3,011 matches
-
o infinitate de surse de căldură ale căror temperaturi variază continuu. Formularea primară a "principiului al doilea al termodinamicii" este echivalentă cu constatarea experimentală că nu poate exista o mașină termică cu o singură sursă de căldură: Cazul unei transformări ciclice biterme reversibile poate fi redus la precedentul printr-un artificiu: sistemului considerat A i se adaugă un al doilea sistem B, ambele sisteme fiind supuse unor transformări ciclice reversibile repetate care sunt ajustate astfel ca sistemul rezultat prin reunirea celor
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
o mașină termică cu o singură sursă de căldură: Cazul unei transformări ciclice biterme reversibile poate fi redus la precedentul printr-un artificiu: sistemului considerat A i se adaugă un al doilea sistem B, ambele sisteme fiind supuse unor transformări ciclice reversibile repetate care sunt ajustate astfel ca sistemul rezultat prin reunirea celor două subsisteme să sufere o transformare ciclică monotermă. Concluzia este o formulare modificată a principiului al doilea al termodinamicii: Notând cu formula 51 și formula 52 temperaturile termostatelor, iar cu
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
precedentul printr-un artificiu: sistemului considerat A i se adaugă un al doilea sistem B, ambele sisteme fiind supuse unor transformări ciclice reversibile repetate care sunt ajustate astfel ca sistemul rezultat prin reunirea celor două subsisteme să sufere o transformare ciclică monotermă. Concluzia este o formulare modificată a principiului al doilea al termodinamicii: Notând cu formula 51 și formula 52 temperaturile termostatelor, iar cu formula 53 și formula 54 cantitățile de căldură respective, avem așadar unde funcția formula 57 nu depinde de natura sistemului. Mașina termică
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
istoric de "mașină Carnot", ea funcționând după un "ciclu Carnot", iar enunțul precedent este echivalent cu "teorema lui Carnot": randamentul unui ciclu Carnot depinde numai de temperaturile celor două surse de căldură. Analiza detaliată a schimbului de căldură în transformări ciclice biterme reversibile și ireversibile arată că funcția formula 58 definită prin relația (14) poate fi factorizată în forma unde formula 61 este o funcție continuă, monoton crescătoare, cu valori strict pozitive și mărginită (nu se poate anula și nu poate deveni infinită
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
prin convenție factorul multiplicativ, temperatura definită prin relația se numește "temperatura termodinamică" sau "temperatura absolută" corespunzătoare temperaturii empirice formula 65 Introducând temperaturile absolute formula 66 și formula 67 ale termostatelor cu care se schimbă cantitățile de căldură formula 53 și formula 54 într-o transformare ciclică bitermă reversibilă, relația (14) poate fi rescrisă ca Acest rezultat se generalizeză la cazul unei transformări ciclice politerme "reversibile" cu formula 72 surse de căldură sub forma numită "egalitatea lui Clausius". Conform formulării primare a principiului al doilea al termodinamicii, într-
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
empirice formula 65 Introducând temperaturile absolute formula 66 și formula 67 ale termostatelor cu care se schimbă cantitățile de căldură formula 53 și formula 54 într-o transformare ciclică bitermă reversibilă, relația (14) poate fi rescrisă ca Acest rezultat se generalizeză la cazul unei transformări ciclice politerme "reversibile" cu formula 72 surse de căldură sub forma numită "egalitatea lui Clausius". Conform formulării primare a principiului al doilea al termodinamicii, într-o transformare ciclică monotermă ireversibilă cantitatea de căldură primită de sistem este strict negativă. Pe de altă
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
relația (14) poate fi rescrisă ca Acest rezultat se generalizeză la cazul unei transformări ciclice politerme "reversibile" cu formula 72 surse de căldură sub forma numită "egalitatea lui Clausius". Conform formulării primare a principiului al doilea al termodinamicii, într-o transformare ciclică monotermă ireversibilă cantitatea de căldură primită de sistem este strict negativă. Pe de altă parte, o transformare complexă care conține atât porțiuni reversibile cât și porțiuni ireversibile este, în ansamblu, ireversibilă. Pornind de la aceste constatări se obține pe cale deductivă "inegalitatea
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
de sistem este strict negativă. Pe de altă parte, o transformare complexă care conține atât porțiuni reversibile cât și porțiuni ireversibile este, în ansamblu, ireversibilă. Pornind de la aceste constatări se obține pe cale deductivă "inegalitatea lui Clausius" pentru cazul unei transformări ciclice politerme "ireversibile": Considerăm acum cazul unei transformări ciclice reversibile care constă dintr-o înșiruire de transformări elementare, în fiecare dintre acestea sistemul schimbând cantitatea de căldură formula 77 cu un termostat de temperatură formula 78 Reducând „pasul” acestor transformări elementare și crescând
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
parte, o transformare complexă care conține atât porțiuni reversibile cât și porțiuni ireversibile este, în ansamblu, ireversibilă. Pornind de la aceste constatări se obține pe cale deductivă "inegalitatea lui Clausius" pentru cazul unei transformări ciclice politerme "ireversibile": Considerăm acum cazul unei transformări ciclice reversibile care constă dintr-o înșiruire de transformări elementare, în fiecare dintre acestea sistemul schimbând cantitatea de căldură formula 77 cu un termostat de temperatură formula 78 Reducând „pasul” acestor transformări elementare și crescând numărul lor, se obține la limită o transformare
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
reversibile care constă dintr-o înșiruire de transformări elementare, în fiecare dintre acestea sistemul schimbând cantitatea de căldură formula 77 cu un termostat de temperatură formula 78 Reducând „pasul” acestor transformări elementare și crescând numărul lor, se obține la limită o transformare ciclică reversibilă în care se schimbă căldură cu termostate ale căror temperaturi variază continuu. În această limită egalitatea lui Clausius (18) devine unde integrala în spațiul variabilelor de stare se calculează de-a lungul unei curbe închise formula 12 care conține numai
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
pentru prima convenție este că integrabilitatea lui "f" e un interval ["a", "b"] înseamnă că "f" este integrabilă pe orice subinterval ["c", "d"], dar în particular integralele au proprietatea: Cu prima convenție, integrala rezultată este bine definită pentru orice permutare ciclică a lui "a", "b", și "c". În loc de a privi cele de mai sus drept convenții, se poate adopta și punctul de vedere că integrarea este efectuată doar pe varietăți "orientate". Dacă "M" este o astfel de varietate "m"-dimensională orientată
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
având tendința de a se micșora, fie prin dispozitive speciale de focalizare, plasate de-a lungul traiectoriei particulelor (în cazul acceleratoarelor liniare rezonante sau cu undă progresivă); la acceleratoarele directe, stabilitatea traiectoriei se face prin focalizare electrostatică, iar la cele ciclice - prin focalizare electromagnetică (slabă sau intensă). Pentru menținerea procesului de accelerare este necesară și "stabilitatea de fază", adică satisfacerea unei "condiții de sincronism". La acceleratoarele rezonante, aceasta este îndeplinită prin realizarea unei egalități între perioada tensiunii acceleratoare și intervalul de
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
cu viteza de fază a undei. Acceleratorul liniar prezintă o utilitate esențială ce constă în producerea de electroni de mare energie (de exemplu: peste 40 GeV în acceleratorul de la Stanford), care nu pot fi accelerați în aceeași măsură în acceleratoarele ciclice, din cauza pierderilor mari de energie prin radiație. Acceleratorii liniari sunt folosiți în medicină, în radioterapie și în chirurgia cu unde radio. Acceleratoarele liniare folosite în medicină folosesc un klystron și un aranjament complex de magneți care produc o radiație cu
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
important principiu al acceleratoarelor circulare, și a razelor de particule, în general, este acela ca traiectoria particulei să aibă o curbură proporțională cu sarcina acesteia și cu câmpul magnetic, dar invers proporțional cu impulsul. Cel mai des utilizate sunt "acceleratoarele ciclice rezonante" (ciclotron, microtron, fazotron, sincrotron, sincrofazotron) datorită avantajelor în ceea ce privește economia de spațiu și pierderile minime de energie. Primele acceleratoare circulare au fost ciclotronii, inventați în 1929 de Ernest Lawrence la Universitatea Berkeley din California. Ciclotronii au o singură pereche de
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
se poate îndoi acoperind întreaga raza a orbitei. Un alt tip de accelerator circular, inventat în 1940 pentru accelerarea electronilor, este betratonul. Ca și sincrotronul, acesta folosește un magnet în forma de gogoașă (cu gaură în mijloc) cu un câmp ciclic magnetic B, dar accelerează particulele prin inducție de la câmpul magnetic în creștere. Ajungând la o orbită radială constantă în timp ce asigură câmpul electric necesar, are nevoie ca fluxul magnetic conectat la orbită sa fie într-un fel independent de câmpul magnetic
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
prezintă uneori structuri și elemente specifice; în 1990 telescopul Hubble a observat o uriașă formațiune noroasă lângă ecuatorul lui Saturn, care dispăruse în 1994 când Voyager a depistat o altă furtună, mai mică. Furtuna observată în 1990 are un caracter ciclic, manifestându-se odată la aproximativ 30 de ani; au mai fost observate furtuni în 1876, 1903, 1933 și 1960, cea din 1933 fiind cea mai cunoscută. Respectând regula, următoarea apariție ar trebui să fie în 2020 (cf. Kidger 1992). Folosind
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
are aceeași formulă chimică, glucoză este diferită față de fructoză prin modul de legare a atomilor. Astfel, fructoza are două grupări de alcool primar, pe când glucoză are o singură grupare de alcool primar . În stare liberă fructoza are forma piranozică (formă ciclica de 6 atomi), în timp ce în oligo- si polizaharide adopta formă furanozică (formă ciclica de 5 atomi). Este o substanță solidă, cristalizata în formă de ace, cu gust dulce (este cea mai dulce monozaharida), solubila în apă și metanol. ts La
Fructoză () [Corola-website/Science/317097_a_318426]
-
a atomilor. Astfel, fructoza are două grupări de alcool primar, pe când glucoză are o singură grupare de alcool primar . În stare liberă fructoza are forma piranozică (formă ciclica de 6 atomi), în timp ce în oligo- si polizaharide adopta formă furanozică (formă ciclica de 5 atomi). Este o substanță solidă, cristalizata în formă de ace, cu gust dulce (este cea mai dulce monozaharida), solubila în apă și metanol. ts La 105 °C are loc topirea cu reacția de descompunere (carbonizare). Manual pentru clasa
Fructoză () [Corola-website/Science/317097_a_318426]
-
Caracterul aromatic este un concept ce explică stabilitatea foarte mare a majorității structurilor ciclice. Stabilitatea acestora se datorează prezenței sistemelor electronice conjugate, a electronilor de valență liberi, sau a orbitalilor liberi fapt ce conduce la o mai mare stabilitate față de cea așteptată prin simpla conjugare. Caracterul aromatic poate fi considerat și o consecință a
Aromaticitate () [Corola-website/Science/317535_a_318864]
-
acestora se datorează prezenței sistemelor electronice conjugate, a electronilor de valență liberi, sau a orbitalilor liberi fapt ce conduce la o mai mare stabilitate față de cea așteptată prin simpla conjugare. Caracterul aromatic poate fi considerat și o consecință a delocalizării ciclice și a rezonanței. Aceasta se explică prin faptul că electronii liberi au o circulație liberă la nivelul aranjamentului de tip circular care este adoptat de atomi, strcutură circulară în care alternează simplele și dublele legături. Aceste legături sunt identice între
Aromaticitate () [Corola-website/Science/317535_a_318864]
-
de electroni π delocalizați este 4). Există sisteme așa zise aromatice, în care fiecare atom al sistemulu aromatic are electroni neparticipanți care nu participă la sistemul aromatic, electroni care nu se supun regulii 4n+2. De exemplu furanul, un complex ciclic cu heteroatom oxigen, acestra adoptă o hibridizare sp. Ca urmare o pereche de electroni participă al sistemul π iar cealalată se regăsețte în orbitalii din inelul aromatic (legătură omoloagă C-H). Ca urmare sunt 6 electroni π deci furanul are
Aromaticitate () [Corola-website/Science/317535_a_318864]
-
alt tip de aromaticitate este cel întâlnit la metale de tipul aluminiului și poartă denumirea de aromaticite metalică, acest tip fiind întâlnit mai ales la compușii de tip cluster ai aluminiului. Möbius, un al tip este întâlnită în cazul sistemelor ciclice în care orbitalii p sunt populați de 4n electroni, ce formează un singlet pe jumătate răsucit care corespunde benzii Möbius. Deoarece această răsucire poate fi fie spre stînga fie spre dreapta, rezultă că astfel de molecule sunt chirale.
Aromaticitate () [Corola-website/Science/317535_a_318864]
-
multor oameni în măsura în care "sfârșitul timpurilor" înseamnă sfârșitul absolut al umanității din punct de vedere fizic, dar nu și al sufletului considerat etern. Cu toate acestea, nu toate religiile leagă dispariția omului de sfârșitul timpurilor din moment ce există credințe care prevăd regenerări ciclice sau că sfârșitul lumii înseamnă de fapt începutul unui nou tip de existență (Vezi: escatologie și utopism). Noi vom dispărea. Orice am face acum, e prea târziu" Această afirmație a lui Frank Fenner este în măsură să neliniștească, cu atât
Dispariția omului () [Corola-website/Science/319699_a_321028]
-
creației realizate. R. Fritz identifică începutul unui proces creativ cu acțiunile creative de concepție și viziune, urmate de analiza realității, acțiune, evaluare,examinarea detaliată a opțiunilor publice și terminarea procesului. R. Fritz afirmă că procesul de creație are o natură ciclică. Instrumentele (sau tehnicile) creativității sunt metode euristice pentru facilitarea și stimularea creativității unei persoane sau unui grup de persoane. In raportul EIRMA ("Asociația Europeană de Management al Cercetării Industriale") din 2004 au fost prezentate principalele instrumente de stimulare a creativității
Creativitate () [Corola-website/Science/315230_a_316559]
-
ciclului Carnot lucrând între aceste temperaturi (374 / 30) este de cca. 53 %. Comparând diagramele T-s ale unui ciclu Carnot și a ciclului Rankine este evident că, deoarece pentru cicluri lucrând între aceleași temperaturi și entropii suprafața corespunzătoare lucrului mecanic ciclic produs de ciclul Rankine este mai mică decât cea din ciclul Carnot, randamentul ciclului Rankine este mai mic decât al ciclului Carnot. Temperaturile relativ scăzute din ciclul Clausius-Rankine fac ca acest ciclu să fie folosit drept ciclu de temperatură joasă
Ciclul Clausius-Rankine () [Corola-website/Science/318657_a_319986]