3,122 matches
-
întreținut. II Cultul individului progresează pe măsură ce psihologia individului în fapt cea a conducătorului se rupe de psihologia maselor. Să urmărim firul ipotezei noastre. După ce au rămas vreme îndelungată în stare de uniformitate și de egalitate completă, relațiile dintre frați se destramă. Unul dintre ei se afirmă ca individ aparte, avînd propriile-i calități: dragostea de sine, o privire dominatoare, puterea de a rezista în înfruntări etc. Urmărindu-și țelul, încă din zorii omenirii, el se pune în slujba unei credințe, a
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
departe de a fi doar un artificiu de construcție menit să slujească succesul unei eventuale complicități autor-cititor, exprimă poate, cel mai bine, la modul metaforic evident, ideea de libertate a individului aflat în fața propriului destin care se construiește și se destramă succesiv. Ordinea în care sunt activate mecanismele acestor „libertăți” nu este neapărat relevantă, dar urmează cursul firesc al unui discurs narativ amplu, specific întregii opere literare a lui Fowles. Opera debutează, în spiritul epocii în care se petrece acțiunea, cu
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
plângea mama vitregă. Devenea de-a dreptul sever și o dată m-a bătut fiindcă i-am furat o sulă. Vânătăile le-am avut cam o lună: avea mâini mari și puternice, și știa să se folosească de crăcile de măslin destrămate pe margine, precum dresorii de cai. Dar tot n-a reușit să mă facă să recunosc răstignirile de animale. Răstigniri de animale? Ce mai erau și astea? Era doar o întrecere. Legam de un copac veverițe, șopârle, lilieci: ieșea învingător
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ignorați acum Tommaso d'Aquino sau Augustin 17? Bine, dar când dorești să stabilești ce înseamnă fizica și ce e metafizica, nu poți să riști să pui în pericol înțelegerea naturii divine? Nu, Dumnezeu nu se scindează nici atunci când se destramă în particule sau pulbere; Dumnezeu înseamnă o diseminare de viață. Tinerelul acela avea idei clare și un răspuns întotdeauna gata, mergea direct în miezul lucrurilor și știa să-i citeze cu aplomb pe Părinții Bisericii. Cum ai putea să te
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pe saltea și ațipi. Nici în ziua următoare nu se pomeni de respectiva întâmplare. Un fel de conspirație a tăcerii, se evita subiectul funeraliilor lui Telesio, nici măcar Ponzio nu scotea o vorbă. Ce se întâmpla? Ce se pregătea? Tăcerea se destrămă atunci când Abraham se prezentă la mânăstire și ceru să vorbească cu el. Călugării se aprinseră, șopteau pe la colțuri mirați, ridicau glasul împotriva acelui om, nebăgându-l în seamă pe Tommaso și pe oaspetele său: Vezi, fra' Giuliano? Omul acela cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
liberă. În schimb, mi-a fost interzis totul, cu excepția loviturilor și torturilor, a brutalității și a cruzimii. Am văzut cum putrezesc, puțin câte puțin, zidurile celulelor, ale curților, am văzut cum se ruginesc gratiile, cum se surpă tencuielile și se destramă chiar și cărămizile. Temnicerii au îmbătrânit odată cu mine, unii au și murit. Luni în șir am vorbit cu șobolanii pentru a mă simți viu. Câte una din acele jivine venea să vadă ce mai fac în fiecare după-amiază ieșind dintr-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
trebuie să meargă, chiar și cu un somnambul. Apropie-te. Închide ochii. Gândește-te la valurile mării, din răsputeri, fixează acum spuma valurilor și lasă-te dus ca și cum ai înota. Așa da, așa, ești tu însuți un val ce se destramă, ce leagănă peștii, ești un pește, nu mai ești tu. Rămâi cu ochii închiși. Tommaso frecă tâmplele lui Ignazio cu buricele degetelor mari. Delicat, apoi cu un ritm tot mai sporit, până la a-i provoca un soi de durere. Îi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cuplul tânăr. Perioada 6-14 ani a copilului (copiilor) este, de asemenea, una de presiuni economice, psihologice, sociale. Soțul fiind preocupat mai mult de profesie, constrângerile multiple se răsfrâng cu deosebire asupra soției. Iluzia unei iubiri ce depășește toate obstacolele se destramă cu o viteză apreciabilă după nașterea copiilor, iar distanțele culturale și educative ies acum pregnant la iveală în activitățile domestice cotidiene (igienă, alimentație, socializare). Diferențele și tensiunile sporesc și mai mult în stadiul adolescentin al copiilor, când problemele erotice și
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
lipsa tatălui are totuși efecte de încurajare a comportamentului deviant, nu însă în măsura prezumată de simțul comun. 4. Impactul negativ al divorțului asupra copilului depinde (Wallerstein, Kelly, 1980) în principal de: gradul de conflictualitate al familiei care s-a destrămat, sănătatea mintală a părinților, densitatea rețelei sociale a actualei familii a copilului și vârsta pe care a avut-o copilul la divorț. Vârsta copilului la divorțul părinților pare să fie cel mai relevant factor ce îi influențează reacțiile la acest
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
spectaculoasă mutație din raporturile Imperiului Otoman cu Rusia. În primul an al domniei sale, Pavel I s-a abținut de la inter venția activă împotriva Franței, așa cum decisese mama sa, mai ales că prima Coaliție antifranceză, formată în luna februarie 1792, se destrămase, deja. El intenționa să promoveze o politică de neutralitate, în colaborare cu statele nordice Danemarca, Suedia și Prusia 96. Politică orientala a Franței, care viza, între alte obiective, aducerea sub controlul său și a slavilor balcanici, aflați sub jurisdicția Porții
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
cele din urmă, a doua Coaliție antifranceză a fost constituită în primăvara anului 1799, în urma aderării Austriei, alături de Anglia și Rusia. Deși armatele austriece și cele ruse au repurtat o serie de victorii împotriva celor franceze, coaliția avea să se destrame, totuși, datorită dezacordurilor ivite între aliați, în urma înfrângerilor suferite de armatele lor, în fața celor franceze, în toamna anului 1799 în Olanda și în Elveția, îndeosebi, datorită prestațiilor lamentabile ale celei austriece, comandata de arhiducele Carol. Ca urmare, tarul Paul I
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
nu s-ar fi putut opune, atunci, datorită faptului că era încă angajată în războiul cu Franța 172. Colaborarea Rusiei nu a dat, însă, rezultatele scontate de Napoleon Bonaparte. Așa cum s-a constat, Neutralitatea Armata, îndreptată contra Angliei, s-a destrămat, creând posibilitatea reactivării relațiilor dintre Rusia și Marea Britanie, în detrimentul Franței. Redeclanșarea războiului cu Anglia, la 22 mai 1803, a pus din nou Franța în fața necesității de a neutraliză, cel putin, Rusia, cu ajutorul Prusiei. Constituirea celei de a treia Coaliții antifranceze
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
se însoară cu ea. Actrița este iubită și de un scriitor, prieten nedespărțit al cântărețului. Amiciția începe să se clatine și se surpă de-a binelea când cântărețul află de o întâlnire, în absența lui, a soției cu scriitorul. Se destramă și căsnicia. De fapt, nici nu era validă, întrucât actrița se măritase a doua oară fără să fi desfăcut în prealabil o primă căsătorie. Romanul aglutinează tablouri ce se succedă în ordine calendaristică pe cuprinsul a aproape doi ani, unele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
Turnu Severin - 13.VII.1983, București), poet și prozator. Este fiul Zoei și al lui Gheorghe Bratoloveanu. B., numit la naștere Vasile Gheorghe, are o copilărie zbuciumată. Tatălui său, comerciant, consilier municipal o vreme, îi merge rău, iar familia se destramă temporar. B. părăsește școala elementară de comerț pe care o urma și își însoțește mama la București. În 1927, revine la Turnu Severin și își reia studiile. În același an, debutează cu o proză scurtă în „Dimineața copiilor”. Aici, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285868_a_287197]
-
doua campanie persană (297) cu multă amărăciune, silindu-se să-i reducă meritele și importanța. Atât Galerius în Orientul Mijlociu, cât și Dioclețian în Egipt și Maximian în Africa au rămas foarte surprinși de răspândirea maniheismului, care tulbura ordinea socială și destrăma armata prin doctrinele sale revoluționare. Dioclețian a constatat personal efectele vătămătoare ale acestei erezii creștine în urma răscoalei egiptenilor (296), la care maniheii au participat personal, încurajați de Narses, care se folosea de ei pentru o intensă propagandă antiromană în zonele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
flăcările tâmplelor mele.// Priviți până o să vi se atingă privirea de vânt/ Brațele mele ca niște fulgere vii, jucăușe -/ Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,/ Gleznele mele n-au purtat niciodată cătușe!// Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze și destrame-mă vântul,/ lubiți-mi liberul dans fluturat peste voi -/ Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,/ Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!//". (Dans în ploaie). Căpătând valențe metafizice de tip expresionist, iubirea Anei Blandiana este, adesea, asociată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
persoana soției, Mina, care acționînd o vreme în contratimp, apoi cu o resemnată, se pare, docilitate, subliniază din ce în ce mai apăsat tragica tratare umană a protagonistului. Iluziile cu care s-a hrănit, încercări febrile de regăsire a sensului pierdut al vieții, se destramă pe rînd. Celălalt cuplu al piesei, un cuplu "martor" pentru experimentul moral al ratării și morții aberante a celor doi, exprimă un soi de simț practic minor, cel al mediocrității incapabile să sesizeze o cît de modestă scară a valorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
viciului, a minciunii, a decadenței, a stării ambigue a falsului, a indiferenței monstruoase, a inerției: "Suntem în miezul unui ev aprins/ Să-i dăm dezlănțuiți a-nsuflețirii noastre vamă/ Cei ce nu ard aprins ca noi/ În flăcările noastre se destramă"/. Labiș restituie registrului poetic bocete, blesteme, orații de nuntă; redă poeziei pastelul, reînvie istoria aureolând prezentul, redescoperă mitul strămoșilor, casa părintească, folclorul și un bănuit sentiment al dezrădăcinării și al înrădăcinării. Poetul aude venind prin noapte cavalcade baladești și firul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și meditații asupra unor evenimente esențiale nunta, nașterea, moartea 6. Blestemul, ca cele două astre al zilei și al nopții să nu se mai întâlnească, este preluat din folclor de Mihai Beniuc în poemul "Dropia roșie"; aici răsăritul soarelui va destrăma vraja. Grigore Hagiu, Gheorghe Pituț, Cezar Baltag invocă soarele ca simbol al fertilității, el este sămânța zilei, esența primară a arderii 7. Motivul comorii și al lunii, cu sublinierea culorii albastre a flăcării malefice, este invocat de Nicolae Tăutu și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
noastră/ Sub lacrima rece a lunii". "Secțiunea de aur" (1973) cuprinde versuri mai cizelate și mai exterioare: "Mâna păianjenului rece/ un fir de noapte mă petrece;/ mâna oracolului tristă/ mă sfarmă ca pe o ametistă,/ mâna cu degete de fum/ destramă un tâlc ce-i trist acum." Imaginile dantelate în jurul unui singur motiv ne trimit la Desnos. Panteismul, metamorfozările, metempsihozele stau sub impresia vagului și a stărilor muzicale, dizolvându-se de foarte multe ori în gratuitate. "Vom pribegi într-o sămânță
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Întrețin această prietenie, de ceea ce cere și de ceea ce oferă fiecare În cadrul prieteniei cu celălalt. Din acest motiv, o prietenie adevărată este sinceră și dezinteresată, durabilă, adâncindu-se și consolidându-se În timp. O prietenie superficială, falsă, de circumstanță, se destramă rapid. Ea nu poate dura pentru că, de fapt, nu a fost o prietenie. În afară de prietenie și camaraderie, trebuie avută În vedere, În cazul formelor de cuplu, și asocierea. Asocierea este o relație reciproc consimțită, circumstanțială, care se bazează pe interese
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Totul va degenera În tensiuni, conflicte, acțiuni de violență reciprocă. Separarea sau dizolvarea cuplului este diferită motivațional În cazul prieteniei sau al iubirii. O prietenie se dizolvă din motive de neîncredere, de nesinceritate. Sentimentele morale sunt violate. O iubire se destramă din motive de infidelitate. Sentimentele erotice sunt violate printr-un act de impurificare formală sau simbolică, prin intrarea unei alte persoane În cuplul respectiv, al cărui echilibru va fi tulburat. În ambele situații, prietenie sau iubire, Între parteneri vor apărea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
trădarea sunt mai dăunătoare decât atacurile externe asupra cetății, Întrucât ele vin din interiorul acesteia, ca expresie a unei anormalități de fond, structurale. Toate momentele de criză socială sunt marcate În plan sufletesc și moral de minciună și trădare, care destramă coeziunea cetății, putând influența destinul acesteia. Destinul omului și al cetății Destinul omului și al cetății sunt intim legate Între ele. Cetatea este replica simbolică a ființei umane, imaginea acesteia Într-o formă reprezentativă, de duratăi. Cetatea durează, există prin
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
poate schimba lumea aceasta. Din acest motiv, el caută să se proiecteze ca existență eternă În transmundanitatea de dincolo de aceasta lume. Această proiecție este asigurată de perspectiva valorilor morale care au o existență supratemporală și transtemporală. Ceea ce este sufletesc se destramă, dar ceea ce este moral și spiritual vor dăinui permanent. Aceasta este și concluzia existenței, a Încheierii vieții și a trecerii Într-o altă lume, pe care Faust o simte, pe care o descoperă dincolo de moarte, ca pe o salvare a
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fotografii de porțelan prin cimitire...” 6) Oricum, ideea de cimitir (ca sinonim al morții) îl frămînta. Vrînd nevrînd, cu cît înaintează în vîrstă, cimitirul i se impune ca o destinație fatală: „Curg zilele spre cimitir/ Trist, una cîte una,/ Și destrămînd al vieții fir/ Se duc pe totdeauna.// Și-acolo, încet, molcomitor,/ Se-adună în suspine -/ Cu un dor de «mîine» sora lor,/ Cu-un dor de mine” 7). O încercare „Cu cuvîntul eternitate se poate face multă retorică”, susținea Blaga
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]