KorAP: Find »[drukola/base=cauzalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...116 117 118 ...123 >

3,053 matches

Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563

schema explicativă elementară, toate celelalte scheme explicative (funcțională, structuralăetc.) fiind forme complexe, compuse la rândul lor din mai multe relații cauzale, în consecință reductibile la cauzalitate (Stinchkomb, 1968). Alții consideră că nu toate tipurile de explicație științifică sunt reductibile la cauzalitate, existând și explicații noncauzale (Nagel, 1961; Kaplan, 1965). În această lucrare, analiza se va concentra asupra caracterului distinctiv al diferitelor scheme explicative utilizate în sociologie, fără a intra în discuții asupra reductibilității lor la cauzalitate. Cauzalitatea a prezentat de la început

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
explicație științifică sunt reductibile la cauzalitate, existând și explicații noncauzale (Nagel, 1961; Kaplan, 1965). În această lucrare, analiza se va concentra asupra caracterului distinctiv al diferitelor scheme explicative utilizate în sociologie, fără a intra în discuții asupra reductibilității lor la cauzalitate. Cauzalitatea a prezentat de la început pentru sociolog o atracție deosebită. Ea promitea eliminarea explicației superficiale a fenomenelor sociale prin conștiința agenților sociali și punerea acestei discipline pe baze științifice solide, productive. Cauzalitatea părea să ofere o relație simplă de determinare

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
științifică sunt reductibile la cauzalitate, existând și explicații noncauzale (Nagel, 1961; Kaplan, 1965). În această lucrare, analiza se va concentra asupra caracterului distinctiv al diferitelor scheme explicative utilizate în sociologie, fără a intra în discuții asupra reductibilității lor la cauzalitate. Cauzalitatea a prezentat de la început pentru sociolog o atracție deosebită. Ea promitea eliminarea explicației superficiale a fenomenelor sociale prin conștiința agenților sociali și punerea acestei discipline pe baze științifice solide, productive. Cauzalitatea părea să ofere o relație simplă de determinare: un

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
a intra în discuții asupra reductibilității lor la cauzalitate. Cauzalitatea a prezentat de la început pentru sociolog o atracție deosebită. Ea promitea eliminarea explicației superficiale a fenomenelor sociale prin conștiința agenților sociali și punerea acestei discipline pe baze științifice solide, productive. Cauzalitatea părea să ofere o relație simplă de determinare: un fapt social trebuie explicat printr-un alt fapt social care îi este cauza (Durkheim, 1974). Dezvoltarea cercetării sociologice a demonstrat însă că în spatele simplității aparente a relațiilor cauzale, formularea acestora ridică

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
social care îi este cauza (Durkheim, 1974). Dezvoltarea cercetării sociologice a demonstrat însă că în spatele simplității aparente a relațiilor cauzale, formularea acestora ridică probleme deosebit de complexe. Capitolul de față și cel următor sunt dedicate nu atât discutării aspectelor generale ale cauzalității, care poate fi găsită în multe lucrări de epistemologie, sociologică (de exemplu, Costner și Leik, 1964; Blalock, 1964; Gibbs, 1972; Achim, 1973), ci modului în care această schemă explicativă este utilizată efectiv în practica sociologică actuală, problemelor și dificultăților pe

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
Blalock, 1964; Gibbs, 1972; Achim, 1973), ci modului în care această schemă explicativă este utilizată efectiv în practica sociologică actuală, problemelor și dificultăților pe care utilizarea ei le are de înfruntat. Structura explicației cauzaletc "Structura explicației cauzale" Deși conceptul de cauzalitate pare unul dintre cele mai simple și mai clare, definirea sa nu este totuși lipsită de controverse. Deoarece discuția diferitelor definiții propuse nu este importantă pentru obiectivele analizei noastre, voi porni de la o definiție mai simplă a cauzalității care pare

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
conceptul de cauzalitate pare unul dintre cele mai simple și mai clare, definirea sa nu este totuși lipsită de controverse. Deoarece discuția diferitelor definiții propuse nu este importantă pentru obiectivele analizei noastre, voi porni de la o definiție mai simplă a cauzalității care pare să întrunească un consens destul de larg: cauzalitatea reprezintă o relație între două fenomene, caracterizată prin aceea că unul dintre ele îl produce pe celălalt. Primul fenomen, cel care produce și care, în consecință, îl explică pe celălalt, este

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
și mai clare, definirea sa nu este totuși lipsită de controverse. Deoarece discuția diferitelor definiții propuse nu este importantă pentru obiectivele analizei noastre, voi porni de la o definiție mai simplă a cauzalității care pare să întrunească un consens destul de larg: cauzalitatea reprezintă o relație între două fenomene, caracterizată prin aceea că unul dintre ele îl produce pe celălalt. Primul fenomen, cel care produce și care, în consecință, îl explică pe celălalt, este cauza; fenomenul produs este efectul. Relația cauzală poate fi

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
în consecință, îl explică pe celălalt, este cauza; fenomenul produs este efectul. Relația cauzală poate fi figurată în felul următor: C→E, unde C = cauza, E = efectul și „→” indică procesul de producere a fenomenului efect de către fenomenul cauză. Ideea de cauzalitate se bazează pe postularea unui proces ontologic de „producere” a unui fenomen de către altul. Avem o relație cauzală doar atunci când putem fi siguri că fenomenul considerat a fi cauză reprezintă factorul activ, responsabil de producerea fenomenului considerat efect. Cauzalitatea exprimă

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
de cauzalitate se bazează pe postularea unui proces ontologic de „producere” a unui fenomen de către altul. Avem o relație cauzală doar atunci când putem fi siguri că fenomenul considerat a fi cauză reprezintă factorul activ, responsabil de producerea fenomenului considerat efect. Cauzalitatea exprimă o relație universală și necesară în formă de lege. Ea afirmă că ori de câte ori va exista un anumit fenomen cauză, va apărea în mod necesar (dacă alți factori perturbatori sunt excluși) și fenomenul efect. Mai întâi câteva exemple de enunțuri

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
un corp teoretic amorf, în care formulările vagi și imprecise se amestecă cu prejudecățile. Verificarea empirică a diferitelor ipoteze ce par plauzibile, „rezonabile”, curăță terenul teoretic, eliminând cele mai multe dintre presupozițiile eronate și întărind rivalele lor. Dificultățile stabilirii cauzalitățiitc "Dificultățile stabilirii cauzalității" Practica sociologică a scos la iveală faptul că explicația cauzală, atât de simplu de mânuit la prima vedere, ridică în fapt o mulțime de dificultăți. Cele mai importante mi se par a fi următoarele: Problema sensului cauzării. Dacă înregistrăm o

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
sensului cauzării utilizate în practica sociologică sunt următoarele: • Stabilirea succesiunii. Relația cauzală este în mod necesar temporală. Cele două fenomene - cauza și efectul - sunt în decalate în timp: cauza precedă efectul. Această caracteristică decurge logic din însăși definirea relației de cauzalitate ca un proces de producere a efectului de către cauză. Ca orice proces real, și acesta se desfășoară în timp, are nevoie de o anumită perioadă. Pornind de la această proprietate, putem considera că dacă avem o relație de covariație, despre care

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
este o variabilă independentă în raport cu ultima. Este deci rezonabil să presupunem că venitul este cauză în această relație. Problema duratei și a distanței. Jack Gibbs (1972) aduce în discuție odificultate stabilă a postulării unei relații cauzale, izvorâtă din precizarea duratei. Cauzalitatea presupune un decalaj temporal: efectul trebuie să apară după o perioadă de timp de la apariția cauzei. Problema este însă cât de mare poate fi decalajul temporal dintre cauză și efect. Din definiția cauzalității nu putem deriva o specificare prea clară

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
unei relații cauzale, izvorâtă din precizarea duratei. Cauzalitatea presupune un decalaj temporal: efectul trebuie să apară după o perioadă de timp de la apariția cauzei. Problema este însă cât de mare poate fi decalajul temporal dintre cauză și efect. Din definiția cauzalității nu putem deriva o specificare prea clară: el trebuie să fie mai mare ca zero și mai mic decât infinitul. Poate fi el însă oricât de mare? Are vreun sens o relație cauzală între două evenimente înalt corelate empiric, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
decât infinitul. Poate fi el însă oricât de mare? Are vreun sens o relație cauzală între două evenimente înalt corelate empiric, dar separate de o perioadă foarte mare de timp? Gibbs folosește această dificultate pentru a susține că relația de cauzalitate este o idee confuză, care ar trebui eliminată de știință. La dificultatea duratei se poate adăuga și dificultatea distanței. Efectul este separat de cauză și spațial. Poate fi el însă oricât de depărtat de aceasta? Nici limitele de distanță nu

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
ar trebui eliminată de știință. La dificultatea duratei se poate adăuga și dificultatea distanței. Efectul este separat de cauză și spațial. Poate fi el însă oricât de depărtat de aceasta? Nici limitele de distanță nu pot fi derivate din definirea cauzalității. Dificultatea precizării duratei și a distanței poate fi totuși eliminată prin presupozițiile care decurg din modelul explicativ al procesului de producere cauzală. Din mecanismele acestuia pot fi derivate presupoziții în legătură cu distanțele spațiale și temporale care pot susține o relație cauzală

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
apare asociată cu variații ale natalității. Ceea ce a indus în eroare este faptul că, în clasele sărace, o proporție mult mai mare de persoane provin din mediul rural decât în cazul claselor bogate. După cum se poate observa, relația adevărată de cauzalitate a fost stabilită în acest caz pe baze strict empirice. Ea nu oferă, în consecință, nici o garanție că în alte societăți clasa socială nu este în mod efectiv un factor determinant al natalității. Relația caracteristici personale-sărăcie. De multe ori, presupunerea

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
Corelație între două fenomene decalate în timp, care nu exprimă o relație cauzală Exemplele acestea scot în evidență o structură mai generală care poate produce presupoziții. O corelație ridicată între două fenomene nu reprezintă prin ea însăși o garanție a cauzalității. În realitate, cele două fenomene pot fi efecte independente ale aceleiași cauze. Există aici o lecție foarte importantă care trebuie reținută. Avertismentul lui David Hume de a nu trece de la post hoc (după aceea) la propter hoc (din cauza aceea) este

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
fenomene independente. Suntem aici în prezența unei limite de principiu a analizei sociologice. Gradul ridicat al interacțiunii presupunând un număr mare de cazuri disponibile agravează dificultatea generată de numărul principial redus de fapte de care dispune sociologul. Variația contextuală a cauzalității. Fizicianul se așteaptă ca o relație empirică oarecare să fie de regulă invariabilă în raport cu spațiul și timpul; aceeași pe continentul american și pe cel asiatic; aceeași în prezent, ca și acum 2000 de ani sau peste. Sociologul nu mai poate

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
apărut. Stilul de conducere autoritar a funcționat mai eficient decât cel democrat, acesta din urmă prezentând o serie de incongruențe cu așteptările culturale cristalizate ale copiilor. Studiile americane asupra mobilității sociale ne oferă un alt exemplu de variație contextuală a cauzalității. Efortul specialiștilor americani s-a centrat pe determinarea contribuției pe care diferiți factori - profesia părinților, nivelul școlar, reușita școlară, vârsta la care a avut loc căsătoria, numărul de copii, gradul de inteligență etc. - o aduc în explicarea poziției sociale dobândite

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
Capitolul 2 MULTICAUZALITATE Șl LANȚURI CAUZALE. STRUCTURA STANDARD A TEORIILOR SOCIOLOGICE CAUZALE" Unicauzalitate/Multicauzalitatetc "Unicauzalitate/Multicauzalitate" Până acum s-a vorbit despre cauză ca și cum aceasta s-ar identifica cu un singur fenomen. De cele mai multe ori însă, fenomenele sociale au o cauzalitate multiplă. Cu alte cuvinte, există o mulțime de alte fenomene responsabile de existența și variația fenomenului de explicat. Câteva exemple ne vor introduce mai bine în problemă. Variația calității vieții. Cercetările întreprinse în ultimul timp au scos în evidență existența

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
demografic ar fi fost de la început programate să intre în acțiune. Efectul, în consecință, nu ar fi avut loc. Dimitrie Gusti (1965) ne oferă un exemplu instructiv pentru modul în care ideea de lanț cauzal se combină cu aceea de cauzalitate multiplă, aplicată de data aceasta nu la explicarea unui fenomen, ci la atingerea unei stări sociale dezirabile.Analiza sa se derulează invers, de la starea efect, considerată dezirabilă, la mulțimea factorilor organizați într-un lanț cauzal multiplu, asupra cărora se poate

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
confuziile care apar în analizele sociologice provin din lipsa de distinctivitate a modelelor explicative teoretice și empirice. În acest sens este util de avut în minte avertismentul dat de Hubert Blalock (1980), unul dintre părinții procedurilor empirice de analiză a cauzalității. Modelele statistice nu sunt neapărat lanțuri cauzale, în ele nu sunt legate variabilele teoretice, cauzale, ci variabilele măsurate care le implică într-o formă sau alta pe cele teoretice, dar nu sunt, cel mai adesea, o traducere exactă a lor

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
muncii este asociată, de exemplu, cu o mulțime de variabile de tip contextual ca: vârsta, sexul, nivelul școlar, profesia, nivelul ierarhic etc. O asemenea distincție apare cu claritate în cercetările empirice care utilizează variabilele contextuale nu ca indicatori neapărat ai cauzalității, ci ca repere, criterii de descriere sistematică a variației. Este ceea ce aș numi diferențiatori universali. Pentru a descrie în mod sistematic variația unui fenomen social într-un context social specificat avem nevoie de o serie de criterii, cunoscute adesea și

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
produsul altor fenomene sociale, ci produsul oamenilor. În al doilea rând, mai mult ca în alte domenii ale realității, fenomenele sociale interacționează multiplu, sunt interdependente, formând sisteme cu o marcată tendință de coerență, imposibil de descris cu schema simplă a cauzalității. Următorul grup de capitole au ca obiect analiza de sistem în variatele ei ipostaze. Mai întâi, analiza funcțională care dezvoltă modelul unui sistem orientat finalist (teleologic), apoi analiza eficienței, care este un corolar al celei funcționale, după care analiza structurală

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]