3,495 matches
-
au turnat în câteva zile fundațiile. Era cu bucăți de coaste, maxilare-n moloz, iar muncitorii mai scoteau câte-o tibie sau cranii când înfigeau cupa escavatorului. Au început să se-nchine, au vrut s-oprească lucrul, dar i-au mânat securiștii. Chiar unde e acum terenul de sport. Tot acolo au fost îngrămădiți bieții oameni unii peste alții, s-a turnat prin ’41 var peste ei. Ioan a vândut casa veche, cu zidurile ei de jumătate de metru, puteai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
atât avea mai multe speranțe, nu? Nu conta că una din ele era sora ei mai mică. — Se spune că oamenii au preferințe, le plac anumite lucruri și detestă altele. Asta nu contează deloc. Când Îți dai seama că ești mânat doar de senzația de foame, e prea târziu, deja ai căzut pradă sentimentului de zădărnicie. Atunci când nu-ți mai e foame, când ai mâncat pe săturate ceva ce ți se părea gustos și-ți apare În fața ochilor ceva și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
în hohote. N-ar mai trebui să lupte, căci melodia s-ar înfășura ea ca un laț la gâtul lui Dumnezeu, sugrumîndu-l. Și voi cânta, poate, astfel până ce voi uita totul. Atunci nu-mi va mai fi frică. Voi întinde mâna și voi vîrî cobra în sân. Acum vă pot spune, în sfârșit, adevăratul scop al confesiunii mele: dacă mă veți vedea vreodată la un colț de stradă cu un fluier în mână cântând unei cobre, să știți ce s-a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
unde trebuie să fii. CAPITOLUL TREISPREZECE O chestiune de filozofie morală Unii din clienții lui Mma Ramotswe reușeau să-i câștige inima de prima oară când își depănau povestea. Alții, însă, nu-i plăceau deloc și asta deoarece respectivii erau mânați de egoism, lăcomie sau, uneori, de o paranoia vizibilă cu ochiul liber. Dar adevăratele cazuri - cele care transformau meseria de detectiv particular într-o adevărată vocație - îți mergeau drept la inimă. Mma Ramotswe știa că domnul Letsenyane Badule face parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
A rămas în urmă să numere în gând, s-a încurcat și a luat-o de la capăt. Cifra 33 a rostit-o rar, pe silabe, ultima vocală își deșira ecoul spre cer: treizeci și treeeeeei de trepte; a întins o mâna: "Încă puțin, urcă!" Mai erau 7 obstacole până dincolo. Ion Scăraru spunea că fiecare trecere este o înzecire pentru ceea ce ai fost, și nu o zeciuială pentru ceea ce urmează să fii: Dumnezeule vameș, nu-mi ajunge să mă plătesc nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sigur știi cine-i spurcatul, siiiiigur! Să mi-l spui, Ioane, să mi-l spui chiar acum! Îi zbor creierii, îi iau gâtul! Am 80 de ani, mor în pușcărie, dar știu că l-am pedepsit pe derbedeu. Asta-i mână de canalie bătrână! Uite cum arde schitul din toate părțile, cum se topește muncușoara mea, scrum se face până la ziuă și nu pot mișca un deget! Dacă era de la curent, de la candelă sau de la vreo lumânare aprinsă, nu ardea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
privise în sus, către picioarele care i se bălăngăneau afară din pat, și-și dăduse seama că, desigur, atinseseră o coardă similară din starea lumii. Fără-ndoială, împovărat de aceeași teamă de fragilitate, de inevitabil și de pieire, Sampath fusese mânat sus, între crengi, departe de lumea cea dureroasă. Își amintea figura lui de pe vremea când mergea la școală, cum încerca mereu să se urce pe acoperiș ca să fie singur când venea acasă și se simți îngrozitor gândindu-se cum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
siguranță, forța destinului l-ar fi făcut inevitabil. Cine știa dacă reușise sau nu comunitatea științifică să determine proprietățile dătătoare de dependență ale alcoolului asupra ordinului primatelor? Adevărul era limpede. Îl iubeau într-un mod pasionat, nebunesc; începură să scotocească mânate de o neliniște nouă, care-i făcu pe oameni să se întrebe dacă nu cumva o luaseră razna puțin. Alunele și bananele nu mai însemnau nimic pentru ele acum. La câteva zile după prima lor întâlnire cu alcoolul, descoperiră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
carul. Pe urmă văd eu niște gospodari, ceva, care au de măcinat, pun sacii în car și la drum! Moara-i colea, peste deal. Mă chitesc așa, că-n două-trei zile ajung înapoi acasă. Tu, Smarandă, în vremea asta mai mână cei handralăi la pădure; niscaiva hribi sau hulubițe s-or mai găsi pentru o fiertură ca lumea. Câțiva căței de usturoi ceri peste gard, la mătușa Marița. Și-apoi până adunați și faceți voi toate acestea tocmai bine cad și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
dumneata. ONOFREI: Ba, mă iartă, precum ai văzut mai mult m-a umflat el pe mine; că, de nu te-ntâlneam să-mi sari în ajutor, acu' aș fi fost în fundul râpii, cu car cu tot, așa de zdravăn mă mâna de la spate. DĂNILĂ: Hm! Precum bag samă, carul dumnitale merge singur, ca-n poveste... ONOFREI: D-apoi? Mai singur, cum spuneam. DĂNILĂ: Și vremea-i pe-nserat. ONOFREI: Și asta-i adevărat, da' nu văd ce are una cu cealaltă. DĂNILĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
rupe unuia o oiște, i se înfundă altuia carul într-o groapă: să pună umărul la nevoile oamenilor, că din truda lor se-ndestulează. PÂRJOL: S-ar putea face asta? LIANA: S-ar putea. Lăsând la meterezuri oștenii de rând, mână-i pe ceilalți la treabă, și să vezi cum n-or mai dospi și nu s-or mai bucura cârnindu-și nasurile, unul altuia, cu ghionți. PÂRJOL: Iaca la asta nu m-am gândit. Da' știi că ai dreptate, jupâniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
alte animale neajutorate, iar acum era obligat să-și țină aceste tendințe într-o cămașă de forță mentală. Dar când soția lui nu era acasă, demonul rău al lui Kürten devenea câteodată prea puternic pentru a fi stăpânit, și îl mâna să comită crimele groaznice și sadice care aveau să-i aducă trista faimă. Acest sadism era sexual la origine, explica Berg. Situația de acasă îl făcuse pe Kürten să fie predispus la o deviație a instinctului sexual, iar experiențele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Nu-mi plac spitalele. Nu-ți plac chirurgii, m-am gândit, și am prins-o de încheietura mâinii. — Trebuie să vii cu mine. — Lasă-mă, mă simt bine. Mi-a respins mâna. Nu mai eram bărbatul ei. Mâna mea era mâna nimănui. Avea din nou chipul împietrit, golit de oricare din expresiile pe care i le cunoșteam. Cenușa zorilor îi intra în urechi, aluneca pe obrajii ei colorați de o sănătate falsă. Se afla în fața mea, dar dispăruse deja în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
duceai la fabrică, dacă vroiai să muncești, munceai, nimeni nu te dădea afară. Acu` ce să aștepte și copiii ăștia de la regim? Canterstraic. Sanchi, Gicule, Gore e prea serios, tu o dai În glume. Altceva vreau să spun. Ce i mână pe ei În luptă, ce vor ei de la viața asta? Ehe, sunteți guguștiuci. Dați cu paru`, dați cu vorba, copiii suferă, intră-n viață cu regrete, nici canterstraicu` nu mai merge cum mergea după un asemenea eșec. Am dreptate? Gore
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
după multă vreme, anatema ar fi fost ignorată, totul ar fi fost Împins Înainte de aceeași plăcere, plăcere, plăcere, asta era, se pare, esența stirpei. Și cîinii se călăreau, gîfÎind, pentru a lăsa urmași, porcii la fel, maimuțele; nu stricăciunea le mîna pe dobitoace; aveau anumite perioade, În restul anului parcă nici nu mai aveau sex. La om, se pare, mîncărimea În zonele pubiene, anale, bucale devenise aproape insuportabilă, era un scărpiniș general, În cupluri, treimi, În grupuri, tot mai des; probabil
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și înapoi șușotind întruna în microfoanele minuscule. Nu părea să ne pască pericolul imediat al unei tentative de asasinat sau ceva de genul ăsta acolo, în sat - singura persoană pe care am văzut-o a fost un fermier singuratic, care mâna un măgăruș pe strada mare. Dar mi-am dat seama că, dacă cineva ar fi dorit să-l localizeze și să-l ucidă pe prinț, i-ar fi fost foarte ușor să-l ia în bătaia puștii, deoarece în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
că vreau să te cumpăr, când de fapt aveai pe altcineva, ce-mi rămânea mie de făcut dacă, văzându-te pe tine, am învățat să iubesc? Nu știi oare ce-nseamnă amărăciunea, ce înseamnă afecțiunea repudiată? — Lasă, Augusto, dă-mi mâna; o să ne mai vedem, dar să ne înțelegem, ce-a fost a fost. — Nu; nu ce-a fost, nu ce-a fost; nu, nu, nu! — Bine, bine; te așteaptă Rosario... — Pentru Dumnezeu, Eugenia... — Nu, nu e nimic neobișnuit; și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se întoarcă. Și copilul, fiul, îl descoperă pe tată. În versetele 14 și 15 ale capitolului 8 din epistola către Romani - și nici pe ele nu lipsește Hessen a ni le aminti - Sfântul Pavel ne spune că toți „câți sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Pentru că n-ați primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm Avva! Părinte!“ Sau: Tăticule! Nu-mi amintesc când spuneam „tăticule!“ înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
commitment and responsibility. That’s all, astea sunt noile relații de producție și, cum zice tata Marx, ele determină ideologia și mitologia. Istoria nu merge cum vrea mușchii noștri, merge de capul ei. Acuma sigur că la România se mai mână calul și se sapă cu săpoiul și se trage la șaibă, și-atunci zice Ion că el nu-i egal cu Maria, și intelectualul român, cu sex moale, se oțărește falic când aude de feminism. M-apucă râsu-plânsu când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
insuficiență de vocabular, n-au știut sau nu i-a ajutat limba să le explice, Nu trebuia să-l bați, tată, era doar curios, spuse Marta. Fără îndoială, Cipriano Algor n-a vrut să-i facă rău câinelui, l-a mânat forța instinctului, pe care, împotriva credinței generale, ființele omenești nu l-au pierdut nici nu-l vor pierde prea curând. Se învecinează cu inteligența, dar e mult mai rapid, de aceea biata de ea se face deseori de râs și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
avea să se nască manuscrisul Rubaiatelor, În vara anului 1072. Omar Khayyam are douăzeci și patru de ani și se află de puțină vreme la Samarkand. Se Îndreaptă oare anume către tavernă, În acea seară, sau hazardul hoinărelilor este cel care-l mână? Plăcerea nouă de a măsura cu pasul un oraș necunoscut, cu ochii furați de nenumăratele nuanțe ale zilei care se sfârșește: pe strada Câmpului de Revent, un băiețaș o tulește, În picioarele goale pe pavelele late, strângând la piept un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
doară brațele. Trec de scaunul domnului Wunsch și îi zâmbesc scurt, dar el pare să nu mă remarce. Parcă am devenit brusc invizibilă. Hai, că e ridicol. Trebuie să fie un loc unde să‑l pot lăsa. — Ser‑veș‑te‑mân‑ca‑rea! șuieră o voce furioasă în spatele meu, și tresar speriată. — OK! răspund, ușor buimacă. OK, am s‑o servesc! Pentru numele lui Dumnezeu. E probabil mai simplu s‑o servesc. Așa măcar scap de ea și pot să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
conflictul cu monștrii, Heracles n-are nimic divin În Înfățișare și mijloace și tocmai aceasta ne satisface rațiunea. Mă uit la linia tremurată a coastei, dogorită de flacăra albastră a mării, și nu Întîmpin nici o dificultate să Înțeleg ceea ce-l mînă Înainte În aventurile sale. El corespunde nevoii noastre de claritate. CÎndva mi-l Închipuiam ca un munte de mușchi În care abia lucea o fărîmă de inteligență cîtă să lumineze victoria brațelor păroase ale eroului. Se insinua În această părere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ar corespunde În artă cu apariția lui Policlet; ei au introdus nu numai cultul frumuseții, ci și cultul limitelor, Înlăturînd ceea ce era inform și grosolan; Își vor cîștiga gloria Încurajînd umanul și creînd un alt sfinx pe care-l vor mîna la Theba.) „Ești fericit?”, Îl Întreabă Cain În poemul lui Byron pe Lucifer, iar acesta răspunde „SÎnt puternic”. E singurul răspuns pe care l-ar fi putut da și Saturn Înainte de a fi fost detronat. Dar e nevoie să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
hârtii. Vine și Roman. Dă să treacă pe lângă el, ignorându-l. — Roman, sunt aici! Roman îl privește mirat: — Ne cunoaștem de undeva? zice el și-i întinde mâna, prezentându-se: Roman Wajda. Luat prin surprindere, Lionel îi întinde și el mâna: — Lionel Frunza. Apoi își dă seama de ridicolul situației și-i spune: — Îți bați joc de mine? — N-ai zis tu că nu ne cunoaștem și că să facem cunoștință? îi șoptește Roman. Ce-i cu hârtiile astea? — Rezultatele de la
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]