5,487 matches
-
Ibidem, p. 304. 67. Prolegomene, ed. cit., p. 113. 68. Pentru discuția acestei teme, vezi și P. Rohs, „Wahrnemungsurteile und Erfahrungsurteile”, în G. Schönrich, Y. Kato, (ed.) Kant in der Diskussion der Moderne, Suhrkam Frankfurt am Main, Verlag, 1996. Autorul conchide: „Sistemul experienței nu mai conține judecăți de percepție; totuși, el este posibil numai deoarece sunt posibile judecăți de percepție.” (p. 187) 69. Metaphysische Anfangsgründe... , p. 9. 70. G. Brittan sugerează că distincția dintre judecăți de experiență și judecăți de percepție
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unor acțiuni condamnabile, și anume prigonirea supușilor, lipsirea individului de dreptul la viață și lăsarea unui om nevinovat, lipsit de apărare, pradă ucigașului 31. În asemenea conflicte dintre îndatoriri verdictul imperativului categoric va fi clar. Iar a urma acest verdict - conchide Vuillemin - înseamnă a rămâne fideli spiritului gândirii lui Kant, chiar și împotriva unora dintre afirmațiile sale explicite 32 Punctul de vedere potrivit căruia există, dincolo de criteriul suprem al moralității, legi morale sau legi practice care stabilesc îndatoriri sau interdicții necondiționate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt răi există adesea un pericol de a spune adevărul oricui. Minciuna motivată în acest fel este numită „minciună inocentă sau din necesitate”. „Un om care știe că am bani mă întreabă: «Ai bani la tine?Ă. Dacă tac el conchide că am; dacă zic da se va grăbi să mi-i ia; dacă spun nu îi spun o minciună. Ce trebuie să fac acum? Dacă se aplică forța pentru a mi se smulge o mărturisire, dacă această mărturisire este folosită
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
atât respingerea empirismului, care contestă în general posibilitatea metafizicii, cât și a raționalismului clasic, care nu oferă baza necesară în vederea edificării metafizicii ca știință. Judecând criticismul kantian în ambianța filosofică în care a luat naștere și a dat roade, Florian conchide: „Filosofia critică a încheiat un mod de a gândi, ale cărui origini sunt destul de vechi. Din acest punct de vedere, criticismul e cel din urmă cuvânt al filosofiei.”42 Florian crede că opera critică a lui Kant are meritul nemuritor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
inductivă este elaborat cu intenția declarată de a oferi o nouă explicație a identității conștiinței și, prin aceasta, o bază pentru rezolvarea problemei lui Kant66. La capătul acestei încercări de a pune în evidență problema cărții lui Motru se poate conchide că titlul ei este înșelător. Căci ideile pe care le propune ea nu sunt legate „prin origine și tendință de filosofia kantiană”, așa cum se afirmă în „Prefața” ediției definitive din 1928. Sistemul metafizic pe care îl schițează nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
bunăoară a celor postkantiene, de a oferi o cunoaștere a absolutului, de a reprezenta în acest fel „surogate ale revelației divine”17. Rezistența misterului în fața tuturor încercărilor de a-l revela în sens pozitiv, prin creația de cultură, conservarea lui, conchide Blaga, „poate fi considerată ca una dintre condițiile metafizice esențiale ale istoricității ființei umane și ale permanenței de nezdruncinat ale acestei istoricități”18. Pentru om, ca ființă finită, creația poate fi socotită însă o compensație deplină a eșecului sistematic al
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
i s-a părut lui Blaga definitiv, irecuzabil. Într-un al doilea pas, Blaga susține însă că acest verdict nu va trebui ințeles drept o demonstrație a caracterului anacronic al construcției metafizice în genere. Kant, apreciază Blaga, are dreptate atunci când conchide că o cunoaștere pozitiv-adecvată a transcendentului nu este în principiu posibilă. Critica întreprinsă de el a sunat ceasul morții metafizicii dogmatice, cel puțin de drept, dacă nu întotdeauna de fapt. Kant ar fi greșit totuși, crede Blaga, atunci când ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al sintezei empirice, atunci când ea vrea să se elibereze de orice condiții și să cuprindă în totalitatea ei necondiționată ceea ce, după regulile experienței, nu poate fi determinat decât drept condiționat.” 26. La capătul cercetărilor întreprinse asupra antinomiilor rațiunii pure, Kant conchide că atât timp cât conceptele rațiunii pure sunt raportate la totalitatea condițiilor din lumea sensibilă ideile noastre rămân transcendentale, adică servesc doar orientării cunoașterii noastre despre fapte. „Dar de îndată ce plasăm necondiționatul (de care propriu-zis este vorba) în ceea ce se află cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sub influența soțului, că eventualitatea unei despărțiri va produce suferințe financiare. În plus, viitorul ei se compromite procedând astfel. „În cazul copiilor sau al persoanelor în vârstă, dependența și incapacitatea de a lua decizii constituie factorii dominanți ai acestui atașament”, conchide Sorin M. Rădulescu (2001, p. 74). Orice ar face, ea „nu-și poate convinge partenerul de loialitate”, acesta fiind convins de faptul că emoțiile și afectele sunt îndreptate către o altă persoană. De multe ori, s-a constatat că relația
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
1958a/1969), „individul devine capabil să renunțe la prezența efectivă a unei mame sau a unui substitut matern”, chiar dacă acest lucru nu înseamnă neapărat și că individul își este suficient sieși. În studiul intitulat „ Capacitatea de a fi singur”, Winnicott conchide că până și în singurătate „există o prezență, cineva care, în definitiv și în mod inconștient, este asimilat mamei”. În unele cazuri, menținerea distanței față de ceilalți este o formă de conservare a sentimentului de identitate, de integritate și de autonomie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
catadicsește să discute cu tine despre problemele de sănătate pe care le ai, socotind că oricum nu vei înțelege mai nimic și că totul ar fi deci o pierdere de timp. Dufour-Gompers (1992), care are o lungă experiență privind spitalele, conchide că a observat adesea existența unor excelente relații între personalul medical și bolnav, dar că „nu a văzut niciodată un singur bolnav care să reușească să ajungă la acordul unei echipe pentru ca tratamentul să se desfășoare prin acea cooperare ce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ceea ce constata. Această reacție spontană îi permitea să creadă că viața sa avea totuși un sens și să se convingă că nu și-a pierdut cu totul interesul față de o activitate din care înainte își hrănea stima de sine. Bettelheim conchide: „Acest lucru m-a ajutat să îndur viața din lagăr”. Intelectualizarea poate fi și un mod de a evita dialogul autentic, la care persoana nu se simte în stare să participe, așa cum arată cazul următor prezentat cu Lamunière (1993). O
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
au construit rezistențe inatacabile; - nevrozații cu tulburări obsesive; - „pacienții cu afecte blocate sau perturbate, care, întrucât și-au refulat partea afectivă a vieții lor, au reținut latura intelectuală ca fiind singurul mijloc de exprimare a personalității lor psihice”. Și Deutsch conchide: „Analiza s-a dovedit a fi deosebit de dificilă în cazul celor trei tipuri de rezistențe, deoarece pacienții obțin din apărarea lor un «câștig secundar» constând într-o satisfacție narcisică și se simt cu atât mai puțin îndreptățiți să renunțe la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în pasivitate și întoarcerea către propria persoană nu sunt niciodată absolute, după cum bine subliniază Freud (1915/1977). Activitatea persistă parțial alături de pasivitate, fie și numai într-o mică măsură. Agresivitatea nu este deci total deturnată dinspre celălalt. Freud (1918/1979) conchide că aici este prezentă ambivalența. El face aceeași remarcă cu privire la prezența ambivalenței în sadismul întors asupra propriei persoane în cazul „omului cu lupi”. În sprijinul acestei observații, A. Freud (în Sandler, 1985/1989) amintește de cazul copiilor sinucigași. Agresivitatea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu Mathilde, fiica mai mare a lui Freud. Agresivitatea lui Freud față de acest pretendent neașteptat nu s-a manifestat direct, ci întorcându-se asupra propriei persoane, întrucât în aceeași zi psihanalistul și-a zdrobit degetul mare de la o mână. Astfel, conchide el, „când un membru al familiei mele se plânge că și-a mușcat limba, și-a zdrobit un deget etc., îi pun întotdeauna întrebarea: «De ce ai făcut asta?»”. Există și „toxicomani ai bolii”, cum îi numește Lafforgue (1963), pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
colț al încăperii. Pacientul evita să se uite în acea direcție și se gândea că terapeuta fusese asasinată de pacientul anterior. În cursul ședinței, a reieșit că pacientul avusese porniri ucigașe și trăise sentimente de gelozie, în timp ce aștepta afară. Heimann conchide: „Proiectându-și pornirile ucigașe asupra pacientului anterior, asupra rivalului detestat, a ajuns să se convingă că acel pacient mă asasinase și să vadă o baltă de sânge într-un colț”. Apărarea a constat deci în a expulza agresivitatea, atribuind-o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de Lagache (1961/1982), care îi evidențează contradicțiile interne și afirmă că este nepotrivit să vorbim în acest caz despre apărare. Conceptul de degajare, introdus de Bibring, este singurul care poate lămuri sublimarea, de vreme ce descărcarea nu este blocată. Guillaumin (1974) conchide că există un aspect magic și excepțional al acestei apărări - „șoim în mijlocul păsărilor de curte” -, care, în chip misterios, reușește în opera de degajare a eului, în vreme ce alte apărări eșuează; totuși, mijloacele prin care ea ajunge la reușită rămân necunoscute
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care era conceput” (idealurile catehismului comunist ar fi trebuit să fie susținute, cel puțin teoretic, de oameni - să-i numim - buni), Hayek deducea finalmente trei principii negative de selecție În sistemele totalitare (bazate pe anumite motive care Îl determinau să conchidă că grupul dominant al unui sistem totalitar va fi În mod necesar constituit din cele mai rele elemente ale societății): 1. „...cu cât nivelul inteligenței și al educației indivizilor este mai elevat, cu atât sunt mai diferențiate gusturile și opiniile
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
Dumitru Mircea publicat în foileton în Viața românească, apărut în acest an la Editura Tineretului, într-un tiraj de invidiat: 22.000 exemplare, tiraj rezervat doar consacraților și foarte rar debutanților în roman. „Un roman valoros al unui tânăr scriitor” conchide S. Damian 29 în Contemporanul. Pe drumul înfloririi gospodăriei agricole colective își întitulează Silvian Iosifescu 30 cronica literară. Același înalt diapazon analitic și în Almanahul literar 31 din Cluj și Iașul nou32. Se pare că, în fine, unul dintre gravele
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Când steagul roșu-i arzător Întotdeauna! (Nu mă-ntreba) - Poetul e fericit știind că iubita lui pășește alături de dânsul, însuflețită de același ideal, de aceeași «patimă-dogoare»: dragostea de patrie și «dorința zborului ne-nfrânt spre socialism». Dacă n-ar fi așa, conchide poetul: Tu dragă nu mi-ai fi nicicând. (De fericit ce sunt...) - Conștient că viața și cauza pentru care luptă e grea și comportă sacrificii, poetul trasează iubitei sale linia de conduită: De va fi să fim vreodată Despărțiți în
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
un altul fiind o vizită a lui Ceaușescu la una din uzinele din Brașov, unde a Întâlnit un sociolog pe care l-a Întrebat ce face acolo. Acesta a răspuns că face teste. Ceaușescu nu a Înțeles nimic și a conchis că sociologii sunt niște pierde-vară, niște paraziți și, ca urmare, Sociologia s-a desființat. Ulterior, a fost desființată și Facultatea de Filosofie. De altfel, se uită, și poate e bine să reamintim, că foarte devreme În timpul domniei sale, Ceaușescu a avut
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
organicismul”, cu orientările conservatoare, paseist-romantice. Eseiștii revistei, Paul Zarifopol, M. Ralea, D. I. Suchianu, Al. A. Philippide, continuă discuția mai veche a raportului dintre național și universal, dintre condițiile locale și influențele străine, abordând fenomenul cultural din perspectivă etno-psiho-sociologică. Mai toți conchid că există un spirit românesc, ce s-a consolidat prin vitalitatea lui nativă, ca și prin puterea de asimilare, reglată în ultimul secol de un excelent spirit critic. Discuția se extinde și în planul artei, sub forma raportului dintre tradiție
ADEVARUL LITERAR SI ARTISTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285188_a_286517]
-
opreau aici. Alții adăugau că acel inamic util, America, justifica un mare număr de absurdități din propria noastră țară. În schimb, existența noastră malefică îi ajuta pe americani să-și scuze propriile absurdități. Echilibrul planetar se păstra cu acest preț, conchideau ei... Acele înțelepte concluzii erau adesea măturate după câteva ore de un blindat în flăcări, a cărui cochilie de oțel răsuna de țipetele arșilor de vii sau, la fel ca ultima oară, de moartea acelui rănit care-și întindea cioturile
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
pentru a o anunța: — Gata. Suntem în Marea Roșie. O să fim mai puțin zgâlțâiți... Sau mai curând era vorba despre o ușoară agasare, pricinuită de nevoia de a-și întrerupe povestirea, pentru a anunța știrea. Și-o reluă, dar pentru a conchide imediat: — Din cauza înfruntărilor noastre la șah, Ethel m-a poreclit Șahmatov sau, pe scurt, Șah. Înțelegea limba rusă. Mai sunt doar două-trei persoane care cunosc porecla asta... Noapte bună! În anii care au urmat, a mai vorbit uneori despre soții
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Alba-Iulia, familia BĂthori primea o splendidă donație de 1.000 de cărți din partea florentinului Michael Brutus. Studiind relația dintre intelectualii transilvăneni și cultura europeană a timpului în lumina materialului livresc de circulație locală ce s-a păstrat, istoricul Dankanits Ádăm conchide, pe bună dreptate, că secolul al XVI-lea, și în special a doua jumătate, este o perioadă de largă receptare a noilor conținuturi culturale. Europa Centro-Răsăriteană, precum și aceea Sud-Orientală oferă multe alte exemple privitoare la orizontul intelectual, demonstrând o treptată
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]