2,975 matches
-
Archer și colegii săi (1984) propun șapte explicații teoretice posibile pentru efectul războiului: (1) artefacte demografice, (2) solidaritatea socială, (3) dezorganizarea socială, (4) factorii economici, (5) catharsisul, (6) veteranii violenți, (7) legitimarea violenței. Pentru Archer și Gartner explicația care susține legitimarea violenței este cea mai plauzibilă. Rezultatele studiului realizat de Archer și Gartner (1984) sugerează că națiunile pot fi caracterizate de nivelul lor de agresivitate măsurat prin intermediul gradului de participare la agresiuni violente în timpul războiului. Participarea la război, mai ales în calitate de
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
Rezultatele studiului realizat de Archer și Gartner (1984) sugerează că națiunile pot fi caracterizate de nivelul lor de agresivitate măsurat prin intermediul gradului de participare la agresiuni violente în timpul războiului. Participarea la război, mai ales în calitate de actor principal, poate deveni cauza legitimării violenței, fapt ce duce în consecință la creșterea violențelor în perioada de după război. Archer și Gartner au constatat o creștere considerabilă a ratei omuciderilor în țările care au participat la cele două războaie mondiale, dar și în țările neutre. Participarea
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
toți cei care au "făcut sistem", dincolo de vreo cristalizare "dreapta", "stânga", valorează mai mult decât stabilirea unor evidențe și a raporturilor de adevăr, pe care acestea le conțin. Uciderea românilor în decembrie 1989 nu a fost doar o chestiune de legitimare a noului regim, ci și una de incertitudine, lașitate, trădare, iluzionism politic. Incertitudine a loialiștilor lui Ceaușescu încotro se îndreaptă, de aici și o serie de ordine contradictorii din partea militarilor și, implicit, de victime gratuite. Lașitate a revoluționarilor (de pe la TVR
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
viață social-politică și economică sănătoasă pentru românii de după 1989. În mod paradoxal, cadavrele de dinainte de revoluție, torturate pentru a acredita "prezența teroriștilor" și existența politică a noului regim, nu legitimează actuala viață social-politică a românilor, ci o subminează. Așadar nu legitimare a noului regim, cum spune Agamben, ci subminare a societății românești și a regimurilor politice de după 1989, ale căror temelii nu se (mai) pot susține prin minciuni și instrumentalizări discursive. Aceste crime s-au întors și se întorc împotriva celor
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
al aceleiași reviste, devenită, din 1954, ca urmare a propunerii membrilor redacției, „Steaua”, funcție pe care o va deține până în 1959. Ca responsabil al revistei, militează, atât în articole teoretice, cât și în selecția scriitorilor români și străini publicați, pentru legitimarea lirismului, într-o perioadă dominată, în literatura noastră, de clișeele tematice și ideologice ale realismului socialist. Trebuie menționată, în același sens, cuvântarea lui B. la primul Congres al Scriitorilor din România (1956), în care autorul își amendează și chiar reneagă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
protesteze 871. 8.2. Grupări și opinii ale foștilor georgiști după fuziunea liberală din 10 ianuarie 1938 În paralel, regele și apropiații săi întocmeau proiecte care vizau modificarea regimului politic, în sensul sporirii autorității monarhiei. Pretextul utilizat de rege pentru legitimarea loviturii de stat prin care plănuia să introducă monarhia autoritară a fost intensificarea pericolului intern și extern reprezentat de legionari 872. Declarațiile lui Zelea-Codreanu, privind intențiile sale de a schimba orientarea politicii externe a României spre Roma și Berlin și
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
o provocare deschisă. Astfel de provocări tind să ia forma unor întrebări metateoretice, filosofice, dar cu atât mai interesante, referitoare la legătura dintre natura umană și societățile în care ea se organizează, dintre comunități și statele care le guvernează, dintre legitimarea internă și cea internațională și autoritatea internă și cea internațională, dintre caracteristicile statelor, deciziile și acțiunile reprezentanților statelor și sistemul internațional în general.
RELATII INTERNATIONALE by IONUŢ APAHIDEANU () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1508]
-
plus, el nu a vrut să Înceapă o luptă cu soția fratelui său și, În 1961, s-a Întors din nou la spital (M. Gelfand, apud A. Saunders, 1995, p. 57). Cea mai importantă funcție a divinației este aceea de legitimare socială a unei acțiuni. După George Park, divinația are rolul de a elibera un actor social de responsabilitatea referitoare la deciziile și acțiunile sale: ea depersonalizează acțiunile (care nu se mai datorează intereselor sau pasiunilor indivizilor, ci „solicitării” unor puteri
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Cauzele și semnificațiile acestor conexiuni sunt interpretate Însă În mod diferit. Antropologii insistă asupra legăturilor funcționale: cele două sisteme se oglindesc unul Într-altul și contribuie În mod egal la menținerea sistemului social, la asigurarea unui echilibru economico-ecologic optim, la legitimarea ierarhiilor politice sau construirea unui sistem coerent de reprezentări despre lume. Istorici religiilor insistă asupra legăturilor cauzale și temporale: pe urmele lui Robertson Smith, Întregul curent „ritualist” va susține că miturile cosmogonice nu sunt altceva decât o versiune (Îmbogățită narativ
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
instituții culturale prin care se realizează deconstruirea imaginară a sistemului de ierarhii sociale și politice și experimentarea simbolică a unor modele alternative de Înțelegere a lumii - și că dialectica dintre refuzul ritual și modelarea simbolică are ca rezultat fixarea și legitimarea normelor sociale. Potrivit celei de-a doua perspective teoretice, susținute de istorici precum R. Ladurie (1979), N.Z. Davis (1975), M. Bristol (1985), M. Ozouf (1976) sau de antropologi precum D. Gilmore (1998), M. Riggio (2004), carnavalul este o expresie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Ceea ce ele exprimă și comunică permite sau se referă la definirea intereselor fundamentale ale celor care sunt actori activi În ritual și ale celor care iau parte numai ca spectatori. ș...ț Riturile politice pot fi integrative, un mijloc de legitimare, inoculând și consolidând o religie civilă - așa cum ar acționa, spre exemplu, riturile de Încoronare sau Memorial Day, care Îi comemorează pe americanii pieriți În războaie. Dar ele pot fi și conflictuale, așa cum este În Irlanda de Nord marșul novicilor protestanți prin cartierele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
au studiat riturile politice consideră că acestea reprezintă instrumente de asigurare a ordinii sociale și, implicit, de impunere a mecanismelor de dominație și control. Forța consensuală a riturilor politice acționează pe două planuri: acela al instituirii politicului și acela al legitimării puterii politice. Funcția riturilor politice de a menține și valida ordinea socială și politică existentă este afirmată de numeroși antropologi, prin extrapolarea rolurilor sociale ale ceremoniilor stabilite de teoria funcționalistă construită de É. Durkheim. Spre exemplu, D. Kertzer (2002, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și politică existentă este afirmată de numeroși antropologi, prin extrapolarea rolurilor sociale ale ceremoniilor stabilite de teoria funcționalistă construită de É. Durkheim. Spre exemplu, D. Kertzer (2002, p. 87) susține că „ritul politic satisface patru scopuri politice importante: integrarea organizațională, legitimarea, construirea solidarității, inocularea unor convingeri ideologice”, iar S. Lukes (1977, p. 68) afirmă: „Riturile politice trebuie văzute ca Întărind, recreând și organizând reprezentările colective”. Pentru C. Bell (1992, p. 195), ritul politic evocă simboluri tradiționale și, astfel, „el este construit
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
existente amestecă elemente ale vieții sociale, economice și religioase, prin reproducerea și resemnificarea schemelor ritualice existente. Mecanismele de construire simbolică a autorității politice sunt subliniate de numeroși antropologi. Câteva exemple dintre multele posibile: C. Geertz (1980), analizând rolul teatrului În legitimarea instituțiilor statului În insulele Bali În secolul al XIX-lea, susține că riturile politice nu se referă din exterior la faptul politic, ci chiar sunt acțiune politică. M Abélès (1990a, 1990b) evidențiază capacitatea pe care o au riturile de a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
E. Hobsbawm, T. Ranger, 1983), adică de remodelare a datelor istorice În vederea construirii unei versiuni a istoriei și a unor evenimente de referință În consens cu viziunea despre trecut a unor grupuri politice și /sau intelectuale, reprezintă un instrument de legitimare a ordinii politice, prin fabricarea și impunerea unui „trecut” exemplar, capabil să legitimeze pretențiile acestora la supremație. Succesul lui depinde de abilitatea acestor grupuri de a obține, stimula și menține vie adeziunea populară, prin reprezentări simbolice În consens cu aspirațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
spre deosebire de grevă, ea oferă posibilitatea convergenței, a unificării sau a Întâlnirii unor mișcări, categorii altfel divizate). Susan Davis, autoarea unui studiu de referință (1986, p. 159), susține că paradele și demonstrațiile pot fi folosite pentru atingerea următoarelor scopuri: „autopromovarea și legitimarea unor interese specifice cu ajutorul unor rituri patriotice, militare sau istorice; legitimarea sau contestarea puterii; luarea În derâdere a instituțiilor și a politicii și afirmarea celor inferiori sau excluși”. În felul acesta, la un pol avem manifestările ce afirmă legitimitatea unui
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
unor mișcări, categorii altfel divizate). Susan Davis, autoarea unui studiu de referință (1986, p. 159), susține că paradele și demonstrațiile pot fi folosite pentru atingerea următoarelor scopuri: „autopromovarea și legitimarea unor interese specifice cu ajutorul unor rituri patriotice, militare sau istorice; legitimarea sau contestarea puterii; luarea În derâdere a instituțiilor și a politicii și afirmarea celor inferiori sau excluși”. În felul acesta, la un pol avem manifestările ce afirmă legitimitatea unui grup social de a-și prezenta viziunea despre ordinea socială drept
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
scandinavă, celtică etc.) au fost folosite alături de alte argumente culturale pentru justificarea legitimității noilor state-națiune. Perspectiva romantică a idealizat arhaicitatea atribuită axiomatic nou-descoperitelor mitologii. Contextul politic și ideologic a făcut ca acestea să fie utilizate ca instrumente de persuasiune pentru legitimarea tinerelor state care se nășteau și se luptau pentru a fi recunoscute În acel veac. Mitografii români ai secolului al XIX-lea și Începutul secolului XX s-au hrănit din aceste valori, și-au construit colecțiile din această perspectivă și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
deveni forme de hibridizare artistică, în sensul pozitiv, de fortificare și revigorare a seminței textuale primare. Într-o carte de referință cu titlul semnificativ Melancolia descendenței, Monica Spiridon sublinia raportul dintre parodie și preocuparea pentru ascendență, pentru recuperarea modelelor și legitimare paradigmatică: "Conservatoare și înnoitoare în același timp, reverențioasă dar și distructivă, parodia rămâne un gen ambiguu și deschis, formula ideală pentru artistul doritor să-și verse în text umorile alimentate de conștiința succesoratului"43. Motivația interioară a actului parodic și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
opere în fața noilor noastre suferințe.” Menținerea continuității esteticului se realizează prin perpetuarea influențelor. Apariție controversată, cartea lui Bloom punctează unele dintre problemele esențiale ale canonului în spațiul occidental. De partea cealaltă a baricadei, „resentimentarii” cum îi numește Bloom pun problema „legitimării” canoanelor de orice fel și scot în evidență prejudecățile și tradițiile istoriciste și europocentriste. Teoriile receptării se alătură perspectivei pragmatice și subliniază însă și „valoarea adăugată” pe care lectura este chemată să o confere textului. Pe lângă „valoarea imanentă” a unui
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
al credinței ca punct de inserție și de legătură cu experiența credinței. În trecut, întrebarea despre sens își afla răspunsul în polarizarea întregii gândiri în jurul Transcendentului și în înțelegerea religioasă a vieții, fără ca credința să pună o problemă radicală de legitimare. Odată cu cotitura antropologică a gândirii moderne și cu polarizarea asupra omului, a baricentrului structural și interpretativ al realității, imaginea sensului a devenit problematică. Această schimbare este percepută și trăită ca o relativizare a autorității și a tradiției, ca o autonomie
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
mai larg al termenului, urbanismul "acoperă orice acțiune conștientă vizând conceperea, organizarea, amenajarea sau transformarea orașului și a spațiului urban 1"; istoria sa este dominată de viziuni religioase, pragmatice sau științifice care sunt, în același timp, tot atâtea moduri de legitimare a puterii. Jacques Heers a insistat asupra acestui aspect cu referire la orașele Evului Mediu occidental: amenajarea orașului "rezulta, în mod inevitabil, din afirmarea unei puteri. Niciodată nu a fost operă a păcii și înțelegerii armonioase, ci semn al unei
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
care caracterizează democrațiile moderne nu trebuie interpretată doar depreciativ, ci și ca o căutare a bunăstării. Putem distinge aici, așa cum ne invită analiza lui Jacques Donzelot, două fațete ale socialului 65. Irumperea problemelor private pe scena publică este însoțită de legitimarea cererilor de protecție socială. Fața nobilă a socialului este aceea a oamenilor normali și a celor care au dreptul să se integreze în societate prin muncă. Desigur, această promovare a socialului are un preț politic, și anume eroziunea responsabilităților individuale
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
un mic cerc de "notabili" ieșiți din nucleul tradițional al profesiilor liberale, comercianților, meșteșugarilor și altor câtorva patroni de întreprinderi familiale. Acești notabili decideau în funcție de imaginea pe care o aveau ei despre trecutul orașului și despre care credeau că servește legitimării durabilității sale. Temându-se să nu fie dați la o parte de noile grupuri sociale, pe care expansiunea teritoriului le favoriza, notabilii refuzau pur și simplu să pună pe agenda publică problemele, de exemplu, problemele demografice. Iată cum operațiunile de
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
cel al mișcării "Popor și cultură" (Joffre Dumazedier, Joseph Rovan și Bénigno Cacérès). Moștenitori ai școlii Uriage și ai Thebaidei 244, acești cântăreți ai măiestriei dialogului 245 și ai necesarei promovări a elitelor mediilor modeste găsiseră în spiritul Rezistenței o legitimare a aspirației lor de a reînnoi țara246. De vreme ce, așa cum populariza în epocă Edgar Morin, omul nu era alienat numai în munca sa ci, în aceeași măsură, în postura de consumator, în activitățile de recreere și în falsa cultură, oamenii însărcinați
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]