KorAP: Find »[drukola/base=ideal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...116 117 118 ...393 >

9,802 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

această pătrundere reciprocă. Tonul artistice cultivat lasă a transpărea înrudirea internă a spiritului cu materia sa, sunetul articulat, el ni dă corpul cel arhitectonice-frumos. Tonul cultivat artistice altoiește sufletul cuvenit în coprinsul întrupat prin sunet; prin el se arată unitatea ideală dintre fond și formă în espresiunea tonului. Adică abia prin mijlocul lui transpare și domină sufletul asupra corpului celui frumos a sunetului. Undulațiunea ritmică ridică în fine intuițiunea (Anschau) poetică adusă la simțul intern prin accent, o ridică în imperiul

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
dramatică, și pretinde pătrunderea cea mai vie și (întrebuințarea) aplicarea cea mai creatorie a cîtortrele momentele. {EminescuOpXIV 284} Artea reprezintațiunei dramatice însă silește, în 1) conformitate cu natura ei, la apărere sensibilă, la incorporare a intuițiunei poetice. Încolo de elementul ideal al vorbei ea îndegetează și la elementul real, acela al sensibilizărei prin mijlocul gestului. De-aceea, dacă prima noastră secțiune a avut a face cu arhitectonica declamațiunei artistice, secțiunea noastră a doua însă va avea a face cu legile artistice

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
prin idee, care-n el se dezvoltă și lucrează cu conștiință; tocmai așa se ridică și pe terenul nostru, după aceeași lege, gestul corporal la cuvântul conștiut de sine și se unește apoi cu graiul, ca cu manifestarea cea mai ideală, am putea zice ca cu gestul cel mai nesensibil al spiritului, spre a aduce la (claritate sensibilă) lumina zilei laboratoriul cel intern al sufletului, lumea dinăuntru în fluxul și refluxul ei, și asta prin o perpetuă și reciprocă apucare una

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
să se nască aceste stări (situațiuni) sufletești dinaintea noastră în dezvoltare organică (dezvoltare individuală) și de-a considera reprezintarea acestor stări în legătură cu elementul spiritual al graiului în perpetuă pătrundere reciprocă a amîndor părților. Fructul copt al acestei pătrunderi este reprezintarea ideală a caracterelor, personalitatea nobilă care se dezvălește înaintea noastră în deplinul ei adevăr și-n deplina ei frumusețe. Reprezintarea de caractere (Caracterizare) se dizmembră iar, după ființa ei, în trei momente: Cel dentîi pricepe-n sine arătarea esterioară, caracteristică a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în sine edificiul nostru. CULTURA TONULUI (A VOCEI) 1. PRONUNȚIA FĂRĂ DIALECT ȘI FĂRĂ VICIU Limba este materialul cu care se servește actorul la sensibilizarea coprinsului (fondului) poetic. Acest material trebuie așadar făcut capabil de-a reda intuițiunea unei lumi ideale. Așadar organul are a fi curățit pentru espresiunea adevărului și a frumuseței. Cerința întîia e așadar aceea ca organul vorbitorului să posedeze dezvoltate elementele curate ale limbei, cu înlăturarea a orce conjecture jenante. Înlăturarea și învingerea a orce element care

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Cerința întîia e așadar aceea ca organul vorbitorului să posedeze dezvoltate elementele curate ale limbei, cu înlăturarea a orce conjecture jenante. Înlăturarea și învingerea a orce element care stingherește tonul articulat întru a deveni un vas nobil pentru un coprins ideal e așadar prima condițiune negativă. Deja mai sus, unde am atins condițiunile naturale pentru artistul reprezintator, am spus cumcă un dialect adânc înrădăcinat e o piedică desăvârșită pentru un actor, piedecă prin care el, chiar având un talent caracterizător mare

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unei fete frumoase chiar o prostie-ți place s-o auzi, mai ales când acea prostie nu e stupiditate ci zisă numai din naivitate. Aicea așadar nu ne lasă alta să venim la simțământul contradicțiunei dintre pronunție și pretențiunile culturei ideale decât intuițiunea element atrăgător prin stranietatea si naivitatea sa. Din contra, daca un bărbat ia cuvântul pe timp mai îndelung, și se face centrul discuțiunei dintre oameni culți, atuncea coloritul dialectului face deja o impresiune jenantă și poate prea ușor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
prinde în el formă proprie și creatorie. În orator totdeuna se pronunță o personalitate proprie, deosebită, căruia-i privim lesne printre degete dacă ni se prezintă ca o ființă de-o nuanță prea individuală. Însă actorul, el desfășură un fond ideal și care aparține artei (nu lui). De-aceea și pronunția trebuie să corespundă cu desăvârșire cu idealitatea fondului, adecă și sunetul sensibil trebuie să fie un purtător acomodat intuițiunei poetice. A doua iar actorul intendează tezaurele poetului, el nu stă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
numai în mase, ci care se toarce până și pin pronunția celor culți, astfel încît îndată-l cunoști pe vorbă de-i bavarez, or de-i saxon, or suab, or austriac ș. m. d. Germanu[l] după trebuințele naturei sale ideale, omul în parte ca creatură politică stă aci ca membru unei comunități deosebite, despărțite de celelalte state germane și de sine stătătoare, comunitate care-și are rădăcinile într-o populață germană deosebită. Astfel el e împărțit în două lumi. Pe

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
lăsa să persiste câtva tonul pe unele din elementele vorbirei, prin urmare din capacitatea de-a purta (duce) vocea. Numai prin această putere care fixează (vrăjește) tonul în loc declamațiunea e în stare de-a esprima liniștea și claritatea unei naturi ideale. E greșala naturală a tuturor începătorilor de-a lăsa să-și urmeze vorbele repede una după alta și de-a se prea grăbi, e un defect care întîi are adesea de urmare lunecarea peste silabele finale scurte și anume peste

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
singuratecelor elemente. Cultura portamentului ni se arată așadar ca o condițiune neîncongiurată pentru orșicare orator, pentru că numai portamentul singur e în stare de-a reda (wiederzugeben) aceea ce, după natura sa, cere o espresiune de gravitate. Întreaga regiune a liniștei ideale, a clarității și a judecății reci, narațiunea or descrierea minuțioasă și pitorească (zugrăvitoare), esperiența coruptă și reflexiunea, starea sufletească întunecată ce geme sub sarcina sorții, toate astea nu se pot esprima artistice fără portament. Și anume cu cât un caracter

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
descrierea minuțioasă și pitorească (zugrăvitoare), esperiența coruptă și reflexiunea, starea sufletească întunecată ce geme sub sarcina sorții, toate astea nu se pot esprima artistice fără portament. Și anume cu cât un caracter se va părea mai plin de o liniște ideală, cu cât se va apropia mai mult de antic, cu cât va domina mai mult în el elementul reflexiunii, cu cât mai departe narațiunea și descrierea va prezinta o largititudine epică cu-atît mai imperativă este cerința portamentului. Fiindcă portamentul constă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Astfel din această necesitate silitoare se naște curând o libertate oarecare; tonul câștigă în ținută, și cititorul deprins deja de-a purta tonul poate să se întoarcă acum și spre alte compozițiuni, unde portamentul e condiționat mai mult prin caracterul ideal (decît prin metru). Aicea se pot pune opere poetice de un timbru prin escelență antic. Înainte de toate s-ar potrivi aicea Iphigenia și Fiica naturală, pentru grandioasa sa periodologie și pentru profunditatea cugetărilor sale. Să se aleagă mai întîi părțile

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de-aceea și peste adevăr. De-aceea tonul trăgănat risipește muzicalitatea din portament și neapărat trebuie să producă monotonie. Orce târâire a tonului se-ntemeiază însă o dată pentru totdeuna pe aceea că acele elemente ale vorbirei cari însemnează numai relațiuni ideale, prin care așadar nu esprimă decât modificațiuni a noțiunei fundamentale, precum silabele de flexiune, silabele ce se antepun sau se postpun, capătă prin această trăgănare o întindere asupra valoarei lor; va să zică nu sunt puse în referințele corecte și adevărate cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
această lacună) prin un esercițiu continuu și prin atențiune. Fieacare sunet pe care organele vorbirei nu-l poate reda la moment în curățenie și cu ușurătate trebuie să devină obiectul unei activități deosebite. Portamentul e condițiunea negativă pentru espresiunea liniștei ideale, a demnității, a înțelepciunei (Besonnenheit) și a elementelor epice mai mult retardive ale reprezintațiunei; dar tot astfel la rândul ei volubilitatea e condițiunea negativă pentru tonul de conversațiune în sensul cel mai larg, precum și pentru espresiunea efluxelor pasiunei și a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în cari e nimerit tonul și modul vorbirei claselor mai nalte; și citirea în gura mare a romanelor cari se mișcă în acest element de viață ar putea constitui un proscholiu minunat, mai ales însă în partea lor dialogică. Forma ideală, pe care-a nimerit-o d. es. Gothe în Guillom Meister, îi dă acestui roman aptitudinea de-a putea servi cu succes în multe din părțile sale pentru un studiu cu acest scop. Dintre drame am putea recomanda cu deosebire

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
urmă observare stă arătată a doua lege a respirațiunei care atinge mai cu seamă artea. Respirarea, ca un natural proces de viață ce este, nu e permis de-a fi auzită acolo unde e să aducem la înfățișare natura noastră ideală, pentru că prin aceasta ni se aduce aminte numai de organizațiunea fizică. Acest proces natural trebuie așadar ca pentru auditor să apară învins deja, adică noi nu trebuie să fim jenați prin această condițiune numai naturală a vorbirei. Asta nu e

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
trebuie firește să le presupunem la fiecare și nu avem decât să sulevăm trăsăturile fundamentale ale accentului logic ca prima treaptă a intonarei. Forma primă al accentului logic e aceea care aduce în sufletul auditorului propusăciunea simplă în relațiunile sale ideale. Propusăciunea e unitatea superioară pe care și-a creat-o sufletul formator din vorbă. Accentul [logic sulevează deocamdată relațiunea dintre subiecte și predicate, care e sufletul simplu al proptisăciunei. Acest accent al propusăciunei goale se arată a fi o proporțiune

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
accent al propusăciunei goale se arată a fi o proporțiune asemenea celei dintre arse și teze sau viceversa, după cum e să se apese asupra subiectului față cu predicatul sau asupra predicatului față cu subiectul. Întru cât e propusăciunea o unitate ideală încheiată în sine, care reprezintă raportul reciproc dintre singular și general, întru atâta îi și corespunde simpla referința reciprocă de arsis și t[h]esis, prin care vine la-nfățișare unitatea cea vie dintre subiect si predicat. 3921v E clar

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
simplă (e un organism întreg) se arată, din partea intonărei, a fi o viață bogată, căci în ea sunt deosebite accente de vorbe subordonate oarecum accentului logic și totodată păstrate fiecare din ele. {EminescuOpXIV 308} Accentul logic, care ni predă referințele ideale a propusăciunei simple, are facultatea de-a se dezvolta mai departe, adică de-a înainta la varii distincțiuni fără de-a pierde cu toate astea unitatea mai înaltă. va să zică nu curățenia or spurietatea materialului unei limbe, ci organismul cel fin

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cele din urmă celui dintâi, fără însă ca cu asta să ridice vrodată unitatea propusăciunei. Accentul logic se arată în propusăciunea lărgită că e proporțiunea lărgită dintre arsea și tezea propusăciunei simple. Arsea și tezea, cari ridică la vedere proporțiunea ideală a elementelor propusăciunei, ni aduc înaintea sufletului numai unitatea propusăciunei când aceasta e mai largă. Însă acest accent logic se dă-napoi față cu momentele propusăciunei conținute în determinațiunile (Bestimmungen) laterale. Aceste momente, după gradul importanței lor și după mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
deși viociunea mișcărei se mărește prin aceea că întonarea părăsită se restabileste în deplina ei putere primitivă. După espozițiunea noastră, accentul logic și-a împlinit dătoria cu desăvârșire dacă-i reflectă auditorului sensul logic al întregei vorbiri împreună cu toate relațiunile ideale în care se rămurește vorbirea. Accentul logic e așadar un rezultat al înțelegerei. Sensul conceput fals sau neclar are drept urmare o întonare falsă or neclară. Pe auditor îl pune în situațiunea penibilă de-a fi escitat în el o mișcare

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de-a forma după el pe cele corespunzătoare articulate. În această activitatea primitivă omul nu e formător de limbă decât într-o măsură minimă, căci el imita numai tonul auzit în elementul tonului articulat și nu redă în sunet impresiunea ideală pe care un obiect [o] face asupra sufletului său. Aceste espresiuni ni arată simțul limbistic în primul său stadiu, și în decursul dezvoltărei limbistice nu ni se prezintă decât ca niște reste, niște aduceri aminte din acel subordonat stadiu al

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
rarități. Complecta împlinire a legilor accentului logic nu ni dă decât o corectă declamațiune prozaică. Frumusețea declamațiunei prozaice însă se-ncepe abia cu acel profund simț pentru arte care prin ondolațiunea ritmică-i comunică întregului corp al construcțiunei un spirit ideal, ce plutește deasupra înțele[ge]rei simple și care nu se descopere decât iar numai simțului artistic și pentru care e anume calculată. 2. RITMUL POEZIEI În linia a doua ni apare ritmul în poezie, unde ni se prezintă sub

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Caracterul dialogic al iambului de cinci picioare nu trebuie însă să-l ademenească pe declamator ca să dizolve cu totul caracterul ritmic. Efectul său etic, pe care noi [îl așezăm] cu deosebire într-aceea că ne transpune în genere în regiunea ideală, acest caracter trebuie ca declamațiunea să i-l păstreze. O nimicire totală a ritmului ne-ar transpune iarăși în forma prozei, fără însă de-a ne da cu asta esteriorul cel mai ușure al prozei în compozițiunea propozițiunilor, în constelațiunea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]