5,885 matches
-
destul de larg pentru ca un om să poată trece cu mînile și picioarele pin el. O lucire abia, a cărei izvor nu se știa * îl lumina într-atît încît îl puteai vedea. Cavalerul îndrăzni înainte. O văietare adâncă, deșartă s-auzi pin bolțile coridorului, din depărtare. El merse mereu înainte și zări iar flacăra albastră care-i luminase mai nainte. Coridorul boltit se deschise deodată într-o galerie mare și spațioasă în mijlocul căreia el zări un om îmbrăcat în fier și armat pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
infinitul Nilului... Grădinele pendente întoarse străluceau adânc - adânc în râu și pintre ele părea că trece luna ca o comoară în fundul apelor. Luntrea se opri la mal... Regele se dete jos palid și adâncit și se pierdu în umbra naltelor bolți de frunze a grădinelor, trecu în lumina lunei și umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca [un] chip scris cu cărbune pe un lințoliu alb. În fruntea grădinei cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu șiruri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trecu în lumina lunei și umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca [un] chip scris cu cărbune pe un lințoliu alb. În fruntea grădinei cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu șiruri de coloane sure, cu bolți urieșești... Erau atât de mari acele zidiri încît regele păru un gândac negru, ieșit în lumina nopții, care suia scările și trecea pin bolțile palatului. El intră într-o sală mare: Memfis era la picioarele lui... orașul infinit cu cupolele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grădinei cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu șiruri de coloane sure, cu bolți urieșești... Erau atât de mari acele zidiri încît regele păru un gândac negru, ieșit în lumina nopții, care suia scările și trecea pin bolțile palatului. El intră într-o sală mare: Memfis era la picioarele lui... orașul infinit cu cupolele albe... a cărui ocean de palate urieșești, a cărui strade largi pavate cu pietre lungi și albe, a cărui grădini de palmieri forma un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
palmieri forma un tablou la care se uita uimit și {EminescuOpVII 247} adânc... I se părea că spiritul Universului visează - el, căruia un pământ cu imperii i-e un grăunte - și că visul său măreț e pentru asta moment Memfis... Bolțile ferestrelor i se arcau înalt deasupra frunței... Bolta salei era scrisă de jur împrejur cu zodiile cerului... pe murii nalți erau chipurile zugrăvite a regilor Egipetului. El gândea... Ce umbre urieșești treceau în închipuirea sărmanului muritor care-ntr-o lume
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
uimit și {EminescuOpVII 247} adânc... I se părea că spiritul Universului visează - el, căruia un pământ cu imperii i-e un grăunte - și că visul său măreț e pentru asta moment Memfis... Bolțile ferestrelor i se arcau înalt deasupra frunței... Bolta salei era scrisă de jur împrejur cu zodiile cerului... pe murii nalți erau chipurile zugrăvite a regilor Egipetului. El gândea... Ce umbre urieșești treceau în închipuirea sărmanului muritor care-ntr-o lume atât de măreață se simțea atât de mic
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sui scările unei urne de piatră înaltă cât un palat... El aruncă făclia-n urnă... Ca și când o domă s-ar fi aprins deodată în mijlocul nopții adânc negre, astfel s-aprinse fluidul din vas și ilumină toată hala mare ca o boltă a cerului de sub piramidă, lacul ce strălucea, insula cu boschete verzi, cu straturi de flori palide și înalte, cu cărările acoperite cu nisip de argint... era o grădină frumoasă în mijlocul unui lac suteran... Numai fumul gros se-nalța din văpaia vasului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strălucea, insula cu boschete verzi, cu straturi de flori palide și înalte, cu cărările acoperite cu nisip de argint... era o grădină frumoasă în mijlocul unui lac suteran... Numai fumul gros se-nalța din văpaia vasului și se spărgea sus, sus de bolta suteranei. Regele coborî iar la malul lacului... un podiș de prund, peste care apa trecuse, ducea la insulă... El mergea pe cărare... apa-i ajungea până la genunchi... mișcările lui nășteau cercuri murinde pe suprafața apei și poalele mantei ajungeau în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
diamant pe degete, părea un gentilom bătrân și bogat... Merse în fața unui palat vechi, zidit într-un frumos stil maur, înaintea căruia se-ntindea o grădină de pomi în floare, înconjurată de un grilagiu de fier cu vârfuri aurite... în bolta porții sună un clopot... I se deschise, portarul se plecă până la pământ înaintea lui... El trecu pe o cărare lungă în urma unei alei de castani, ajunse la scările nalte acoperite de un baldachin suspendat pe columne în forma lujerilor de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-n pat, da nu-n biserică. Popa-și făcu cruce... Dar el luase banii de-ngropare anticipând... Ce-i păsa... Cui -i era ciudat în astă împrejurare... era mortul însuși. El auzea vorbindu-se împrejurul lui, vedea cu ochii închiși bolțile gotice ale paraclisului și făclia de ceară albă de la capul lui... dar i se părea că totuși nu va fi decât o închipuire... I se părea și-i plăcea de a fi mort... gândea că e într-o altă lume
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din împrejurarea că, dacă voia, acoperământul bisericei dispărea pentru el și miile de stele ale nopții întindeau câmpiile lor de azur asupra ființei lui... I se părea că e într-o câmpie lungă și deșartă... că sicriul stă singur sub bolta cerului, că universul se coboară și-l plouă cu stele... astfel încît, acoperit cu ele, el nu mai vedea cu ochii decât țăndări de aur ce căzuse pe ochi... Tot ce voia vedea... Vedea pe mama lui plângând într-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
diamante, câte un fulg de ninsoare, luna trecea în floarea chihlibarului pin nourii vineți, închegați p-ici, pe colo în bucăți rupte și negre, răriți și desfăcuți pe alte locuri în fâșii și-n trențe de argint, deasupra cerul cu bolta lui oțelită, pe strade în urma săniei se desemnau urme-n omăt, ca și când gelăul ar fi trecut lung, lung pe [o] podeală de tei... zurgălăii cailor de la sanie zângăneau în răstimpul treapătului cailor și în sanie, înveliți în blane de lup
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de mână, deschise ușa principală, o-nchise după el cu cheia, apoi coborî pe-o scară-n jos tot în jos, până ce nu mai avură unde coborî... El ridică legătoarea de mătasă de pe ochii tânărului. Acesta se trezi într-o boltă a cărei muri erau ca de cărbuni unși cu untdelemn, adică negri ca cerneala și străluciți, și în mijlocul bolții lucea o lampă clară ca de diamant, care da o arătare și mai franjurată * și mai aspru zugrăvită colțuroșilor muri și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în jos, până ce nu mai avură unde coborî... El ridică legătoarea de mătasă de pe ochii tânărului. Acesta se trezi într-o boltă a cărei muri erau ca de cărbuni unși cu untdelemn, adică negri ca cerneala și străluciți, și în mijlocul bolții lucea o lampă clară ca de diamant, care da o arătare și mai franjurată * și mai aspru zugrăvită colțuroșilor muri și nenetedelor bolte... - Unde suntem? zise Angelo. - În peștera demonului amorului, zise de Lys încet... Sună din acest clopoțel de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cărei muri erau ca de cărbuni unși cu untdelemn, adică negri ca cerneala și străluciți, și în mijlocul bolții lucea o lampă clară ca de diamant, care da o arătare și mai franjurată * și mai aspru zugrăvită colțuroșilor muri și nenetedelor bolte... - Unde suntem? zise Angelo. - În peștera demonului amorului, zise de Lys încet... Sună din acest clopoțel de metal și strigă: Abracadabra... Angelo sună din clopoțel o dată. - Înc-o dată... pân -în trei ori, zise de Lys. El sună încă de două
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Angelo sună din clopoțel o dată. - Înc-o dată... pân -în trei ori, zise de Lys. El sună încă de două ori... Răsunetul zgârie aerul salei și deodată, ca din pământ, văzură un băiet frumos, palid ca suprafața mărgăritarului, cu ochii în bolți mari, negri, cam turburi, dar adânci, cu părul care-i curgea în vițe negre și strălucite deasupra {EminescuOpVII 263} umerilor, cu pantaloni strâmți asemenea ciorapilor de matasă neagră... în genere toate hainele îi erau strâmt lipite de corp, erau îmbrăcate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și numai muzica animă plăcerile cu sunetele ei sfinte, le mișcă cu suflarea ei... Pintre ele, tineri în haine negre, cu veste în floarea crinul[ui ], cu mănușe ca mărgăritarul, cu botine radioase și bumbi de diamant la maneșcă. Prin bolțile ce reprezentau locul ferestrelor lipsinde erau trepte cu oale de flori proaspete și împupite care împleau c-o dulce răcoreală sala, într-un loc era un joc de ape cari sticleau ca [argintul] izbucnind în sus și recăzând în bazinul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
al valurilor mării, o acompania. Era un paria cântăreț, care o iubea pe fata de-mpărat. Ea-l văzu răsărind prin crenge în lumina de lună - era nalt și frumos. Pletele negre se ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, [ca două] picături de întunerec topit. Ea-l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-o noapte, printre mreje de frunziș [î ]ntunecat de oliv și laur, suspendea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
făcea cam în anul 1840 și câțiva, în Iași. Ne trezim în una din cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă, ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine se ridică luna palidă și argintoasă ca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică amestecată cu frigul iernei, amestecul unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernei, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece - în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbravelor sale și prin acea întinsoare molatecă și strălucită sub o boltă ce pare menită a fi etern albastră, pare un rai pământesc. Pe valea Siretului, întinsă sub arcurile de safir ale cerului, ale căror fluvii de aer tremurau de căldura soarelui de vară, stau risipite, cu întunecata lor umbră, păduri și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în capul [său] se cristalizează împrejurul unui singur sâmbure, mai presus de orce îndoială: biblia. El avea destule cunoștințe astronomice spre a ști că stelele nu sânt scântei semanate pe bolta cerului numai spre plăcerea oamenilor, dar locul din biblie pentru el avea un înțeles adânc. După el, fiecare atom era centrul lumii înt [r]- egi, adică a nemărginirei, și fiecare sta în legătură cu toate lucrurile lumii. Fiecare, după ideea lui, este
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
puse mâna la frunte... apoi se plecă și se uită lung, lung la mine, cu acea privire care liniștește pe copii. - De unde - o cunoști tu? mă-ntrebă. O cunosc de mult, de mult, zisei zgribulindu-mă. Nu șade acolo unde bolta strălucește din stejari, în grădina cea frumoasă?... Mama-și făcu cruce. Dar ea era religioasă și credea că am o viziune... - Mamă, unde - o să dorm eu când voi muri? o întrebai. - Unde, dragul mamei? Unde vom dormi toți... în țintirim
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
paradox al prezenței unui individ antisocial în vîrful piramidei sociale. Căci aceia care nu au îndeajuns narcisism, nu au nici putere. V Toate aceste remarci nu fac decît să completeze ceea ce deja știam despre psihologia maselor: conducătorul este cheia de boltă a mulțimilor artificiale. Membrii acestora din urmă manifestă, față de el, atitudinea unor îndrăgostiți. După Freud, în Biserică, fiecare membru este unit, prin legături libidinale, pe de o parte de Christos, conducătorul suprem, iar pe de celaltă parte de toți ceilalți
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
se află la un pol în ieșirea din identificare, la celălalt pol în supra-identificarea indivizilor contopiți în masă. Să ne oprim la mulțimile artificiale. Pentru ca expunerea să fie mai clară, se cuvine să-l considerăm pe șef drept cheia de boltă a întregului sistem de relații. Ce se întîmplă cînd această cheie nu mai rezistă, iar bolta amenință să se prăbușească? Se observă două reacții excesive, adică disproporționate față de realitate, panică și groază. În armată, una dintre mulțimile exemplare pentru noi
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
în masă. Să ne oprim la mulțimile artificiale. Pentru ca expunerea să fie mai clară, se cuvine să-l considerăm pe șef drept cheia de boltă a întregului sistem de relații. Ce se întîmplă cînd această cheie nu mai rezistă, iar bolta amenință să se prăbușească? Se observă două reacții excesive, adică disproporționate față de realitate, panică și groază. În armată, una dintre mulțimile exemplare pentru noi, fiecare soldat se identifică cu camarazii săi și cu ierarhia. Comandantul suprem este învestit cu dragostea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]