3,033 matches
-
știe să-l determine pe soț să creadă ceea ce vrea ea, să restabilească armonia inițială și să alunge orice suspiciuni. Mai este o donna demonicata prin infidelitatea de care se face vinovată și prin viclenia cu care își susține cauza (inocența pretinsă în căsnicie, puritatea și cinstea), dar, ca și alte personaje din această tipologie, are circumstanțe atenuante, este motivată și chiar poate fi compătimită pentru prizonieratul domestic alături de un insipid gelos precum Ianuarie. Numele personajelor nu sunt doar simbolice, ci
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
iconografia Evei, stând cu Adam al ei sub un copac, nelipsind nici prezența șarpelui, și dorind fructul pe care șarpele îl oferă, pentru a sugera că Mai nu este doar Eva, ci mai rău decât ea, deoarece soției îi lipsește inocența inițială a Evei.”900 Donnele demonicate sunt portretizate ca având o inteligență nativă sclipitoare, ce le ajută în depășirea celor mai neplăcute situații, tot în aceeași zbatere disperată spre eliberare, iar această abilitate de a face față oricărei dificultăți vine
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Pe veci credința, numele cinstit!/ Căci l-am vândut pe cel mai fără pată/ și mai de preț din câți au fost vreodată!>>”, chiar dacă sesizăm și în această remușcare mai mult o preocupare pentru renumele propriu, recunoaște totuși calitățile și inocența lui Troil. Cresida se simte în mijlocul grecilor mai lipsită de protecție decât fusese în Troia, mai izolată și mai înspăimântată. și, în mod firesc, teama ei se intensifică. Este forțată să trăiască ca o prizonieră, într-un loc pe care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Înclinație spre infatuare, spre supraestimarea eului individual, spre un exces al dorințelor, aspecte care se cer a fi pedepsite. Filosoful Emil Cioran spunea În acest sens, că omul „se Îndepărtează tot mai mult, pe zi ce trece, de vechea-i inocență”, deoarece el „pretinde aceeași putere ca și Dumnezeu. Omul nu poate constata și suporta realul fără a vrea să-l transforme și să-l Împingă pînă la exces”. Însă prin acest orgoliu nemăsurat el nu a făcut - observa Emil Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
în evoluția morală a omului, în „istoria sa morală”. Încercând să explice această „evoluție morală”, S. Kierkegaard distinge trei etape, așa cum se va vedea în continuare. 1) Etapa originară este raportată la condiția originară a omului care este „starea de inocență și de ignoranță”. Ignoranța va fi suprimată prin intervenția păcatului. Păcatul va pune capăt „stadiului pre-adamic” al omului prin călcarea interdicției (a unui tabu) instituit de Dumnezeu creaturii sale. Călcarea interdicției divine va fi momentul „trezirii acelui germene de angoasă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Ignoranța va fi suprimată prin intervenția păcatului. Păcatul va pune capăt „stadiului pre-adamic” al omului prin călcarea interdicției (a unui tabu) instituit de Dumnezeu creaturii sale. Călcarea interdicției divine va fi momentul „trezirii acelui germene de angoasă care dormitează în inocența originară” a omului și de care el nu are nici o cunoștință. 2) Etapa păcatului este legată de comiterea păcatului ca violare a interdicției divine și care va declanșa angoasa. Apariția angoasei va reprezenta sentimentul care conștientizează comiterea păcatului. Din acest
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a omului și de care el nu are nici o cunoștință. 2) Etapa păcatului este legată de comiterea păcatului ca violare a interdicției divine și care va declanșa angoasa. Apariția angoasei va reprezenta sentimentul care conștientizează comiterea păcatului. Din acest moment inocența originară este înlocuită de păcat, iar puritatea de impuritate. Omul este pus în fața unei noi situații de viață. I se deschide o nouă perspectivă ontologică, un nou „drum”. Angoasa va reprezenta „vertijul libertății” care i se oferă ca perspectivă. Libertatea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
puritatea de impuritate. Omul este pus în fața unei noi situații de viață. I se deschide o nouă perspectivă ontologică, un nou „drum”. Angoasa va reprezenta „vertijul libertății” care i se oferă ca perspectivă. Libertatea este opusul liniștii din etapa de inocență adamică. Ea va trezi sentimente ambivalente. Angoasa ne revelează dimensiunea timpului care „începe să se scurgă” în sensul de „cum” și de „ce va fi ?” Din acest moment, perspectiva viitorului omului este pusă sub semnul angoasei. Ea devine, în sens
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Orice păcat, ca vinovăție, implică fenomene de ambiguitate: neliniștea, angoasa, căința, regretul. Toate au un scop reparator: suprimarea păcatului, a culpabilității. Păcatul nu trebuie considerat ca o trecere de la bine la rău, ci ca pe o trecere de la starea de inocență - în care nu sunt cunoscute nici binele - nici răul, la domeniul de afirmare alternativă a binelui și a răului. Altfel spus, la domeniul moralei. Acesta este domeniul care se interpune între „inocență și culpabilitate”. Aici apare și se manifestă angoasa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ci ca pe o trecere de la starea de inocență - în care nu sunt cunoscute nici binele - nici răul, la domeniul de afirmare alternativă a binelui și a răului. Altfel spus, la domeniul moralei. Acesta este domeniul care se interpune între „inocență și culpabilitate”. Aici apare și se manifestă angoasa. Prin păcat, sufletul se determină și ia cunoștință de libertatea sa. Dar din acest moment, omul descoperă că este singur. Păcatul, vinovăția morală, îl „rupe” de Dumnezeu. Angoasa este sentimentul disperării pe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
descoperă că este singur. Păcatul, vinovăția morală, îl „rupe” de Dumnezeu. Angoasa este sentimentul disperării pe care-l dă perspectiva unei existențe însingurate. 3) Etapa mântuirii este etapa de efort a anulării culpabilității. Prin păcat, omul decade din starea de inocență originară, ce reprezintă liniștea și echilibrul sufletesc interior. Din acest moment începe istoria, dar, în mod paradoxal, păcatul este condiția mântuirii, a restaurării ființei originare. El este o luptă a omului cu angoasa. O încercare de restaurare a spiritului. Suprimarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un pseudonim: eu am scris opera lui, precizează Pessoa, sub un alt nume. Alberto Caeiro, pe care Pessoa îl prezintă drept maestrul său și despre care afirmă că s-a născut în 1889 și a murit în 1915, este poetul inocenței. Poezia sa vorbește despre omul în comuniune cu natura. Considerat materialist sau chiar obiectiv, preferăm să-l numim un poet realist. Poezia sa face apologia unei relații directe și transparente cu realitatea: "Eu iubesc copacii pentru că sunt copaci și fără
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
care reușește să transmită băiatului său un imposibil monstruos și în același timp salvator: este imposibil ca Holocaustul să fie altceva decît un joc. Ce rost are acest imposibil? Acela de a salva din umanitate ceea ce are ea mai bun: inocența, grația de a fi, poezia, iubirea. Este povestea unui copil căruia îi este imposibil să vadă lumea altfel decît prin ochii tatălui său. Mai este nevoie să amintim că filmul nu neagă nimic, că nu uită să arate grămezile de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ale omului, enunțate la Începutul creștinismului de Sfântul Augustin, anume goana după bani și averi, goana după putere și goana după plăceri sexuale, primul avea să se detașeze treptat prin raționalitatea cu care putea fi urmărit, dar și prin relativa inocență În raport cu celelalte. S-a considerat astfel, În perioada menționată, că avariția sau dorința de Înavuțire a principelui și a burgheziei aveau efecte mai previzibile și benefice social decât celelalte pasiuni ale ființei umane, În special dorința de putere a nobilimii
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
sistematică a Îmbogățirii drept o componentă ascetică a eticii protestante. Traiectul ideatic prezentat de Hirschman se Încheie cu percepția contemporană a ambivalenței intereselor, Începând cu critica romantică a ordinii burgheze și continuând cu teoria marxistă a alienării care deopotrivă chestionează „inocența și blândețea” Înclinației de Înavuțire. Ideea că oamenii ce Își urmăresc interesele devin pentru totdeauna inofensivi a fost abandonată cu totul abia atunci când realitățile dezvoltării capitaliste au fost expuse În văzul tuturor. „Pe măsură ce creșterea economică, În secolele al XIX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Jacques Delors, Iași, 2000; Max Weinreich, Universitățile lui Hitler. Contribuția intelectualilor la crimele Germaniei împotriva evreilor, Iași, 2000; Mary Douglas, Cum gândesc instituțiile, Iași, 2002; David Lodge, Muzeul Britanic s-a dărîmat!, Iași, 2003. Repere bibliografice: Liviu Radu, Nevoia de inocență, „ArtPanorama”, 1997, 1; Horia Nicola Ursu, Un debut cu „va urma” , „Ficțiuni”, 1998, 2; Liviu Radu, Despre o anumită disperare, „Ficțiuni”, 1998, 2; Voicu Bugariu, Un debut remarcabil, „Ficțiuni”, 1998, 2; Lucia Simona Bumbu, „Despre science fiction”, OC, 2001, 75
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289095_a_290424]
-
tipul de proză abordat de P. - reiterează lirico-poematic, tot prin apelul la recuzita romantică, povestea de dragoste primordială. În ipostaza de istoric literar, P. se dedică, practic exclusiv, unui singur scriitor: Ion Creangă. Studiul cel mai important, Ion Creangă. Măștile inocenței (2000), este precedat de monografia Bojdeuca „Ion Creangă” (1984) și de Povestea vieții lui Ion Creangă (1996). Construindu-și demersul de la autor înspre operă, comentatorul evită confuzia între biografia unui autor și „viața și opiniile personajelor” sale, ceea ce duce de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
ajungând la definirea unei psihologii creatoare și la schițarea etapelor unui destin uman adesea derutant pentru istoricii literari. Se demonstrează că „sucitul” Creangă a avut darul disimulării, acoperindu-și protector fondul său grav și chiar tragic (nicicum „jovial”) cu „măștile inocenței”. Acest cod al măștilor, detectabil la eul empiric, este folosit de povestitor și retrospectiv în Amintiri din copilărie, analizate aici ca operă de ficțiune propriu-zisă, iar nu ca autobiografie. P. nu se hazardează în emiterea de ipoteze neconfirmate de documente
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
nostru dintâi, Iași, 1984; Vămile iubirii, Iași, 1988; Muzeul Literaturii Române (în colaborare), Iași, 1989; Orga de argint, Iași, 1994; Povestea vieții lui Ion Creangă, Iași, 1996; Ion Creangă și lumea în care a trăit, Iași, 1999; Ion Creangă. Măștile inocenței, pref. Zoe Dumitrescu- Bușulenga, postfață Liviu Leonte, Iași, 2000; Eminescu și Creangă la Junimea, Iași, 2002; Preoția lui Creangă, Iași, 2003. Repere bibliografice: Ioan Holban, „Ușile nopții”, CRC, 1981, 13; Voicu Bugariu, Proză poetică, LCF, 1981, 24; Dan Petrescu, Întâmplări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
1984, 48; Val Condurache, „Sufletul nostru dintâi”, CRC, 1985, 1; Ioan Holban, Mărcile personajului, CRC, 1988, 32; Nicolae Rotund, Poveștile din turn, TMS, 1988, 10; Busuioc, Scriitori ieșeni (1997), 290-291; Constantin Dram, Lumi narative, Iași, 1998, 22-25; Dan Mănucă, Despre inocența lui Creangă, CL, 2001, 5; Popa, Ist. lit., II, 867; Remus Zăstroiu, O nouă contribuție la cunoașterea vieții și operei lui Ion Creangă, RR, 2002, 3; Mircea A. Diaconu, Ion Creangă. Nonconformism și gratuitate, Cluj-Napoca, 2002, 177-192. V.S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
și alte piese), Brașov, 2001; Poeme ulterioare, București, 2000; Caii la fereastră. Ultimul Godot, Brașov, 2002; Le Roi, le rat et le fou du roi, [Carnières-Morlanwelz], 2002; Caii la fereastră. Ultimul Godot, București, 2002. Repere bibliografice: Ion Bogdan Lefter, Șansa inocenței jucate, LCF, 1980, 50; Constanța Buzea, „La noapte va ninge”, AFT, 1980, 12; Ion Pop, Doi poeți tineri, ST, 1980, 12; Constantin Pricop, „La noapte va ninge”, CL, 1981, 1; Dan Cristea, Matei Vișniec, LCF, 1981, 16; Eugen Simion, Poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
și scepticismului la rang de doctrină. "Practic, toate valorile sînt puse sub semnul întrebării" (V.N.). Centrul axiologic nu mai funcționează. Opt: "Conștiința de sine și autoscopia, fie pe plan cultural, fie pe plan personal, devin acum ținta batjocurii producției culturale. Inocența și spontaneitatea înclină să se disipeze ori sînt supuse unor atacuri nemiloase" (V.N.). Naturii umane i se refuză dreptul de cetate. Nouă: relativizarea și punerea la îndoială a trecutului și memoriei în principal cu ajutorul ironiei și parodiei. Continuitatea este anulată
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și fricoasă de a fi păcălită. Ca toți cei tiranisiți și înșelați, ea bănuiește în acele activități care se afirmă ca inutile ori ca caraghioasă născocire de stăpîn trîndav, ori cine știe ce teatrală înșelătorie pusă la cale de tiran. Naivitate și inocență poate avea obijnuita jumătate a speciei noastre doar numai în credința ei că are dreptate să lupte fără preget și cu orice preț. Încolo, un practicism absolut o stăpînește. De aceea este și are să fie un subiect excelent pentru politică
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
-n insectar pe poetul Satirei duhului meu și pe cel al poemului Conrad: "Față de Grigore Alexandrescu, care se plînge tot timpul de imperfecția limbajului și se lasă terorizat de retorică, Bolintineanu reprezintă cazul poetului spontan și neglijent, încrezător pînă la inocență în puterea talentului". Deplin romantic, el este, cum singur se definește, un simțualist - își manifestă liric, fără zăgăzuire ceea ce simte. În tușe fine este desenat profilul poetic al celui care a scris Muma lui Ștefan cel Mare: "Poezia lui Bolintineanu
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
legale de a scrie direct despre politică și de a critica guvernul sau admnistrația, sub titlul facil de "09/ 11. Jurnal ad-hoc" pentru a semnala oarecum faptul că, după nine enleven lumea (post) modernă în care trăim și-a pierdut inocența, iar discursul tăios și implacabil al Real Politik-ului, depasionalizat, a căpătat din nou o consistentă și apăsătoare actualitate. Dar, odată cu lărgirea orizontului tematic și cu renunțarea voluntară la comentariul politic, felia de real surprinsă în această carte, cu mijloace mai
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]