4,107 matches
-
se solidifica, și o spumă de același fel, cu ceva Întârziere, Începea să iasă și de pe buzele fraților lui. „Curaj, frățiori“, șoptea insinuant Madame Olcott, „curaj, faceți-vă curaj, așa, așa...“ Dansatorii cântau Într-un ritm inegal și isteric, Își legănau capetele și apoi și le lăsau să atârne, strigătele pe care le scoteau erau la Început convulsive, apoi se transformară În horcăituri. Medium-ii păreau să emane o substanță mai Întâi gazoasă, apoi mai consistentă, era un fel de lavă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
este vădit suficient de bună pentru a o vrăji pe barmaniță, care a turnat două pahare imense. Așează unul pe un șervețel În fața lui Zamyatin și Îl varsă neglijent pe celălalt pe cămașa lui Wakefield. În drum spre bar Își leagănă poponețul strîns În blue jeans pe sub nasul rusnacului și Îl aruncă o ocheadă lui Wakefield. — Un adevărat infern aici, spune Wakefield cu simpatie, arătînd către mulțimea bulucită la bar fluturînd bancnote ca să atragă atenția femeii. Wakefield ar vrea ca ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
meniul de room service cu mîini tremurătoare și numele hotelului, ștanțat pe carton, Îi trezește o amintire. Aici au stat, În 1968, delegații la convenția democrată. Ceea ce aude este... istorie. CÎinele dispare, dar camera Începe să salte și să se legene. Îi e rău. Sunetele revoltei și gazele lacrimogene dispar, lăsînd locul unui cîmp de bătălie. Wakefield se ascunde În spatele comodei, În timp ce obuze explodează În jurul lui. Sună la room service. Vocea de la telefon Îi sună cunoscut. „O sticlă de Stolichnaya“, reușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pur și simplu? spune Wakefield, crezînd că asta o va șoca pe Zelda. — Ba da, desigur, numai că următorul demon va și mai rău. Merg un timp În liniște. Pe malul lacului suflă vîntul; lacul e agitat și casa lacustră, legănată de valuri, arată ca un ou ars de soare cu ferestre fumurii. Terapeuții Jungieni se Înghesuie Înăuntru și toată această Îmbulzeală și larma ei Îi produc lui Wakefield o oarecare greață. O pierde rapid pe Zelda În mulțime și Începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de bolți, cred, bîguie el, În timp ce Întregul trup i se relaxează. — Ei, bine, ăsta este rostul arhitecturii, spune ea. Bolta piciorului, lucrul mîinii. Piciorul și unealta, bolta și apucatul. Toată istoria omenirii. Istoria ta. Așa. Îi apropie tălpile și le leagănă, apucîndu-i strîns degetele. Cu ochii Închiși, Wakefield se gîndește că ar trebui să se ridice, dar nu poate. — M-ai prins de... picioare. — Îndreaptă-te. GÎndește-te la chinezoaice. Pentru că aveau picioarele bandajate, trebuiau să gîndească pe spate. Au scris poeme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o iritație roșie neplăcută, în brațele lui Fran, uluită la culme. Fran îi scoase cu grijă căciulița și, ignorând scufia albă, scămoșată, îi ținu căpșorul sub bărbie. Senzația de comuniune fizică era atât de intensă, încât închise ochii și îl legănă încetișor. Copilul, în schimb, nu păru să-mpărtășească starea de seninătate și comuniune pe care o trăia Fran și continuă să urle mai tare ca oricând. Hai, lasă-mă să-ncerc și eu. Îmi dau seama că nu e punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să creadă că nu se gândise mai devreme la asta. Ar putea pur și simplu să dea cărțile pe față și să i-o ceară direct lui Jack. Așa Laurence nu trebuia să afle nimic. Liniștită de acest gând și legănată de ritmul roților de tren, ațipi. Se trezi chiar când intrau în Woodbury, descoperind că fusta îi era ridicată, lăsând să se vadă o bună bucată din coapsă, și că tânărul din fața ei o privea în timp ce făcea ceva de nedescris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sete, dar nu mi-e sete. De nevoi fiziologice, dar nu mănânc și nu beau. Nu merg la toaletă. Mă arată în viață râsul tâmp, întrebările și o imagine ce-mi revine pe retină în lunile mele horror: ghete scandinave legănându-se în apus, fericite, pe marginea unei canapele. Sunt pregătit pentru începerea programului. „Aici ora 9 nu e niciodată la timp“. Programul în viață 2002-2003 Pușcăria, după Hrib Au construit pușcării moderne. Sunt condiții, sunt mai puțini în cameră, deținuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Manifeste dada 1918“ Tzara avertiza că explicarea cuvintelor e o „distracție a burtăroșimii”) privește originea etnolingvistică a termenului Dada. Potrivit lui Hugo Ball, acesta ar reprezenta (în franceză) „căluțul de lemn” al copiilor, iar în germană - bucuria copilului de a se legăna în cărucior. În română și în limbile slave, el desemnează - mecanic - dubla afirmație. Există și o semnificație religioasă. În calendarul ortodox pe stil nou, martirii Dada (doi la număr!) sînt sărbătoriți pe 13 aprilie (aproape de ziua nașterii lui S. Rosenstock
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
soțul ei. După masa de prânz atmosfera era lâncedă, majoritatea pasagerilor retrăgându-se prin cabinele lor pentru un pui de somn, până la ceaiul de la ora trei. Razele soarelui pătrundeau ca niște flăcări albe prin hublouri, iar bărcile de salvare se legănau în voia valurilor. Nici țipenie de călător pe punte. Personalul de serviciu își făcea datoria neobosit. Barul, animat serile, era acum pustiu. Doar barmanul, în uniforma lui albă, ștergea paharele. Pe la ora două a intrat un student, cu ochii cârpiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
aventura, și apele! Inimă, strânge pleoapele! [1937] * ESTORIL Casele cresc în pădurea de pini albe sau ca șofranul, lucind pe coline. Mai potolit oceanul mângâie locul sorin. Largul priește nălucilor line. Cu crestele-n arc, doar bătrânii palmieri se mai leagănă încă întîrziați în furtuna de ieri. Îmbrăcată în zâmbet și aur Cora brodează subt oleandri, subt alungitele foi. Timpul ce iese din casă, cât de ușor 1-ai putea prinde iar să-1 reții cu un fir de mătasă. Aceasta e
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
place să se joace cu el cînd se Întoarce acasă, pe la șapte și jumătate, astfel Încît, Într-o zi bună, Oscar adoarme pe la nouă. Ferească Dumnezeu să plîngă În timpul nopții. E imediat liniștit la sînul lui Trish, Înainte să fie legănat pînă adoarme, În patul părinților lui. Iar Trish se mai miră de ce e permanent obosită la culme. Medicul meu de familie, cu care am discutat deseori despre Trish, crede cu tărie că un copil de unsprezece luni nu are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
se Întinde pe balansoar și covor. — Rahat. Se pune din nou pe urlat, eu Îl ridic, Îl duc iarăși În baie și o iau de la capăt. PÎnă la ora două dimineața, a vomitat deja de trei ori, iar acum Îl legăn ca să adoarmă. SÎnt extenuată. Nu mă pot hotărî dacă să chem doctorul sau nu. Tom nu are febră și nici un alt simptom În afară de faptul că vomită, așa că nu Îmi vine să deranjez medicul În miez de noapte, pentru ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
chem doctorul sau nu. Tom nu are febră și nici un alt simptom În afară de faptul că vomită, așa că nu Îmi vine să deranjez medicul În miez de noapte, pentru ceva ce probabil că nu e grav. Astfel, eu și Tom ne legănăm Împreună În balasoar, el adormind, În cele din urmă, În brațele mele. SÎntem amîndoi prea obosiți ca să ne mișcăm. Îl duc la mine În dormitor și-l Întind În pat, lîngă mine. Mi-e groază că va vomita din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
era necesar. ― Nu era numai viața ta în balanță acolo. N-ar trebui să neglijezi asta. ― Dar numai viața mea era în pericol... Dovadă ce am ajuns să visez... Un individ care avea un cap lunguieț, pe care și-l legăna mereu deasupra mesei, a început să râdă cu sughițuri. "Bine, Galilei, abjură și vei fi liber"... După câteva clipe, probabil abjurasem, eram în stradă. Și, tot mergând eu, m-am izbit de un zid. Am luat-o de-a lungul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
la pândă în spatele ușii ca o fiară, pașii sunau din ce în ce mai tare pe piatră și nu știam ce chip avea adevărul care se apropia de mine prin întuneric. În acest timp, cetatea dormea tăcută în jurul închisorii și mă gândeam cum se legănau chiparoșii plini de vânt. Pașii continuau să se audă tot mai clar. Sângele îmi înnebunise și era plin de o singură întrebare. Toate vorbele care s-au spus de la începutul lumii nu mai aveau nici o importanță... Uitasem de teoriile mele
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
picura miere. După câtva timp a venit în odaia mea cu o sticluță în mână. - Pune-ți din asta pe înțepături. Era un ulei cu mireasmă de mentă, care alina usturimea. - Nu vrei să facem câte ceva? l-am întrebat. Se legăna pe picioare, încruntat, cu mâinile la spate. - Mâine, mi-a răspuns. - Bine și mâine, dar dis-de-dimineață, am consimțit. A vrut să mă răsplătească pentru docilitate, cel puțin în felul în care concepea el recunoștința. - Azi încep eu să te-nvăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
CARTEA A TREIA I Prima persoană cu care ne-am întâlnit în timp de coboram spre Cividale a fost o nebună. O bătrână cu părul ciufulit și cu veșminte zdrențuite care ședea pe o piatră pe malul râului Natisone. Își legăna trupul înainte și înapoi, uitându-se țintă la apă. Cu glas răgușit murmura încontinuu: „Mea culpa“. Ochii îi arătau ca niște globuri roșii cufundate în negrul cearcănelor zbârcite. M-am apropiat de ea și am întrebat-o: - De ce te învinuiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
răgușit murmura încontinuu: „Mea culpa“. Ochii îi arătau ca niște globuri roșii cufundate în negrul cearcănelor zbârcite. M-am apropiat de ea și am întrebat-o: - De ce te învinuiești, femeie? Ea nu m-a băgat în seamă, continuând să se legene și să repete: „Mea culpa“. Grimoald a făcut semn și mi-a arătat ceea ce nu văzusem. De un eșafod puțin mai la vale atârnau vreo zece spânzurați. Când am ajuns la locul supliciului, am văzut că toți erau tineri, țărani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de întrebări și mi-a vorbit la rândul ei, dovedind o cultură remarcabilă. La sfârșit, m-am convins că, dacă frumoasă n-avea cum să fie, măcar distinsă ar fi putut fi. S-a ridicat cu greu, bolborosind și suflând. Legănându-se ca o gâscă, m-a dus într-o încăpere alăturată, unde se afla o masă de scris plină de cărți tencuite dezordonat. Atunci m-a întrebat pe neașteptate: - Stiliano, nu-i așa că arăt oribil ca femeie? De data aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deasupra noastră. Cei șapte marinari se temeau de el. Călătoria a fost lungă, primejdioasă și obositoare. Înaintam urmând din ochi coasta, cârmaciul fiind mereu atent și gata să dea ordine celor doi timonieri să se refugieze într-un port prielnic, legănați de tangajul necontenit și însoțiți de țâșnirea delfinilor care nu ne slăbeau. De mai multe ori am mulțumit Celui Atotputernic pentru sângele meu sirian, negustor sadea, căci, în afara unor grețuri, n-am vomitat deloc. În felul ăsta am mers până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la mine, indicând cu arătătorul de la mâna stângă chipul mamei. Era pentru prima dată când vedeam, cu excepția Bizanțului și a teritoriilor sale, o astfel de imagine a Mariei cu pruncul Iisus. În fața icoanei se afla un bărbat, în picioare, care, legănându-și corpul înainte și înapoi așa cum fac evreii când se roagă, spunea ceva în greacă, cu brațele întinse spre Maria cu pruncul. M-am oprit la intrare, și el a părut să nu-și dea seama de prezența mea. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca un pateu stricat - liber. De fapt era chiar posibil, avea doar patruzeci și doi de ani. Putea să Întâlnească o altă femeie. Putea să se Îndrăgostească, s-o ia de soție, să-și construiască o altă familie. Și astfel, legănându-se la gândul că se eliberase de ea, de ei, de el Însuși, Antonio adormi, visând confuz că avea din nou douăzeci de ani, că era la mare și se jucau cu mingea, sau făcea o partidă de șah pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
rămase nimic, doar punctele roșii ale ceasului de deasupra oglinzii retrovizoare, care arătau 5.47, și lampioanele de pe malul fluviului lung și Întins ca o masă de biliard, și o lumină hipnotică galbenă ce se oglindea pe parbriz - un semafor legănat de vânt, care se bălăngănea pe cerul plin de nori. Meri zări o patrulă de poliție alb-albastră și Ago Încetini. Pentru o clipă, Zero Își imagină că ofițerul avea să Întindă paleta. Cineva luase numărul mașinii, iar acum toate forțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu Antonio. Două stații - cinci minute. Prea puține. Mâine e sâmbătă. Voi avea tot timpul să-i vorbesc. O voi face mâine. Rămase tăcută cu mâinile abandonate pe genunchii slabi ai fetei, privind mesajul publicitar de la telefonul roșu, care se legăna pe un panou din spatele Valentinei. FIRUL CARE UNEȘTE FEMEILE ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI, spunea sloganul. În imagine, receptorul telefonului era ridicat. SUNTEM AICI CA SĂ TE ASCULTĂM - VINO. Să te ascultăm! N-am mai cunoscut pe cineva care să vrea Într-adevăr să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]