3,354 matches
-
an de anchetă, dosarul nr. 6648 privind lotul Usatiuc-Ghimpu-Graur este trimis la Curtea Supremă de Justiție a RSSM. Judecata durează trei zile : acuzații sunt condamnați la șase sau șapte ani de lagăr corecțional cu regim sever și cinci ani de deportare, în baza art. 67, partea I și art. 69 ale Codului Penal al RSSM. O mulțime de basarabeni și bucovineni sunt anchetați, dați afară de la lucru, în special, din învățământ. O mulțime de elevi și studenți sunt eliminați din instituțiile
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
Dondușeni, care numărau 41 de suflete, inclusiv 19 copii. Scoși cu sila din propria lor vatră și mânați ca animalele la gară, unde erau îmbarcați în vagoanele pentru transportarea vitelor, apoi expediați în străfundurile Siberiei. Moara stalinistă a deschiaburirilor și deportărilor, ce a măcinat destinele acestor familii, a pus temelia colectivizării forțate în Dondușeni, care se face în a doua jumătate a anului 1949. În anul 1957 este dată în exploatare fabrica de zahăr cu o capacitate de prelucrare a 2
Dondușeni () [Corola-website/Science/305089_a_306418]
-
în URSS. Din localitatea Telenești administrația și populația românească urma să se evacueze până la 30 iunie 1940 ora 12:00. În funcții administrative a fost pus Leonid Feodorovici Racinschii și alți 16 comuniști, care au efectuat naționalizări, colectivizări, represii și deportări. După un an Basarabia a revenit în granițele României. Armata română a intrat în Telenești în anul 1941, iar în august au fost deja restabilite organele administrării publice românești. În perioada războiului, în Telenești au fost reparate școli, străzi, poduri
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
evrei, fasciștii au adunat toată populația. 1000 de bărbați și femei, bătrâni și copii au fost scoși la marginea târgului, împușcați de o unitate militară și îngropați în tranșee antitanc. În ghetoul înființat apoi la Mărculești în scopul politicii de deportare și anihilare a evreilor din Basarabia în lagărele și ghetourile din Transnistria, fasciștii au adunat circa 11.000 de evrei.În vara 1944 Basarabia și cu ea, Mărculești, au fost ocupate de armata sovietică în ofensivă. În perioada postbelică în timpul
Mărculești () [Corola-website/Science/305100_a_306429]
-
1918 în atelierul moșierului Ion Untu. În 1923 instruiau elevii trei pedagogi: Teodor Porucic și Andrei Mușcinschi cu soția Olga. Din 1931 și pînă în 1944 director al școlii primare din Gura Cănarului a fost Efim Popescu.Războiul, foametea și deportările masive au redus populația satului din 1940 pină în 1949 de la 1720 de locuitori la 1499. Din bărbații plecați pe front 23 nu s-au întors la vatră. La 30 aprilie 1944 lîngă Gura Căinarului s-a produs un accident
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]
-
1941 în Corjeuți au fost înregistrați 4.430 de locuitori și 1.115 de clădiri. Pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial și-au pierdut viața 64 de bărbați din Corjeuți. Imediat după reocuparea Basarabiei în |, sovieticii au reluat deportările „dușmanilor poporului”: În perioada sovietică în Corjeuți se afla sediul colhozului „Congresul XIX al PCUS”. Sectorul agroindustrial era reprezentat de un punct de vinificație primară, o fabrică de nutrețuri combinate, un centru de colectare și uscare a fructelor, o moară
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
curmat viața multor locuitori ai Basarabiei, inclusiv a celor din Baraboi. După combaterea secetei, cu intenția de a-i intimida pe țărani și a-i obliga, în acest fel, să accepte colectivizarea, conducerea statului sovietic a pus în funcțiune mecanismul deportarilor în masă. Au fost deportate 22 de familii, în total 107 persoane În satul Baraboi colectivizarea a început în luna iulie 1949, pe data de 28 a acestei luni luând ființa cartelul agricol “Scânteia”, președinte fiind Tudor Filip Focșa. Pe parcursul
Baraboi, Dondușeni () [Corola-website/Science/305159_a_306488]
-
1921-1945), Vasile Pasecinic (1901-1945), Ștefan Peliț (1923-1944), Sava Pîtranco (1900-1945), Vasile Poslic (1901-1945), Mihail Prodan (1922-1944), Fadei Sivaev (1910-1945), Nicolae Stîncă (1921-1945), Emilian Șciuca (1917-1945), Petru Teiman (1900-1944), Constantin Terman (1925-1945), Pavel Ulanov (1916-1945), Anton Vetrici (1925-1945), Nicolae Vetrici (1917-1944). Deportările staliniste au acutizat și mai mult durerea oamenilor. Din Mărăndeni au fost strămutați în regiunile siberiene Tomsk, Irkutsk, Kurgan: Anastasia Banu, Iacob Banu, Domnica Bercea, Elena Cazacu, Emilian Cazacu, Loghin Cazacu, Nicolae Cazacu, Parascovia Cazacu, Toma Certan, Ana Crilic, Nina
Mărăndeni, Fălești () [Corola-website/Science/305168_a_306497]
-
jertfă invaziei sovietice. În primul război mondial au decedat pe câmpul de luptă 24 bărbați din Țipala, potopul de foc din 1941-1945 a mistuit 54 de băștinași mobilizați pe front. Teribilă a fost și foametea din 1946-1947. Apoi au urmat deportările staliniste, din comuna Țipala au fost mânați la pierzanie siberiană 47 dintre cei mai destoinici gospodari. Colhozul „Steagul leninist”, organizat de comisarii roșii, cu timpul a dat faliment. În prezent populația de aici muncește în cheia economiei de piața. Țipala
Țipala, Ialoveni () [Corola-website/Science/305186_a_306515]
-
mixtă din sat lucrau 3 învățători: Dl. Dodon, Bunescu Eugenia, Bilencu A. Satul a fost martor ocular al celui de-al doilea război mondial. Numele a 35 de localnici sunt înscrise pe placa comemorativă de la monumentul din centrul satului. Răsculăcirea, deportarea celor mai buni gospodari și-au lăsat și ele amprentele dureroase în inimile locuitorilor din sat. Colectivizarea a fost încă o pagină neagră din letopisețul satului. În prezent principala noastră bogăție - pământul este proprietatea sătenilor, care îl lucrează în mod
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
săi era și parohul acestei biserici, preotul-cărturar Drăgan. În 1948 biserica din sat este închisă și devastată, fiind reconstruită abia în anii 1990 - 1991. Urmare a ocupației sovietice, a represaliilor din 1940 - 1941, a războiului, a foametei organizate și a deportărilor în Siberia din perioada august 1944 - 1949, populația satului scade de aproape două ori fiind la finele anului 1949 de doar 794 persoane. La 1 ianuarie 1971 numărul de locuitori ai satului ajunse abia la 1025 de oameni, iar către
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
structură socială și mod de viață. Trecerea de la capitalism la socialism a însemnat o experiență dureroasă pentru ciocâlteneni. Promovarea politicii de constrângere a agricultorilor prin impozite chinuitoare ducea la dezmoștenirea lor de pământ. La 13 iubie 1941, au fost supuse deportărilor 14 familii din Ciocâlteni, alcatuite în special din țărani înstăriți. Grozăviile ce le-au suportat aceștia în acea noapte și tot timpul deportării în Siberia nu au fost uitate pe parcursul întregii vieți. Perioada războiului din iulie 1941 - martie 1944 a
Ciocîlteni, Orhei () [Corola-website/Science/305194_a_306523]
-
agricultorilor prin impozite chinuitoare ducea la dezmoștenirea lor de pământ. La 13 iubie 1941, au fost supuse deportărilor 14 familii din Ciocâlteni, alcatuite în special din țărani înstăriți. Grozăviile ce le-au suportat aceștia în acea noapte și tot timpul deportării în Siberia nu au fost uitate pe parcursul întregii vieți. Perioada războiului din iulie 1941 - martie 1944 a fost o perioadă tragică în istoria satului. Ca și mulți alți basarabeni, barbații tineri din Ciocâlteni au fost trimiși pe front. Din cei
Ciocîlteni, Orhei () [Corola-website/Science/305194_a_306523]
-
care se ocupau cu agricultura și creșterea vitelor. Din 1872 și-a început activitatea școala de alfabetizare, care către 1915 număra 77 de elevi. În anul 1940 autoritățile sovietice au fixat 1 881 de locuitori în Cuizăuca. Războiul, foametea și deportările au micșorat numărul populației. În apropierea satului Cuizăuca, în inima pădurii se află Mănăstirea "Sfîntul Vasile cel Mare". Mănăstirea a fost fondată de cîțiva călugări în anul 1999 pe ruinele unei tabere pionierești. La început, mănăstirea purta hramul Cuviosului Efrem
Cuizăuca, Rezina () [Corola-website/Science/305197_a_306526]
-
singur învățător preda unui cerc îngust de discipoli religia, limba rusă cu caligrafie, aritmetica și cântarea bisericească. Populația satului a fost pe larg afectată de mobilizările din 1944 în timpul celui de-al doilea război mondial, cât și de foametea și deportările care au urmat. În Scoreni activează liceul teoretic „Universul” unde, în 2016, își făceau studiile 324 de elevi și predau 30 profesori. Satul are o rețea de magazine, o farmacie și un dispensar medical, ultimul construit la începutul anilor 1990
Scoreni, Strășeni () [Corola-website/Science/305210_a_306539]
-
vechime de muncă în pedagogie o avea Emilia Gașpar (10 ani). În vara anului 1940 armata sovietică mută forțat granița de pe Nistru la Prut. Pe atunci în Bilicenii Vechi erau 2236 locuitori. Apoi războiul, foametea și cele câteva valuri de deportări au redus populația la 1851 de locuitori (date statistice din 10 noiembrie 1949). Patru decenii locuitorii satului Bilicenii Vechi au muncit în kolhozul „Biruința”, gospodărie colectivă cu multe ramuri, se cultivau cereale, sfeclă de zahăr, tutun, floarea soarelui, fructe și
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
altoire a viței de vie pentru agricultorii din albia de sus a Nistrului. În perioada interbelică satul număra 350 de case, avea 11 mori de apă, carieră de piatră, școală primară, biserică. La 1 august 1949, după război, foamete și deportări populația satului ajunge la 1 489 de oameni. În perioada sovietică satul Climăuții de Jos alcătuia o brigadă a gospodăriei collective „Pravda” cu sediul în Vadul-Rașcov. La Climăuții de Jos au fost construite școala medie, grădinița de copii, căminul cultural
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]
-
acasă. Țăranii primesc pământ în proprietate. Școala din sat este una primară, pe parcursul anilor devine una generală, adică pînă la 7 clase. Din sat pleacă la studii primii copii printre care a fost Andronic Vasilie. Anul 1940 au loc primele deportări și este arestat directorul școlii de pe atunci dl.Gheorghianu și cetățeanul Buliga. În anii războiului o parte din săteni sînt înrolați în armata română, altă parte în armata rusă. Mulți din ei nu s-au mai întors. Anul 1944 prezintă
Chișcăreni, Sîngerei () [Corola-website/Science/305203_a_306532]
-
școlii de pe atunci dl.Gheorghianu și cetățeanul Buliga. În anii războiului o parte din săteni sînt înrolați în armata română, altă parte în armata rusă. Mulți din ei nu s-au mai întors. Anul 1944 prezintă un nou val de deportări pe motive politice și secetă care a făcut răvajii și la noi în sat. Anul 1949, 06 iulie - se manifestă printr-un nou val de deportări. Circa 30 de familii au fost rupte de la vatra satului și duse în înghețata
Chișcăreni, Sîngerei () [Corola-website/Science/305203_a_306532]
-
din ei nu s-au mai întors. Anul 1944 prezintă un nou val de deportări pe motive politice și secetă care a făcut răvajii și la noi în sat. Anul 1949, 06 iulie - se manifestă printr-un nou val de deportări. Circa 30 de familii au fost rupte de la vatra satului și duse în înghețata Siberie, de unde au revenit acasă foarte puține familii. Istoria de mai departe a satului (anii 50-90) a fost caracteristică majorității localităților prin colectivizarea gospodăriilor, construcția socialismului
Chișcăreni, Sîngerei () [Corola-website/Science/305203_a_306532]
-
ca culac. Când au venit să-l ia NKVD-iștii, soția Nadia a sărit din camion și s-a ascuns în pădure. Astfel a trăit pe ascunselea, cu numele de "pădureancă", până la moartea lui Stalin. Și alți săteni au evitat deportarea ascunzându-se, plecînd din sat și lucrând cu documente străine. O altă parte de săteni (19) au căzut în lupte pe fronturile celui de al doilea război mondial, dintre care majoritatea au fost carne de tun în Polonia, Cehia, Germania
Otac, Rezina () [Corola-website/Science/305238_a_306567]
-
1940 găsește în Alcedar 1837 de locuitori, inclusiv 1653 de români basarabeni. Dar începe războiul, și în focul morții sunt mînați mulți alcedăreni, dintre care o mare parte nu se mai întorc la vatră fiind răpuși. Apoi vin foametea și deportările... Despre acea perioadă tragică în viața satului dispunem de mai multe mărturii. Cu durere în suflet vorbesc despre război alcedărenii în etate. Vorbesc despre acei care au fost ridicați și duși departe de baștină. Una din cele mai grave crime
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
imobil. În cazul că gospodăria nu achita aceste prestații, capul familiei, iar uneori chiar întreaga familie, era pedepsită cu ani grei de închisoare. Una din măsurile prin care puterea sovietică a instaurat și frica generală în ținutul basarabean au fost deportările în masă. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 au fost depăortați în Siberia 22 648 de basarabeni. Opt ani mai tîrziu, iarăși noaptea - între 5 și 6 iunie 1949 - sovieticii au deportat 11293 de familii, peste 35000 de
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
lor se numărau în jurul la cîte o sută de oi, iar Mărioara Ionescu era proprietara unei crâșme și a unui pod plutitor peste râul Prut. Satele din împrejurimi îl cunoșteau ca „Podul lui Ioneasca”. Oboroceanu Ion „întâmplător” a scăpat de deportare, Țenu Nicolae a fost deportat în Siberia de unde s-a reântors în anul 1957, iar Ionescu Mărioara a scăpat de deportare anticipând evenimentele. Înainte de represii, ea a legat podul de malul drept al Prutului, având o înțelegere în prealabil cu
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
plutitor peste râul Prut. Satele din împrejurimi îl cunoșteau ca „Podul lui Ioneasca”. Oboroceanu Ion „întâmplător” a scăpat de deportare, Țenu Nicolae a fost deportat în Siberia de unde s-a reântors în anul 1957, iar Ionescu Mărioara a scăpat de deportare anticipând evenimentele. Înainte de represii, ea a legat podul de malul drept al Prutului, având o înțelegere în prealabil cu cumătrul său din Pogănești România, Ștefan Bălan, ca ultimul în caz de este întrebat să spună că podul îi aparține. Când
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]