9,442 matches
-
se identifica cu Acesta, așa cum argumenta acum mai bine de un mileniu Sf. Teodor Studitul. Mai mult decât atât, unii autori menționează că "icoana, prin doctrina sa, a căutat să nu cadă defel în categoria reprezentării, nici în cea a ficțiunii sau iluziei"306, arătând că ea nu aparține nici mediului însuflețit nici celui neînsuflețit 307. Însă, de aici apare rolul mediator al imaginii, aceasta înglobând în propria sa natură formele și esențele comune atât vizibilului, cât și invizibilului 308. În
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
unor laborioase investigații - prin urmărirea unui caz - psihologia automistificării. Adolescent devorat de complexe dostoievskiene, Arhip e un suflet care nesuportând existența reală, simțindu-se neînstare a se integra social, adoptă „minciuna” ca mod al izolării de lume. Se instalează în ficțiune ca într-o altă realitate, asupra căreia exercită puteri demiurgice. Dar în sens invers, demonic. Își creează stări de beatitudine, comițând, în imaginație, răul. Cultivă sordidul, profanează suavul. Practică sadismul cu efecte masochiste. Sfidează frumosul și etalează urâtul, programatic. Stilistic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
apărut în 1955. Narațiunile lui I. se grefează pe subiecte inspirate din mediul muncitoresc și din război. Volumul de debut însumează o serie de povestiri din viața tipografilor, care îi era familiară, scrise în maniera îngroșat ideologizantă a anilor ’50. Ficțiunea joacă un rol secundar, autorul pornind de la întâmplări adevărate, în jurul cărora brodează cu ușurință. Firul evenimentelor urmărește, de regulă, maturizarea unui personaj în „focul luptei de clasă”, în pofida unor grave accidente biografice. Tipul predilect de erou, Alexandru Trandafir din povestirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287510_a_288839]
-
Urmează romanul Un milionar nebun (1996), în care se relatează avatarurile unei familii de români emigranți, care reușește să se integreze în societatea americană, alte două realizate după scenariile de film omonime - Născută în castelul lui Dracula (1997), combinație de ficțiune și reconstituire istorică, Adam și soțiile sale (1998), unde umorul se îmbină cu tendința de a se încălca granița realului - și Refugiații (2002). În fine, teatrul înseamnă pentru T. o artă „a simbolurilor, a sublimării faptelor observate, a atitudinilor în fața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290164_a_291493]
-
cetate, așa cum susținea Teofrast. Totuși, deși caracterizarea unei persoane prin trăsături și prin caracterul moral sunt paralele până la un punct, se pot intersecta în multe zone, după cum se și pot asimila reciproc, masca sau potența. 1.6. Tipologia eroilor de ficțiune Există un alt plan de caracterizare a oamenilor, care se desfășoară în primă instanță în planul logosului, al eroilor de ficțiune, al considerării persoanei ca erou de narațiune de un anume tip. În general, caracterizarea unui om e făcută, în
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
pot intersecta în multe zone, după cum se și pot asimila reciproc, masca sau potența. 1.6. Tipologia eroilor de ficțiune Există un alt plan de caracterizare a oamenilor, care se desfășoară în primă instanță în planul logosului, al eroilor de ficțiune, al considerării persoanei ca erou de narațiune de un anume tip. În general, caracterizarea unui om e făcută, în primul rând, de alți oameni prin comentariu, bârfă, relatarea sau narațiunea celorlalți despre subiect. Individul uman e considerat acum la persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
a romanelor. Don Quijote e un personaj în carne și oase ce ajunge să aibă mintea rătăcită de pe urma lecturării a prea multor romane cavalerești, care prezentau eroi schematici, exemplificând virtuțile cavalerilor, pentru ca, apoi, să devină, la rândul său, un erou de ficțiune paradigmatic, un posibil model pentru oameni „în carne și oase”. După lectura romanului, oricine îl poate „caracteriza” pe Don Quijote, cu firea lui blajină, comportamentul ales, dialogul argumentat, rostirea înțeleaptă și fixarea sa neobișnuită pe idealuri neimportante pentru cei din jur
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
iar Teofrast s-a inspirat din comediile vremii și din caracterizările făcute în cursul vieții de zi cu zi a oamenilor ce trăiau la Atena și care cooperau pe baza simțului lor comun. Pentru omul real, eroii de literatură, de ficțiune pot fi modele educative, de formare a propriei personalități, uneori prin identificare, alteori prin contrast sau prin meditații asupra destinului în diverse împrejurări. Romanele Europei au subiecte și eroi mai aproape de viața de zi cu zi decât legendele biblice, la
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
a unor ființe, a unor eroi posibili. La confluența dintre epopee, legendă, povestire fantastică, istorie, biografie, autobiografie, memorii, jurnal și relatare, genul literar al romanului etalează istorii de viață ale unor persoanje prezentate în complexitatea caracterului lor. Universul eroilor de ficțiune - de „ființelor intermediare” - a jucat un rol important în caracteriologie (Lăzărescu, 1994Ă. La greci, zeii și semizeii din legendele și poveștile lor aveau caractere puternice. Apar apoi eroii de epopee, de dramă și comedie, la fel și cei din istoriile
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cu destine particulare, dintre care pot fi enumerați: Doamna Bovary, Julien Sorel, Oblomov, Ana Karenina, Nora, precum și eroii teatrului lui Shakespeare și Molière, ale romanelor lui Balzac și Dostoievski. Pe lângă descrierea moravurilor și a particularităților de caracter, romanele, operele de ficțiune evidențiază și perioade de formare, drumuri de viață, confruntarea cu diverse evenimente, conflicte și deznodăminte, schimbări, metamorfoze, finaluri de viață, decupând sinteza existenței umane a „personajelor” astfel încât în ele să poată fi descoperite și virtuțile acestora, așa cum gândea Aristotel. Între
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
pe masura desfășurării observației: aceasta este o deprindere perseverența a regulilor și categoriilor proprii fiecărei organizări sociale. Astfel, notele de observație aparțin unui registru de scriitura particular; ele sînt mai ales textul observatorului și nu își au originea nici în ficțiune și nici în procesul-verbal. Observatorul trebuie să prezinte trăsăturile lumii studiate respectînd punctul de vedere al persoanelor, totul fiind supus unui mod de interpretare sociologic. Este important să se reflecteze asupra modului de redactare a acestor note scrise de-a
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
comuniste: cel mult cincizeci de ani. Stilul este sobru, cu un ritm determinat de evenimentele vremii și marcat de observații morale acide, îndeosebi în portretele unor colegi sau în evocările foștilor profesori. Jurnalul sfârșește prin a fi citit ca o ficțiune, sau, cum ar spune Eugen Simion, ca „ficțiunea nonficțiunii”. SCRIERI: F. W. Nietzsche. Viața și filosofia sa, București, 1897; ed. îngr. și postfață Marta Petreu, Cluj-Napoca, 1997; Cestiuni de estetică. De ce literatura română e lipsită de actualitate?, București, 1901; Cultura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]
-
sobru, cu un ritm determinat de evenimentele vremii și marcat de observații morale acide, îndeosebi în portretele unor colegi sau în evocările foștilor profesori. Jurnalul sfârșește prin a fi citit ca o ficțiune, sau, cum ar spune Eugen Simion, ca „ficțiunea nonficțiunii”. SCRIERI: F. W. Nietzsche. Viața și filosofia sa, București, 1897; ed. îngr. și postfață Marta Petreu, Cluj-Napoca, 1997; Cestiuni de estetică. De ce literatura română e lipsită de actualitate?, București, 1901; Cultura română și politicianismul, București, 1904; Puterea sufletească, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]
-
CL, 1998, 4; Gheorghe Grigurcu, Rădulescu-Motru a avut dreptate, RL, 1999, 1; Z. Ornea, O ediție curioasă, RL, 2000, 1; Z. Ornea, Final de jurnal, RL, 2001, 36; Valeriu Râpeanu, Jurnalul unui intelectual din ce în ce mai singur, „Curierul național”, 2001, 3289; Simion, Ficțiunea, III, 121-122; Săndulescu, Memorialiști, 82-97; Constantin Schifirneț, C. Rădulescu-Motru. Viața și faptele sale, I, București, 2003. S.I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]
-
ei, după care atât natura cât și arta revelează deopotrivă invizibilul în vizibil sau inteligibilul în sensibil, e mai aproape de sensul teologic al frumosului. Dar, după cum am observat, inteligibilul acesta conceput ca o idee abstractă și impersonală echivalează cu o ficțiune idealistă, ceea ce e cu totul altceva decât Dumnezeu ca frumusețe absolută și creator al frumuseților din lume. Din concepția esteticii tradiționale, acceptabilă întru totul e ideea că în natură frumusețea există în mod obiectiv, cu alte cuvinte e o proprietate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ori la mitologia națională. „Mitologia creștină” avea însă, după Schelling, un sens invers decât cea greacă și deci nu era socotită compatibilă cu arta. În această concluzie se întâlneau cu clasicismul francez, pentru care adevărul creștin nu trebuia înjosit în ficțiunile artei. Cât despre mitologia națională, ea era încă socotită drept o barbarie în comparație cu frumusețea celei grecești. Voss, citat de Tudor Vianu, zicea că una față de cealaltă e „ca o cocină de porci față de un palat”. Ieșirea dintr-un asemenea impas
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
neînsuflețite, cum e o furtună sau un incendiu, naturii subomenești, cum e un leu sau un tigru, naturii omenești, cum e eroul, naturii supraomenești, cum sunt obiectele religioase ale sublimului, sau pur și simplu imaginației, cum sunt fantomele întunericului sau ficțiunile mitologice! în raport cu sublimul mistic, pur, real și supranatural, sublimul estetic e variat, eterogen și în totalitatea izvoarelor lui, foarte impur din punct de vedere teologic. Această eterogenitate, acest conglomerat cu aspect aproape grotesc ne face să înțelegem la ce distanță
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ale fanteziei. El e singura făptură din lumea văzută, care imită în plăsmuirile lui, nu natura, ci pe însuși Dumnezeu creatorul. De aceea geniul e numit „creator în gradul al doilea”. Creația lui însă nu e o realitate, ci o ficțiune fermecătoare, o idealizare a lumii desfigurate de urâtul păcatului, un simbol al nemuririi născut din groaza morții, care devastează viața. În tot ce e mare, în tot ce strălucește ca adevăr, ca bine și ca frumos din creațiile naturale ale
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
geniile sunt, fără să știe, colaboratorii lui Dumnezeu în lume prin aceste imagini sublime, a căror valoare fictivă ne sugerează realitatea superioară a lumii spirituale. Sfințenia însă nu e genialitate. Ea nu se manifestă în ordinea fanteziei și nu lucrează ficțiuni. Sfințenia e natura acestei lumi, purificată de păcat și ridicată la valoarea supremei realități, care e viața veșnică. Frumusețea, pe care o visează geniul, se realizează în sfânt. Nu ascetul singur o realizează ci energia harului dumnezeiesc, singura care poate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o antiteză, genul ambigen sau neutru ne apare ca o sinteză a lor. În ordinea vieții, există făpturi de sex bărbătesc și de sex femeiesc; sinteza lor însă, care e categoria androginului, nu există pe plan concret, ci e o ficțiune logică, dacă e vorba de un concept filosofic, sau un simbol, dacă e vorba de o plăsmuire artistică. Această idee de o puritate absolută nu trebuie confundată cu hermafroditul, care e un accident monstruos al biologiei, un fel de stranie
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
rol aparte. În celebrul român 1984 al lui George Orwell apare limba newspeak din statul totalitar Oceania, o engleză simplificată într-atît încît să facă imposibilă exprimarea ideilor subversive și să suprime libertățile individuale. J.R.R. Tolkien, în celebra să opera de ficțiune intitulată Stăpînul inelelor, creează limbi imaginare precum quenya, sindarin și black speech. Klingoniana, creeată de Marc Okrand pentru filmele din seria Star Trek este și cea mai cunoscută (are un dicționar tipărit în peste 300 de mii de exemplare și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
15-18 ani). Pornind de la preferințele copiilor și adolescenților în materie de audiovizual, ne interesează câtă violență este în respectivele programe și în ce măsură conștientizează ei prezența acestei violențe. Problema violenței prezentate în mass-media și, mai ales, a violenței din emisiunile de ficțiune este la fel de veche ca însăși televiziunea. Astfel, „debuturile televiziunii în Europa sunt marcate de vasta anchetă a lui Himmelweit [...], cel care a stabilit o clasificare a tipurilor de violență și le-a identificat pe cele care prezintă cele mai mari
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
despre comunicare, în speță teoria situațională sau contextuală a comunicării. Conform acesteia, așteptările destinatarului și arhiva comunicațională pe care o posedă sunt în măsură să contribuie la construcția conținutului comunicat. Astfel, la vârste mici, copilul pătrunde în „logica poveștii”, duce ficțiunea în spațiul fantasticului cu care este familiarizat din basme și „suportă” violența în această logică. Pe de altă parte, însă, o explicație la fel de validă a subevaluării violenței de către copii ar putea fi aceea că deja are loc o desensibilizare a
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
ardelean cu tematică rurală: el reconstituie, prin intercalarea planurilor narative, biografia erotică sinuoasă a unui ins impulsiv și pătimaș, a cărui siluetă se detașează pe fundalul satului transilvănean dintre anii 1916 și 1946. La granița dintre memorialistică și opera de ficțiune se situează volumul Pe undele misterioase ale memoriei (1995), în care autorul alătură fragmente memorialistice unor eboșe de roman pentru a comenta, direct sau prin intermediul unor personaje reale ori cvasifictive, evenimente care i-au marcat existența între 1944 și 1965
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287922_a_289251]
-
Lumea devine imobilă, dar se luminează. Realismul platonician devine intuitiv, dar rămâne tot realism. Kierkegaard se pierdea în Dumnezeul său, Parmenide rostogolea gândirea în acel Unu. Aici, gândirea se cufundă într-un politeism abstract. Mai mult decât atât: halucinațiile și ficțiunile fac și ele parte din "esențele extratemporale". În noua lume a ideilor, categoria de centaur colaborează cu aceea, mai modestă, de metrou. Pentru omul absurd, există un adevăr și totodată o amărăciune în această opinie, pur psihologică, că toate chipurile
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]