7,734 matches
-
să pună semnul egalității între euharistie și antropofagie. Ținta celei de-a cincea cărți este modul cum interpretează Nestorie afirmațiile din Noul Testament referitoare la patimile și la moartea lui Cristos, pe care el le raportează la om, și nu la divinitate; pentru Chiril, deoarece trupul născut din Fecioară este chiar al Logosului, în virtutea acestei reale unități, suferința cărnii trebuie atribuită Logosului, deși, în același timp, acesta, fiind Dumnezeu prin natura sa, rămîne în afara patimilor (5, 7). Tratatul se încheie cu mărturisirea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
plural, desigur, pentru că, teoretic, era dedicată și împăratului din Occident, Valentinian al III-lea; restul scrierii este însă la persoana a doua singular). Temelia puterii imperiale, afirmă Chiril, este Cristos; de aceea, împărații nu trebuie să admită nici o blasfemie contra divinității. Autorul își propune să redacteze pentru ei un compendiu al „tradiției credinței ortodoxe și apostolice” și, în special, al întrupării Unului-născut (1-4). Intenția e realizată în restul operei (5-45) sub forma unei confutații a opiniilor cristologice eronate. După ce enumeră cîteva
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al întrupării Unului-născut (1-4). Intenția e realizată în restul operei (5-45) sub forma unei confutații a opiniilor cristologice eronate. După ce enumeră cîteva dintre ele (6), Chiril respinge concepțiile docetiștilor (7-9), ale celor care neagă nașterea din Fecioară și afirmă că divinitatea s-a transformat în carne omenească (10-13), ale celor care susțin că Logosul divin nu are existență proprie și îl consideră un simplu cuvînt rostit de Dumnezeu, care apoi și-a găsit sălaș într-un om (14-15). Un spațiu generos
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Dumnezeu este înnăscută în ființele omenești și că observarea cerului i-a făcut pe oameni să-l vadă în mod just în relație cu Dumnezeu. Pe de altă parte, deși atît grecii cît și iudeii au compus basme despre divinitate, teologia grecilor e superioară prin doctrina privitoare la Dumnezeu, prin cea privitoare la zeii inferiori, prin morală și prin modul cum sînt prețuite darurile venite de la divinitate. Grecii care au devenit galileeni au adoptat religia ebraică, trădînd-o însă în multe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de altă parte, deși atît grecii cît și iudeii au compus basme despre divinitate, teologia grecilor e superioară prin doctrina privitoare la Dumnezeu, prin cea privitoare la zeii inferiori, prin morală și prin modul cum sînt prețuite darurile venite de la divinitate. Grecii care au devenit galileeni au adoptat religia ebraică, trădînd-o însă în multe privințe din moment ce, închinîndu-se lui Cristos, încalcă rigurosul monoteism iudaic, pentru că au renunțat la cultul iudaic (și, de altfel, cu timpul, și la doctrinele lui Cristos și ale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe care le conține. Ne vom mulțumi să amintim că el nu neagă valoarea iudaismului, însă îl consideră inferior tradiției religioase și culturale elene, singura care, prin contemplarea universului, a putut să se înalțe pînă la ideea de Bine, suprema divinitate din care provin și zeii, în primul rînd cel mai important dintre aceștia, Helios. Prin speculația filozofică, pe de o parte, și prin interpretarea miturilor, pe de altă parte, ființele umane pot descoperi Providența care guvernează universul și elementul divin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mod pur teoretic. în Cristos, așa cum am văzut, unirea duce la formarea unui singur ipostas (adică a unei persoane). Chiril susține teza comunicării idiomurilor, adică posibilitatea - rezultată din unitatea perfectă a divinului și a umanului în Cristos - de a atribui divinității, în Cristos, caracteristicile care sînt specifice umanului; aceasta, totuși, fără ca unele atribute să se confunde cu celelalte. Deși Chiril a reușit să păstreze acest substanțial echilibru, care i-a adus recunoașterea oficială la Calcedonia (unde epistola sa cu numărul 4
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în treizeci de omilii, mergînd de la texte practic complete (în foarte puține cazuri) pînă la scurte fragmente. în afară de atacurile împotriva arienilor și iudeilor, textele pun în lumină concepția antiohiană a lui Nestorie, cu neta distincție dintre calitățile ce derivă din divinitatea, respectiv umanitatea lui Cristos, și polemica explicită împotriva apolinarismului care nu separă cele două naturi. Apelativul Theotokos este atacat în mod expres. O importanță particulară în această privință au cele cinci omilii cristologice traduse de Marius Mercator (nr. 100-105 din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Acaciu, patriarhul de Constantinopol. El îi condamna pe Eutihie și Nestorie, aproba cele douăsprezece anatematisme ale lui Chiril, evita să ia poziție în privința problemei celor două naturi, propunea o confesiune cristologică generică (Cristos e de aceeași natură cu Tatăl în divinitatea sa, de aceeași natură cu noi în umanitatea sa; erau respinși cei care „împart, confundă sau introduc o aparență”), arunca anatema asupra oricui, „acum sau în alte vremuri, la Calcedon sau la alt sinod”, ar fi gîndit în mod diferit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
9; cf. infra). Celebru este și singurul fragment rămas (în greacă și latină) din scrisoarea 4, adresată lui Ioan de Antiohia, în care Proclus afirmă: „Mărturisim că unul din Sfînta Treime a fost crucificat după trup și nu hulim considerînd divinitatea supusă pătimirilor”. Acest enunț va provoca vii discuții în timpul controverselor teopaschite din secolul al VI-lea (cf. p. 000), însă formularea lui dovedește că Proclus a adoptat o formulă preexistentă, pe care a vrut s-o clarifice prin „după trup
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
precedente ale lui Chiril, în special scrisoarea adresată călugărilor din Egipt și epistola pascală nr. 17, unde Chiril folosise expresii de tipul celor pe care acum le condamna (de exemplu, symproskineô, pentru a indica atît venerarea omului, cît și a divinității în Cristos), și îi reproșa imprecizia și ambiguitățile limbajului. La Anastasie Sinaitul (Hodegos 22) s-a păstrat un lung fragment al lui Andrei contra lui Chiril (posterior confutației celor douăsprezece capitole, scrisă de Teodoret), în care este atacată folosirea ambiguă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unor personaje din povestirea biblică și folosește mult apostrofa. în omilii este atacat Apolinarie (3, 3, împreună cu Arie și Eunomius: a crezut că Dumnezeu devenise om) și se afirmă că Patimile sînt legate de oikonomia, iar crucea nu aduce atingere divinității Unului-născut (7, 2); Vasile spune că Fiul lui Dumnezeu „se îmbracă” în umanitate (25, 3). Terminologia este așadar în mod clar antiohiană, însă nu nestoriană. Fotie îi mai atribuia lui Vasile un poem despre protomartira Tecla. Pînă la noi a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
presupun o existență în sine proprie, acest lucru echivalează, pentru Sever, cu a atribui naturii umane o existență în sine autonomă, așadar cu o poziție nestoriană. Sigur, așa cum am văzut, Sever face o distincție între acțiunile omului și cele ale divinității în Cristos (numai primul, de exemplu, poate suferi și muri), care continuă să existe după unirea ipostatică, fără ca esența specifică (poiotês physikê) a unora să poată fi transmisă celorlalte (prin urmare, fără confuzie: contra opiniei gramaticului Sergiu); însă, dată fiind
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tratate reunite sub un prolog unic pe care el le-a publicat în 1725 într-o versiune latină (textul grec a fost editat ulterior de A. Mai). Primul tratat este dedicat respingerii „opuselor aparențe susținute de Nestorie și Eutihie în privința divinității și a umanității Domnului”. Autorul susține că adepții celor doi pot fi foarte bine definiți drept „susținători ai unor aparențe contrarii (enantiodokêtai), deoarece unii afirmă că în Mîntuitor este aparentă divinitatea, iar ceilalți umanitatea. însă rădăcina celor două erori opuse
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
respingerii „opuselor aparențe susținute de Nestorie și Eutihie în privința divinității și a umanității Domnului”. Autorul susține că adepții celor doi pot fi foarte bine definiți drept „susținători ai unor aparențe contrarii (enantiodokêtai), deoarece unii afirmă că în Mîntuitor este aparentă divinitatea, iar ceilalți umanitatea. însă rădăcina celor două erori opuse este aceeași: confuzia dintre natură și ipostas; acest lucru îl determină, pe de o parte, pe Nestorie să afirme că sînt două ipostasuri (ca o consecință a separării naturilor), iar pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Tradiția unor tratate separate este o excepție: corpusul a fost transmis întotdeauna ca un tot. Să-i parcurgem rapid conținutul. Tratatul despre Numele divine, împărțit în 13 capitole, este cel mai lung din acest corpus. Totalmente transcendentă, deasupra oricărei cunoașteri, divinitatea (pe care Pseudo-Dionisie o numește de obicei Tearchia, „principiu divin”) este superioară oricărui nume; însă, în același timp, fiind cauza tuturor ființelor, poate fi slăvită cu toate numele. Așadar, este totodată anonimă și polionomă („cu multe nume”). în cadrul transcendenței divine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
divin”) este superioară oricărui nume; însă, în același timp, fiind cauza tuturor ființelor, poate fi slăvită cu toate numele. Așadar, este totodată anonimă și polionomă („cu multe nume”). în cadrul transcendenței divine, unele nume se situează la nivelul uniunii, adică aparțin divinității în întregul său (de pildă Bine, Frumos, Ființă etc.); altele se situează la nivelul distincției, adică se aplică doar uneia sau alteia dintre persoanele Sfintei Treimi (de exemplu, Tatăl sau Fiul). întreaga sferă a transcendenței divine poate fi definită însă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de exemplu, Tatăl sau Fiul). întreaga sferă a transcendenței divine poate fi definită însă ca „uniune” în opoziție cu „distincția” reprezentantă de procesele și manifestările divine, care sînt și izvorul a tot ce există; toate apelativele pe care le atribuim divinității se referă de fapt doar la puterile ce emană din aceasta și coboară către noi pentru a ne însufleți. Vorbind despre rugăciune ca mijloc de elevație spirituală, autorul îl evocă pe veneratul său maestru Hieroteos, care l-a ajutat să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din aceasta și coboară către noi pentru a ne însufleți. Vorbind despre rugăciune ca mijloc de elevație spirituală, autorul îl evocă pe veneratul său maestru Hieroteos, care l-a ajutat să înțeleagă adevărurile divine. Sînt trecute apoi în revistă atributele divinității și acțiunile puterilor ce corespund acestora; în acest context, este negată existența autonomă a răului, care nu e altceva decît absența parțială a binelui. Tratatul Teologia mistică este în schimb foarte scurt (5 capitole). Pentru a ne apropia de divin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și se reîntoarce (epistrephô) către Bine (Numele divine 4, 14: 712C). Viața universului este așadar una și aceeași cu mișcarea ciclică a energiei divine; din această perspectivă, universul însuși devine un moment al vieții divine. în faza sa de monê, divinitatea este transcendentă în mod absolut, însă în faza de proodos este imanentă universului; neoplatonismul se întîlnește aici cu doctrina puterii divine care ține la un loc părțile universului; e o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit că, pentru stoici
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este transcendentă în mod absolut, însă în faza de proodos este imanentă universului; neoplatonismul se întîlnește aici cu doctrina puterii divine care ține la un loc părțile universului; e o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos, care produce ființele făcîndu-le să iasă din divinitatea care le conținea (de exemplu, Numele divine 5, 9: 825A). Cristologia lui Dionisie nu se abate de la dogma stabilită la Calcedon în privința
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
doctrina puterii divine care ține la un loc părțile universului; e o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos, care produce ființele făcîndu-le să iasă din divinitatea care le conținea (de exemplu, Numele divine 5, 9: 825A). Cristologia lui Dionisie nu se abate de la dogma stabilită la Calcedon în privința unirii celor două naturi, umană și divină, în Cristos (de exemplu, Numele divine 2, 10: 648D-649A), însă terminologia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
strategie de apărare a părinților este reprezentată de nevoia de a fi pedepsiți; au impresia că au de plătit un tribut, ca o imensă datorie, că plătesc pentru o greșeală personală, consideră problemele copilului ca fiind un sacrificiu cerut de divinitate pentru a-și dovedi credința. Copilul devine astfel un fel de pretext care permite Întreținerea și permanentizarea unei situații ce ascunde o incapacitate afectivă a părinților. Studiind atitudinea adoptată de părinți față de copilul deficient, unele cercetări demonstrează că ea depinde
COPILUL CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE ŞI FAMILIA. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Angelica OȚEL () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2160]
-
de la Mitropolia din Iași. În prefață S. consideră această nouă formă de „divan”, ce amintește de Dimitrie Cantemir, o scriere simbolică, în care Critil semnifică judecata, în timp ce Andronius reprezintă bărbăția. Cucerit de Critil, care îi dezvoltă rațiunea, tânărul are revelația divinității. Tipărind cartea, S. împărtășea gustul epocii pentru romanul baroc, alegoric și satiric, ce relua tema inițierii unui ingenuu de către un înțelept. Repere bibliografice: Melchisedec, Chronica Hușilor și a Episcopiei de Roman, București, I, 1874, 342-371; M. Mihăileanu, Viața și activitatea
STAMATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289844_a_291173]
-
zi”, „Petrodava”, „Apostolul”, „Glasul poporului”, semnând și cu pseudonimele M. S. Cyrus, Mihai/Natalia Ramură, Stamillo ș.a. S. este un autor modest, sensibil la suferința umană, mărturisind că iubește deopotrivă frumusețea morală și splendoarea naturii. Cu sufletul luminat de „razele divinității”, de „sclipirile din univers”, versificatorul vrea să se lase cuprins de „ideea desăvârșirii” și să o „plămădească-n vers”. Considerându-se predestinat să caute idealul „în frumusețe și toată fericirea-n poezie”, el încearcă transpunerea trăirilor în plachetele Tăcere (1916
STAMATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289843_a_291172]