3,702 matches
-
care a fost cel puțin încurajată de către autoritățile otomane. Pentru explicarea acestui fenomen au fost propuse mai multe teorii. În general este acceptat faptul că în Bosnia catolicismul și ortodoxia aveau o prezență slabă iar membrii Bisericii Bosniace, persecutată de către catolici și considerată eretică de către ortodocși, au preferat conversiunea la islam. Controversele confesionale vor fi avut, de asemenea, un rol important în a determina mulți creștini să accepte islamul. O altă cauză importantă a fost faptul că în Imperiul Otoman creștinii
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
iar drepturile acordate cultelor creștine sunt nesocotite. Bisericile creștine nu pot fi mai înalte decât minaretele moscheilor, nu este permisă folosirea clopotelor, toate acestea contribuie la înlăturarea oricărei urme de atașament față de sistem și creștinii încep să caute protectori externi. Catolicii caută sprijinul Austriei, iar ortodocșii inițial pe cel al Rusiei. De o importanță deosebită pentru ei este răscoala sârbilor din Serbia și formarea principatului autonom al Serbiei în anul 1815, recunoscut de către Imperiul otoman. În secolul XIX declinul Imperiului era
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
ultimul recensămât al populației de către autoritățile austriece. Inrarea trupelor austriece a fost întâmpinată cu ostilitate de către musulmani, care s-au revoltat până în anul 1883 (când ultima rezistență a fost înfrântă). Populația creștină așteptase cu multă încredere schimbarea administrației însă atât catolicii cât și ortodocșii au fost dezamăgiți de măsurile adoptate. Austro-Ungaria nu exercita în mod formal suveranitatea asupra teritoriului, prin urmare a existat, inițial, o mare reticență în a investi în dezvoltarea economică. Pentru a nu adânci tensiunile între cele două
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
esențial în aceasă perioadă este finalizarea procesului de identificare etnică a comunităților creștine din Bosnia cu sârbii și croații din afara provinciei. Desigur, un sentiment de înrudire existase și înainte de ocupația austriacă (între ortodocșii din Herțegovina orientală și muntenegreni sau între catolicii din Herțegovina occidentală și croații din Dalmația), însă în secolul XIX, ca urmare a răspândirii tiparului și a înființării societăților culturale naționale, procesul este finalizat, identificarea ortodocșilor cu sârbii și a catolicilor cu croații fiind ireversibilă. În aceeași perioadă musulmanii
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
ortodocșii din Herțegovina orientală și muntenegreni sau între catolicii din Herțegovina occidentală și croații din Dalmația), însă în secolul XIX, ca urmare a răspândirii tiparului și a înființării societăților culturale naționale, procesul este finalizat, identificarea ortodocșilor cu sârbii și a catolicilor cu croații fiind ireversibilă. În aceeași perioadă musulmanii din Bosnia încep să-și pună problema identității lor naționale. În perioada Imperiului otoman (stat în care apartenența religioasă, nu cea etnică determinau statutul persoanei) musulmanii se identificau și erau identificați drept
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
vaste din Belarusul zilelor noastre. În Prusia Răsăriteană numele era folosit pentru a numi numeroasa minoritate lituaniană (Lithuania Minor), în vreme ce în tărâmurile slave ale Marelui Ducat, numele se referea mai ales la locuitorii țării. În Belarus, belarușii, în special cei catolici, se considerau lituanieni, în vreme ce alte populații, așa cum erau ucrainienii, se considerau "ruteni". Însă numărul celor care se considerau lituanieni a scăzut în timp datorită adoptării culturii și limbii poloneze, care erau considerate mai sofisticate. Până în cele din urmă, nobilimea ducatului
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
speranța învierii. Unele culte cred în existența Iadului (Infernului), unde merg păcătoșii pentru chinuri veșnice. Soarta omului este stabilită după judecata făcută de Fiul, după faptele de fidelitate creștină pe care le-a făcut omul când era în viață. La catolici există și Purgatoriul, un loc diferit de Rai și Iad, unde oamenii se pot purifica și își pot ispăși micile păcate după moarte. Nu există o unanimitate universală în ceea ce presupune credința creștină, datorită influențelor credințelor locale cu rădăcini precreștine
Moarte (mitologie) () [Corola-website/Science/302138_a_303467]
-
otomană, Dobrogea, pe lângă Turcii și Tătarii musulmani așezați aici din ce în ce mai numeroși, cuprinde în continuare o populație de "Ghiauri" printre care administrația otomană îi deosebește pe "Ladinlar" (Evrei de limbă spaniolă, veniți în Imperiul otoman din Andaluzia, după cucerirea Grenadei de către catolici), pe "Ermenlar" (Armeni), pe "Gök-Oğuzlar" (Găgăuți), pe "Rumlar" (Greci), pe "Cingene" (Țigani), pe "Bulgarlar" (Bulgari) și pe "Iflaklar" (Români), aceste două ultime grupuri fiind cele mai numeroase. Românii dobrogeni băștinași, care își spuneau "Dicieni" (nume care după George Vâlsan provine
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
"Vezi și : Biserică Română Unită cu Romă, Greco-Catolica" (în , „catolici ai ritului grec”, prescurtat "graeco catholici") este un termen introdus printr-un decret al Curții de la Viena în data de 28 iunie 1773, pentru a înlocui termenul de „graeco uniți” și a asigura astfel egalitatea formală de denumire între catolicii
Greco-catolici () [Corola-website/Science/302554_a_303883]
-
catolici ai ritului grec”, prescurtat "graeco catholici") este un termen introdus printr-un decret al Curții de la Viena în data de 28 iunie 1773, pentru a înlocui termenul de „graeco uniți” și a asigura astfel egalitatea formală de denumire între catolicii de riț bizantin și cei de riț latin (romano-catolicii). În anul 1773 a avut loc la Viena un sinod al episcopilor uniți din Imperiul Austriac, care spre deosebire de episcopii neuniți (ortodocși), nu aveau dreptul de a-și alege propriul mitropolit. Cei
Greco-catolici () [Corola-website/Science/302554_a_303883]
-
corespondentei imperiale din Galiția, cu argumentul egalei îndreptățiri a rutenilor cu polonezii: "daß die Söhne des ruthenischen Adels und der Geistlichkeit nach Maßgabe ihrer Befähigung gleich den Polen zu öffentlichen Ämtern befördert werden." Înlocuirea denumirii de „unit” cu aceea de „catolic” a fost menită a facilita emanciparea socio-culturală a românilor transilvăneni și a rutenilor. După ridicarea Episcopiei de Făgăraș și Albă Iulia la rang de mitropolie, așa cum a fost până la unirea cu Romă, Biserica Română Unită a revenit la această titulatura
Greco-catolici () [Corola-website/Science/302554_a_303883]
-
în 1701, când se realizează de fapt actul antedatat. Nicolae Densușianu, referindu-se la traducerea latină a originalului, a socotit-o a fi ""o traducere din cele mai mișelești și criminale, falsificarea unui tratat politico-bisericesc, pentru a supune poporul român catolicilor și a desființa Biserica română de Alba Iulia"" . Printre motivele care a determinat un număr de istorici să recunoască falsitatea traducerii acestui act sunt: diferențele radicale între textul original românesc și textul tradus latinesc (primul prezintă o unire formală, fără
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
lui Wilhelm Hauff și din romanul lui Lion Feuchtwanger, "Evreul Süss" ("Jud Süß"): dintr-un personaj istoric pozitiv a fost transformat într-o imagine total abjectă. Schmitt a omis faptul că Hobbes s-a ocupat exclusiv de războaiele religioase dintre catolici și protestanți, care nu aveau nici o legătură cu evreii. Prin urmare, se impune concluzia că Schmitt a făcut o analogie falsă și a ajuns la concluzii eronate cu privire la entitatea iudaică. În 1936 Schmitt a devenit ținta atacurilor ziarului "Schwarzes Corp
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
de aproape cinci decenii de ateism comunist a fost spațiu de păstrare, a fost renovată și din anul 2000 este biserică funcțională pentru slovacii romano-catolici din Oradea. În anul 2007 a fost înființata la Oradea o Parohie personală pentru romano catolici de etnia slovacă, iar biserica din cetatea Oradea le-a fost încredințată lor drept biserica parohială cu filiala Mădăras care aparține de această parohie. Brutăria a fost construită în 1692, imediat după ce austriecii au cucerit cetatea la ordinul generalului Corbelli
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
biserici din sec. al XIV-lea suprapusă pe alte două biserici de lemn In 1384 a fost construită Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae din Râșnov. Organizația bisericească din țările române, situate inițial în aria eparhiilor din Severin și Vicina (iar, pentru catolici, în cea a arhiepiscopiilor din Esztergom și Kalocsa), a căpătat forme noi odată cu întemeierea principatelor Țării Românești și Moldovei, ai căror voievozi au ținut să aibă, în statele lor, Mitropolii proprii. Astfel au fost înființate, sub oblăduirea Patriahrilor din Ipek
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
protestanți, plăteau mai multe dări și nu puteau acceda la aceleași drepturi, fiind socotiți doar tolerați. În această situație, trecerea la protestantism sau unirea cu Roma puteau fi moduri de a pune capăt acestor discriminări. Faptul însă că protestanții și catolicii erau potrivnici, fiind în competiție pentru a-i atrage pe Români, a creat o situație mai favorabilă acestora. În Ardeal, cine izbutea să-i câștige pe Români devenea majoritar și astfel domina politic și economic întreaga activitate a țării. Conducătorii
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
la catolicismul de rit latin. Alta a fost soarta comunităților ortodoxe care s-au unit cu Roma păstrându-și ritul grecesc pe care îl aveau ca ortodocși, precum și reguli canonice ortodoxe ca, de exemplu, hirotonisirea bărbaților căsătoriți. Discuțiile purtate din partea catolicilor de către iezuitul Laszlo Baranyi, paroh în Alba Iulia, cu conducătorii Bisericii românești în frunte cu vlădica Teofil Seremi, au început încă din 1693, în secret, pentru a nu le afla calviniștii care stăpâneau atât de aproape Biserica românească. Iezuiții, care
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
și din Fiu, existența Purgatoriului și pâinea nedospită bună și cea de anaforă), rămânând neschimbate ritul și disciplina ortodoxă. După stabilirea condițiunilor bisericești, s-au discutat condițiile politice : să se dea Bisericii și preoțimii românești aceleași drepturi care le au catolicii, și să nu mai fie socotiți doar tolerați. Apoi s-a stabilit ca hotărârile luate, să fie aduse la cunoștința împăratului habsburgic Leopold I și a cardinalului Kolonich. Pe baza hotărârii aduse la Sinodul din februarie, la 21 martie 1697
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Aceste instrucțiuni erau redactate în 22 de puncte, între care faimosul punct 5, de a nu întrebuința la slujbe limba românească, ci aceea “slovinească sau elinească”. Toate punctele prevăd dispoziții împotriva calvinismului, doar punctul 10 pare a se referi la catolici, cerând să facă Sfânta Cuminecătură numai cu pâine dospită. Odată cu declarația de Unire din februarie 1697, Sinodul Bisericii românești ceruse Curții de la Viena și drepturi de natură politică, la care s-au opus înverșunat guvernatorul Transilvaniei : Gyorgy Banffy, și cancelarul
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
lege grecească ce sunt unite cu Sfânta Biserică a Romei... aceeași scutință bisericească să o aibă... ca și a celor de lege latinească. Diploma a produs o impresie foarte dureroasă în sânul națiunilor privilegiate. Cei dintâi care reacționează sunt chiar catolicii, care dau lui Athanasiu instrucțiuni pentru a nu extinde drepturile asupra întregii mase de preoți și a rudeniilor lor, ci numai a câte unul din fiecare parohie. Discuțiile încinse, controversele iscate și, cu deosebire, agitația calvinilor l-au obligat pe
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
unul din fiecare parohie. Discuțiile încinse, controversele iscate și, cu deosebire, agitația calvinilor l-au obligat pe împărat să intervină cu încă o diplomă, la 12 decembrie 1699, prin care respinge afirmațiile că românii ar fi constrânși la Unire cu catolicii și arată că au libertatea de a se uni cu una din cele patru religii recepte sau a rămâne în starea lor de acum (schismatici tolerați). Dar guvernul Transilvaniei nu este de acord și, în speranța că-i va putea
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
de la Mühlberg (1547). Mai târziu fiul lui Ferdinand, Maximilian, simpatizează cu protestanții, ceea ce atrage după sine o serie de neînțelegeri. În 1556 Carol Quintul, Împărat al Sfântului Imperiu Roman renunță la tron, astfel că Ferdinand devine împărat. Cu toate că este un catolic convins, recunoaște din timp influența tot mai puternică a protestanților, pe care îi tolerează.
Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/302725_a_304054]
-
cartierele orașului Boston de bază au devenit enclave etnice distincte cu imigranți italieni în North End, irlandezi în South Boston și Charlestown, și evreii și ruși în West End. Imigranții irlandezi și italieni au adus cu ei romano-catolicismul. În prezent, catolicii alcătuiesc în Boston cea mai mare comunitate religioasă, și de la începutul secolului 20, irlandezii au jucat un rol major în politica orașului Boston, nume cunoscute fiind Kennedy, Tip O'Neill, și John F. Fitzgerald. Între 1631 și 1890, orașul și-
Boston () [Corola-website/Science/302678_a_304007]
-
a început o emigrație evreiască organizată spre Israel (1.332 evrei din România numai în anul 1882). Tânărul stat român, inițial încă vasal al Imperiului Otoman (1859-1878), nu acorda cetățenie evreilor pe motivul că era definit ca stat ortodox, iar catolicii, protestanții, musulmanii și evreii nu erau considerați cetățeni români, ci supuși austrieci, germani sau otomani. După independență (1878), legile au evoluat semnificativ abia după primul Război Mondial. Simultan au apărut forme de antisemitism privind nu evreii „romanioți” (greci), „sefarzi” (otomani
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
o scriere pseudonimă. Această evanghelie nu susține că ar fi fost scrisă de martori direcți la evenimentele relatate. Faptul că evanghelia după Marcu este cea mai veche evanghelie întrunește consensul exegezei contemporane. Exegeții germani Gerd Theißen (evanghelic) și Ingo Broer (catolic) consideră că evanghelia după Marcu a fost redactată după anul 70, adică după distrugerea Templului din Ierusalim de către romani, fapt receptat în capitolul 13 al evangheliei. Exegeții Eduard Lohse (evanghelic) și Peter Dschulnigg (catolic) datează textul evangheliei în timpul marii revolte
Evanghelia după Marcu () [Corola-website/Science/302717_a_304046]