3,080 matches
-
o sută cincizeci de oameni, Iudei și dregători, afară de cei ce veneau la noi din neamurile de primprejur. 18. Mi se pregătea în fiecare zi un bou, șase berbeci aleși, și păsări, și la fiecare zece zile se pregătea din belșug tot vinul care era de trebuință. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia. 19. Adu-Ți aminte de mine, spre bine, Dumnezeule, pentru tot ce am făcut pentru poporul acesta! $6
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85121_a_85908]
-
lor, împreună cu împărații și popoarele țării, ca să le facă ce le place. 25. Au ajuns stăpîni pe cetăți întărite și pe pămînturi roditoare; au stăpînit case pline de tot felul de bunătăți, puțuri săpate, vii, măslini, și pomi roditori din belșug, au mîncat, s-au săturat, s-au îngrășat, și au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare. 26. Totuși, ei s-au răsculat și s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85121_a_85908]
-
re major și Simfonia în sol major), ca și a fiului său, W.A. Mozart (Mică serenada în sol major). Muzică ascultata confirmă opinia exprimată de dl. Francisc Lăszlă în competentul sau eseu introductiv din programul festivalului: "Mozart avea, din belșug, ambele daruri de la providența: atât codul genetic care îl predestina pentru o cariera muzicală, cât și un anturaj muzical stimulator. Cariera sa este de neînchipuit fără aportul părintelui sau, care a fost mult mai mult decât un modest . Numele lui
Cluj - Festivalul Mozart by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/18186_a_19511]
-
negoțul ce se făcea în zonă, cu produse ca vin, untdelemn, stofe, mărfuri de lux, în general, destinate căpeteniilor alogene, dar și fruntașilor locali de la Dunăre. Geograful arab Edrisi (c. 1150) menționează orașul Dristra, cu străzi largi, bazare, mărfuri din belșug, în condițiile în care barbarii înșiși beneficiau de produsele schimbate în zonă. El precizează că de la Dristra sunt patru zile de drum, pe Dunăre, până la Vicina, la gurile ei, "un oraș cu mulți locuitori". Regele pecenegilor, cu carele și călăreții
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vlahii din munți spune, în 1166, că "nici un principe nu-i stăpânește", iar în timpul cruciadelor (1190), un nobil din suita împăratului Frederic Barbarossa notează că a pătruns "într-un ținut bogat, numit Vlahia, nu departe de Salonic, unde am aflat belșug de produse". Vlahia Mare a dăinuit, ca ținut autonom, și după întemeierea împărăției vlahe, în 1185-1186. Cea dintâi alcătuire politică românească, menționată la sfârșitul secolului al X-lea, Vlahia Mare a durat patru sute de ani, sub forma unei formațiuni autonome
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
emisă de regele Ungariei caracteriza aceste ținuturi (Țara Bârsei) ca fiind "deșarte (pustii) și lipsite de locuitori"! Țara Bârsei era de fapt un teritoriu privilegiat, cu pământ mănos pentru agricultură, cu pășuni bogate pentru vite, cu ape și păduri din belșug, ocrotite de munți înalți. Regiunea era considerată "pustie" de regalitatea ungară doar pentru că nu era stăpânită de aceasta, iar nobilimea nu preluase pământul obștilor sătești. Diploma de danie din 7 mai 1211 precizează că "țara" li se dăruiește cavalerilor, pentru ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de starea timpului etc. De aceea, în 1837, Anagnoste Michel se socotea îndreptățit să spună: „folosiți unele din aceste râuri; faceți navigabile unul sau două din aceste cursuri de apă; veți crea un ansamblu imens de comunicații fluviale; veți revărsa belșugul peste o țară săracă”. Chestiunea navigabilizării râurilor noastre a preocupat pe toți acei care au reflectat câtuși de puțin asupra stării în care se aflau transporturile moldovenești. Interesul pentru navigabilizarea râurilor noastre a crescut în măsura în care, printre altele, a sporit și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mulțimile să gîndească asemenea lor. Și dacă judecăm după longevitatea liderilor de partid, chiar și a celor mai democratici dintre ei, înseamnă că de cele mai multe ori reușesc. Iată un spectacol extraordinar, cu toată banalitatea lui: de sus, conducătorul revarsă din belșug laude asupra mulțimii iar aceasta din urmă, aflată în partea de jos a scenei, înalță în cor o salvă de laude și jurăminte, asigurîndu-l că el e unicul și de veacuri pămîntul n-a mai zămislit vreun om de grandoarea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
invers. Oricine recunoaște acolo semnul unei credințe neprefăcute, al unei bogății adevărate: "Astfel, cînta poetul Rumi, un ram încărcat de fructe se apleacă spre pămînt, iar unul fără fructe fruntea și-o înalță, ca un plop. Cînd fructele sînt din belșug, se pun proptele pentru ca ramura să nu se tîrască pe pămînt. Profetul (avînd mîntuirea asupra-i) era smerit, căci toate fructele din lume, de la început și pînă la sfîrșitul acesteia, în el se aflau adunate. De aceea, nu aflai altul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
infantilă în atotputernicia unui personaj sau a unei forme magice. Ea justifică o creștere la nesfîrșit a dorințelor, cum se întîmplă în fiecare zi și în publicitate. Astfel, ea închide masele într-o lume a iluziilor, o utopie în care belșugul sau dreptatea nu vor cunoaște margini, adică în fapt o lume magică. Se poate spune că autoritatea acestor conducători este una de tip economic în măsura în care anumite idei (de pildă creștinismul și socialismul) sînt privite ca mijloace de a satisface anumite
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
din zona satului Stilo să fi fost atât de oropsiți; oamenii de prin părțile mele trag din greu ducându-și zilele cu două capre, oleacă de pământ, ceva fructe; credeam însă că mai sus, spre capitală, am să dau de belșug. În schimb aveam parte de oștiri de țânțari în bălți de apă stătută, bântuită de muște și viespi grase; de câte ori încercam să beau apă, trebuia să fiu atent la vipere. Au fost zile când n-am reușit să găsesc nici măcar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
acele bunuri și servicii pe care le pot produce cel mai ieftin. Ele pot apoi schimba bunurile lor contra unor produse fabricate mai ieftin în altă parte. Astfel, totul este produs în modul cel mai eficient, conform mecanismului prețurilor, iar belșugul este maximizat și este mai bine pentru toți. Pentru Smith, "mâna invizibilă" a forțelor pieței conduce pe fiecare membru al societății, din fiecare stat, către poziția cea mai avantajoasă în economia globală. Interesul fiecăruia devine interesul general al tuturor. Relevanța
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
orizonturi metafizice. Altele sunt surâsuri desprinse dintr-o tragică resemnare În fața vieții. Unele au urâtul obicei al dascălilor care moralizează. Altele, un umor izbăvitor de tristețe. Adâncime, joc, grotesc Întâlnești la fiecare pas, dacă nu la orice țăran, atunci În belșugul de Înțelepciune al acelui țăran fără de nume, sinteză rezumativă a geniului unui Întreg popor, rămas aproape același prin cel puțin zece veacuri” (Blaga, 1990, p. 252). Lumea proverbelor reprezintă așadar un martor vigilent și, totodată, necruțător al măririlor și al
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
am Întâlnit.” (Homer) Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara ta. (Nu este Însă cazul apatrizilor, care, nemulțumiți cu situația pe care le-o oferă prezentul În țara lor, pleacă pe alte meleaguri spre a găsi acolo belșug, satisfacții, fericire: „Ubi bene, ibi patria” - unde-i bine, acolo e patria; patria este oriunde este bine.) Preferăm să se vorbească rău despre noi, decât să nu se vorbească deloc. Într-adevăr, preferăm să fim invidiați, decât ignorați.) „Cele mai multe conversații
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Înțelepciunea populară ne arată, prin proverbe, că lăcomia strică nu numai „omenia”, ci și sănătatea: „Cine mănâncă până se Îmbolnăvește postește până se Însănătoșește”; „Cinele copioase umplu mormintele”; „Unde moare furnica, dacă nu În zahăr!”; „De mult orz crapă calul”; „Belșugul mâncărurilor oprește ascuțimea minții” etc.) „Cine dorește cel mai puțin, acela are nevoie de cel mai puțin.” (Publilius Syrus) Leacul oricărei dureri e răbdarea. (Nerăbdarea precipită lucrurile și le face insuportabile, pe când stăpânirea de sine le face tolerabile și, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sau de respect În priviri valorează mai mult decât o bijuterie foarte scumpă, dată cu un gest de emfază, de rutină sau de obligație: „Te copleșește darul, dacă ți se dă cu un zâmbet”.) „Sunt unii care dau puțin din belșugul pe care Îl au, și aceasta pentru a li se recunoaște dărnicia, Însă această dorință ascunsă umilește darul făcut. Sunt, apoi, alții care, puțin având, dau totul. Aceștia cred În viață și În mărinimia vieții, iar sacul lor niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
atitudini diferite - două povestiri - care pun față În față un „postmodernism materialist” american și o „hipermodernitate” franceză. Ceea ce este obezitate pentru ultima - de unde Înlocuirea prefixului post cu hiper, ultra sau supra, ultimul folosit de antropologul Marc Augé - poate fi, dimpotrivă, belșug, bogăție, Îndestulare pentru primul. Viteza unei societăți dominate de capital poate fi celebrată sau, dimpotrivă, tematizată ca sursa unei fascinații meduzante cum face Paul Virilio. Poți saluta delocalizarea, imaginația ta poate urca În spirale către eterul marilor cuvinte, În deliruri
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și încă tot fierbinți". La Ion Horea starea de euforie și nostalgie, peisajul, muncile țăranului se desfășoară cu rezonanțe din Hesiod, Pillat și Esenin. Peisajul este învăluit în melancolia celui plecat de acasă. Alteori satul este adus în conștiință prin belșugul lui; el nu este evocat, ci trăit efectiv. În acest complex timpul devine calendarul muncilor și al roadelor. Ion Horea descrie toamna cu belșugul ei în detalii de pastel surprinse în obiectivul aparatului de filmat, însoțite de o muzică melancolică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Peisajul este învăluit în melancolia celui plecat de acasă. Alteori satul este adus în conștiință prin belșugul lui; el nu este evocat, ci trăit efectiv. În acest complex timpul devine calendarul muncilor și al roadelor. Ion Horea descrie toamna cu belșugul ei în detalii de pastel surprinse în obiectivul aparatului de filmat, însoțite de o muzică melancolică și duioasă; timpului pillatian i se adaugă mai multă ceață, ochiul care se vrea senin se întunecă treptat: "Parcă ninge peste mine, parcă-aș
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
muzică, în arome, în mișcare. Dacă la început culorile peisajului și ale satului erau distincte, treptat ajunge la imixtiunea cromatică în tonuri și nuanțe patinate: zilele vin cu brumă, aurăriile se sparg, se topește bântuirea de grauri, totul subordonat sentimentului belșugului. "Coșarele sunt pline. Din grajduri iese fum/ Și un miros de țuică se întinde până-n drum/ Vin carele din sate vecine cu borhot/ Și sâmburii de prună se aruncă peste tot/ E-o fierbere în focul unui îndemn ocult/ și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sunt fierbinți, sentimentul primăverii este al focului, al flăcării din firul ierbii; sentimentul verii este tot al focului: Când soarele coboară prin vii cu struguri plini,/ lăsându-și leneș lapții de foc peste ciorchini". Sentimentul toamnei este legat de flacăra belșugului, pregătind semințele ce vor purta în nări "văpaia stinsă și-ncremenită-n țâțe". Ceea ce dă originalitate pastelului, deși muzica versurilor pleacă de la modele, este tocmai arderea ca soroc al creșterii în care respiră satul cu toată viața lui desfășurată calendaristic. La Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trăirilor sau asupra naturii exprimate în plăcerile directe: "Călugărița ploii mătăniile-și bate/ Pe urma vinovatei, să facă în veci uitat/ Nepăsătorul hohot al verii deșănțate/ Culoarea ei de ruguri, străvechiul ei păcat." Descoperim în versurile poetei un sentiment al belșugului și al bucuriei, un sentiment de plenitudine. Chiar atunci când luciditatea începe să-i cenzureze exploziile, suflul emoțional, o anume trăire senzorială mai persistă ("Vârstele anului" 1957): "Tot o să treacă iubirea... nici n-o să știm/ Fără de veste o să treacă... Pe aprinsul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înaintea nuntașilor, în timp ce: "Lăutarii obosiți și negri,/ zic un cântec nou de la oraș/ și-și lipesc pe frunțile-ncrețite/ Ultimul bacșiș luat de la nași." Cosașii bat coasele și imaginea statuară a muncitorilor ne trimite la Alecsandri și la Tudor Arghezi ("Belșug"): La umbra nucului de lângă drum/ și umbra fuge speriată,/ Numai copacul șade înverzit/ Că nu poate s-alerge și el,/ Dar ciocanul și coasa rămân de oțel/ și cosașii de piatră." Ileana Mălăncioiu reînvie universul și muzica versului lui George
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
diluează cu apă fără sare și o transformați în ciorbă, iar ciorba se diluează cu apă fără sare și devine mai lungă, dar comestibilă; - dacă ciorba nu e prea sărată, dar are un gust groaznic, procedați invers: adăugați sare din belșug, piper, boia de ardei iute, oțet și orice alt condiment puternic aveți prin bucătărie; cu cât e ciorba mai rea la gust, cu atât trebuie să o sărați și să o condimentați mai tare; ciorba dreasă astfel nu se mai
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
brînză, în mijlocul aceluiași silnic mutism, i-am văzut apoi seara adormind rupți de oboseală, pentru a reîncepe în zorii zilei următoare corvoada plicticoasă din ajun. Țăranii culeg astăzi viile noastre cu același entuziasm cu care se taie sarea în ocne.[...] Belșugul nu mai rîde decît în casele puținilor bogați, și rîsul acesta sună falș, în mijlocul unui cadru sumbru de sărăcie generală”2). Bacovia a presimțit sfîrșitul fazei idilice din societatea romînească, efectul „pîclei” asupra sufletelor. „Furtună” în notele la Opere (1978
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]