4,790 matches
-
bine decît cînd?, fiindcă lui Carlos nici nu-i trecea prin cap că ea se gîndise În ultimele zile la moarte, la priveghi, la Înmormîntare și la toate aceste cuvinte grele ca o lespede de marmură. Arminda se Înfundase În canapeaua moale ca o saltea de puf a Mercedesului, profitînd de cele cîteva minute cît dură drumul pentru a se odihni cu ochii Închiși, poate că doar așa, văzînd numai negru, va reuși să uite că pachetul pe care-l pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o saltea de puf a Mercedesului, profitînd de cele cîteva minute cît dură drumul pentru a se odihni cu ochii Închiși, poate că doar așa, văzînd numai negru, va reuși să uite că pachetul pe care-l pusese alături pe canapea conținea cămășile conașului și nu era un copilaș drăguț, cum credea Păsărica din autobuz, care În fond era singura ființă fericită. Și uite că, Într-adevăr, cel puțin acum hamalii nu aveau de ce să fie fericiți: Carlos, zîmbind ștrengărește pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ca Susan și Juan Lucas să se Întoarcă de la cocteil ca să-l ia să mănînce Împreună la Acvarium. Stînd În față alături de Carlos, urmărea cu mare atenție drumul pe care mergeau de la San Isidro pînă la Florida. Arminda stătea pe canapeaua din spate. Amuțise de cîteva minute, năpădită de amintirea Păsăricii. De cum au intrat pe bulevardul Javier Prado Începu să-și amintească de zarva pe care o stîrnise Păsărica, de disperarea pe care i-o produseseră toți copacii aceia și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
profite de faptul că acum se putea odihni, mergea și ea o dată cu automobilul, nu Într-un autobuz ticsit, era mai bine să Închidă ochii, să n-o mai vadă pe Păsărica și să se odihnească. Își sprijini capul de spătarul canapelei și Încercă să doarmă. Carlos dăduse drumul la radio fără să-i Întrebe dacă voiau să asculte muzică, fiindcă la urma urmei pe canapeaua din spate se afla desigur o femeie, dar nu era stăpîna, iar cît privește băiatul, Carlos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să n-o mai vadă pe Păsărica și să se odihnească. Își sprijini capul de spătarul canapelei și Încercă să doarmă. Carlos dăduse drumul la radio fără să-i Întrebe dacă voiau să asculte muzică, fiindcă la urma urmei pe canapeaua din spate se afla desigur o femeie, dar nu era stăpîna, iar cît privește băiatul, Carlos nu dădea doi bani pe gusturile lui muzicale. Julius nici nu-și dădu seama că deschisese radioul; de cîteva minute privea cu atenție pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
palizi și există o lumină stranie, de parcă ai Înainta acum pe fundul unui lac secat, În care drumul se preface În drumeagul-pe-care-timpul-l-a-șters și Mercedesul suferă ducînd dorul marilor autostrăzi. Arminda parcă atunci se trezește și Începe să se foiască pe canapeaua din spate, iar Julius la Început e descumpănit, nu-i vine să-și creadă ochilor, nu știe ce sînt, desigur, sînt căsuțe, desigur, totul s-a umplut de căsuțe În stilul Înălțată-cu-mîna-mea, chiar dacă din cînd În cînd se repetă cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
povestiseră că pe socru-său, Încă nu e socrul tău, dragă, Îl văzuseră ținîndu-se În urma unui autobuz de la Villa Maria, craidonul, cu automobilul lui plin de aripioare, oglinjoare, antene, capace lucitoare și tot felul de butoane, apeși pe unul și canapeaua se transformă În pat, e grozav socru-tău. Sosiră șeful de sală și chelnerul și se alăturară grupului care zîmbea necontenit. Unul din băieți, cel care Începuse să lucreze la biroul tatălui său, Îl Întrebă pe șeful de sală dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
zîmbitoare, Îi promiseseră o probă pe sticlă luna viitoare, numai o probă, dar tot era ceva. Bobby o felicită făcînd să răsune amîndouă claxoanele În același timp și o luă spre Pera del Amor, unde, după vreo cincisprezece minute, transformă canapelele camionetei Într-un impresionant pat de două persoane cu perne și cu tot ce trebuie. Maruja Îl lăsă s-o sărute, Îl lăsă să-i deschidă puțin bluza și, cînd el vru să meargă mai departe, spuse stop și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ca la serbarea de absolvire a lui... — Da. Și ce măști v-ați făcut? — Nu știu. — Mămica ta nu-i acasă, nu? Nu e nimeni! Susan Întoarse capul auzind că Bobby trîntea receptorul și Înjura furios: babornița dracului! Stînd pe canapea și citind o revistă, ascultase distrată conversația lui Bobby. — Mătușa Susana, darling? — Dacă o prind pe aici, o dau afară În șuturi! Nu cred c-o să apară, darling... În bucătărie, cu uniformele aranjate perfect, Celso și Daniel Își beau ceaiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
s-au Îmbătat criță Într-un cabaret, la Întoarcerea de la o petrecere la Ancón. Ba chiar erau să se răstoarne cu mașina. Cu Vlăjganul la spate povestindu-le glume tot drumul pînă la Lima, Înghesuit numai ei știe cum pe canapeaua din spate și cu trei fete În brațe, Santiago, Lester și Bobby pe canapeaua din față a automobilului Volvo, au uitat de toate calculele și s-au luat la Întrecere cu un alt automobil Încărcat cu un grup de prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Ba chiar erau să se răstoarne cu mașina. Cu Vlăjganul la spate povestindu-le glume tot drumul pînă la Lima, Înghesuit numai ei știe cum pe canapeaua din spate și cu trei fete În brațe, Santiago, Lester și Bobby pe canapeaua din față a automobilului Volvo, au uitat de toate calculele și s-au luat la Întrecere cu un alt automobil Încărcat cu un grup de prieteni care se Întorceau și ei de la Ancón la Lima. Tot glumind și tăvălindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se citea o mulțumire desăvîrșită. Ce se Întîmplă cu Lester? Întrebă. — Trebuie să mă ajuți să-l scot de aici; e beat mort. Ar fi mai bine să doarmă puțin În altă parte Înainte de a-l duce acasă. — În camionetă. Canapeaua din spate se transformă În pat. — Bună idee... Să mai așteptăm puțin și, dacă nu se trezește, mă ajuți să-l iau. N-a fost nevoie. S-a ridicat singur singurel, puțin cîte puțin, Încetișor. De altfel nu dormise. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îndată, acum În fiecare dimineață iese să facă o plimbare cu bicicleta Înainte de micul dejun, așa i-a spus domnul, dintr-o clipă Într-alta trebuie să se Întoarcă și domnișorul Julius... Dar Julius nu s-a Întors. Stînd pe canapeaua din spate a camionetei, alături de Bobby, Julius se silea să-și stăpînească mînia, disperata și covîrșitoarea timiditate care-l cuprindea cînd și-o amintea pe Nilda, azi de dimineață, scoțînd pachetul de hîrtie cu ouăle pe care i le adusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
automatizat. Nu există nici volan, nici aparatură de bord, nici un fel de manete sau pedale, nu există nimic. Doar dispunerea celor patru în șir indian, așezarea lor în ceva ce ar semăna cu niște bănci de școală, fotolii de spectacol, canapele din parc sau ceva în genul ăsta. Totuși, dacă faci un efort cât de mic, poți auzi, din timp în timp, huruitul abia perceptibil al unui motor (să fie un autoturism?, un microbuz? - ce idee și la ăștia, dom’le
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
un aer timid, contemplativ: -Codrine, îmi placi. -Și tu îmi placi. Ești foarte drăguță, dar ești cam încrezută... -Era deja întuneric, rămăsese aprinsă doar o veioză care lumina vag. Musafirii dansau în cupluri sau se aciuaseră pe unde puteau, pe canapele, pe fotolii sau pe podele. Petrecerea se divizase în perechi. Ei doi începuseră a dansa, la început timid, apoi din ce în ce mai strâns. Codrin o sărută mai întâi pe gât, apoi pe umeri, iar ea îi strânse mâna și se lipi tandră
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
timpul, dar prefer magazinele foarte mari. E ca un hobby al meu. -O să te duci la închisoare cât de curând, te asigur eu. -Ei, acum, tu, Codrine, devii complicele meu, n-ai încotro. S-a așezat lângă mine pe canapea și mi-a cerut ceva de băut. I-am adus sticla de whisky, pe care tot ea o ”cumpărase”. -Codrine, îmi zise ea, de ce iei tu toate lucrurile atât de serios? Știam că o insultasem și acum voiam s-o
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
grămezi de pietre albe. A intrat cu oarecare reținere și a bătut încet la ușă. Nu i-a răspuns însă nimeni. S-a uitat curios pe geam. A văzut o masă cu scaune 83din trestie, două ceșcuțe de cafea, o canapea tot din trestie cu câteva perne pe ea și cam atât. A remarcat totuși că era vorba de două persoane, apoi s-a retras stânjenit într-un colț cu gândul să plece, dar în clipa imediat următoare Costash apăru în dreptul
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
profit. AMA știa că televiziunea cauzează cancer la creier, dar lua mită ca să-și țină gura. Cum a fost drumul? Mașina le făcuse vreo problemă? Despre anii de înstrăinare, Cappy și Luther nu suflară o vorbă. Se așezară pe o canapea mizerabilă, fiecare la câte un capăt, în fața căminului din piatră de râu, din cabana construită de mâna lui Luther, unul strigând un nume din copilăria lor din Nebraska, iar celălalt identificându-l. Luther le spuse nepotului și nepoatei lui povești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
iar Karin Schluter îi mulțumi prea exagerat, de parcă i-ar fi vindecat deja fratele. Simpul fapt că-l vedea părea să-i ridice moralul. Când el îi respinse manifestările de recunoștință, ea spuse: Am adus niște documente. Se așeză pe canapeaua de lângă șemineul fals din hol și întinse un dosar pe măsuța de cafea: trei luni de notițe scrise de mână, alături de copii cu tot ceea ce-i dăduseră de la spital și de la centrul de recuperare. Cu mâinile împreunate, atacă povestea fratelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și geantă, da? Pe-aici suntem cu toții oameni buni. S-a făcut, spuse Weber. —Genul meu de psihiatru. Mark își azvârli mâna înainte, iar Weber i-o strânse. Weber o găsi pe Karin în sala de așteptare, așezată pe o canapea de vinilin verde închis, genul care putea fi curățată repede cu buretele, în caz de urgență. Ochii ei păreau alergici la aer. Două femei palide ca hârtia, cu cadre de mers, lunecară pe lângă ea, o cursă desfășurată cu încetinitorul. Una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
schimbările lui Mark din ultimele săptămâni. Desigur, avea observațiile doctorului Hayes și ale lui Karin. Dar femeia asta era singura care-l vedea constant pe Mark, fără vreo implicare care s-o influențeze. Se așeză în hol, la capătul unei canapele din vinilin de culoare închisă, în fața unei femei neputincioase, puțin mai tânără decât el, prinsă într-o luptă de proporții epice cu fermoarul jachetei sale inutile. Voia s-o ajute, dar știa că mai bine se abține. Simțea un neastâmpăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cercetă cu atenție. De unde știi că nu poate? Se uită întrebător la Bonnie, care ridică din umeri. Își întoarse din nou privirea către copia în mărime naturală a casei lui, clătinând din cap a neîncredere. Karin stătea pe imitația de canapea, în timp ce părți mari din ea agonizau. Ceața asta nu se va risipi niciodată. În curând, fratele ei va avea dreptate: întreaga lor viață, o copie. În timp ce Bonnie aducea lucrurile lui Mark din mașină, Karin încercă să se adune. Îl conduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
poate chiar în noaptea accidentului. Oricum n-ar fi avut nici o importanță. Ar fi inventat pur și simplu o nouă teorie, fără ca un lucru atât de insignifiant ca realitatea să-l tulbure. Mark veni și se așeză lângă ea pe canapea. Părea gata s-o înconjoare cu brațul. Știu că trebuie să te prefaci că nu știi nimic. Asta-i treaba ta. Accept chestia asta. Dar spune-mi doar dacă sunt în pericol. Am ajuns să ne cunoaștem destul de bine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
stătu în cămăruța verde, înghesuită, privind într-un monitor minuscul cum invitatul de dinaintea lui se chinuia să pară natural. Apoi veni rândul lui. Îl conduseră pe un platou încadrat de aparatură, plin cu piese de mobilier lucioase de living. În jurul canapelei se învârtea o mică armată de camere de filmat. Fără ochelari, lumea era un tablou de Monet. Îl așezară la masă lângă prezentator, care se uita în jos la ceea ce părea a fi o măsuță de cafea, dar era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Cineva a bulit-o rău cu specificațiile tehnice. Păsări cu blană! Acesta era Mark cel pe care și-l amintea din copilărie. Curios și blând, fără mișcări bruște. Se zăpăcise suficient de tare ca să-și dorească prezența ei lângă el, pe canapeaua îngustă. Îl avea așa cum își dorise. Putea să-i facă ceai, putea chiar să întindă mâna peste canapea și să-i atingă umărul, iar el o tolera. Ideea o traumatiza. Se ridică și începu să se plimbe prin cameră. Inimaginabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]