4,695 matches
-
în sus și așa mai departe. Dacă insistă să nască aici, cred că ne putem descurca. — Aici? întrebă Lanark speriat. — Adică, nu la spital. Oricum, vă las să aveți parte de odihna binemeritată. Ieși trăgînd draperia roșie peste ușă. Rima murmură. — Vino în spatele meu. El se supuse, și ea își apăsă lacomă tălpile înghețate de gambele lui, dar spatele îi era familiar și intim; se încălziră destul de repede și-apoi adormiră. Se trezi printre șoapte și foșnete. Lanțuri de puncte luminoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un complot pentru a dezmembra orașul ăsta, ar încredința ei detaliile unui ins ca ăsta? — Dă-n el, Gow, cu vîrf și-ndesat! urlă o voce din spatele coloanei. Lanark se sufocă și se ridică în picioare. Auzi cum Grant îi murmură: „Atenție, acum!“ dar simțea în stomac o neliniște crescută, care n-avea de-a face cu dezbaterea. — Nimeni nu mi-a încredințat detalii, tună el. Wilkins ar fi spus oricui despre aceste planuri; a adăugat că doar o revoluție le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de Alexander care plîngea, așa că-i schimbă scutecul și-l duse la bucătărie. Jack și Frankie mîncau la masă. — Salut, pasionalule, ce face Rima? Lanark o privi lung, încurcat și obrajii i se înfierbîntară. — S-a dus să se plimbe, murmură el. Băiatul are nevoie de lapte. O să-i pregătesc eu un biberon. Lanark cutreieră bucătăria șoptindu-i tot felul de absurdități lui Alexander, pentru că simțea o durere înfiorătoare în piept și nu dorea să vorbească deloc cu adulții. Frankie îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prost. Femeia chicoti de parcă ar fi spus ceva inteligent și șocant, apoi continuă: — O să vă las o clipă. Mi-a venit o idee bună. Se întoarse zicînd: — Avem noroc... domnul Gilchrist vă primește imediat. în timp ce merseră printre celelalte birouri, ea murmură: — între noi fie vorba, cred că domnul Gilchrist e foarte interesant să vă cunoască. La fel și domnul Pettigrew, deși n-o arată, bineînțeles. O să vă placă domnul Pettigrew, e un cinic nemaipomenit. îl conduse pînă la ușă, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-i o cîrciumă pentru el. Lanark îl înșfăcă pe Macfee de braț și-l duse prin mulțime. Cînd ajunseră afară, Macfee se sprijini de perete, își lăsă mîinile să-i cadă pe lîngă trup și tremură violent: Mici găuri negre, murmură el. Ochii ei au devenit mici găuri negre. — Nu e femeie, de fapt, zise Lanark. E un instrument sub formă de femeie. Macfee se apleca și vomită pe trotuar, apoi zise: — Mă duc acasă. Te duc eu. — Mai bine nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
multă emfază? zise nesăbuitul. N-ați putea spune: „Cadă cerul, tot voi spune lumii ADEVĂRUL?“ — Bineînțeles că nu! spuse Lanark supărat. Cerul n-are de-a face cu vizita mea la Provan. — Fie ce-o fi, lumea va auzi adevărul, murmură liniștitul. O să vă cităm cu aceste cuvinte. — Foarte bine, domnilor! spuse Sludden, ridicîndu-se în picioare. Primarul pleacă în acest moment. Este o plecare obișnuită, așa că nu e cazul să fiți de față. Dacă doriți o fotografie, secretara domnului Gilchrist vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
reuși să-ți mai dau. Fata se încruntă la monezile din mînă și apoi la autor. Acesta își pompa un spray medicinal în gură cu o pompiță. Ea se întoarse brusc în spatele tabloului și auziră ușa trîntindu-se. — O fată ciudată, murmură autorul oftînd. Fac tot ce pot s-o ajut, dar nu e simplu. Și o bursă suflată din sentimente nobile Lanark stătuse cu capul proptit în mîini. Zici că mă creezi, spuse el. — Așa e. — Atunci cum pot trăi experiențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
descoperi doar un îngheț flămînd și lipsit de generozitate, un gol dureros care nu putea nici să primească, nici să ofere ceva. „Sînt aproape în întregime mort“, își zise el. „Cum oare s-a întîmplat?“ — Te rog să nu dispari, murmură el. îl luă de braț și-l conduse spre o galerie, spunîndu-i parșiv: Pariez că știu ce-ți place. — Ce? Pariez că-ți place să fii celebru. — Nu sînt. — Modest? — Nu, dar nici celebru. — Crezi că te-aș fi așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tare. Cineva îi șopti: — Deschide ochii. Nu. Pipăitul îmi spune că ești în apropiere, dar ochii vorbesc despre spațiul intermediar. Se închise o altă ușă, iar el zăcea printre susure asemeni frunzelor care cad și simți cum este dezbrăcat. Cineva murmură: — Uită-te! și el deschise ochii suficient pentru a vedea o gură mică zîmbitoare cu buze subțiri într-un luminiș de păr negru. Blînd și cu tristețe, revizită dealurile și prăpăstiile unui peisaj familiar, iar laturile membrelor lui se frecară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe rînd, Și deseori fericirea și greșalele S-au ivit prin păcat. Fericire și greșeală. Circulația bogăției prin lume le-a inclus pe ambele, dar bogăția a continuat să sporească pentru că este întotdeauna slujită de cîștigăori. — Oameni palizi și rozalii, murmură Odin meditativ. Oameni palizi și rozalii. Nu cred că negrii și maroniii se amuză prea tare, zise Powys. Ți-e bine, Lanark? Vocea puternică și liniștită a lui Monboddo continuă să toarcă asemeni unui vînt năucitor. — ... așa că nordul Africii devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și să păstrăm două minute de reculegere pentru prietenii, rudele și conaționalii noștri care au suferit să ne ducă unde sîntem. Ce farsă nenorocită, șopti Odin, prinzînd brațul lui Lanark pentru a-l ajuta să se ridice. — Se termină curînd, murmură Powys ajutîndu-l de partea cealaltă. întreg cercul mare se ridică rînd pe rînd în picioare cu excepția blocului negru care rămase cu obstinație jos. Urmă un moment de tăcere, apoi, dincolo de cort se auzi o trompetă și toți se așezară șoptind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să mai rămîn. Păși în interiorul cavității, se așeză și-și îndreptă picioarele. Spațiul se lungi și se îngustă luînd forma trupului său. Rămase așa privind la un cerc de culoare crem din tavan, înconjurat de negură. îl auzi pe Monboddo murmurînd Bon voyage, și o formă neagră, rotundă lunecă peste cercul din tavan și-l eclipsă cu un zăngănit lung. Apoi, spațiul în care stătea întins căzu. Căderea a fost un picaj oprit de o smucitură stridentă. Apoi urmă o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nici o armă. Singurele însemne erau o insignă sub formă de palmă cu un ochi în mijloc prinsă de beretă. Se opri și se uită la Lanark , apoi se așeză pe marginea patului și, după o clipă, spuse: — Bună, tată. Lanark murmură: — Sandy? și zîmbi atingîndu-i mîna. Se simțea foarte fericit. — Trebuie să plecăm de-aici. Fundația e crăpată, spuse soldatul. Deschise dulăpiorul de lîngă pat, scoase pantalonii, haina și pantofii și îl ajută pe Lanark să se îmbrace, spunîndu-i: Aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
una rea de tot. Grăbește-te. Ori de cîte ori Lanark atingea pămîntul, simțea o vibrație ca un șoc electric continuu. Acesta părea să-i întărească picioarele. începu să se miște aproape alert, chicotind și zicînd: — îmi place. — Iisuse Hristoase, murmură Alexander. — Ți se pare că sînt senil, Alexander? Nu sînt. Poarta duce la cimitir, la necropolă, nu-i așa? — O să fim mai în siguranță departe de clădiri. — Știu cimitirul ăsta foarte bine, Sandy. Și maică-ta. Ți-aș putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un mănunchi de oameni aflați între monumente și vîrf. Lanark nu-i putea vedea clar pentru că avea ochii plini de lacrimi. își dădu brusc seama că Rima era probabil o femeie bătrînă și gîndul îl duru. — Trebuie să mă opresc, murmură el, și se așeză pe marginea unui bloc de granit. Vibrațiile îi iritau spatele. în apropiere desluși un pîlc de bărbați cu brasarde care stăteau aplecați peste un vechi transmițător radio. Lîngă ei, o femeie solidă într-o rochie neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
urmă. Apoi o duse, jumătate pe sus, jumătate cărând-o, sub bolta întunecoasă a unei porți. Când ajunse în acest adăpost, fata începu să se zbată și să scâncească. Gosseyn îi acoperi gura cu mâna în care ținea revolverul. ― Sssst...! murmură el. Nu-ți fac nimic. Ea încetă să se zvârcolească și să protesteze. Îi eliberă gura și ea șopti, la capătul puterilor: ― Erau chiar în spatele meu. Doi bărbați. Cred că v-au văzut și au fugit. Gosseyn analiză incidentul. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
crustă solidă de lumină. Presupun că dungile de colo sunt liniile de descărcare nervoasă și care o să se descurce cu ocazia proiecției măritoare. De data asta Thorson îl auzi. Se duse la Hardie și-i arătă ceva pe o fotografie, murmurând o explicație care-L făcu încet, încet să pălească vizibil. ― Trebuie să-l omorâm ― zise el ― imediat. Thorson clătină din cap iritat. ― De ce? ce poate să facă? Să informeze Lumea? Și insistă: ― Luați bine aminte că nu există linii clare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
vag alburie, în lumina palidă răspâdită de un felinar și două becuri de slabă putere, ceea ce indică, fără îndoială, că familia este acasă. Săriră gardul împrejmuitor tăcuți ca niște fantome. În timp ce-și trăgeau sufletul ascunși între tufișuri, Prescott murmură: ― Ești sigur că doctorul Kair este chiar omul care-ți trebuie? ― Da ― răspunse Gosseyn. Ar fi putut să nu continue, dar considerând că autorul "Egocentristului despre nearistoteliana Venus" merită mai mult, adăugă: ― A scris și lucrări care i-au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
se va pronunța în privința propriului său creier. A creierului său, a cărui existență i-a târât pe Hardie și pe într-o vâltoare de evenimente încheiate cu moartea lor. Nimic nu era mai important decât dezvăluirea secretelor acestui creier. Gosseyn murmură detaliile planului său. Prescott va suna la ușă și se va prezenta drept venusian. Fără îndoială că, înainte de a-l lăsa să intre, dr. Kair va alarma grupul de proiecție și-și va anunța vecinii. Dar asta n-avea vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
mai jos. ― Presupun ― își zise ― că va trebui să particip la vânătoarea organizată de acești... (ezită o clipă în alegerea cuvântului, apoi își continuă gândul, ironic:) extrovertiți, în stare să construiască un conac de vânătoare de asemenea dimensiuni. O voce murmură în spatele lui: ― Pe aici, vă rog, Excelență. Vânătoarea este prevăzută să înceapă peste o oră și Enro cel Roșu va conferi cu Dumneavoastră în timpul drumului. ― Spuneți-i Excelenței sale, ministrul Afacerilor externe al Celui Mai Mare Imperiu ― începu ambasadorul, foarte ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
adăugat : „N-am nimic cu Dragoș, ce să am cu el ? Stă cuminte, săracu’, la locul lui, și eu te iubesc neînchipuit de mult, dar a fost tare greu“. „Acum nu te mai gândi, nu mai vorbi despre asta“, a murmurat Zenobia. „Te iubesc neînchipuit de mult“, i-am spus, „și e cald în cârpele noastre“. Apoi m-am întors de la fereastră și m-am uitat spre masă; cum era și firesc, Dragoș închisese ochii. 12. Vă rog să recapitulați în timp ce
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
om mai surprins ca Yanar. Acuză o reacție emotivă de neprevizibil, absolut totală. Se înverzi. Fluxul emanat de sistemul său nervos se blocă, o luă iar din loc, se blocă și porni iarăși. - Ce vrei să spui? reuși el să murmure. Întrebare pur teoretică. Astfel Gosseyn n-o repetă pe a lui. Îl fulgeră pe prezicător din priviri. - Repede! Sau te lichidez! zise. Yanar se prăbuși în fotoliu și-și schimbă din nou culoarea. Roși. - E fals..., îngăimă. De ce-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ridica și se ducea la ușa dinspre camera de pilotaj. De unde se afla, el distingea toată lungimea culoarului, și chiar o parte a cupolei, dar nici urmă de Yanar. Nava își urma, nestrămutată, cursa aeriană. Leej rupse tăcerea: - Ai reușit, murmură. Gosseyn se îndepărtă de zid. O întrerupse cu un gest, dar nu-i spuse că Discipolul anulase victoria de care pomenea. Leej, cu ochi strălucind, veni la el. - Nu-ți dai seama, zise, că l-ai învins pe Discipol? Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ridică. Senzația se preciză cu vederea. Zări fețe neclare, ca în ceață, și o vastă sală. Incitația la acțiune, un gând mai rapid creștea în el. Se gândi angoasat - acest corp nu are decât câteva minute de trăit. Încercă să murmure cuvintele pe care voia să le spună, să constrângă la mișcare laringele anchilozat. Și cum cuvântul la fel ca și vederea se năștea din spirit și nu numai din organ putu efectiv să formeze cuvintele prevăzute. Atunci, pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
urmă. Apoi o duse, jumătate pe sus, jumătate cărând-o, sub bolta întunecoasă a unei porți. Când ajunse în acest adăpost, fata începu să se zbată și să scâncească. Gosseyn îi acoperi gura cu mâna în care ținea revolverul. ― Sssst...! murmură el. Nu-ți fac nimic. Ea încetă să se zvârcolească și să protesteze. Îi eliberă gura și ea șopti, la capătul puterilor: ― Erau chiar în spatele meu. Doi bărbați. Cred că v-au văzut și au fugit. Gosseyn analiză incidentul. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]