4,383 matches
-
care fac parte. O astfel de definiție retrospectivă a unităților se bazează pe modelele culturale în care se încadrează și cititorii. (Astfel, acțiunea Evelinei de a sta lîngă fereastră amintindu-și trecutul trebuie recunoscută ca un indiciu cultural - chiar un clișeu - ce sugerează introspecție, meditație, și adesea chiar și sentimentul de a fi prins în capcană și de a tînji după ceva). La alt nivel, cititorii trebuie să vadă plecarea Evelinei de acasă (la care, poate, se gîndește Evelina) ca fiind
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
așa cum l-au tradus cărțile exilului și închisorilor, este și aici un coșmar redundant, o derulare previzibilă spre izolarea definitivă a individului. Umbra poate fi citit și ca un roman al orașului și al semnelor lui ascunse, textul afirmând deopotrivă clișee și reprezentări surprinzătoare. Veritabil recviem pentru dizolvarea speranței, romanul lui Kadare are forța vizionară de a descoperi un nou infern. Acela al neputinței de a trece granița dintre eu și ceilalți, atunci când umbra totalitarismului se întinde peste cenușiul depărtărilor. "Dilemateca
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
individuale. Protagonistul Gabriel, un individ matur și aparent mulțumit de existența sa închegată, traversează o criză identitară severă, declanșată de faptul că va deveni tată. Scenariul aparent banal, al bărbatului îngrozit de teama paternității, nu se bazează, însă, pe un clișeu. Motivul pentru care Gabriel se retrage (temporar sau definitiv) din această poveste, este unul ce ține de substratul de profunzime al personajului, mai precis de identitatea sa. O călătorie la Budapesta, prilejuită de un colocviu al traducătorilor lui Thomas Mann
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
of Nineteenth-Century Children, cercetătoarea Kathryn Beattie e interesată cu precădere de maniera contradictorie în care moartea prematură era negată și disimulată pentru a putea fi, la limită, acceptată, în cadrul practicii acestui tip de fotografie. "Somnul de pe urmă", mizând pe un clișeu deja clasic al imaginarului colectiv, e una dintre cele mai comune convenții fotografice menite să edulcoreze realitatea morții. Datorită răspândirii acestui mod de reprezentare în cazul fotografiilor cu copii, dat fiind faptul că decorul exclude sistematic prezența sicriului până în jurul
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
trece”, nu te Învață nimeni, dar, dacă ai atunci, la Început, la debut și chiar Înainte de debut, curiozitatea să afli legile sau normele care domnesc În această „lume”, În „imperiul literelor!, ți se va răspunde cu câteva fraze pline de clișee de bun-simț și, dacă instinctul tău nu te va Îndemna altfel, vei produce nu puține gafe și chiar erori grave la Începutul carierei sau chiar de-a lungul ei. Cunosc nu puține cazuri de autori Înzestrați care ar fi meritat
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
unei poze, ale unei „revolte” contra „burgheziei În artă”, contra „pompierismului” etc. - poză, „teatru” care irita, dar și amuza, ca un joc cu multiple măști, „reprezentând” un fel de ligă „În spirit” a tinerilor de pe Întreg continentul, dincolo de națiuni și clișeele sau reflexele acestora -, azi, când „a Învins”, Își mai poate revendica acest statut? Nu s-a academizat cumva, spre satisfacția ironică a „domnilor burghezi”, intrarea În Academia Franceză a lui Ionesco, unul dintre „revoluționari”, maestru al „absurdului”, o victorie sau
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
al simetriei, putem Înțelege nu numai fenomenele naturale, dar și ceea ce ne „șoptește”, uneori cu Încăpățânare, istoria și, mai ales, propria noastră „istorie”; propriul nostru caracter, doritor adesea să se elibereze din chingile fortuitului sau ale tiparelor rigide exterioare, ale clișeelor masei, ale „falsului de existență”, ale incapacității de a-și găsi propriu-i drum - libertatea, de fapt! Și am propus mai sus nu numai o „reflexie existențială”, alăturând două posturi ale celui care am fost - una primă, a inconștientului tinerel
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de prostie! -, mulți se aruncă cu capul Înainte În diverse și extrem de „pitorești” analize ale textelor cioraniene. Și, cum graba strică nu numai treaba, dar și caracterul omului, toți acești „analiști”, comentatori sau filozofi improvizați trec cu brutalitate din zona clișeului, ce abundă pe marginea „teribilismului” istoric și civic al textelor sale, În concluzii care mai de care mai abracadabrante. Aș recomanda, dacă mi se Îngăduie - aș recomanda cu acea „parte a sângelui meu german”, greoi și prudent, (greoi și prudent
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
descoperă atmosfera unei lumi rurale, din perioada comunismului românesc, având în prim-plan școala și avatarurile ei, deloc spectaculoase însă față de ale celei mai mari părți a societății vremii. Lumea țărănească, în schimb, e doar schițată și bănuită, în fundal. Clișeele funcționării școlii în comunism compun, în mare parte, decorul în care se reliefează treptat profilul și destinul personajului principal care, descinzând într-un sat aflat la vreo sută cincizeci de kilometri de Iașul de unde vine, nu poate să trezească decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tact și simț al nuanței și cine le urmărește fără idei preconcepute, interesat de mișcarea lor dialectică, are dovada unui critic pătrunzător, cu o logică impecabilă și o bună priză la text. Privirea lui Theodor Codreanu e proaspătă, liberă de clișee, scoțând la lumină și valorificând pasaje, dacă nu ignorate, în orice caz tratate cu grăbire. Repet, destule observații de amănunt dintre cele cuprinse în Eminescu Dialectica stilului nu sunt noi și autorul nu face un secret din paternitatea lor. Nouă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
influențează" invers, remodelează modelele (ontologice) propuse de ei, eminescianizându-i spectaculos. Mai poate fi vorba, prin urmare, de un pesimism și optimism, la el, de naționalism și conservatorism sau chiar reacționarism precum pretind noii detractori ai poetului? Bineînțeles că nu, vechile clișee eminescologice spărgându-se ca sticla sintetică atinsă în punctul ei vulnerabil. E și adevărul energic pe care-l impune cartea eminescologului Theodor Codreanu, Modelul ontologic eminescian, apărută la prestigioasa editură gălățeană Porto-Franco, în colecția "Studii eminesciene" care se anunță interesantă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adică la esența supremă cognoscibilă prin rațiune, conștiința umană nu poate ajunge, el crede că numai conștiința individuală o poate face. Este partea cea mai frumoasă și cea mai originală a demonstrației critice a lui Theodor Codreanu, care înlătură hotărât clișeele vechii mentalități sociologiste, sursieriste, sincroniste etc. Eminescu este el însuși în toate și prin arheitate el ne propune un model ontologic modern. Poetul nostru cunoaște ființa din și prin adâncurile ființei sale proprii. Kant sfârșește în agnosticism, adică în imposibilitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu prea multe greșeli tipografice, vai!), incitantă, cu frecvente accente polemice, cartea lui Th. Codreanu ar trebui să dea de gândit și istoricilor literari, dacă nu și politicienilor, și publicului larg pentru că propune un alt Eminescu decât cel cunoscut din clișeele festiv-didactice. E vorba despre un Eminescu... sacrificat pe altarul intereselor politice și despre un Eminescu... amenințător până și pentru Curtea Împărătească de la Viena "Poesis", nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1997 [cu titlul O pagină eminesciană inedită?!] Adrian VOICA Două cărți despre Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
concluzia că sacrificarea lui Eminescu nu ține numai de trecutul bine sedimentat, ci și de prezentul confuz, tranzitoriu. Mai mult: pe Eminescu îl așteaptă o soartă similară și în viitor! Explicația ar consta din acest adevăr imuabil devenit, din păcate, clișeu: ființa și spiritul poetului se confundă cu ființa și spiritul acestui neam greu încercat de istorie, dar conștient de menirea sa. Întrucât în articolele sale Eminescu s-a dovedit în permanență "inflexibil cu principiile și cu soarta națiunii'', anihilarea sa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Polemica privitoare la "erosul divin" la Eminescu, așa cum reiese în special din postuma Preot și filosof, pune în cauză schisma dintre creștinism și metafizică. O permanentă răfuială întreține Theodor Codreanu cu eminescologia tradițională care l-a "osificat" pe poet în clișee ca: "romantic întârziat", "ultimul mare romantic", "produs tardiv al romantismului german", "epigon al romantismului european", ceea ce a făcut ca receptarea lui în lume să fie pe cât de slabă, pe atât de alterată, cu mici excepții, cum ar fi Rosa del
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
văzut,/ Azi o vedem și nu e"), cu "teoria ecuațiunii universale", cu timpul spațializat: "Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie". Se mai referă Lamparia la "eul-Archaeus", adevăratul eu, nu acela limitat la individ. Și este combătut cu strășnicie clișeul unui Eminescu exclusiv romantic, susținându-i modernitatea. Bunăoară, pentru că nu e nimic romantic în Schopenhauer, poetul nostru și l-a ales ca "maestru". Nici kantian în esența n-a rămas, cum crede Blaga, mai kantian el însuși. Pentru demitizanți, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
complementarității. Echilibru între antiteze, spunea Ion Heliade Rădulescu; antitezele sunt viața, întărește Eminescu. Iar Caragiale însuși este o structură proteică alcătuită din contraste izbitoare. Triada aceasta, căreia putem să-i spunem "de aur" fără a exagera și fără grijă de clișeu, se instituie sub semnul unui paradox, care nu este o simplă găselniță, de vreme ce această realitate a fost validată de timp. Paradoxul constă în faptul că adevărații novatori în artă sunt marii "întârziați". Theodor Codreanu îl ia ca martor, absolut credibil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
G. Bacovia: unul încărcat de paradisul matern a eliminat părinții din imaginarul poetic, celălalt, dimpotrivă, împovărat de greutățile copilăriei și-a încărcat infinit imaginarul de prezența mamei într-un simbolism de vaste implicații. Și tot acești doi poeți contrazic flagrant clișeele psihanalizei. Deși "răsfățat", în sens pozitiv, de părinți (de mamă îndeobște) Bacovia s-a simțit un "orfan", singur în fața neantului. "Orfan" se pomenește, în cele din urmă, și Grigore Vieru, o dată cu moartea mamei. Până aici ne-am posta pe terenul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
teroarea acvatică și mai puțin de elementul matern freudian, nostalgic-protector); cel de-al doilea, copleșit de greutăți și privațiuni la vârsta de aur, realizează o spectaculoasă compensație, impregnându-și imaginarul cu prezența mamei. Verdictul criticului este că amândoi contrazic flagrant clișeele psihanalizei clasice, ceea ce se poate discuta. Amândoi se simt orfani, primul în fața neantului, celălalt la dispariția efectivă a mamei. Brusc, Theodor Codreanu introduce în discuție un nume de referință, Marthe Robert, pentru a susține ipostazele orfanului în spațiul atenție! romanesc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
încât să descurajeze controversa. Theodor Codreanu și-a construit un stil hermeneutic ușor de recunoscut ca atare, numai al său, definit prin angajament moral (patos reținut, tensiune a ideilor) și intelectual (informație pe cât posibil exhaustivă, siguranța judecăților de valoare, veștejirea clișeelor culturale). Spiritului combativ îi corespunde, cumulativ, o viziune totalizantă, discursul nefiind lipsit de inflexiuni justițiare. Drama lui Grigore Vieru, aceea a înstrăinării, a rătăcirii drumului spre Ithaca este drama întregii Basarabii, iar pe acest plan Theodor Codreanu adoptă adesea un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
comisie au rămas de-a dreptul stupefiați". Singurul care, probabil, a înțeles ceva, a fost tovarășul Vasiliu, "cel cu ochiul de pirat"; el pusese întrebarea și a râs în hohote când a auzit răspunsul lui Teo: "Neputându-mă ascunde după clișee bombastice, am răspuns că nu pot motiva în nici un fel, fiindcă modelul meu în a-mi exprima dragostea nu sunt cele două fiice ale regelui Lear, Goneril și Regan, ci Cordelia!" Răspunsul metaforic dat de autor atunci este și o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
secret de alianță cu Puterile Centrale, complicitatea unor personaje sus-puse, febra conspiraționistă etc.). Cei care s-au încumetat a reconstitui "filmul unei zile" o zi de răscruce în destinul eminescian încearcă a scoate eminescologia dintr-un "conformism docil", manevrând inerțial clișee bătătorite, cu vechi state de serviciu. În fond, în ziua în care Eminescu a fost "sechestrat" la ospiciul privat al dr. Șuțu sub pretextul de a fi înnebunit subit, conform "diagnosticului" soției lui Slavici (Catherine Magyarosy Szöke), cea care, pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe umeri. Sunt de părere că problema este acum ca ceea ce numim, la propriu, gândirea în conotația lui Kant, Hegel, Eminescu sau Heidegger, dacă vrem să ne luăm repere printre numele reprezentative să fie dusă până la capăt, dincoace de orice clișeu, inclusiv de clișeele pe care viața le generează sub ochii noștri. "Contemporanul. Ideea europeană", nr. 1, ianuarie 2015 Marius MANTA "Eminescu, incorect politic" Dacă nu utilizezi șabloane, dacă nu răspunzi la vreo anchetă fulger, dacă ai curajul de a face
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de părere că problema este acum ca ceea ce numim, la propriu, gândirea în conotația lui Kant, Hegel, Eminescu sau Heidegger, dacă vrem să ne luăm repere printre numele reprezentative să fie dusă până la capăt, dincoace de orice clișeu, inclusiv de clișeele pe care viața le generează sub ochii noștri. "Contemporanul. Ideea europeană", nr. 1, ianuarie 2015 Marius MANTA "Eminescu, incorect politic" Dacă nu utilizezi șabloane, dacă nu răspunzi la vreo anchetă fulger, dacă ai curajul de a face fie și un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
puțin. Pa! Cu tot dragul, Sandy. N.A. Scrisoarea se completa cu următoarele adăugiri: Va urma în curând o scrisoare scrisă mai în voie și însoțită de o fotografie de-a noastră. Cred că vom fi scoși foarte bine, am văzut clișeele. Azi la ora 2,15 am primit a doua scrisoare de la tine. Tu ai timp mai mult. Scrie-mi și-ți voi răspunde atât cât îmi va îngădui timpul. 25 martie 1941 Sandul meu, Am primit rândurile tale dragi și
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]