3,155 matches
-
sub apelul iubirii (Dram, Necunoscuta), altele se înscriu în arie realistă, istorisind tragedii din lumea satului (Frigul, Noaptea). Iminența unor grozăvii, care până la urmă se și produc, semnalează sminteala realului, care își iese, stihinic, din țâțâni (Lut). Cu vibrări de lirism (Clara Corona) și elemente de fanatism (Clondirul), se înfiripă alegoria, care, cu un tremur duios, poate fi și din lumea celor care nu cuvântă (Sfârșitul șoimului). Contând pe ritmul epic, parabola Subterana ar vrea să sugereze mecanismul alienant al unui
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
himeric, aspirând către un absolut al iubirii. Secvențele de intensitate în crescendo și efectele de atmosferă (de care se abuzează în sens melodramatic în Acolo, în Deltă) certifică o vocație de dramaturg, care însă prea se lasă furat de poematic. Lirismul pletoric din unele texte, cum ar fi Baladă carpatină, cu înfloriturile și insuportabilele lui afectări, face lectura indigestă. Recursul la psihologic (Sfârșitul lui Moțoc ș.a.) și amprenta etică (Acolo, în Deltă ș.a.) sunt constante ale acestei dramaturgii, tentată și de
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
oarecum în moda Noului Roman. Modernitatea și sintaxa șocantă cedează repede locul tentației fantasticului și bizarului, odată cu Spargeți oglinzile (1969), după care explorarea subconștientului (Zăpada nevăzută, 1973), minarea realității prin inserții cvasionirice îi devin procedee favorite în analiza erosului. În ciuda lirismului prozelor, personajele au un dinamism și un nonconformism evident, de unde și aprecierea autoarei, de către unii comentatori, drept „iconoclastă”. În SUA, publică la început o selecție din prozele tipărite în țară (The Night of the Rising Dead, 1985). După accentul pus
CINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286231_a_287560]
-
de povestiri Tăcerea pădurilor (1965), în care evocă liric scene rurale și momente din timpul celui de al doilea război mondial. A doua culegere de povestiri, Durerea liniștii (1969), axată tot pe problematica rurală, marchează în plan artistic evoluția de la lirismul întrucâtva anacronic la o epică punctată de note dramatice. Cu romanul Semănătorii (1974), prozatorul se încadrează într-o orientare stilistică a cărei menire era, ca și la vechii sămănătoriști, apărarea valorilor etice și morale puse sub semnul dispariției, de data
CIBOTARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286222_a_287551]
-
Repere bibliografice: Simion Bărbulescu, Aurelian Chivu, „Oglinda cu lebede”, IL, 1969, 8; Simion Bărbulescu, „Saturnala”, CL, 1970, 7; Ioana Crețulescu, Imaginea țării de eres, LCF, 1977, 42; M.D. Lesovici, „Cina”, CRC, 1977, 45; Popa, Dicț. lit. (1977), 147; Mirela Roznoveanu, Lirismul sălbatic, LCF, 1979, 7; Popa, Ist. lit., II, 641. S.I.
CHIVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286219_a_287548]
-
și evenimentelor, atenția pentru amănuntul pitoresc și detaliul semnificativ, dialogul antrenant și vorba populară de duh sunt particularități ale tuturor romanelor lui C., mai cu seamă ale celui intitulat Podurile (1966), în care proza de analiză este concurată de un lirism cuceritor, de natură folclorică sau mai curând cu sursa în scrisul lui Ion Creangă. Un realism dur, întemeiat și pe descrierea veridică a deportărilor operate în Basarabia de regimul stalinist, este caracteristic romanelor Cucoara (1975) și Podgorenii (1982). Mai ales
CIOBANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286234_a_287563]
-
spre autorecluziune până la poezia autoreferențială nu mai e decât un pas, pe care poeta îl face cu grație. Literatura nu e o joacă, nici măcar un joc, e existența însăși, o viață asumată patetic și cu stoicism, ca un martiriu agreabil. Lirismul este purificat de orice aluviuni triviale, versurile, canonice sau nu, au o curgere deloc lină, ele se succedă imprevizibil, inundând textul cu imagini mereu proaspete. C. mizează totul pe o poezie gravă, îngândurată, care înflorește suav sub ochiul cititorului. Și
CHRISTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286220_a_287549]
-
poetica și personalitatea lui Eminescu (1979). Eseul urmărește evoluția Poetului - căutător al Ființei, de la narcisism la hyperionism, descrierea personalității lui Eminescu fiind întreprinsă, în ansamblul coordonatelor ei, prin raportare la secolul al XX-lea și la gândirea filosofică modernă. Examinând lirismul eminescian, cu imaginile, simbolurile și miturile lui arhetipale, criticul a reușit să reconstituie și să tălmăcească întregul cosmos poetic al clasicului nostru. În viziunea exegetului, Narcis și Hyperion simbolizează marile extreme ale vieții, între care Poetul se zbate în odiseea
CIMPOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
apărute până în 1944, ce i-au adus autorului Premiul Societății Scriitorilor Români pentru sonet (1932, 1935) și poezie (1942) și Premiul Fundațiilor Regale (1935). Marea vânătoare (1935) accentuează latura simbolist decadentă a poemelor, marcate pe de o parte de un „lirism dezinvolt și spontan” (Ov. S. Crohmălniceanu), iar pe de alta, de sintaxe imagistice insolite: „Columna unui arbore-n crepuscul/ Împrăștie-n fereastră balsamul evocării./ Odihne rubinii în piscină/ Pe luna șoldului Salomeei,/ Și tolăniri pe tigri jupuiți,/ O roabă siriană
GHEORGHIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
vers/ Cu creștet înclinat spre Nadir,/ Ori în genuni deschise de clavir/ Să mă cobor cu foc din Univers” (Sonet). Pădure adormită (1941) marchează un regres în privința laturii imagistice, suitele metaforice simplificându-se, diminuându-se numeric și cedând locul unui lirism din ce în ce mai discursiv (Augustin Meaulnes, Amintirea fără seamăn, Andersen), centrat pe o tematică sentimentalist-romantică, a regretului după copilăria pierdută și după iubirea neîmplinită. Însă cea care pune cel mai bine în valoare talentul, modalitățile de expresie și afinitățile culturale ale autorului
GHEORGHIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
ci și prin tratarea deschisă și neconvențională a psihologiilor, prin surprinderea grotescului, absurdului și a ticăloșiilor prilejuite de eveniment. Povestirile din Câteva considerații asupra originii bronzului atestă disponibilitatea prozatorului pentru tematica variată („...proze scurte, scrise impecabil, cultivând cu umor și lirism atât parabola în gust modern, cât și povestirea istorică tradițională, registrul realist ironic, ca și jocul cu fantasticul sau doar cel cu puterile imaginative nelimitate ale textului...” - Alexandru Condeescu) și anunță motive și procedee reluate ulterior în romane. SCRIERI: Mărturisiri
GHERMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287249_a_288578]
-
iubire, suferință, viață, expresia traduce o sensibilitate modernistă. Adesea G. se află sub tutela lirică a lui Eminescu, dar intuiește adierea unui „cântec nou”. Versuri în curgere impetuoasă încearcă să dea sugestia puterii implacabile a destinului (Mare!...), dominant fiind însă lirismul solar (Devenire, Al vieții mele soare...ș.a.). Poetul scrie, de asemenea, balade fantastice, dintre care una mai reușită (Acvina), și alte stihuri modelate după specii folclorice. Cele mai multe dintre poeme sunt adunate în volumul Poezii (1934), apărut postum. Scriind și proză
GHERASIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287243_a_288572]
-
poetul se înfățișează ca „defloratorul” unei lumi încă virgine: „Nedeflorată e lumea în calea poetului / ori prea bătrână, și ziua de ieri / e o lumină cu gâtul răsucit.” Odată cu Patimile după Bacovia (1972), G. renunță la limbajul fastuos în favoarea unui lirism discursiv, în care enumerarea, lipsa punctuației și fracturarea sintaxei iau locul metaforismului intens de până acum. De asemenea, se observă și o ușoară deplasare de perspectivă: nostalgia începe să se amestece cu ironia și autoironia în poeme în care imaginea
GENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287210_a_288539]
-
sămănătoriști și poporaniști. Dar mahalaua, lume la care se vor raporta și I. Peltz, G. M. Zamfirescu, Eugen Barbu ș.a., precum și victima ei (o fată de la țară ajunsă curtezana cartierului, înrădăcinată, până la autocondamnare, în acest loc sordid) sunt privite fără lirism, într-un „film” cu derulare alertă, cu secvențe abrupte, de o țipătoare concretețe senzorială. Vocea autorului pus pe filosofare sceptică rostește panseuri fals compasive. Cazuistica aceasta se dovedește un suport inadecvat pentru ideea de predestinare, agitată pe tot parcursul narațiunii
ADERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
orașul de câmpie al maturității, în care cenzura morală este, de cele mai multe ori, suspendată și unde, prin urmare, orice este posibil. Când nu sunt lichele de rând, personajele par dintr-o bucată, de neclintit în decizii, nu lipsite însă de lirism și, câteodată, de ironie. A. știe să extragă semnificații grave din evenimente banale. Limbajul este de obicei frust, contribuind la obținerea culorii locale prin lexicul specific zonei. Tehnica narativă mizează pe alternanța planurilor și pe schimbarea neașteptată a vocilor. Dintre
ALMAJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285261_a_286590]
-
apăsători?” Când se întoarce spre trecut, poetul se oprește asupra paginilor de istorie înnobilate de sângele eroilor căzuți pentru libertate. Virtuțile strămoșești acuză, prin contrast, prezentul degradat moralicește, meschin. Capodopera genului este Umbra lui Mircea. La Cozia, sinteză originală între lirismul de atmosferă și cerebralitatea monologului interior. A. nu cultivă notația în sine, ci valorile ei de atmosferă. Ambianța crepusculară, propice visării și reflecției, alunecarea în fantastic, ritmica timpului sunt sugerate prin sonoritate și imagine. În Mircea cel Bătrân, poetul salută
ALEXANDRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
încheagă o atmosferă de tragism existențial, perceput deopotrivă senzorial și intelectual, tragism ascuns precar în disperare și dezgust. Personajele au comportamente bizare și sunt purtate de un violent erotism pe cărările neverosimile ale cotidianului și ale banalului cel mai concret. Lirismul supravegheat și tehnica dicteului îl trădează fără încetare pe poet, deconspirare accentuată în prozele din Pianul cu păianjeni (1991), întemeiate pe aliajul dintre percepția realistă a universului rural, în care se consumă copilăria eroilor, și modalitatea rafinată de transcriere a
ALMAJAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
și de miză, revelatoare pentru mecanismele acestei deteritorializări a gazdei fără voie, actor al unei ospitalități constrânse și supotarte, care nu este nici vrută, nici dorită. Umbra și harta Maupassant (sau mai precis și exact naratorul din Horla) descrie cu lirism (e drept un lirism în mod foarte subtil neliniștitor) locul său de ședere unde își are rădăcinile, această casă unde a crescut "cu uriașul platan care o acoperă, adăpostește și umbrește în întregime": Îmi place acest ținut și îmi place
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
pentru mecanismele acestei deteritorializări a gazdei fără voie, actor al unei ospitalități constrânse și supotarte, care nu este nici vrută, nici dorită. Umbra și harta Maupassant (sau mai precis și exact naratorul din Horla) descrie cu lirism (e drept un lirism în mod foarte subtil neliniștitor) locul său de ședere unde își are rădăcinile, această casă unde a crescut "cu uriașul platan care o acoperă, adăpostește și umbrește în întregime": Îmi place acest ținut și îmi place să trăiesc aici pentru că
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
anumită răceală, o detașare, evidentă când asculți, de exemplu, sonatele de Scarlatti. Unii comentatori au remarcat asta. A.B. Nu știu ce să zic, mie îmi place cum cântă Ciccolini sonatele lui Scarlatti. A.V. Și mie. Reținerea lui nu afectează discreția, lirismul auster din așa-numitele exerciții, cum le-a numit, modest, Scarlatti însuși. A.B. În general, îmi place ce cântă Ciccolini. Am avut șansa, copil fiind, să îl ascult la Cluj, "pe viu", și a fost una din primele mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
actual"? înclinăm spre un răspuns echilibrat. Dacă ne-ar veni greu a-l socoti un autor deosebit de atractiv la ceasul de față, un catalizator de impulsuri creatoare, nu i-am putea contesta sub nici un motiv o poziție importantă în evoluția lirismului românesc, ca și-n cadrele istoriei noastre contemporane. Aron Cotruș aparține seriei barzilor transilvani de factură autohton-socială, cu verbul inflamat de-o demonie eliberatoare și profetică, participînd la o escatologie sui generis a acestui pămînt vitregit de soartă, serie care
Metalirismul lui Aron Cotruș (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12535_a_13860]
-
anchetă și alte strategii textuale adjudecate apoi imediat de mai tot poetul. Cu alte cuvinte, mi-ar fi plăcut să fiu contrariat de ceea ce atunci comentatorii subliniau drept mărci textuale distincte, absolut originale: simplitatea și infantilizarea discursului, maniera simili-epică a lirismului, mimetic și tranzitiv deopotrivă, melanjul de versuri enumerative, dialogate, evocatoare, ironic-infantil-folclorice, în fine, "de-romantizarea", cum s-a zis, a copilăriei prin dramatizarea ingenuă. Astăzi, acestea fac parte din arsenalul obișnuit al poeziei și nimic nu e mai reconfortant decât
Escher desenează o matrioșkă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12575_a_13900]
-
unui anumit orizont de așteptare/receptare", pentru ,a consolida acțiunea de canonizare estetică". Ne place să deslușim în această aserțiune o tresărire a poetului ce, în cazul d-sale, coexistă cu criticul. Căci selecțiile de poezie stabilesc materia vie a lirismului, identifică organele sale palpitînde asupra cărora se exercită, în prima instanță, critica ,de întîmpinare", urmînd, ca rezultat al unor sancționări axiologice, integrarea lor în perspectiva diacronică. Dar, după cum o dovedește chiar practica lui Marin Mincu, gestul antologator își conservă valabilitatea
O antologie a lui Marin Mincu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12581_a_13906]
-
așa cum ar veni în termeni kantieni, o reprezentare ,în care nu se află nimic din ceea ce ține de percepția senzorială". Dar e cu putință așa ceva? Nu cumva avem a face cu o prea seducătoare himeră? Condiția sine qua non a lirismului astfel conceput e o dereificare extremă, o abolire a oricărui ,conținut" în favoarea ,textului" ce înglobează ,conținutul", suprimîndu-i semnificația. Socotind că Eminescu ,nu propune decît un subiect abstract, autocontemplativ, ce-și caută încă în exterior rațiunea unui statut ambiguu", dl Mincu
O antologie a lui Marin Mincu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12581_a_13906]
-
că instanța enunțătoare ,își este propria transcendență". Vedem astfel că abstracțiunea orfic-romantică, derularea diegetică, transcendența ca și infuzia prozaic-realistă (deși ultima are, în ochii lui Marin Mincu, meritul de-a ajuta la ,actul reformator de dez-metaficizare a tradiției poetului") abat lirismul de la ,absolutizarea" lui. Dar unde putem ajunge? La un ,eu ce se contemplă pe sine" în exclusivitate, nutrindu-se ,nastratinesc" din experiența sa scripturală. Roland Barthes cu al său discurs ce se scrie pe sine e pe aproape... Atingând acest
O antologie a lui Marin Mincu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12581_a_13906]