau Hirsch era mult mai înaltă și mai tânără decât soțul ei. Probabil că nu avea mai mult de 50

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
se par foarte greu de identificat. Îmi dau seama că sunt diferite, dar nu pot întotdeauna să spun de unde e persoana. Oftă adânc și se încruntă în timp ce încerca din greu să se concentreze: — Ar fi putut să fie austriac. Dar bănuiesc că putea la fel de bine să fi fost bavarez. Știți, de modă veche. — Austriac sau bavarez, am zis eu, scriind în carnețel. M-am gândit să subliniez cuvântul bavarez și apoi m-am răzgândit. Nu avea nici un rost să îi dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
în timp ce Goebbels doar seduce, Hitler fascinează. Pentru mine e dificil să comentez asta. Totuși, nu se poate nega efectul hipnotic pe care discursurile Führer-ului par să-l aibă asupra oamenilor. În mod sigur, mulțimea de la Sportspalast părea să-l aprecieze. Bănuiesc că trebuie să te afli acolo ca să simți atmosfera adevărată. Precum o vizită la stația de colectare a apei reziduale din canalizare. Pentru aceia dintre noi care ascultam acasă, nu era nimic de apreciat. Nici o speranță în nimic din ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
cu un bărbat care îi cosea acele părți din ea pe care găsise de cuviință să le taie în efortul de a stabili totul despre ea, de la virginitate la conținutul stomacului ei. Totuși, cel care confirmase ceea ce eu începusem să bănuiesc fusese conținutul gurii ei, unde era mai ușor de umblat. Ce te-a făcut să te gândești la asta, Bernie? mă întrebase Illmann. — Nu toată lumea rulează țigările la fel de bine ca tine, profesore. Uneori, un pic de tutun îți rămâne pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
zise el. Îl priveam cu atenție. Fața lui rămase congestionată și în timp ce m-am strecurat pe lângă el i-am putut zări micile broboane de transpirație de pe frunte. Intrând mai mult înăuntru, am simțit un miros cald de săpun și am bănuit că tocmai terminase de făcut baie. Închizând ușa, Herr Ganz o luă înaintea noastră și ne conduse într-un salonaș în care soția lui stătea în picioare, tăcută. Era înaltă și palidă, ca și cum petrecea prea mult timp în casă, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
a uitat furioasă la mine când mi-am aplecat capul către flacără: — Credeam că detectivii trebuie să fie capabili să aprindă chibrituri cu vârful unghiei. — Numai cei neglijenți, care nu dau cinci mărci pentru o manichiură, i-am spus căscând. Bănuiam că pune ea ceva la cale, dar habar nu aveam ce putea fi, nu mai mult decât aveam despre gusturile lui Hitler în materie de amenajări interioare. M-am uitat încă o dată bine la ea. Era înaltă - mai înaltă decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
germane: evreii sunt distrugerea voastră“, și la cele trei pagini duble de ziar aflate sub sticlă. Era destul de rău că-i ceream unei fete să joace rolul de momeală și fără să trebuiască să o expunem acestui fel de mizerii. Bănuiesc că ai dreptate, Becker. Știți că am. Uitați-vă la ea. Deja îl citește. Jur că-i place. — Cum o cheamă? — Ulrike. Am pășit către Stürmerkästen-ul unde stătea cântând încetișor de una singură. Știi ce ai de făcut, Ulrike? i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
care încalcă legea, dar nu pe aceia care se hrănesc din durerea și suferința altora. Era ca furtul pernuțelor de pe o pereche de cârje. — Peter, zise Hildegard, nu mi se pare că avem cu adevărat prea multe de pierdut. — Nu, bănuiesc că nu. — Sunt atât de bucuros că gândiți așa, zise Vogelmann. Întotdeauna eziți să recomanzi oamenilor un astfel de lucru, dar cred că în acest caz nu există alternativă. Cât va costa? — Aici vorbim de viața Emmelinei, izbucni Hildegard. Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
în toaletă, aș fi putut să îmi doresc să fiu în altă parte sau cel puțin să port o mască de gaze, căci mirosul de fecale care mi-a salutat nările ar fi întors stomacurile unei clinici întregi de proctologi. Bănuiesc că la asta se referă polițiștii atunci când spun că asta e o meserie împuțită. După părerea mea, mai împuțită decât să trebuiască să stai potolit într-o toaletă în care cineva tocmai a reușit o eliminare de proporții cu adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]