KorAP: Find »[drukola/base=calm & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...116 117 118 ...195 >

4,874 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

învățate să ne folosim creierele, nu mă pot abține să adaug. Doamna Farley mă măsoară câteva clipe din cap până-n picioare. — Ce păcat, spune în cele din urmă, și mă bate ușor, cu compasiune, pe braț. Fac eforturi să rămân calmă, dar tensiunile zilei se adună înăuntrul meu. Am muncit de mi-au sărit capacele, am avut o zi de naștere ca și cum nici n-ar fi fost, îmi simt oboseala în tot corpul, și sunt hămesită... și acum baba asta îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
obrajii roz aprins. Simt o dorință extrem de puternică de a sări în picioare și de a striga „DA !” Îmi vine să încep să dansez nebunește și să țip. Cum voi supraviețui o oră întreagă ? Cum voi putea să stau aici calmă ? E imposibil să mă concentrez la raportul lui Ketterman. Mă ridic și mă duc la dulap, pur și simplu ca să fac ceva. Deschid câteva sertare la întâmplare, apoi le închid la loc. După care, în clipa în care mă răsucesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Îhm... mersi ! Reușesc, nu știu nici eu cum, să mă sforțez să zâmbesc. Mă duc să-mi iau un ceai. Vrei și tu unul ? — Ar fi... super. Mersi. Maggie dispare, iar eu îmi îngrop capul în mâini. Încerc să rămân calmă, dar simt cum mă cuprinde o groază crescândă. Trebuie să mă obișnuiesc cu ideea. Am făcut o greșeală. Am făcut o greșeală. Ce-o să mă fac ? Sunt încordată din cap până-n picioare, nu pot gândi limpede... Când, brusc, cuvintele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
tăcerii sale mă izbește în moalele capului, simt că mă clatin, că sunt la un pas să leșin. Iată răspunsul așteptat. Deschid ochii și văd doi băieței pe biciclete holbându-se la mine. — S-a terminat, nu ? Încerc să rămân calmă, dar glasul îmi tremură, fără să mi-l pot controla. Cariera mea s-a terminat. — Nu... ai de unde să știi asta. Uite care-i treaba, Samantha, ești foarte speriată. E normal. Dar nu te poți ascunde. Trebuie să te întorci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
lui se simte o urmă de admirație sinceră. Nimic nu te demontează ! Îmi dau părul de pe față. Îl simt uscat și neiubit, plin de vârfuri despicate. — Trebuie doar să... îmi văd de viața mea. Nu știu cum, reușesc să-mi păstrez glasul calm și egal. Trebuie să mă întorc la Londra. Dar nu mă pot duce acasă. Ketterman și-a cumpărat un apartament la mine în bloc. Locuiește acolo. Da, am auzit de chestia asta. Îl simt ușor încordat. Ghinion. — Pur și simplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
imediat, pe ecranul electronic încep să pâlpâie cuvintele: SPĂLARE ? SPĂLARE ? Intru instantaneu în panică. Evident că vreau să speli, îmi vine să-i răspund. Dar lasă-mă măcar un pic, să bag nenorocitele astea de rufe înăuntru. Inspir adânc. Stai calmă. Fiecare lucru la timpul său. Primul pas : să umplu mașina cu rufe. Culeg din coș o grămadă de haine, apoi mă opresc. Nu. Primul pas : sortarea lucrurilor. Simțindu-mă extrem de încântată de mine că m-am gândit la asta, încep

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
sus pe drum se vede pub-ul pe care l-am remarcat în prima noapte, cu fațada ornată cu coșuri de flori. În depărtare, se aude tropot de cai. Nu există absolut nimic care să facă notă discordantă. Totul e calm și blând și pare că există aici de sute de ani. — Samantha ? Nathaniel a observat, în cele din urmă, că am rămas ca țintuită locului. — Îmi cer scuze. Mă grăbesc să-l ajung din urmă. E un loc incredibil de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
funcționat ? — Dar nu-ți face griji. Ia o gură de vin. Înțeleg perfect. Hai, retractează. Trebuie să retractez foarte, foarte repede. Și totuși subtil, ca să nu-și dea seama că de fapt mă repliez... — Nathaniel, zic făcând eforturi să rămân calmă, mi-ar face mare plăcere să ies în oraș cu tine. — Bine. Pare total netulburat. Ce zici de vineri seară ? — E perfect. În clipa în care îi surâd, am revelația bruscă a faptului că mi-e foame. Trag platoul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
pare foarte rău, doamnă, spun cu privirea în pământ. — Știu că nu ai cum să înțelegi aceste lucruri, Samantha. Mă fixează. Dar e în joc o sumă foarte mare de bani ! Sume la care nici n-ai visat vreodată. Fii calmă. Fii umilă. — O groază de bani, repetă ca să mă impresioneze. Moare de nerăbdare să-mi spună. Văd cum pe fața ei se dă o luptă între dorința impetuoasă de a se da mare la mine și dorința de a păstra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
ce așteptăm ? — Să se dospească drojdia și să-l facă să crească. Îmi surâde. Sub ștergarul ăsta se întâmplă o mică minune. Mă uit la lighean, încercând să-mi închipui un miracol. Dar nu pot. Nu sunt câtuși de puțin calmă și senină. Sunt mult prea încordată ; am nervii întinși la maximum, în tot corpul. Odinioară îmi controlam perfect fiecare minut. Până la secundă. Și acum să stau și să aștept să lucreze drojdia ? Să stau cu șorțul pe mine, așteptând după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
căuta indicii. Nu mai știu cine sunt. N-am nici cea mai mică idee. Pe obraz mi se prelinge o lacrimă, pe care o șterg nervoasă. N-am de gând să plâng în fața lui Iris. Nu știu cine sunt. Expir, puțin mai calmă. Sau care este țelul meu... sau încotro mă duc în viață. Nu mai știu nimic. Mă simt brusc fără pic de vlagă și mă așez pe iarba uscată. Câte clipe mai târziu, Iris vine și se ghemuiește lângă mine. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
că-mi vine să cred că e în stare să-mi citească gândurile. Nu fi atât de aspră cu tine, puișor, spune. Cu toții avem momentele noastre de debusolare. Nu mi-o pot deloc închipui pe Iris debusolată. Pare atât de calmă și de stăpână pe ea. — Și eu am fost debusolată, să știi, spune, citindu-mi expresia. După ce s-a dus Benjamin. A fost atât de neașteptat. Tot ce credeam că am a dispărut într-o noapte. — Și... ce-ai... Întind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Doamnă Geiger ? Aș vrea să vorbesc ceva cu dumneavoastră. Câteva clipe mai târziu, Trish crapă ușor ușa și scoate capul, cam ciufulită. — Samantha ! Ce dorești ? — Nu sunt prea fericită cu situația actuală, îi spun, încercând să-mi iau un ton calm, civilizat. Aș dori să discutăm, dacă se poate. — Ce situație ? Se încruntă. — Cu Melissa. Și... nevoile ei permanente. Nu mai apuc să fac nimic din ce trebuie să fac. Dacă trebuie să fiu la cheremul ei nonstop, prestația mea ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
în clădire. Și să nu fiu recunoscută de nimeni... Și să nu dea peste mine vreo femeie de serviciu, bătând la computerul lui Arnold... O, fuck. Ce naiba fac ? Iau o gură mare de cafea cu lapte degresat, încercând să rămân calmă. Dar nu e prea simplu. Până și simplul fapt de a mă afla în Londra m-a dat complet peste cap. Orașul nu e deloc cum mi-l aminteam. Nu-mi vine să cred cât e de murdar. Cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Îngheț, cu mâna în dulapul lui Arnold. Shit. Shit. — Da ? Mă întorc, trăgându-mi părul bine peste față și cu privirea în jos. Ce naiba faci aici ? E un stagiar. Bill... nu mai știu cum. Mai lucra uneori pentru mine. Stai calmă. Nu m-a recunoscut. — Am adus o sticlă de șampanie, domnule, murmur cu cea mai autentică voce de travestit de care sunt în stare, arătând către sticla pe care am pus-o pe jos. O surpriză pentru domnul. Tocmai mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
regăsesc cumpătul, sau o să pierd această dispută verbală. Deja mă aflu în dezavantaj, cum stau așa în ținută de chelneriță și întreaga asistență se uită la mine de parcă aș fi o mizerie adusă de-afară de un câine. Trebuie să fiu calmă, neclintită și inspirată. Dar vederea lui Arnold în carne și oase după tot acest timp m-a dat pur și simplu peste cap. Oricât mă străduiesc să-mi păstrez calmul, nu pot. Îmi arde fața, și am respirația îngreunată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
deja nouă și un sfert. Ketterman e probabil deja la birou. Probabil că ia deja măsurile pe care are de gând să le ia. Aștept să văd că îmi crește nervozitatea, însă... nu se întâmplă așa. Mă simt ciudat de calmă. Totul e dincolo de mine acum ; rolul meu s-a încheiat. M-a ascultat. M-a ascultat cât se poate de atent, mi-a pus întrebări, mi-a făcut chiar și un ceai. Am stat la el mai mult de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
benevole ? sugerez. Dacă am face să circule o punguță împreună cu cafelele și ciocolățelele cu mentă ? — Da. Da. Mă privește de parcă aș fi un geniu. Ăsta e răspunsul. Expiră adânc. E foarte stresant, Samantha. Nu știu cum de reușești să rămâi atât de calmă. Păi... nu știu nici eu. Zâmbesc, și mă străbate un val subit de afecțiune pentru ea. Azi-noapte, când m-am întors, a fost ca și cum aș fi revenit acasă. Chiar dacă Trish îmi lăsase un munte de veselă pe blatul de la bucătărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
într-un castron de sticlă. — Samantha ! Cine a fost ? Trish bagă capul pe ușă. — Nimeni. Ridic privirea cu un zâmbet lipit de față. Nimeni. Ce-ar fi să vă fac o cafea și să v-o aduc în grădină ? Stai calmă. Negare. Și totul o să fie bine. OK. Faza cu negarea n-o să țină, fiindcă pe alee au apărut încă trei ziariști. Au trecut douăzeci de minute. Am lăsat baltă moussele de ciocolată și mă uit pe fereastra din hol cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
să fiu aici. Nu asta e ce-mi doresc de la viață. Nu asta vreau să fac. Nu asta e ceea ce vreau să fiu. Trebuie să cobor. Acum. Oamenii urcă și coboară din tren, trântesc uși, ridică bagaje. Cât pot de calmă, îmi iau valiza, apoi geanta și mă ridic. Îmi pare rău, spun. Am făcut o greșeală. Și abia acum mi-am dat seama. — Poftim ? Guy ridică ochii spre mine. — Îmi cer scuze că v-am făcut să vă pierdeți timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

a avionului și-mi arată un scaun imens, larg și confortabil. N-am călătorit În viața mea În asemenea condiții! Chiar nu-mi vine să că chiar mă lasă să stau aici. — E clasa Întîi ? șoptesc, privind cu aviditate luxul calm din jur. În dreapta mea, un tip În costum elegant bate de zor la un laptop, iar două femei În vîrstă, aflate În colț, tocmai Își pun căștile pe urechi. — Clasa business. Pe ruta asta nu există clasa Întîi. Ridică iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
de ani“. Fac mari eforturi să mă port ca o directoare de marketing, de la o companie de top. Dar, o, Dumnezeule ! Orice zgomot, cît de mic, mă face să tresar; la orice zgîlțîitură Îmi țin respirația. Cu aerul cel mai calm din lume, iau broșura laminată cu instrucțiuni de zbor și-mi trec rapid ochii peste ele. Ieșirile de siguranță. Poziția pentru aterizare forțată. În cazul În care sînt necesare veste de salvare, vă rugăm să acordați asistență În primul rînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
las familia să mă streseze. Să fiu geloasă pe Kerry sau să Îl las pe Nev să mă calce pe nervi. Să mă uit la ceas, Întrebîndu-mă cum să fac să plec cît mai repede. Am de gînd : Să rămîn calmă și iubitoare și să-mi aduc aminte că fiecare dintre noi este o verigă sacră din cercul etern al vieții. (Asta tot de la Cindy Blaine o știu.) Ai mei locuiau Înainte În Twickenham, locul În care am crescut. Dar acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
nouă. Doi ori nouă face... Nu. Hai că știu. Opt ori zece face optzeci. Deci opt ori nouă trebuie să fie... — Șaptezeci și doi ! strig și mă crispez În clipa În care Îi zăresc un surîs abia schițat. Face șaptezeci și doi, adaug mai calmă. — Foarte bine. Arată politicos În direcția unui scaun. Așa. Ai terminat ce aveai de spus sau vrei să Îmi mai spui și altceva ? Mă frec pe față, confuză. — Deci... nu mă dați afară ? — Nu, spune Jack Harper răbdător. Nu te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Emma, ce s-o mai lungim, pur și simplu nu ești gata să fii promovată. Mai vedem la anu’. La anu’ ? — OK ? Acum hai, la treabă. Simt că mi se Învîrte creierul. Trebuie să accept decizia lui cît pot de calmă și de demnă. Trebuie să spun ceva de genul „Îți respect decizia, Paul“, să-i strîng mîna și să părăsesc Încăperea. Asta e ce trebuie să fac. Singura problemă e că pur și simplu nu sînt În stare să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]